Poezii pentru cei mici

[Ekaterina]

Consider absolut minunate, poeziile pentru copii scrise de Grigore Vieru.

Ploaia

Vine ploaia peste lunci
Cu picioare-albastre, lungi!
Pic-pic-pic, pic-pic-pic,
Graul creste mare-n spic!
Iata, ca pe taraieci,
Prind in palme stropii reci.
Ploaie, tu de unde stii
Sa cresti paine in campii?!

Curcubeul
S-a dus ploaia, hopa-hop,
Peste dealuri si hartop!
Iepurasu-i bucuros,
Ca nu tuna fioros!
Rade cerul albastrui,
Curcubeul – gura lui!
Peste toate satele
E senin ca laptele!

[Ekaterina]

Purcelul

Sta purcelul jos in paie:
„Sunt murdar. Murdar de tot!
Trebuie sa-mi fac o baie…”
Si s-a dus s-o faca-n glod.

Randunica-randunea

-Randunica-randunea,
Cum cladesti casuta ta?!
-Tipa-tipa,
Cu aripa,
Cioc-boc,
Cu micul cioc!


Tu, iarba, tot ai mama?

Tu, iarba, tot ai mama?
De ai, de buna sama:
Atunci, cand inverzesti,
De ea iti amintesti.
Tu, floare, tot ai mama?
De ai, de buna sama:
Atunci cand infloresti
De ea iti amintesti.
Tu steaua, tot ai mama?
De ai, de buna sama:
Atunci cand te ivesti,
De ea iti amintesti.

Puisorii

-Pui golasi cum stati in cuib voi
Fara plapumioare?!
-Ne-nvelim cu ale mamei
Calde aripioare!
-Dar cand mama nu-i acasa
Si ploita cerne?
-Ne-nvelim atunci cu frunza
Ramurii materne.
-Daca n-o sa vin mama
Si-o sa cada frunza?
-Cum nu o sa vina mama?
Cum sa cada frunza?

Maicuta

Se aduna flori si stele
Pe sub seara
In jurul maicutei mele
Pe sub seara
Si-o intreaba toate cele
Pe sub seara
Si ea sfatuie cu ele
Pe sub seara.
Tot o fuga albinuta
Dimineata,
Uda-i este camasuta
Dimineata,
N-o intreaba nimicuta
Dimineata,
Ca-i grabita ca maicuta
Dimineata.

Cantec de leagan

Nani, puiu, nani-na,
Puisorule,
Bucuroasa-i maica ta,
Puisorule,
Fiindca are cui canta,
Puisorule,
Si pe cine legana,
Puisorule.
Nani-nani, pui frumos,
Puisorule,
Si tatutu-i bucuros,
Puisorule,
Ca e pace si senin,
Puisorule,
Gramajoara ne gasim,
Puisorule.

[Floare alba]

Viorica, fata mamei
Cea cuminte şi curată,
Şi-a făcut, mâncând cireşe,
Pe furiş, pe şorţ, o pată…

Şi-acum stă-ntr-un colţ şi plânge:
“Doctorul e vinovat
Şi c-o să mă certe mama,
Şi că şorţul l-am pătat!”

Mama intră-ncet pe uşă;
Ea tresare şi-ntinzând
Mâinile deasupra petei,
Plânge întruna suspinând.

- De ce plângi, fetiţa mamei?
- Plâng că doctorul ţi-a spus
Să nu-mi dai de loc cireşe,
Şi tu în dulap le-ai pus…

- Şi tu plângi din lăcomie?
Ce ruşine!…
- Să mă ierţi!…
- Bine, dar să fii cuminte…
- Nici de şorţ nu mă mai cerţi?

- Care şorţ? întreabă mama…
- Uite, ăsta: l-a pătat
Lăcomia pentru care
Chiar acuma m-ai iertat.

[Floare alba]

Mie imi plac mult poeziile Elenei Farago. Si copiilor de asemenea.

Noi suntem doi fraţi, în casă
Şi nu ne certăm deloc,
Şi suntem tăcuţi la masă,
Şi cuminţi în orice loc.

Avem hamuri, cerc şi minge,
Când pe-afară ne jucăm,
Iar când plouă, ori când ninge,
Liniştiţi în casă stăm.

Şi cu jucării frumoase
Ne jucăm tot amândoi,
Pe când mama nostră coase,
Ori citeşte, lângă noi.

Mama noastră ne vorbeşte
Şi ne mângâie duios,
Iară seara ne citeşte
Ori ne spune-un basm frumos.

Şi ne-nvaţă lucruri multe,
Şi frumoase, stând cu noi,
Şi îi place să ne-asculte
Când vorbim noi amândoi…

Şi în gândul nostru-ntruna
Auzim povaţa ei:
- Fiţi cuminţi întotdeauna
Şi fiţi buni, copiii mei!…

Iarna

Nicolae Labiş

Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Şi vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.

Doamna Iarna-n goană trece
În caleşti de vijelii -
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne şi hazlii.

Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald şi amărui
Zgreapţănă la uşă-un câine
Să-şi primească partea lui …

Tata iese să mai pună
Apă şi nutreţ la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Şi-n mustăţi cu promoroacă.

[Ekaterina]

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc - să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

- "Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post -
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin -
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
- "Aţi înnebunit de tot -
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
- "Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

- "Ce-i pe drum atâta gură?
- "Nu-i nimic. Copii ştrengari.
- "Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!

[Ekaterina]

Dragi copii din tara asta,
Va mirati voi cum se poate
Mos Craciun din ceriu de-acolo
De le stie toate-toate…

Uite cum, va spune badea…
Iarna-n noapte, pe zapada,
El trimite câte-un înger
La fereastra sa va vada…

Îngerii se uita-n casa,
Vad si spun – iar Mosul are
Colo-n ceriu la el, în tinda,
Pe genunchi o carte mare…

Cu condei de-argint el scrie
Ce copil si ce purtare…
Si de-acolo stie Mosul,
Ca-i siret el, lucru mare.