Conferinte Christos Yannaras in Romania

În prealabil postat de bogdan81

Nu suntem in situatia de a arunca cu piatra.
Apoi depinde ce intelegeti prin conservarea eului.
Daca intelegeti dorinta omului ca persoana de a exista pentru totdeauna, de a fi constient de sine pentru totdeauna, eu unul nu vad nimic rau in asta.
Nu am auzit pana acum pe cineva care sa zica ca el doreste sa se anihileze, sa nu mai existe.

Hristos, şi după El apostolii, n-au aruncat cu piatra atunci când au fost critici la adresa unor practici, mai trâziu erezii. Au condamnat nişte devieri.

Conservarea eului e conservarea egoismului, e imposibilitatea de a te transcende, e neputinţa de a te jertfi, mimând, însă, ipocrit, jertfa. E o încercare de a te pune bine cu Dumnezeu continuând să te iubeşti pe tine însuţi, refuzând lepădarea de sine pe care a cerut-o Hristos, refuzând crucea. E un fel de a înţelege religia ca pe o poliţă de asigurare: plătesc ceva aici (nu prea mult, dacă se poate), ca să am parte de bunătăţi veşnice, de nemurire. E o centrare pe sine, nu e dragostea care uită de sine şi care-l înveşniceşte pe cel ce o manifestă.

Felul ăsta de a te raporta la divinitate e comun tuturor religiilor. Creştinismul e (trebuie să fie), însă, altceva. E lepădarea de omul vechi, firesc, lepădarea de orice grijă sau frică, încredinţarea totală în mâinle lui Hristos; fără rezerve.

În ce-l priveşte pe Yannaras, mărturisesc că şi pe mine m-a cam pus pe gânduri, venind cu o critică atât de severă. Poate e discutabil, poate nu trebuie îmbrăţişat cu totul; dar cel puţin în unele aspecte mi se pare că are dreptate.

În prealabil postat de N.Priceputu

În ce-l priveşte pe Yannaras, mărturisesc că şi pe mine m-a cam pus pe gânduri, venind cu o critică atât de severă. Poate e discutabil, poate nu trebuie îmbrăţişat cu totul; dar cel puţin în unele aspecte mi se pare că are dreptate.

Putem accepta adevaruri partiale?

Eu pot accepta faptul că oricine, fie şi savant, fie şi teolog, poate greşi parţial (sau, mai degrabă, nu sunt pregătit eu să-l accept, să-l înţeelg total).

Oare nu toţi sesizăm nereguli în Biserică, practici care nu-şi au locul? De ce n-am crede că din dragoste pentru Biserică Yannaras o vrea mai curată, mai luminoasă, mai fidelă Mirelui?

În prealabil postat de N.Priceputu

Eu pot accepta faptul că oricine, fie şi savant, fie şi teolog, poate greşi parţial (sau, mai degrabă, nu sunt pregătit eu să-l accept, să-l înţeelg total).

Oare nu toţi sesizăm nereguli în Biserică, practici care nu-şi au locul? De ce n-am crede că din dragoste pentru Biserică Yannaras o vrea mai curată, mai luminoasă, mai fidelă Mirelui?

Eu stiu ca Iisus Hristos isi pastreaza Biserica curata si luminoasa; tot El ne curata si pe noi de impuritati. Si asta, indiferent de greselile facute de unii slujitori ai Bisericii. Pentru asta, ne-a lasat Sfanta Traditie, care a izvorat din Duhul Sfant. Sa o schimbe acum Yannaras, pentru ca nu ne mai convine si ni se pare ca noi stim mai bine?!?
Diavolul incearca de la caderea lui Adam din rai, sa piarda omenirea. E normal sa ne aduca argumente potrivite cu logica omeneasca, tocmai ca sa ne determine sa ii acceptam punctul de vedere.
Odata ce invatatura ortodoxa a creat posibilitatea oamenilor de a se mantui si a se indumnezei, nu cred ca e necesar sa schimbam ceva; doar pe noi insine. Sa nu ajungem acum, in zilele cele de pe urma sa devenim protestanti. Doamne fereste!
Si inca ceva: in zilele cele de pe urma monahii vor fi ca mirenii, iar mirenii precum diavolii, se spune. Oare ne spune ceva acest lucru?
Important e sa rezistam pana la capat si sa ne ridicam de cate ori cadem. In rest ce am avea de schimbat, in afara de raul in care ne complacem?

[Mihailc]

Pentru a păstra discuţia de faţă în afara tentaţiilor colerice, aş ruga userii care doresc să exprime o opinie, să o facă în cunoştinţă de cauză şi, dacă e posibil, să reziste cu succes ispitei grăirii în deşert pe marginea propriilor proiecţii imaginare despre detaliile problematicii aduse în dezbatere.

Cu alte cuvinte, ai citit, eşti informat, comentezi, dacă n-ai citit stai în banca ta sau te implici în locurile unde ai ceva substanţial de spus sau de comentat.

Yannaras, filosof ortodox. Ce este un filosof ortodox? O contradictie in termeni.
http://www.youtube.com/watch?v=9LNB4ftkxOQ

[bogdan81]

Sigur ca inteles astfel, ca afirmare de sine si egoism, eul e primejdios.
Asta am inteles si eu. Ce nu inteleg este de pe ce pozitie vorbeste Yannaras de renuntarea la eu. De pe pozitia celui care a renuntat deja sau e capabil sa renunte oricand ?
Dar chiar el recunoaste ca el insusi este un amestec de bisericesc si religios, daca intelegem biserica in opozitie cu religia.
Dar noi toti, cei care suntem biserica, ne aflam pe cale. Nu am ajuns la capat.
In fond toti suntem un amestec de bisericesc si religios, daca pot spune asa.
Ce vrea Yannaras? Cu cine se lupta? El stie foarte bine ca toti suntem in aceeasi situatie iar renuntarea la propriul ego este o lupta permanenta, care nu inceteaza niciodata atata vreme cat suntem pe acest pamant. Si asta e valabil pentru toti crestinii.
Sa inteleg atunci ca Yannaras se lupta cu falsii crestini, cu cei care se prefac a trai crestinismul ? Dar la ce bun asemenea lupta? Faptul ca exista oameni care se pretind crestini dar in forul lor interior nu are loc nici o lupta de a renunta la ei insisi, nici o cainta, nici o parere de rau, or fi existand, nu neg.
Dar de ce sa ne legam de ei?
Iar daca se refera la noi toti, fiindca toti suntem un amestec impur de bisericesc si religios, nu inteleg de ce trebuie sa-mi atraga cineva atentia despre un lucru pe care il stiam deja.
Si nu numai ca il stiam, dar il simt pe propria mea piele de cand am mers prima oara la biserica. Anume ca sunt slab si ticalos, si ca nu sunt in stare sa ma jertfesc pe mine insumi pentru aproapele meu.

[antiecumenism]

În prealabil postat de N.Priceputu

Eu pot accepta faptul că oricine, fie şi savant, fie şi teolog, poate greşi parţial (sau, mai degrabă, nu sunt pregătit eu să-l accept, să-l înţeelg total).

Oare nu toţi sesizăm nereguli în Biserică, practici care nu-şi au locul? De ce n-am crede că din dragoste pentru Biserică Yannaras o vrea mai curată, mai luminoasă, mai fidelă Mirelui?

-dar oare nu trebuie ca mai intai Yannaras sa-si curete mintea si sufletul ,nu trebuie mai intai sa aiba harul lui Dumnezeu asupra lui cum il au sfintii si apoi sa se apuce sa "curete" biserica?
-de ce nu "a curatit" pana acum nici un Sfant Biserica (normal ca Sfintii s-au luat de erezii,dar in rest nu s-au luat de canoane...desi aveau harul asupra lor,aveau discernamant duhovnicesc)
-daca Parintele Paisie nu este de acord cu ce zice Yannaras inseamna ca e bine sa credem pt ca Parintele Paisie era plin de Duh Sfant:

Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie

http://carteromaneasca.wordpress.com...intele-paisie/


„METODA“ ÎNVĂTĂTURII BĂTRÂNULUI -DUHUL SFÂNT


"Calitătile sufletului părintelui Paisie depăseau firea umană în sensul ei obisnuit. Sufletul său era unit în chip desăvârsit cu Duhul Sfânt, cu Hristos, cu Dumnezeu.
Isi curătise deplin sufletul de mizeria spirituală, de întunericul duhovnicesc, de mocirla patimilor (adică mândria, egoismul, iubirea de stăpânire, iubirea de argint, iubirea de plăcere, slava desartă, lenevia, lăcomia pântecelui s.a.m.d.). Prin efortul acesta, legat nemijlocit de participarea permanentă la Tainele Bisericii Ortodoxe, si mai ales la Sfânta împărtăsanie, părintele Paisie îl purta înlăuntrul său pe Hristos, pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeu. Era purtător-de-Dumnezeu: unde se afla părintele Paisie, acolo Se manifesta Duhul Sfânt, Dumnezeu.


Ceea ce părintele Paisie năzuia în sufletul său, Duhul Sfânt împlinea.
Ceea ce sufletul său atingea, primea atingerea Duhului Sfânt.
Cunostinta bătrânului era cunostinta Duhului Sfânt, aflat din belsug în sufletul său. Când stăteai alături de el, simteai strălucirea Duhului Sfânt revărsându-se peste tine, transfigurându-te. Atunci când mă aflam departe de el, vointa bătrânului, exprimată în rugăciunea sa, devenea un canal prin care se transmiteau în sufletul meu energii dumnezeiesti. Puterea bătrânului era Hristos, Care locuia înlăuntrul său.
Bătrânul lucra cu Dumnezeu, si Dumnezeu locuia înlăuntrul său.
De aceea cred că însusi harul lui Hristos, Duhul Adevărului, Duhul Sfânt m-a învătat, prin rugăciunile părintelui Paisie."

În prealabil postat de antiecumenism

dar oare nu trebuie ca mai intai Yannaras sa-si curete mintea si sufletul ,nu trebuie mai intai sa aiba harul lui Dumnezeu asupra lui cum il au sfintii si apoi sa se apuce sa "curete" biserica?

De ce presupui că nu şi le-ar fi curăţit? De unde ştii că n-are har?
Apoi, nu s-a apucat să cureţe Biserica; doar a scris nişte cărţi, la care ia aminte cine vrea.

Ai citit ce a scris Yannaras, înainte de a-l combate?

[Mihailc]

Întrucât Cătălin s-a grăbit din nou să comenteze pe lângă subiect, folosindu-se de fragmente din textul unui mitropolit grec a cărui zel critic devansează inacceptabil competenţele sfinţiei sale în materie de "neopatristică", o să transcriu mai jos un material sintetic despre concepţia teologilor incriminaţi cu atâta ignoranţă de oameni care, într-un fel sau altul, sunt roade ale ostenelilor acelora de a scoate ortodoxia de sub hipnoza scolastică în care se complăcea la un moment dat.
Amintesc doar aici faptul că părintele Dumitru Stăniloae este unul dintre pionierii neopatristicii alături de alte nume grele ale teologiei ortodoxe a secolului XX, parte din ei ctitori ai renaşterii Athos-ului începând cu ani '60 ai veacului amintit.

"Dacă Vechiul Testament este istoria unui popor care primeşte de la Dumnezeu o Lege, interpretată prin individualităţile harismatice ale profeţilor, Noul Testament este istoria unei Persoane care întrupează Harul şi Adevărul, a cărui autorevelare are loc într-o comunitate care este Corpul său mistic. Ca atare, în Hristos, Dumnezeu nu mai vorbeşte Bisericii din afara ei, precum comunica cu Israel prin profeţi, ci fiind prezent în ea prin Duhul Sfânt, identificarea liturgică între Hristos şi Trupul Său eclezial interzicând orice putere asupra Adevărului şi Poporului lui Dumnezeu, şi permiţând doar o autoritate de mărturie şi slujire în interiorul, nu deasupra Adevărului şi Bisericii care nu poate fi condusă decât de Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, în respectul permanent al libertăţii persoanelor şi credinţei. Biserica nu poate avea putere asupra Adevărului, mai ales când Acesta este o Persoană, dar poate da mărturie despre El şi să se pună la dispoziţia Acestuia. Predica apostolilor fixată ulterior în Scriptură e şi ea doar o mărturie autorizată despre Adevărul Hristos Cel Înviat prezent permanent în mod liturgic în Biserică prin Duhul Sfânt. Episcopii şi sinoadele confirmă şi apără de erezii credinţa apostolică, nu definesc credinţa şi Adevărul în sine, ci exprimarea ei corectă; ele menţin şi exprimă permanenţa şi continuitatea în timp (succesiune, tradiţie) şi spaţiu (sinoade) ale Bisericii în Adevăr şi Iubire. Cele două concepţii diferite despre Biserică şi autoritate în Răsărit şi în Occident sunt rezultatul a două antropologii teologice divergente: capapadocian-palamită şi augustiniană. Occidentul augustinian are o viziune pesimistă despre om: intrinsec păcătos şi supus erorii, el primeşte de la Dumnezeu o autoritate exterioară infailibilă- papă, conciliu, Biblie- care ţine, vicariant şi legalist, locul lui Dumnezeu şi care-I garantează adevărul ferindu-l de orice îndoială, conducându-l în disciplină şi supunere spre Dumnezeu. În Răsărit fiecare credincios este chemat să crească în Duhul Sfânt în aşa fel încât să facă el însuşi experienţa Adevărului, Care e Duhul Sfânt Însuşi, participând la El şi devenind o manifestare şi o mărturie personală vie înaintea lumii a acestui Adevăr care este Duh şi Libertate. Această concepţie exclude fideismul orb şi implică participarea liberă, dar responsabilă, a tuturor la Adevăr şi, ca atare, caracterul auxiliar al autorităţii în Biserică. Biblie, Tradiţie, episcopi, sinoade nu ţin locul unui Hristos absent, ci exprimă prezenţa Lui liturgică şi personală vie – o prezenţă paradoxală, reală dar şi aşteptată încă – a cărei experienţă duhovnicească e scopul vieţii în Hristos al tuturor credincioşilor. În Biserică Adevărul nu depinde de niciun criteriu ori autoritate infailibilă, ci este în Duhul Sfânt o autoritate accesibilă mereu în comuniunea Bisericii în întregul ei. Adevărul viu este propriul Său criteriu şi n-are nevoie de criterii exterioare de asigurare, cum s-a întâmplat în Occident, unde s-a simţit mereu nevoia unor cadre de securitate: papalitatea, magisteriul, Biblia. O evoluţie similară se poate observa însă şi în teologia de şcoală ortodoxă, unde sinoadelor, mai ales Sinoadelor Ecumenice, li se atribuie ex sese infailibilitatea şi autoritatea unei adevărate papalităţi colective, iar Tradiţia a devenit un depozit de doctrine complementar celui al Scripturii."