Remember

[glykys]

25 decembrie 1954 - 58 de ani de la trecerea la Domnul a fericitului martir Ioan Arbore.


Mărturisitori - Ioan Arbore Autor: Atanasie Berzescu În faţa mea, trei stafii, stând pe prici sub geam, se zgâiau la mine. În urma mea, zdrannng... şi uşa se închise cu un scrâşnet de zăvor. Cum oi fi arătat eu la înfăţişare, nu pot să mai ştiu, dar cert este că cei trei se uitau la mine ca la altceva. Parcă eram din altă lume, galben, galben la faţă ca şofranul. Primul din stânga vine la mine şi se prezintă - Nicolae Mareş, fostul ministru al agriculturii în timpul lui Antonescu.
Era inginer constructor de căi ferate. Al doilea se scoală în picioare şi se prezintă, Ioan Arbore, general, fost ministru al economiei în timpul lui Antonescu. Înaintea lui Iacobici a fost şeful Marelui Stat Major. Al treilea vine şi el la mine, prezentându-se Turcu Nicolae, elev de liceu, prăpădit şi slab ca vai de el. Ei trei erau locatarii celulei 309 de la vestitul Celular al Aiudului. Am mai venit şi eu, alt prăpădit, să sporesc numărul la patru. De-abia încăpeam pe prici. Locul meu era între generalul Arbore şi Turcu. (...)
Din povestirile generalului Ion Arbore am înţeles multe lucruri. Era fiu de preot, ceea ce s-a şi văzut în tot comportamentul lui. Se ruga tot timpul în celulă. Privea lumea din jurul lui cu multă îngăduinţă şi dragoste. Ne ocrotea cât putea pe noi, cei din apropierea lui, ca pe nişte copii. La rându-ne, fiecare din noi ne-am istorisit trecutul nostru, cu toate neajunsurile şi păţaniile noastre.
Generalul Arbore şi-a petrecut copilăria în Dobrogea, în apropierea Deltei, la Sarinasuf, unde tatăl său era preot. Mai avea un frate, profesor de limba română la Focşani.
Ne povestise mult despre el, cu lucruri bune şi frumoase. Avea o bibliotecă mare şi temeinică, de peste 10.000 de volume. Era un om de mare sensibilitate. Spre deosebire de aproape toţi cei cu care el a lucrat afară, în mari funcţii de stat, era de o modestie rară. El credea cu toată căldura în Dumnezeu.
A murit la Jilava îngrijind bolnavii. Le spăla rufele de pe ei, murdare de atâta boală, rugându-se lui Hristos. Nu ştiu cum o fi fost în libertate, dar aici în temniţă l-a găsit pe Dumnezeu. A fost un om de o mare ţinută morală. Nu l-am auzit o dată bârfind pe cineva. De câte ori Nicolae Mareş se mai scăpa de mai vorbea de rău pe cineva, el îi spunea:
- Măi Nicolae măi, nu vorbi cu păcat de oameni, că numai Dumnezeu ştie ce-o fi fost în sufletul lor, de-or fi greşit. Nici noi n-am fost mai buni.
Adeseori ne povestea lucruri din copilăria lui, de felul cum a reuşit să răzbată în viaţă. A parcurs drumul, în cariera lui de ofiţer, de la sublocotenent şi până la gradul de general prin puterile lui, fără a fi ajutat de cineva din afară. (...)
În fiecare zi, generalul Arbore se ruga cu multă căldură, stând pe prici la locul lui. Senin, le primea pe toate câte veneau pe capul lui. Niciodată nu l-am auzit văicărindu-se. Ca dreptul Iov, mulțumea lui Dumnezeu de tot ceea ce se întâmpla. Într-o bună zi, uşa se deschide şi un ofiţer îmi spune să-mi fac bagajul şi să ies afară. Îmi iau rămas bun de la generalul Arbore şi de la Nedelcu şi ies afară. Generalul Arbore îmi urează mult noroc. De atunci nu l-am mai văzut. Aveam să aflu că a murit la Jilava, îngrijind bolnavii. Dumnezeu să-l odihnească în pace, că a fost un mare român şi un bun creştin. (...)
Mă ducea mereu, gândul la generalul Arbore, pe care-l lăsasem în celulă, slăbit de tot, de de-abia-şi ţinea sufletul. Ridicam ochii din curtea fabricii şi priveam acel colţ de Celular, unde ştiam că-l lăsasem pe Arbore. Vocea lui blajină şi dragostea faţă de om îl defineau ca pe un adevărat părinte. Ajuns la un oarecare confort, adesea mă gândeam la el, care dormea tot pe prici, cu o rogojină ferfeniţă şi o pătură, veche de când lumea, roasă de vreme şi găurită.
(Atanasie Berzescu - Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului, Editura Marineasa, Timișoara, 1999, pag. 131, 137-138, 141, 144)

1947: Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) este obligat să semneze actul de abdicare (pentru el si urmasii săi) de la prerogativele regale si să părăsească tara; în aceeasi zi, într-o sedintă 'extraordinară', Adunarea Deputatilor proclamă Republica Populară Română (prin Legea nr.363).

1691: A murit ROBERT BOYLE, fizician si chimist irlandez; a dat prima definitie a elementului chimic si a pus bazele analizei chimice calitative (n.1627)

1819: S-a nascut scriitorul german THEODOR FONTANE (m.1898)

1865: S-a nascut scriitorul englez RUDYARD KIPLING; Premiul Nobel pentru literatura pe 1907 (m.1936)

1944: A murit scriitorul francez ROMAIN ROLLAND; Premiul Nobel pentru literatura pe 1915 (n.1866)

[cristiboss56]

15 ianuarie este ziua în care îl comemorăm pe Eminescu. De la Bucureşti şi până la Chişinău, de la Timişoara şi până la Constanţa şi chiar peste hotare, românii îl vor omagia pe cel mai îndrăgit şi cunoscut dintre poeţii lor.

Pe „Aleea scriitorilor” din Cimitirul Bellu, unde se află mormântul poetului, va fi oficiată, de la ora 10.00, o slujbă pomenire pentru cel care a contribuit în mod esenţial la construirea istoriei literaturii române şi la dezvoltarea limbii noastre literare moderne, informează TRINITAS TV.

A devenit deja o tradiţie ca în fiecare an, pe data de 15 ianuarie, elevii şi profesorii instituţiilor de învăţământ din Capitală şi din provincie să participe la slujba de pomenire oficiată la mormântul lui Eminescu.

[cristiboss56]

Pe 24 ianuarie se împlinesc 154 de ani de la Unirea Principatelor Române. Aceasta a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească, informează TRINITAS TV.

Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular din ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus, la Convenția de la Paris din 1858, la o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.

La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

[cristiboss56]

S-au împlinit 88 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de patriarhie. Hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod la 4 februarie 1925 şi a fost confirmată prin Decretul Regal din 25 februarie, în acelaşi an. Mitropolitul primat Miron Cristea devenea astfel „Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române”.

„S-a amânat oarecum momentul acestei proclamări pentru a se organiza odată cu ridicarea la rang de Patriarhat şi noua legislaţie bisericească, iar aceasta a putut fi definitiv împlinită după Constituţia din 1923. Aşadar, anul 1925 a devenit deodată an al adoptării legislaţiei bisericeşti, fapt împlinit în primăvara anului respectiv şi an de împlinire pe planul acesta al ridicării la rang de patriarhat. După hotărârea luată în şedinţa din 4 februarie 1925 Senatul în 12 februarie şi apoi Camera Deputaţilor în 17 februarie au consfinţit această hotărâre a Sfântului Sinod şi Regele Ferdinand a promulgat legea în 23 februarie în acelaşi an 1925. S-a comunicat tuturor Bisericilor lucrul acesta. Am primit din partea Patriarhiei Ecumenice Tomosul de recunoaştere din partea Patriarhului Vasile al III-lea la sfârşitul lunii iulie, 30 iulie 1925, a fost adus în septembrie Tomosul cu mare solemnitate la Bucureşti, iar la 1 noiembrie a avut loc ceremonia de învestitură la Palatul Regal şi apoi de înscăunare aici în Catedrala Patriarhală din Bucureşti a primului Patriarh în persoana lui Miron Cristea”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Florin Şerbănescu, consilier patriarhal responsabil cu aspectele de cultură.

Construirea Catedralei Mântuirii Neamului a fost o dorinţă manifestată încă din primii ani de patriarhat ai Bisericii Ortodoxe Române, dorinţă perpetuată, de-a lungul timpului, de toţi Întâistătătorii Bisericii noastre.

„În cea dintâi cuvântare pe care a rostit-o Patriarhul Miron în calitate de patriarh a prezentat câteva proiecte importante legate de dezvoltarea învăţământului religios la nivel universitar, de trimiterea studenţilor români la studii pentru a se perfecţiona şi la alte facultăţi din Europa, de primire a altor studenţi aici în ţară, înfiinţarea unei Academii de Muzică Bisericească şi aş zice că în contextul momentului în care suntem noi acum mai ales proiectul pe care l-a exprimat atunci limpede al Înălţării Catedralei Mântuirii Neamului ca expresie a acestui moment de împlinire a poporului român după strădanii îndelungate se împlineşte acum prin determinarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Este acesta un arc peste timp, o punte care ne leagă o dată în plus de năzuinţele celor care au fondat Patriarhatul în 1925”, a mai spus Pr. Florin Şerbănescu.

Patriarhia Română păstoreşte în prezent peste 20 de milioane de credincioşi, aflaţi atât între graniţele actuale ale României, cât şi în alte ţări de rezidenţă.

[cristiboss56]

S-au împlinit 98 de ani de la naşterea celui de-al cincilea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, informează TRINITAS TV.

S-a născut la 7 februarie 1915, în satul Tocileni, din judeţul Botoşani, şi a intrat în monahism la 14 ani, ca frate la Schitul Sihăstria. Între anii 1940 şi 1944 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti. La data de 6 august 1935 a depus voturile monahale la mănăstirea Bistriţa (judeţul Neamţ), primind la călugărie numele de Teoctist, iar la 25 martie 1945 este hirotonit ieromonah la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. De-a lungul timpului devine, pe rând, Episcop-vicar patriarhal, Episcop al Aradului, Episcop al Episcopiei Ortodoxe din America şi Canada, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. După moartea Patriarhului Iustin, la 9 noiembrie 1986 a fost ales ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat la 16 noiembrie 1986.

Cel de-al 6-lea întâistătător al Bisericii noastre a deţinut numeroase ordine bisericeşti, primite din partea Patriarhiilor Antiohiei, Ierusalimului, Moscovei, Serbiei, a Arhiepiscopiilor Greciei, Ciprului, Cehoslovaciei, Finlandei şi din partea Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II–lea. În mai 1999, a primit, din partea Statului român, ordinul Steaua României în Grad de Mare Cruce.

Patriarhul Teoctist a păstorit Biserica Ortodoxă Română vreme de peste două decenii. A trecut la Domnul la 30 iulie 2007, fiind înmormântat în Catedrala patriarhală.

[cristiboss56]

Prima carte coresiană, o carte de cântări pe opt glasuri, care în terminologie slavonă se mai numeşte şi Osmoglasnic, numită şi Glosariu, Paraclitichi, este una din cele mai importante cărţi ale cultului ortodox. Cartea conţine cântările Învierii de la Vecernie, Utrenie şi Liturghie pentru fiecare zi din săptămână, fiecărei săptămâni fiindu-i propriu un anumit glas.

Parcurgerea celor opt glasuri, timp de opt săptămâni, reprezintă un „stâlp“, anul întreg fiind format din şase „stâlpi“, care se succed neîntrerupt. Cartea este cunoscută începând cu veacul al VI-lea, redactată în limba greacă de Sever din Antiohia, al cărei conţinut s-a îmbogăţit în decursul vremii cu diferite cântări religioase (irmoase, canoane), căpătând consistenţă în prima jumătate a secolului al IX-lea, după ce celebrul filozof creştin bizantin, Sfântul Ioan Damaschin († 749) adaugă cântările duminicale, precum şi cântările Sfântului Anatolie, fostul Patriarh al Constantinopolului († 458), ale lui Cosma Melodul, Episcop de Maiuma (sec. VIII), Teodor Studitul († 826), Iosif Studitul, Arhiepiscopul Tesalonicului († 830), Teodor Graptul, Arhiepiscopul Niceii (sec. IX), Mitrofan, Episcopul Smirnei (sec. IX), împăraţii Leon Filozoful († 912) şi Constantin Porfirogenetul († 959).

Spre deosebire de Octoihul Mare, cunoscut şi sub numele de Catavasier, Micul Octoih cuprinde doar irmoasele sau catavasiile praznicelor împărăteşti şi ale sărbătorilor din timpul anului, iar cântările din timpul zilelor obişnuite sunt cuprinse în „Irmologhion“.

„Micul Octoih Braşovean“, păstrat azi în trei exemplare, la Biblioteca Academiei Române, la Biblioteca de Stat Szechenyi din Ungaria şi la Muzeul de Istorie din Sofia, se tipăreşte la Braşov de către diaconul Coresi şi logofătul Oprea, unul dintre meşterii tipografi care au activat şi în cadrul tipografiei lui Dimitrie Liubavici pentru tipărirea Apostolului din 1547. Exemplarul bucureştean, descoperit de Nerva Hodoş în Biblioteca mitropolitană din Sibiu, provenit din Şchei, prezentat şi în recenta monografie dedicată diaconului Coresi de Ion Gheţie şi Al. Mareş, conţine 155 de file, format in-folio (268 x 192 mm), folosind aceleaşi caractere întrebuinţate la Târgovişte de Macarie şi apoi de Dimitrie Liubavici, unde Coresi învăţase meşteşugul tiparului.

Iniţialele mari şi o parte din cele mici sunt cu cerneală roşie, iar restul textului cu cerneală neagră, hârtia fiind exclusiv de provenienţă braşoveană (filigran, coroană şi rădăcină). Conţine patru frontispicii cu arabescuri, fiecare în parte surmontate cu cruce. Corpul de litere nr. III, după clasificarea făcută de F. Hervay, tip de litere folosit şi pentru tipărirea Cazaniei a II-a.

Carte pentru toţi românii

Aflăm din epilogul cărţii, scris în limba slavonă, reprodus după modelul epilogului târgoviştean al lui Macarie din 1510: „Fiindcă în Treime slăvitul Dumnezeu a binevoit să desăvârşească Biserica sa prin felurite cărţi, prin lauda şi folosul celor ce le citesc, de aceea şi eu jupânul Haniş Begner, judeţul Braşovului, am râvnit, cu ajutorul Sfântului Duh şi din dragoste pentru dumnezeieştile şi sfintele biserici şi am tipărit această carte de suflete mântuitoare, Octoih, spre împlinirea laudei Dumnezeirei slăvite în unitate, ca trei sori. Mă rog deci de tineri şi de bărbaţi (de cei crescuţi) şi de bătrâni, de cei ce vor ceti sau cânta sau vor copia pentru dragostea lui Hristos, să ne îndrepte pe noi, cari cu osârdie am îngrijit de acest lucru, şi să ne blagoslovească, ca amândoi slăvind pe Tatăl din care toate (s-au făcut), să căpătăm aici pace şi milostenie, iar acolo să strălucim, în lumina binefacerii. Amin. Şi era atunci, pe vremea aceea, în Ţara Ungurească (n.n., Ardeal) crăiasa Isabela, fiul ei Iană şi craiul cel tânăr, fiul marelui Iană craiul şi în Ţara Românească era Pătraşco Voevod şi în Ţara Moldovei era Alexandru Voevod. Din porunca jupânului Hani Begner, judeţul Braşovului, eu, robul lui Hristos, Oprea logofătul şi diaconul Coresi ne-am trudit cu aceasta şi am tipărit (am scris) aceste cărţi la anul 7065 (1557). S-au început aceste cărţi în luna lui iunie în 12 zile; s-au sfârşit în luna lui ianuarie 14 zile, în oraşul Braşov“.

De aici reiese că s-a tipărit din porunca judelui braşovean Johanes Benkner (autoritatea publică a Braşovului, fără a cărui înlesnire nu se putea tipări local nici o carte), când în Ţara Ungurească (Transilvania) era crăiasă Isabela cu fiul său Ianăş craiul „cel tânăr“, iar în Ţara Românească era Pătraşcu cel Bun şi în Moldova, Alexandru Lăpuşneanu.

Este evident adevărul că raza de interes pe care diaconul Coresi o destina cărţii sale cuprindea întregul spaţiu românesc, iar patronajul domnilor de peste munţi asupra tiparului coresian nu poate fi ignorat.

„Micul Octoih Braşovean“

Izvorul după care diaconul Coresi putea tipări această carte este „Micul Octoih Braşovean“ (MOB), aflat în fondul de manuscrise al Bibliotecii Judeţene Braşov, care iniţial fusese menţionat ca prezent în fondul de carte al Bisericii „Sfântul Nicolae din Şchei“ de Nicolae Sulică, apoi fusese declarat pierdut de P.P. Panaitescu şi reintrodus în circulaţie de prof. Ion Roman.

Compararea MOB-ului cu Octoihul tipărit de Oprea logofătul şi diaconul Coresi la 1557 ne-a permis cu uşurinţă să constatăm identitatea textuală dintre ele. Întrucât textul slavo-român al MOB-ului este ulterior perioadei de tipar coresian, nu-l putem considera pe acesta drept izvor, dar putem intui un izvor comun. Cercetând manuscrisul 42 din arhiva istorică a Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Şchei, ne-a surprins identitatea textuală. Datat greşit pentru veacul al XVII-lea, manuscrisul confirmă filigranul hârtiei pentru veacul al XV-lea (foarfecă şi ancoră în cerc). Manuscrisul apare în cele mai vechi cataloage de inventariere a acestei arhive. Tipărind această carte pur ortodoxă, sub auspiciile morale ale celor consemnaţi în prefaţă, nu vedem cum s-ar putea accepta încă teza că venirea lui Coresi la Braşov trebuie pusă pe seama Reformei sau a influenţei reformate. Înzestrarea Bisericii Ortodoxe cu o asemenea carte presupune cel puţin un sprijin acordat Bisericii Ortodoxe pentru a rezista în faţa presiunilor reformiste luterane sau calvine.

Pe de altă parte, anul 1556 confirmă o circulaţie intensă a solilor braşoveni spre Muntenia şi Moldova, care culminează cu sosirea la Braşov a slujitorului Ion al lui Pătraşcu cel Bun, apoi a episcopului Sava. În februarie, pleacă în Muntenia o solie condusă de călăreţul Matias cu scrisori la Pătraşcu. În luna aprilie sosesc la Braşov trei solii, iar preotul Dobre, tatăl protopopului Mihai - colaborator coresian, în acelaşi an, face mai multe călătorii atât în Moldova, cât şi în Muntenia, pentru ca la 1 mai 1556, un preot de-al voievodului Pătraşcu să sosească la Braşov, unde este bine primit de autorităţile locale. Semnificativă este vizita la Braşov făcută de Alexandru Lăpuşneanu şi Nicolae Pătraşcu tot în 1556, cu prilejul instalării în Transilvania a prinţesei Isabella de Zapolya cu minorul său fiu Ioan Sigismund. Evenimentele politice şi religioase sunt deosebit de frământate în condiţiile în care Dieta Transilvaniei desfiinţează episcopia catolică din Ardeal, secularizându-i astfel averile, prilej cu care se înfiinţează la Geoagiu o episcopie românească. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 9 februarie 2013 semnat de pr. prof. dr. Vasile Oltean)