Amintiri din moarte clinica...

[heaven]

Va multumesc tuturor pentru postari,sunt deosebit de interesante,mai ales ca vom observa niste puncte comune in aceste relatari.
Referitor la ce a spus Catalin,sigur ca pot exista si ispite,insa in toate exista un sens.Iar sensul il vom citi in rezultatele celor intamplate cu persoana in cauza.Ce s-a petrecut cu ele in urma acestor evenimente?Cum privesc acum moartea?Dar viata si relatia cu Dumnezeu?
Atunci cand am luat cele doua interviuri,ce m-a interesat mai mult decat experienta in sine,daca cele traite au transformat scala de valori personale ale acelui om si daca a existat vreo resemnificare a sensului vietii.
Raspunsul a fost cu siguranta...da!Au invatat sa pretuiasca timpul,sa inteleaga cat de multa vreme pierdusera cu nimicuri,sa valorizeze aspectele care tin de suflet.O doamna mi-a zis ca a inteles cat de importanta era familia,cei dragi,sufletul si mantuirea ei si cat se irosea inainte de asta cu grijile materiale si ale sigurantei de zi cu zi,punand adevaratele lucruri de valoare pe ultimul plan.
Relatia cu Dumnezeu s-a schimbat,in momentul in care au constientizat iminenta mortii,pentru ca noi,desi teoretic stim ca vom muri,practic traim intr-o continua negare: "nu mi se poate intampla mie!","mai este destul timp,va fi candva intr-un viitor foarte indepartat" etc. Acum am inteles de ce spuneau anumiti duhovnici sa pastram gandul mortii in minte!In tot cazul nu era vorba de vreo inclinati morbida sau ca si-ar fi dorit sa tremuram de frica mortii...pana omul nu accepta moartea,el nu poate intelege si trai cu adevarat viata!
Cei cu care am discutat si au trait aceste experiente de granita,s-au intors la Dumnezeu.Nu ca ar fi fost atei inainte...insa ori isi pierdusera nadejdea,traiau in disperare crezand ca Dumnezeu si-a intors fata de la ei sau credeau,dar intr-un mod superficial,adica nu percepeau acel concret in viata lor al existentei Lui Dumnezeu,chiar daca doamna la care ma refer acum era profesoara de religie,dar si foarte credincioasa.
Se spune ca "Fericiti cei care nu au vazut si au crezut!"...asa este,dar cati dintre noi suntem asa?Poate cei mai multi suntem ca Toma necredinciosul si atunci,pentru cei ca noi,uneori,Dumnezeu hotaraste sa primim acest dar,al certitudinii ca El exista si ca viata dupa moarte este o realitate la fel de vie ca si cea in care ne desfasuram existenta de zi cu zi.Caile Domnului sunt invaluite in mister...
Cred ca daca "Cel Intunecat" ne-ar ispiti,ma indoiesc ca scopul sau ar fi sa ne aduca mai aproape de Dumnezeu sau la trezirea din acest somn al inertiei in care multi dintre noi ne ducem existenta.

[tabitha]

În prealabil postat de heaven

Cred ca daca "Cel Intunecat" ne-ar ispiti,ma indoiesc ca scopul sau ar fi sa ne aduca mai aproape de Dumnezeu sau la trezirea din acest somn al inertiei in care multi dintre noi ne ducem existenta.

Ce te face să te îndoiești?

[zaharia_2009]

Este f. bine (si acesta este doar un fel de a spune) sa ne ferim de ispititorul care este desavirsit in inselare , si stie tare bine sa te faca sa crezi, sa fi convins ca el nu exista exact in locul in care se desfata de sufletele neatentilor.
A proceda inarmati cu stiinta la orice lucru pe care il consideram si duhovnicesc , sau legat de duhul omenesc, nu asigura nici o protectie impotriva amagitorului . Stiinta este doar o amagire in cunoasterea lui Dumnezeu , a lucrarilor Sale din afara Sa, a minunilor sale !
Fratii catolici,spre exemplu, s-au departat de multe ori de Dumnezeu , cautind stiintific , analizind chimic , aghiasma ca sa poata explica de ce nu s ealtereaza .
La fel au procedat si cu sfintele moaste , cu Giulgiul din Torino , cu Marele Graal, cu determinarea grupei de singe a Mintuitorului de pe diverse surse (piroane, lemnul sfintei cruci, giulgiu, etc !) si tot la fel au procedat si cu aparitiile in trup a entitatilor din lumea lui Dumnezeu . Ba chiar in cele din urma au acceptat si si explicat si existenta extraterestrilor .
Defapt , ei au dat pe Dumnezeu laoparte din lucrarile Sale si l-au inlocuit cu mult neputincioasa stiinta .
La fel a procedat prin anii '50 si un profesor universal (universitar am vrut sa spun ,desigur !) francez , pe nume R. Mody , chirurg de meserie, care a luat chiar si premiul ateilor (premiul Nobel) pt. o lucrare ce a facut mult zgomot in lumea demult secularizata a apusului , si care se referea la existenta "vietii de dupa viata". A facut un studiu pe 50 de cazuri de moarte clinica si a dedus el cam cum ar fi in Rai.
In orientul ortodox insa lucrurile stau cu totul si cu totul altfel, vis-a-vis de fenomenul vietii de dupa viata.
Multi adormiti au fost in lumea de dincolo, fie in Rai , fie in iad si s-au intors atit cu povesti cit si cu diverse obiecte drept marturie .
Stim de fiul vaduvei din Nain care a fost trezit dupa o zi de adormire... dar nu stim ce ar fi povestit . Stim de Lazar , cel inviat a 4 zi din morti, ca dupa revenire nu a vrut sa povesteasca nuimanui ce a vazut in iad , dar ca de atunci incolo viata sa s-a schimbat complet ( a mincat numai fructe , o data pe zi si a trait in rugaciune/cugetare continua catre Dumnezeu ).
Stim de asemenea din Patericul egiptean pe batrinul calugar care adormind a ajuns pina in Sinul lui Avraam iar de acolo s-a intors cu o bucata de piine in sin , si a povestit apoi tot ce a vazut ucenicilor.
Mai aproape de noi, in chilia parintelui Cleopa sunt multe poze pe pereti (inafara de icoane) cu parintele si alte personaje . Una dintre poze infatiseaza un profesor (i-am uitat numele ; chiar rog pe cei care stiu bine acest lucru sa mi-l spuna si mie !) care a murit si care in ziua inmormintarii a inviat . Acesta a fost in iad si a fost coplesit si ingrozit de ce este acolo astfel incit spunea tuturor ca nu poate povesti ce a vazut , caci este de nepovestit in cuvinte omenesti, dar doar poate spune cit de rau este ; este rau de tot ! Dupa invierea din morti , ori de cite ori mergea la liturghie (la Sihastria) si traia cu adevarat sfinta taina plingea necontenit in asa fel incit si oamenii din biserica intotdeauna plingeau de plinsul lui .
Minastirea Crasna prahoveana ,mare lavra, este un loc in care se aduna totdeauna fii duhovnicesti (pt. spovedanie, impartasanie si sfat de invatatura) unii cu vechime mare si din toate colturile tarii .
In anul 2010 am cunoscut o batrinica de 65-70 de ani , din Galati si care venea in aceasta lavra de 40 de ani. Era in putere, nu o aducea nimeni , venea doar cu trenul si si pe jos ,iar in urma cu 35 de ani a avut o moarte de o zi , in spital fiind internata,din care s-a trezit pe o masa de ciment la morga. Nu povestea decit ca raiul este atit de frumos ca nu exista sa il vezi si sa nu mori de bucurie . Era cunoscuta in minastire de toata obstea, de alti pelerini si chiar ea se comporta ca si ghid si indrumator pt. cei care veneau pt. prima data .
In cimitirul aceleasi mari lavre , exista linga mormintul parintelui Arsenie Praja (probabil ca multi au citit cartea despre el) mormintul unei mirene (Natalia... si nu mai stiu cum) bucuresteanca de origine si care fara sa fi "incercat" vreo moarte "aparenta" a avut multe vedenii cu lumea de dincolo . Probabil ajunsese la cine stie ce nivel duhovnicesc.

Si exemplele sunt multe , trecute in Proloage ca si in Pateric, dar ceea ce atrage atentia este faptul ca Biserica Ortodoxa a avut intotdeauna discernamintul si credinta nestramutata ca daca pe Dumnezeu sau pe lucrarile sale din lume le vom cerceta prin minte, prin inteligenta , prin stiinta atunci fara a prinde de veste , deja ne indepatam din ce in ce mai mult de El.
Dumnezeu si lucrarile Sale se cerceteaza numai cu duhul , pt. duhul tau si in Duhul !

Restul , sunt exercitii sterile , orgolioase si pretentioase, ambitioase, care se aseamana in zadarnicie cu copilasul din marturisirea lui Augustin in care acesta sapase o groapa pe tarmul marii si cu un ciob de oala tot cara apa din mare ca sa mute odata si oadata marea in acea gropita !

Cine se indoieste de invatatura ortodoxa, ca si de trairea acesteai sa caute atunci si sa faca o lucrare stiintifica , pe orice tema , despre cum il putem studia pe Dumnezeu si cele ale sale , cum le putem obiectiva si in final cum sa le facem de netagaduit !

NB: intentia mea nu a fost sa deranjez cu aceasta parere (desi se poate intimpla si asta, mai ales cind omul este plin de entuziasm) ci sa reamintesc ca cele ale lui Dumnezeu nu pot fi cunoscute decit cu sufletul . Mintea ... nu este de folos aici !

[heaven]

În prealabil postat de mirela.t

Ce te face să te îndoiești?

In primul rand va multumesc tuturor pentru raspunsuri,cu cat sunt mai variate,cu atat putem obtine o viziune mai realista si constructiva asupra fenomenului dezbatut!
@Mirela draga,era un fel de a spune...Incerc sa inteleg ce vrei sa transmiti prin aceasta intrebare si cred ca intuiesc: incercarile,ispitele,demonii,au si ei un rol pozitiv,pentru ca astfel,dupa indelungi suferinte sau pur si simplu constatand ca lucrurile efemere ale vietii nu reusesc sa umple acea nevoie interioara a noastra de iubire si de Dumnezeu,ne ajuta sa cautam raspunsuri,sa vedem si partile din noi la care mai avem de lucrat si sa vrem sa Il regasim pe Dumnezeu,iar asta sigur ca ajuta la cresterea noastra personala si spirituala.Daca am intuit bine,te rog sa imi spui sau poate vii tu cu o completare sau lamurire.
Pe de alta parte,insa,demonii cauta sa atraga omul pe un nivel inferior si cred ca singurul barometru pentru a vedea cu ce tip de experienta avem de a face,sunt chiar rezultatele acesteia in viata omului respectiv.
Fara sa doresc sa repet ce am scris in postarea anterioara,voi spune doar pe scurt ca persoanele cu care eu am stat de vorba si au trait asa ceva,au trecut prin niste transformari semnificative la nivelul sinelui,constientizarea mortii si a vietii de dincolo trezindu-i la propriu din letargia in care traiau zi dupa zi,s-au apropiat de Dumnezeu,au renuntat la ganduri de deznadejde sau chiar sinucidere si au inceput cu adevarat sa pretuiasca viata si sa devina mult mai responsabili cu ei insisi.
Bineinteles ca doar Dumnezeu stie care este adevarul,insa ca o parere personala,cred ca asa cum uneori prin ispite si suferintele ulterioare,sufletul omului se caleste si se reintoarce la Dumnezeu,uneori poate ca se petrece un proces invers...prin experiente revelatoare,in care El,prin mila Sa nemarginita de oameni,cauta sa dezvaluie o mica particica din cele ale Sale...

[tabitha]

În prealabil postat de heaven

@Mirela draga,era un fel de a spune...Incerc sa inteleg ce vrei sa transmiti prin aceasta intrebare si cred ca intuiesc: incercarile,ispitele,demonii,au si ei un rol pozitiv,pentru ca astfel,dupa indelungi suferinte sau pur si simplu constatand ca lucrurile efemere ale vietii nu reusesc sa umple acea nevoie interioara a noastra de iubire si de Dumnezeu,ne ajuta sa cautam raspunsuri,sa vedem si partile din noi la care mai avem de lucrat si sa vrem sa Il regasim pe Dumnezeu,iar asta sigur ca ajuta la cresterea noastra personala si spirituala.Daca am intuit bine,te rog sa imi spui sau poate vii tu cu o completare sau lamurire.

Uite, acum, gândindu-mă mai bine, nu cred că întrebarea mea era necesară - pentru că ai zis foarte bine și clar ce ai zis, și era suficient de luat sensul simplu - plain - al cuvintelor pentru a înțelege ce ai scris.

Pe de altă parte, mă bucur și de explicațiile și sensurile pe care le-ai dat mai sus. Doamne ajută!

PS: Am citit și eu mai demult niste cărți în lb. spaniolă ale unor amintiri din moarte clinică, și a unor experimente psi, dar nu prea îmi mai aduc aminte mare lucru. Altfel poate aș mai contribui puțin la topic.

PPS: Foarte bună mi s-a părut postarea lui Zaharia, mulțumiri.

[Fani71]

Heaven, banuiesc ca stii de cartile lui Elisabeth Kubler Ross care a ibceput dtudiile despre NDE in anii 60? Si mai este cartea 'Life after life' din aceeasi perioada. Imi scapa numele autorului. Acolo sunt descrise multe cazuri.

[kikyo_ea]

Ideea este ca aceste relatari ale persoanei care vorbea despre mutarea la bisetlrica baptista sunt cel putin ciudate... Scopul rau ar fi ca omul sa nu isi gaseasca linistea in ortodoxie, sa il macine intrebarile si sa alerge de colo colo intre biserici. Am un.caz la noi in parohie. O femeie chinuita care vine cand la baptisti cand la noi. Ani buni a fost chinuita de duhul rau asa... Nici acum nu si.a gasit linistea. Ultima data a venit sa marturiseasca cum a fost vindecata de Domnul Iisus. A tipat efectiv in.gura mare dupa slujba ca este bucuroasa si sanatoasa. Dupa nici doua luni s.a dus iar la baptisti. In.astfel de relatari despre rai si iad se strecoara rautati aparent mici dar care pot distruge putina credinta pe care o mai avem...

[tot-Laurentiu]

Marturii despre romanca Olga Raileanu care s-a intors din lumea cealalta

La Teghea, intr-o seara de iarna Aceasta fascinanta poveste aveam s-o ascult in seara Lasatei Secului, intr-o indepartata manastire de maici din partile Satmarului: Manastirea Teghea. Din pricina ninsorilor nemiloase din ultimele zile, doar cativa mireni se incumetasera intr-acolo. Ma aflam singur, cu maica stareta Emanuela, intr-o bisericuta maramureseana, inconjurata de camp, camp alb si nemarginit, prin peretii de lemn auzeam vuietul naprasnic al vanturilor infuriind zapada si, ceva mai departe, cantecul abia deslusit al calugaritelor, adunate la ultima vecernie dinaintea Postului Mare.

Maica stareta imi povestea, printre altele, cum a imbracat ea haina calugariei. "Cu vreo 20 de ani in urma, am auzit ca pe tarmul marii, la Constanta, ar exista o femeie care a murit si a inviat. Curiozitatea laicului m-a impins intr-acolo. Intr-adevar, asa era! Mai mult, in urma "mortii", femeia aceea se preschimbase total: devenise unul dintre oamenii cei mai credinciosi pe care i-am cunoscut vreodata. Dupa o noapte intreaga de confesiune, ea mi-a spus: "Maine vom merge amandoua la Techirghiol, la parintele Arsenie Papacioc, si el iti va spune un cuvant care-ti va schimba destinul." Si, intr-adevar, a doua zi, doar vazandu-ma, parintele Arsenie mi-a zis: "Femeie, tu ai fi buna de monahie". De atunci, n-a mai fost alta cale pentru mine decat manastirea."

Nu mi-a venit sa-mi cred urechilor: "O femeie care a murit si a inviat?". "Da, e adevarat. Traieste si azi, numele ei este Olga."

Maica stareta n-a vrut insa sa-mi spuna mai mult. Facuse un legamant cu femeia aceea sa nu mai vorbeasca nimanui despre moartea clinica si despre traumatizantele ei experiente din acest rastimp. Toate acestea aveau sa-mi fie povestite, in schimb, de un satmarean credincios, apropiat al Manastirii Teghea, pe numele lui Dumitru Zimbru. Domnul Zimbru o cunoaste de mult pe Olga, ii este prieten, o viziteaza in fiecare vara si marturiseste, de asemenea, ca prima intalnire cu aceasta femeie i-a schimbat viata, lui si familiei sale. Multa vreme am stat in cumpana, daca ar trebui sau nu sa fie publicate aceste lucruri tulburatoare, macar pentru motivul ca cititorului i-ar putea parea incredibile. Auzisem, desigur, despre nenumaratele situatii de moarte clinica, despre intreruperile temporare ale functiilor vietii - toate explicabile medical - dar niciodata despre unul cu atat de adanci reverberatii religioase. Am vrut sa plec eu insumi la Constanta, sa o cunosc. Dar, din vorba in vorba, mi-am dat seama ca femeia aceea e atat de modesta si de smerita, incat cu siguranta nu si-ar pune imediat viata in palma unui strain, mai ales... ziarist. Voi reproduce deci spusele domnului Dumitru Zimbru, cuvant cu cuvant, asa cum le-am auzit si eu la Manastirea Teghea, in seara zilei de 25 februarie 2001.

Minunea de pe masa de marmura

"Olga s-a nascut in anul 1946, intr-un satuc din zona Botosanilor. Parintii, oameni cu frica lui Dumnezeu, i-au insuflat dragostea fata de cele sfinte si, intr-adevar, pana la varsta adolescentei, ea a fost foarte credincioasa. Mai tarziu, au furat-o insa ispitele vietii. S-a maritat, s-a mutat la Constanta, avand o functie buna intr-o intreprindere, a lasat cu totul deoparte obiceiurile crestinesti ale copilariei. Se imbraca precum o oraseanca, traia si gandea ca o oraseanca. Nu avea alta grija decat a casei si a sotului ei.

In 1973, dupa trei-patru ani de la nasterea fiului sau, sanatatea ei a inceput sa se subrezeasca. Simtea o durere mare in cosul pieptului, aproape de inima, ametea, puterile o paraseau. A fost dusa in mare graba la un spital bucurestean, iar aici medicii nu i-au dat alta sansa in afara unei interventii chirurgicale pe cord, foarte riscanta si complicata. Operatia a durat o noapte intreaga. Spre ziua, lupta cu moartea a ajuns la final si chirurgii i-au declarat decesul. Tot ceea ce fusese omeneste posibil facusera. Cineva din spital a anuntat familia si, chiar a doua zi, cei apropiati au sosit la Bucuresti, aducand cu ei sicriul si toate cele trebuincioase ingropaciunii. Jale mare pe bietul sot, care nu s-a putut opri din plans multa vreme. O intamplare - dar eu cred ca n-a fost doar intamplare, ci o adevarata minune! - a facut ca medicul legist al spitalului sa aiba un accident de masina, chiar in aceeasi zi, la Valenii de Munte, autopsia fiind astfel amanata.
Ei, ajungem la ziua a doua, pe la ceasurile amiezii. Medicii au trimis o brancardiera sa aduca trupul neinsufletit al femeii, pentru a-i face expertiza medico-legala. Obisnuita cu atmosfera lugubra a salii de morga, brancardiera a intrat degajata, fredonand un refren muzical. Cadavrul pe care trebuia sa-l transporte se afla in fundul incaperii, pe o masa din marmura. Chiar in clipa in care s-a apropiat de locul cu pricina, "moarta" a deschis ochii si i-a spus cu voce blajina: "Dumneata canti si pe mine ma lasi sa inghet pe lespedea asta de piatra? ". Ingrozita, sarmana brancardiera a facut un atac de cord si a murit pe loc, chiar in morga. De prisos sa mai spun ca celelalte surori, trimise sa vada de ce nu se mai intoarce colega lor, au impietrit de frica si ele, vazand ca moarta vorbeste, in vreme ce brancardiera zace jos, pe podea. "Nu va fac nimic, oameni buni! Ajutati-ma!... ", gemea decedata, tremurand din tot corpul (dupa doua zile, cat a zacut pe lespedea rece, i s-au descoperit sapte gauri in plamani, pricinuite de frigul si umezeala pietrei). In cele din urma, au dus-o inapoi in salon. Cand a revazut-o, bolnava din patul alaturat - o femeie ceva mai in varsta - a strigat: "Doamne Dumnezeule, a inviat moarta!", si-a facut cruce si s-a aruncat pe fereastra, de la etajul intai. Spre norocul ei, a cazut in niste tufe incalcite si nu s-a ales decat cu cateva zgarieturi.
Dincolo de toate aceste fapte stranii, dar pe deplin verificabile, medicii au declarat ca n-au intalnit nici in carti un asemenea caz de moarte clinica. Cat despre preotul spitalului, el a cazut in genunchi, strigand: "E minune dumnezeiasca! ".

Cu sufletul prin iad

Ce a trait aceasta femeie in timpul mortii ei clinice, viziunile pe care le-a avut reprezinta o alta poveste de necrezut. Va spun, de fiecare data cand imi relata lucrurile acestea - desi cuvintele omenesti sunt prea neputincioase spre a descrie aceste episoade nepamantene - de fiecare data ma cutremuram si chiar ma inspaimantam de moarte. Nu trebuia decat s-o privesti in ochi, sa-i vezi ochii in care se stransese atata suferinta si putere, ca sa-ti dai seama ca ceea ce spune nu poate fi decat adevarat. Puteti sa ma credeti sau nu, dar femeia aceasta fusese in iad. Mai intai i s-au aratat, unul dupa altul, toate pacatele: unde a fost, ce-a facut, ce haine a-mbracat, ce fapte bune si rele a facut in viata, absolut totul. Apoi - spune ea - s-a despicat pamantul si sufletul ei s-a prabusit pana-n adancul temnitelor iadului, a vazut focul Gheenei, focul ce te arde, dar nu te mistuie, demonii salbatici, cruzi si nemilostivi, toata suferinta pe care o poate indura vreodata un muritor si doar inchipuirea acestor suferinte, povestite de femeia aceasta, imi umplea mintea de o spaima cumplita. Un lucru e sigur: Olga s-a trezit cu totul schimbata. Asta o poate spune oricine dintre cei care au cunoscut-o inainte. Iar dovada cea mai convingatoare ca in timpul mortii clinice i s-a intamplat ceva cutremurator este faptul ca, timp de doua saptamani, pana ce si-a revenit, trupul ei a avut un miros insuportabil, de care nu putea scapa in nici un fel. Medicii spuneau ca e miros cadaveric. Un preot a zis: "Doamne, femeia asta miroase a iad! ".

În prealabil postat de Fani71

Heaven, banuiesc ca stii de cartile lui Elisabeth Kubler Ross care a ibceput dtudiile despre NDE in anii 60? Si mai este cartea 'Life after life' din aceeasi perioada. Imi scapa numele autorului. Acolo sunt descrise multe cazuri.

VIATA DUPA VIATA de RAYMOND MOODY in format PDF