Beletristica ortodoxă

[RalucaG]

Multumesc, am aruncat deja un ochi!
Multumesc si Ekaterinei pentru sugestia cu Cehov.

[cezar_ioan]

Panait Istrati, prin mesajul dragostei jertfelnice care razbate din opera lui si prin modul cum s-a lepadat de toata averea, cu o tenacitate iesita din comun, de-a lungul intregii vieti de scriitor, ajutind pe nevoiasii din lumea intreaga. Pentru demascarea minciunii sovietice.
(Cat despre raportul dintre duh si trup, povestirea "Mos Anghel" ramane pentru mine o capodopera a literaturii.)

[cezar_ioan]

Isaac Bashevis Singer, laureat al premiului Nobel pentru literatura, a carei nuvela "Ghimpl netotul" am citit-o cu uimire, ca pe cel mai tare SF al vremii...
Tema nuvelei este ascultarea.
Netotul Ghimpl dovedeste de-a lungul casniciei o umilinta atat de mare in raport cu comportamentul si simtamintele femeii sale fata de el, incat se inalta cu mult peste conditia unui muritor obisnuit. Eroul nuvelei suporta batjocuri de neinchipuit pentru un sot, continuind insa, toata viata, sa isi iubeasca sotia, sa o slujeasca in orice moment.
Rar am citit asemenea text, scris in mod laconic, pe claviatura limbii idish.


Pentru a sugera cam ce scrie autorul evreu in nuvela lui, voi culege acum un fragment din cartea "Viata launtrica" - autor Sfantul Teofan Zavoratul:

"Renuntarea la voia proprie este mantuitoare chiar pentru cel care, neavind un parinte duhovnicesc, se incredinteaza altuia, chiar unui neintelept, cu singurul tel de a trai desprins de judecata si de voia sa. Rezultatul este rapid si la inaltime.
........
Ioan Savaitul il sfatuieste pe unul dintre cei care venisera la el: Alege-ti indrumatorul cel mai sever si mai aspru cu putinta in neamul omenesc.
.... ...
Cel ascultator in toate ajunge grabnic la masura copilariei sau a simplitatii desavarsite, asa cum ne zugraveste Sfantul Scarar. Printr-o ascultare hotarata unii si-au omorit pe vecie toata lupta launtrica cu patimile; altii au dobandit o totala nepasare si nepatimire fata de suparari; altii au atins cea mai inalta treapta a nerautatii si a firestii simplitati a inimii, s-au facut prunci, neavind nici un viclesug nici in cuvinte nici in fapte. Un astfel de exemplu este Pavel cel Prost.
Vasile cel Mare considera ascultarea ca prima dintre virtuti."

http://en.wikipedia.org/wiki/Isaac_Bashevis_Singer

[Mihailc]

Dacă tot ne-am apucat de recomandat cărţi, n-aş putea ocoli minunatul roman scris de Virgil Gheorghiu despre viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur:

Virgil Gheorghiu - Gură de Aur, atletul lui Hristos



În primele secole ale creştinismului, bărbaţii şi femeile care luptau pentru a dobândi gloria sfinţilor erau numiţi atleţii lui Hristos. Un sfânt realizează în cursul vieţii sale performanţe pe care ceilalţi oameni nu reuşesc să le înfăptuiască. Uneori performanţele sale sunt recunoscute oficial de Biserică. În acest caz el figurează în calendar. Recunoaşterea oficială a unui sfânt are loc însă doar ca o excepţie şi numai pentru un foarte mic număr de persoane. Majoritatea sfinţilor sunt ignoraţi de calendar. Puţinii sfinţi pe care Biserica îi recomandă venerării publice primesc această consacrare cu titlu postum. Niciodată în timpul vieţii lor. Mulţi oameni au vrut să se facă sfinţi. Luptele lor pentru dobândirea curăţeniei necesare sfinţeniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase şi mult mai dure decât luptele din arene. Pentru dobândirea curăţeniei, atleţii lui Hristos luptau împotriva trupului lor, împotriva somnului, împotriva foamei, împotriva durerii, împotriva propriilor lor gânduri, împotriva instinctelor. Era o luptă fără milă, dusă zi şi noapte, de-a lungul unei întregi vieţi. O luptă palpitantă şi fără niciun răgaz. Ioan Gură de Aur a luat hotărârea să se facă sfânt încă din adolescenţă, când era încă pe băncile şcolii. O hotărâre luată în deplină cunoştinţă de cauză şi după o matură chibzuinţă. Alţi tineri hotărăsc în adolescenţa lor să se facă generali, sportivi campioni, exploratori. Ioan Gură de Aur a hotărât să se facă sfânt. Toată viaţa sa n-a avut alt ideal. Pentru a dobândi sfinţenia el i-a înfruntat pe toţi adversarii pe toate terenurile şi a câştigat toate luptele. Palmaresul său este o imensă listă de victorii. Victoriile lui Ioan Gură de Aur au fost atât de categorice, încât el este unul din puţinii sfinţi citaţi în calendar atât de Biserica occidentală, cât şi de Biserica răsăriteană. (Autorul)

http://www.librariasophia.ro/carti-G...il-so-116.html

[glykys]

In puscariile comuniste, martirul Oprisan planuia sa scrie o epopee:

În 1946 Oprișan a venit în România şi a activat puţin pe linie legionară. Apoi s-a întrerupt activitatea lui în urma convenţiei legionarilor cu comuniştii, ca legionarii să nu activeze, iar comuniştii să-i lase în pace. Dar, după ruperea convenţiei de către comunişti, Oprișan a fost arestat şi condamnat. Dus la Piteşti, furia lui Țurcanu s-a îndreptat asupra lui în gradul cel mai înalt. Voinic şi bine făcut, rezistenţa lui fizică s-a frânt în urma repetatelor bătăi.
Tuberculoza l-a sleit şi l-a ucis lent sub îngrijirea plină de atenţie a lui Calciu. Fireşte, i s-au refuzat medicamentele.
Oprișan intenţiona să scrie o epopee a spiritului în 12.000 de versuri, cu titlul chiar acesta: Epopeea spiritului în trei cânturi. Ea ar fi necesitat aproximativ 10 ani de lucru. În imaginaţia poetului tot planul era conceput. Spiritul apare în lume ca un copilaş nevinovat, senin şi însetat de cunoaştere, dornic de lumină, dar el are nevoie de o călăuză. Și-l ia pe Don Quijote să străbată spațiul şi epocile istoriei în evoluţia spiritului.
Don Quijote reprezintă personajul dezinteresat şi pur,neatras de interese materiale.
Autorul trebuia să înceapă epopeea cu mitul androgin în care omul era bărbat şi femeie deplin realizat, sexele nefiind încă detaşate. Dar asta însemna a intra într-o adâncă antichitate.
Se trecea apoi pe la Democrit, Pitagora, Socrate, Platon, Aristotel şi marii filosofi antici greci şi romani. Se străbătea pas cu pas toată evoluţia spiritului, în toate epocile istoriei, până acum. Evident intra aici şi spiritualitatea creștină.
Raţionalismul filosofic, rece şi uscat, trebuia să poarte numele: Muntele de piatră.
Marile producţii literare trebuiau să intre în capitolul sau capitolele: Taverna literară.
Spiritul, ajuns matur, trebuia să se despartă de buna sa călăuză ce îl condusese când era minor. De acum trebuia să străbată singur lumea. Totuşi nu l-a lăsat să plece singur fără a-i da nişte talismane pe care să le scoată când va ajunge la mari greutăţi.
Și în viziunea autorului marea greutate s-a ivit într-o zi: spiritul a ajuns la un munte înalt pe care nu-l putea trece. Atunci el a scos cele două talismane: Sfânta Cruce și rugăciunea. S-a aşezat în genunchi, a pus în față Sfânta Cruce şi a început să se roage fierbinte. Lacrimi curgeau din ochii lui, dar nu ale disperării, ci ale speranței şi bucuriei. Un înger s-a coborât din cer, l-a sărutat şi l-a luat pe aripile sale şi a zburat cu el deasupra muntelui.
Autorul făcuse deja din epopee vreo 200 de strofe, ce erau ca nişte jaloane din cele trei cânturi, pe care Calciu le ştia pe dinafară şi mi le-a recitat."


http://www.fericiticeiprigoniti.net/...tele-comuniste


Acest pasaj m-a facut sa doresc sa il recitesc pe Don Quijote de la Mancha, batranelul care toata viata lui nu facuse altceva decat sa citeasca romane cavaleresti si sa incerce apoi, calare pe o martoaga, sa transpuna in existenta sa monotona, in ciuda tuturor evidentelor, principiile cavaleresti, de mult apuse in societatea sa. Desi don Quijote a fost interpretat in fel si chip, totusi, ma bucur ca un om de talia lui Oprisan l-a pus in legatura cu magistrul unui crestin.



Cititi-l cu un ochi binevoitor pe batranul senil care vedea in niste amarate mori de vant uriasi si intr-o taranca proasta pe nobila domnita Dulcineea. Daca nu veti descoperi peripetiile crestinului in mijlocul acestei lumi, macar va veti amuza copios.

[sophia]

Marturisesc eu ca notiunea este cam neclara si ar trebui sa definiti ce numiti voi beletristica ortodoxa:
- lucrari cu subiect religios, scrise de autori laici in spirit literar
- lucrari literare care sunt scrise in spirit ortodox (cuminti)

Ca sa exemplificam:
Tocmai citesc Creanga de Aur a lui Sadoveanu. O consider beletristica ortodoxa pentru ca are continut religios ortodox, fara insa a fi scriere bisericeasca.
Mai exista scrierile despre Bizant ale lui Charles Diehl (Teodora, imparateasa Bizantului, Figuri bizantine).
Sadoveanu mai are lucrari cu elemente religioase. Imi scapa acum.
Agarbiceanu a scris povestiri cu caracter religios ortodox.

[leonte]

În prealabil postat de sophia

Imi scapa acum.
Agarbiceanu a scris povestiri cu caracter religios ortodox.

Agarbiceanu a scris o nuvela fabuloasa. Din cate am frunzarit pe langa persoana sa, am auzit ca ar fi cochetat cu exercitiul vietii monahale.
Nuvela despre care spun se numeste Pustnicul si ucenicul lui. Este hipnotizanta, dar daca nu sunteti casatoriti, va sfatuiesc sa nu o cititi. Altminteri are sa va bata gandul ca vietuirea de tip pateric, descrisa acolo, chiar exista in schiturile din zilele noastre.

Sunt tare curios sa aflu parerile celor ce au citit nuvela despre "canonul cel mare" al pustnicului.

[andrei25]

"Audienta la un demon mut" - Savatie Bastovoi. O carte interesanta.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

Agarbiceanu a scris o nuvela fabuloasa. Din cate am frunzarit pe langa persoana sa, am auzit ca ar fi cochetat cu exercitiul vietii monahale.
Nuvela despre care spun se numeste Pustnicul si ucenicul lui. Este hipnotizanta, dar daca nu sunteti casatoriti, va sfatuiesc sa nu o cititi. Altminteri are sa va bata gandul ca vietuirea de tip pateric, descrisa acolo, chiar exista in schiturile din zilele noastre.

Sunt tare curios sa aflu parerile celor ce au citit nuvela despre "canonul cel mare" al pustnicului.

In aceasta minunata poveste (despre care scriu din amintiri, intrucat am citit-o acum 2-3 ani, cu mare bucurie si uimire intrucat nu banuiam ca Agarbiceanu a fost daruit cu asemenea har), am gasit argumentele pentru viata in familie si in societate: tanarul care ravneste la viata pustniceasca este indrumat pas cu pas catre reintoarcerea acasa si, dupa cum reiese din povestire, asa se si intampla, spre Slava lui Dumnezeu. Apoi el devine un indrumator crestin la curtea lui Voda, dind pilda propriei conduite in lume ("asa sa straluceasca lumina voastra..."), si abia in ultimii ani ai vietii, dupa savarsirea lucrarii lui in lume, iata-l in fine si batran monah...
Ce viata sfanta duce in lume crestinul nostru! Si ce inseamna pentru vremuri de mare ispita/incercari sa aiba omul un povatuitor incercat, un om al lui Dumnezeu!...
Povestea imi pare cu totul extraordinara (de fapt, cum altfel sunt oare marturiile duhovnicesti veritabile?), fiind descrise acolo cu maiestrie scriitoriceasca o multime din itele luptelor sufletesti si duhovnicesti ale omului incercat de ispite, precum si dialogul autentic dintre duhovnicul priceput si fiul sau...
Iar portretele traitorilor crestini (pustnicul, parintele duhovnic al pustnicului) sunt cu adevarat minunate! Precum si relatiile duhovnicesti dintre acei oameni sfinti.


P.S. Canonul cel Mare al pustnicului mi se pare actul reluarii, mai intai, a dependentei totale a pustnicului fata de Dumnezeu. Pe stancile acelea (unde de fapt chiar tanarul e pe punctul de a-si pierde viata si intalneste pentru prima data glasul inconfundabil al constiintei) pustnicul se leapada de sine, de orice nadejde si parere de sine si se abandoneaza cu toata fiinta Proniei lui Dumnezeu. El se re-intregeste astfel, de fiece data cand simte ca puterile duhovnicesti i se cam vlaguiesc... Asa mi s-a parut mie...:)

[STEPHAN]

În prealabil postat de sophia

Marturisesc eu ca notiunea este cam neclara si ar trebui sa definiti ce numiti voi beletristica ortodoxa:
- lucrari cu subiect religios, scrise de autori laici in spirit literar
- lucrari literare care sunt scrise in spirit ortodox (cuminti)

Ca sa exemplificam:
Tocmai citesc Creanga de Aur a lui Sadoveanu. O consider beletristica ortodoxa pentru ca are continut religios ortodox, fara insa a fi scriere bisericeasca.
Mai exista scrierile despre Bizant ale lui Charles Diehl (Teodora, imparateasa Bizantului, Figuri bizantine).
Sadoveanu mai are lucrari cu elemente religioase. Imi scapa acum.
Agarbiceanu a scris povestiri cu caracter religios ortodox.

Când am scris "beletristică ortodoxă"( cred că nu am ales un nume foarte inspirat pt. scopul ce mi l-am propus) nu am intenţionat să afirm o nouă specie literară sau ceva de genul acesta, ci doar am vrut să o delimitez de foarte bogata ( numeric ) literatură neoprotestantă. Ceea ce m-a determinat să iniţiez acest topic este de fapt, o neputinţă : trăim într-o societate atât de îndepărtată de valorile creştine, încât este greu şi să îţi imaginezi ce este un creştin, sau cum ar trebui să fie un creştin în epoca noastră . De multe ori mi-am pus întrebarea : Cum este un şofer, un bucătar, un medic creştin ( sau cum ar trebui să fie ) în sec. XXI ? Pentru că din nefericire, în general, un creştin este înţeles astăzi ca fiind un om ca oricare altul, care "practică" duminica un ritual. În situaţiile concrete ale vieţii însă, el reacţionează ca oricare alt om, fiind cel mult un personaj moral. Şi dacă ar fi să mă exprim în categoriile literare mă interesa beletristica de tip realist, nu romantic ( personaje excepţionale în împrejurări excepţionale ), adică omul "obişnuit" aşa cum este el, cu neputinţe, slăbiciuni, egoisme... dar şi cu biruinţe ... În sensul acesta mi s-a părut că există un gol în literatura noastră.