Primatul papal

[Decebal]

O altă basnă din repertoriul papismului este aceea cum că papa nu poate fi judecat de nimeni, ca şi cum Petru nu ar fi fost judecat de nimeni. Această poziţie, această idee papistă este însă contrazisă de Sfânta Scriptură, care la Epistola către Galateni a Sf. Pavel ne arată clar înfruntarea pe care Pavel i-o aduce lui Petru şi anume pentru că, potrivit cuvintelor apostolului Pavel, "Petru nu călca drept, potrivit adevărului evangheliei":

Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur. Şi, împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii? (Galateni 2, 11-14)

Se vede deasemenea din comportamentul apostolului Pavel faţă de Petru, sau Chifa, că Pavel nu are nici un fel de raportare ca de la slugă la stăpân, sau ca de la inferior la superior, şi cu siguranţă această atitudine de îndrăzneală nu poate fi pusă pe obrăznicia lui Pavel, mai ales în contextul ipotezei papiste că Petru ar fi fost superiorul lui. Cu siguranţă un simplu soldat nu şi-ar permite să îşi înfrunte generalul, dar vedem o total altă poziţie la Pavel care îşi permite să îl înfrunte pe Petru atunci când acesta calcă strâmb, pe lângă adevărul evangheliei. De unde deci pretenţia papilor de a nu fi ei judecaţi de nimeni, nici măcar atunci când greşesc? Cu siguranţă un astfel de papă nu este şi nu poate fi succesor al apostolului Petru!

După opinia papiştilor, Biserica lui Hristos este de fapt petrină, fiind fundamentată doar pe Petru, şi mai apoi durând pe "succesorul" lui, papa, însă şi această poziţie este contrazisă de numeroase mărturii ale Bibliei care arată că apostolicitatea Bisericii nu înseamnă "petrinitatea" ei, Biserica fiind întemeiată pe apostoli, iar nu pe unul singur, după cum s-a mai văzut în citatele pe care le-am adus, piatra din capul unghiului fiind Însuşi Hristos Iisus. Basna papistă este contrazisă şi de apostolul Pavel care spune clar că Biserica este a lui Hristos, că Hristos nu S-a împărţit, că biserica nu este a lui Petru, sau a lui Pavel, sau a lui Apollo. La papişti însă Biserica este petrină, iar Hristos S-a împărţit. Chiar şi Crezul ne confirmă că Biserica lui Hristos este apostolică, nu exclusiv petrină, fiind fundamentată pe apostoli iar nu pe unul singur, aşa cum fabulează eretic papiştii.

[Decebal]

În prealabil postat de celestial_pottery

Am scris pe forum si mai repet aceeasi fraza: BC este facuta de Domnul dupa modelul propriului sau Empireu. Ierarhiile ceresti NU sunt o democratie, sau o federatie de autocefalii. Papa are autoritarisme, e dictator, autocrat, etc.? Pai, nu e vorba de a fi dictator. El face ce a vazut la Cel Care i-a dat cheile. E vorba de a conduce absolut, cu dragostea si competenta proprii lui Dumnezeu.

Da, conduce in respectul deplin al notiunii de ierarhie, asa cum Dumnezeu a definit aceasta notiune la inceputul inceputului, si o face si acum, si in vesnicie, acolo Sus.

Pe scurt cum contrazice aşa zisul primat papal constituţia Bisericii crezând catolicii că numai un episcop poate să fie predicator universal al Bisericii. Papalitatea se bazează pe aşa zisa tradiţie a sfântului Petru însă problema care apare în sânul Bisericii este aceea că nu doar apostolul Petru era considerat de predicator al Bisericii. Ceilalţi apostoli care au scris şi ne-a rămas, cum sunt Ioan sau Pavel şi ei au fost şi au rămas până în ziua de azi păstori universali ai Bisericii chiar dacă Petru avea o anumită întâietate sau o anumită formă de primat între ceilalţi. Însă primatul apostolului Petru nu implică faptul că învăţătura altor sau celorlalţi apostoli nu ar fi o învăţătură universală a Bisericii şi prin urmare acei apostoli, spre exemplu Ioan sau Pavel, sunt şi ei, nu doar Petru, învăţători universali ai Bisericii. Iar acest lucru se bazează pe faptul că învăţătura creştină este una universală, pentru toţi creştinii adică, şi, în virtutea universalităţii doctrinei sau a propovăduirii inspirată de Duhul Sfânt, înşişi purtătorii acestei doctrine revelate de Sfântul Duh sunt şi devin pastori universali ai Bisericii. Dovadă este că Biserica lui Christos se bazează, în primul rând, pe un Nou Testament care cuprinde mai multe cărţi scrise, sub inspiraţia Sfântului Duh, de Ioan, Petru, Pavel, Iuda, Iacob, Matei, Luca, Marcu, pe lângă acestea fiind inclusă şi Epistola către Evrei a cărei paternitate nu este foarte bine definită. Cine îşi poate închipui că Biserica Universală se bazează exlusiv pe cele două epistole care ne-au rămas de la apostolul Petru; după cum bine vedem, scrierile lui Petru sunt, ca să zic aşa, în minoritate raportat la întreg canonul Noului Legământ, şi însuşi faptul că Biserica are un canon în care sunt cuprinse mai multe cărţi inspirate de Sfântul Duh şi care nu au fost scrise exclusiv de apostolul Petru, ne arată şi ne dovedeşte valoarea universală a învăţăturilor celorlalţi scriitori inspiraţi de Sfântul Duh, şi în mod implicit, caracterul acelor scriitori de păstori universali ai Bisericii, caracterul de universalitate derivând din caracterul inspirat de Dumnezeu al învăţăturilor cuprinse în scrierile canonice. Prin urmare realitatea ne dovedeşte cu asupra de măsură că primatul sfântului Petru în cadrul Bisericii primare nu îi exclude pe ceilalţi purtători ai Sfântului Duh, sub inspiraţia Acestuia, de la caracterul de păstori universali sau dascăli universali ai Bisericii. Universalitatea învăţăturii sau a doctrinei se bazează aşadar pe inspiraţia şi călăuzirea Sfântului Duh şi în baza acesteia orice apostol, nu doar Petru, este dascăl universal al Bisericii.

Tot aşa existenţa succesorului sfântului Petru nu implică şi nu înseamnă că alţi episcopi nu sunt sau nu pot fi păstori sau dascăli universali ai Bisericii lui Hristos. Având în vedere că universalitatea învăţăturii derivă din inspiraţia sau călăuzirea Sfântului Duh, orice episcop sau chiar orice sfânt ales de Dumnezeu care grăieşte învăţătură sub inspiraţia sau călăuzirea Sfântului Duh acţionează pe post de dascăl universal al Bisericii, cu alte cuvinte implicând faptul că, aşa cum Petru deşi întâiul nu era singurul dascăl universal al Bisericii, pentru că Sfântul Spirit nu a fost făgăduit unui singur om, succesorul lui Petru nu este şi nu poate fi singur sau singurul dascăl universal al Bisericii atâta vreme cât există şi alţi episcopi sau sfinţi călăuziţi de Sfântul Duh la tot adevărul aşa cum a făgăduit Însuşi Hristos.

Pe de altă parte, primatul petrin şi mai apoi papal, înţeles în sensul că Petru ar fi fost singura piatră de temelie a Bisericii lui Hristos, este infirmat de Apocalipsa 21, 14 unde se vorbeşte foarte clar de cele 12 pietre de temelie ale Noului Ierusalim purtând cele 12 nume ale apostolilor lui Hristos. Astfel când se defineşte caracterul apostolic al Bisericii, aşa cum este şi în Crez, acest caracter apostolic sau întemeiere apostolică nu se referă exclusiv la apostolul Petru şi la apostolatul său, ci la întreaga adunare apostolică, la comuniunea apostolică în Sfântul Duh sub autoritatea dumnezeiască a Capului Bisericii Universale, Iisus Christos, comuniune din care şi Petru, ca întâi, făcea parte.

În prealabil postat de celestial_pottery

El face ce a vazut la Cel Care i-a dat cheile.

Poţi să îmi spui mie cine, când, unde şi cum i-a dat cheile lui Petru sau presupuşilor lui succesori? Vreau să ştiu şi eu realitatea când s-a întâmplat că promisiuni am auzit că ar fi existat.

[Decebal]

Un alt text scipturistic nou testamentar prin care se poate vedea falsitatea aşa zisei autorităţi şi puteri supreme absolute a papalităţii şi a sf Petru este în Epistola I către corinteni, unde sf Pavel Apostolul vorbeşte foarte clar despre inspiraţia sa şi a altora ca el direct de la Duhul Sfânt, pomenind de înţelepciunea de taină dată de Duhul Sfânt, de cuvintele de la Duhul Sfânt în care el şi alţii au fost direct învăţaţi, de a avea "gândul lui Hristos" sau "mintea lui Hristos", aşa cum am văzut în alte traduceri. Mai mult se observă cum sf Pavel foloseşte pluralul, nevorbind doar despre sine însuşi, neconsiderându-se exclusiv pe sine ca receptacol al înţelepciunii descoperite de Duhul Sfânt. Poziţia sf Pavel consună foarte bine cu ceea ce Evanghelia după Ioan ne descoperă, şi anume faptul că Duhul Adevărului trimis de Tatăl şi de Fiul după Înălţarea la Cer a lui Iisus Hristos îi va călăuzi pe ei, pe ucenicii aleşi ai Mântuitorului, la tot adevărul, iar nu pe unul singur dintre ei şi anume pe Petru. Şi tot aşa cum am arătat că există mai multe autorităţi de prim rang în Biserica lui Hristos în materie de revelaţie divină şi de descoperire a înţelepciunii duhovniceşti revelată de Duhul Sfânt celor spirituali, celor aleşi, tot aşa mai departe în istorie este valabilă, prin Duhul Sfânt, o pluralitate de autorităţi în materie de Sfântă Tradiţie şi de interpretare a Sfintelor Scripturi ale Noului Legământ.

Si intelepciunea o propovaduim la cei desavarsiti, dar nu intelepciunea acestui veac, nici a stapanitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovaduim intelepciunea de taina a lui Dumnezeu, ascunsa, pe care Dumnezeu a randuit-o mai inainte de veci, spre slava noastra, pe care nici unul dintre stapanitorii acestui veac n-a cunoscut-o, caci, daca ar fi cunoscut-o, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei; ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Iar noua ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Sau, fiindca Duhul toate le cerceteaza, chiar si adancurile lui Dumnezeu. Caci cine dintre oameni stie ale omului, decat duhul omului, care este in el? Asa si cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decat Duhul lui Dumnezeu. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca sa cunoastem cele daruite noua de Dumnezeu; pe care le si graim, dar nu in cuvinte invatate din intelepciunea omeneasca, ci in cuvinte invatate de la Duhul Sfant, lamurind lucruri duhovnicesti oamenilor duhovnicesti. Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga, fiindca ele se judeca duhovniceste. Dar omul duhovnicesc toate le judeca, pe el insa nu-l judeca nimeni; caci "Cine a cunoscut gandul Domnului, ca sa-L invete pe El?" Noi insa avem gandul lui Hristos. (I Corinteni 2, 6-16)

Din punctul meu de vedere dogma papistaşilor este invalidată şi aştept critici de la cei care au ceva de spus şi consideră că sunt în eroare. Nu resping critica, însă atâta timp cât nu mi se aduc argumente clare împotriva poziţiei mele consider deci invalidată dogma primatului a papistaşilor.

[Decebal]

Într-un anume sens Petru era într-un fel peste ceilalţi apostoli şi cel puţin aceasta este ceea ce ne transmit anumite fragmente, dar de aici şi până la şeful suprem în materie de credinţă şi celelalte este cale lungă. Am spus şi repet că nu pot să îmi explic cum pot totuşi unii să creadă că, deşi există mai multe izvoare ale revelaţiei dumnezeieşti în Noul Testament, Petru ar fi avut vreun astfel de rol şi titlu de şef suprem în materie de probleme de credinţă în sânul creştinismului primar, şi mai mult să atribuie presupusului succesor al lui Petru, papa, aceleaşi titluri. Se leagă de câteva citate din Biblie legate de Petru, citate care se pot interpreta în mai multe feluri, dar nu văd un lucru esenţial, sau se fac că nu văd, că există mai multe izvoare ale revelaţiei, cu alte cuvinte există mai multe autorităţi în materie de credinţă, în materie de învăţătură considerată revelată, nici o carte din Noul Testament neavând vreun "nihil obstat" prin ea semnat de cancelaria "petrină". Am ridicat şi în postările de mai sus această problemă şi aştept să văd dacă are cineva argumente împotriva acestei poziţii, pentru că dacă e greşită nu voi ezita să recunosc eroarea, dar la unii văd că e doar "credinţa" (credinţa oarbă). Ce deplină şi supremă autoritate în materie de credinţă poate să pretindă un papă când este evident că Petru nu avea o astfel de deplină şi supremă autoritate în materie de credinţă şi fiecare apostol îşi revendică cele scrise de la Dumnezeu, de la Duhul lui Dumnezeu, nici o carte a Noului Testament neavând vreun cuvânt în care să se arate că ar fi fost scrisă sub autoritatea Sfântului Petru şi să prezinte ştampila "nihil obstat"? Noul Testament şi Tradiţia Bisericii ne transmit în mod evident că existau mai multe autorităţi în materie de revelaţie creştină, că scrierile lor erau primite şi acceptate nu pentru că şi-ar fi dat Petru vreo aprobare prealabilă ci în virtutea Tradiţiei şi a apostolicităţii lor, şi în virtutea faptului că inspiraţia dumnezeiască era legată de apostolicitate şi de legătura esenţială cu curentul apostolic, neexistând nici măcar un singur semn că Sfântul Petru ar fi fost singurul depozitar al Tradiţiei Bisericii sau că ar fi fost singura autoritate abilitată în materie. Primatul pe care îl avea Petru era altceva decât primatul pe care l-au pretins şi îl pretind papii de-a lungul istoriei şi în definiţia sinodului de la Vatican.

Dacă papistaşii pretind că exista vreo astfel de supremă şi deplină autoritate a lui Petru în faţa celorlalţi apostoli să vină să o demonstreze, dar nu prea au cu ce în afară de câteva citate interpretate după pofta inimii lor. Iar dacă Petru nu avea o astfel de supremă şi deplină autoritate în faţa celorlalţi, atunci cum pot succesorii lui Petru să pretindă aşa ceva pentru ei ca şi atare succesori?

Asta nu înseamnă că încurajez sau cred într-un model anarhic, fără ordine, fără reguli, în care fiecare îşi face de cap, ci cred în ordine dar într-o ordine bazată de Duhul unităţii, adică pe Duhul Sfânt, iar la capitolul ascultare de Duhul Sfânt este mai mult decât evident că patriarhii, episcopii şi preoţii ortodocşi au foarte multe de învăţat şi de reparat şi asta de multă vreme încoace este valabilă.

[Decebal]

Ţinând cont de cele de până acum se poate vedea şi manipularea care stă în spatele formulelor magice ale pseudo-catolicilor "papa şi cei în comuniune cu el" sau "cu papa şi sub papa", încercând unora să li se creeze impresia că Petru este cel care avea un dictat de impunere a comuniunii în biserica apostolică primară şi că papa i-a luat apoi locul la conducere.

Însă ţinând cont de evidenţa promisiunii Duhului Sfânt şi a călăuzirii la Adevăr făcută apostolilor în general, iar nu exclusiv unuia dintre ei, ţinând cont de evidenţa conştiinţei diverşilor apostoli a revelaţiilor dumnezeieşti pe care le-au primit de la Duhul Sfânt, ţinând cont de evidenţa existenţei mai multor autorităţi în materie de revelaţie dumnezeiască şi nu a uneia singure, care ar fi eventual Petru, este absolut evident că primatul sau întâietatea cu care ar fi fost înzestrat Petru de Hristos nu este echivalent cu ceea ce înţeleg papistaşii din expresiile citate mai sus. Tot aşa cum ceilalţi trebuiau să păstreze comuniunea cu Petru, tot aşa şi Petru trebuia să păstreze comuniunea cu ei şi să accepte revelaţiile de la Duhul Sfânt pe care ceilalţi le-au primit, spre exemplu Pavel sau Ioan, şi să accepte autoritatea doctrinară a celorlalţi apostoli şi a doctrinelor şi înţelepciunii lor primite direct de la Duhul Sfânt după cum mărturiseşte clar Sf Apostol Pavel în Epistola către Corinteni.

Aşa zisa obedienţă totală pe care o imaginează în mod idolatru papistaşii faţă de "sfântul părinte" papa şi care spun ei că urmează aceleia aduse apostolului Petru este în realitate o mare minciună teologică şi istorică, o mare manipulare eclezială făcută în scopuri de putere şi de aşa zisă unitate eclezială, şi în cele din urmă o mare erezie.

[Decebal]

Voi reda câteva citate din opera Fericitului Augustin în care se referă la Petru, după care voi aduce şi câteva comentarii în special pentru cei care nu înţeleg engleza şi implicit viziunea lui Augustin asupra apostolului Petru.

„What then does Peter's daring to come to Him on the waters also signify? For Peter generally stands for a figure of the Church. What else then do we think is meant by, "Lord, if it be Thou, bid me come unto You on the water;" but, Lord, if You are true, and in nothing speakest falsely, let Your Church also be glorified in this world, because prophecy has proclaimed this concerning You. Let her walk then on the waters, and so let her come to You, to whom it is said, "The rich among the people shall entreat Your favour."” (Augustin, Sermon LXXV, 10)

http://www.newadvent.org/fathers/160325.htm
http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf106.vii.xxvii.html

„The Gospel which has just been read touching the Lord Christ, who walked on the waters of the sea; and the Apostle Peter, who as he was walking, tottered through fear, and sinking in distrust, rose again by confession, gives us to understand that the sea is the present world, and the Apostle Peter the type of the One Church. For Peter in the order of Apostles first, and in the love of Christ most forward, answers oftentimes alone for all the rest. Again, when the Lord Jesus Christ asked, whom men said that He was, and when the disciples gave the various opinions of men, and the Lord asked again and said, "But whom say ye that I am?" Peter answered, "You are the Christ, the Son of the living God." One for many gave the answer, Unity in many. Then said the Lord to Him, "Blessed are you, Simon Barjonas: for flesh and blood has not revealed it unto you, but My Father which is in heaven." Then He added, "and I say unto you." As if He had said, "Because you have said unto Me, 'You are the Christ the Son of the living God;' I also say unto you, 'You are Peter.'" For before he was called Simon. Now this name of Peter was given him by the Lord, and that in a figure, that he should signify the Church. For seeing that Christ is the rock (Petra), Peter is the Christian people. For the rock (Petra) is the original name. Therefore Peter is so called from the rock; not the rock from Peter; as Christ is not called Christ from the Christian, but the Christian from Christ. "Therefore," he says, "You are Peter; and upon this Rock" which you have confessed, upon this Rock which you have acknowledged, saying, "You are the Christ, the Son of the living God, will I build My Church;" that is upon Myself, the Son of the living God, "will I build My Church." I will build you upon Myself, not Myself upon you.” (Augustin, Sermon LXXVI, 1)

„For men who wished to be built upon men, said, "I am of Paul; and I of Apollos; and I of Cephas," who is Peter. But others who did not wish to be built upon Peter, but upon the Rock, said, "But I am of Christ." And when the Apostle Paul ascertained that he was chosen, and Christ despised, he said, "Is Christ divided? Was Paul crucified for you? Or were ye baptized in the name of Paul?" And, as not in the name of Paul, so neither in the name of Peter; but in the name of Christ: that Peter might be built upon the Rock, not the Rock upon Peter.” (Augustin, Sermon LXXVI, 2)

„This same Peter therefore who had been by the Rock pronounced "blessed," bearing the figure of the Church, holding the chief place in the Apostleship, a very little while after that he had heard that he was "blessed," a very little while after that he had heard that he was "Peter," a very little while after that he had heard that he was to be "built upon the Rock," displeased the Lord when He had heard of His future Passion, for He had foretold His disciples that it was soon to be. He feared lest he should by death, lose Him whom he had confessed as the fountain of life. He was troubled, and said, "Be it far from You, Lord: this shall not be to You." Spare Yourself, O God, I am not willing that You should die. Peter said to Christ, I am not willing that You should die; but Christ far better said, I am willing to die for you. And then He immediately rebuked him, whom He had a little before commended; and calls him Satan, whom he had pronounced "blessed." "Get behind Me, Satan," he says, "you are an offense unto Me: for you savour not the things that be of God, but those that be of men." What would He have us do in our present state, who thus finds fault because we are men? Would you know what He would have us do? Give ear to the Psalm; "I have said, You are gods, and you are all the children of the Most High." But by savouring the things of men; "you shall die like men." The very same Peter a little while before blessed, afterwards Satan, in one moment, within a few words! You wonder at the difference of the names, mark the difference of the reasons of them. Why do you wonder that he who was a little before blessed, is afterwards Satan? Mark the reason wherefore he is blessed. "Because flesh and blood has not revealed it unto you, but My Father which is in heaven." Therefore blessed, because flesh and blood has not revealed it unto you. For if flesh and blood revealed this to you, it were of your own; but because flesh and blood has not revealed it unto you, but My Father which is in heaven, it is of Mine, not of your own. Why of Mine? "Because all things that the Father has are Mine." So then you have heard the cause, why he is "blessed," and why he is "Peter." But why was he that which we shudder at, and are loth to repeat, why, but because it was of your own? "For you savour not the things which be of God, but those that be of men."” (Augustin, Sermon LXXVI, 3)

http://www.newadvent.org/fathers/160326.htm
http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf106.vii.xxviii.html

„But what now? The Lord asks him as you heard when the Gospel was being read, and says to him, "Simon, son of John, do you love Me more than these?" He answered and said, "Yea Lord You know that I love You." And again the Lord asked this question, and a third time He asked it. And when he asserted in reply his love, He commended to him the flock. For each several time the Lord Jesus said to Peter, as he said, "I love you;" "Feed My lambs," feed My "little sheep." In this one Peter was figured the unity of all pastors, of good pastors, that is, who know that they feed Christ's sheep for Christ, not for themselves. Was Peter at this time a liar, or did he answer untruly that he loved the Lord? He made this answer truly; for he made answer of that which he saw in his own heart.” (Augustin, Sermon CXLVII, 2)

„The Rock (Petra) made Peter true, for the Rock was Christ.” (Augustin, Sermon CXLVII, 2)

http://www.newadvent.org/fathers/160397.htm

Din aceste texte se observă că Augustin îl vedea pe apostolul Petru ca ca având o oarecare întâietate între apostoli, însă niciodată nu este văzut aşa cum îl văd în ziua de azi catolicii. Petru este văzut ca tip sau simbol al Bisericii, sau ca simbol al poporului creştin, sau ca simbol al unităţii păstorilor Bisericii, al acelor păstori care „hrănesc” sau „pasc” „mieii” lui Hristos pentru Hristos, nu pentru ei înşişi, însă niciodată nu este văzut aşa cum este văzut de catolici. Şi avem referinţe în citatele din Augustin atât la momentul din Evanghelia după Matei (cel cu mărturisirea lui Petru şi cu făgăduinţa lui Hristos de a zidi Biserica), precum şi la momentul de la sfârşitul Evangheliei după Ioan, două momente care au fost şi sunt aduse sistematic de unii dintre catolicii de ieri sau de azi pentru a justifica opţiunea lor doctrinară, sau chiar dogmatică, referitor la primatul petrin şi la cel papal. Augustin însă spune că Piatra pe care Hristos a făgăduit să zidească Biserica, şi pe care a şi zidit-o, este chiar El Însuşi, Hristos, iar nu apostolul Petru (şi implicit nici vreun succesor al acestuia) şi că numele de Petru tocmai derivând de la Piatra care este Hristos l-a primit. Petru este cel zidit pe Piatră (adică pe Hristos), iar nu Piatra este zidită pe Petru. Comentând pe marginea textului de la Ioan, Augustin afirmă deasemenea că Petru este un simbol al unităţii păstorilor creştinilor, spre deosebire de romano-catolici care văd în Petru şi în papa nu doar un simbol al unităţii, ci chiar un principiu real al unităţii, „o piatră” fără de care de fapt nu se poate stabili unitatea Bisericii lui Hristos. Vedem deci că Augustin nu receptase în secolele IV – V nici o dogmă a primatului petrin, în sensul în care este văzută această dogmă în secolele XIX – XX de către romano-catolici, şi că în raport cu Tradiţia primită de Augustin putem constata invenţia şi inovaţia dogmatică inventată în sec. XIX – XX de către romano-catolici, la peste 1800 de ani după pogorârea Duhului Sfânt, asta în vreme ce în secolele IV – V părinţi (şi doctori, după romano-catolici) ai Bisericii lui Hristos (chiar dacă din Apus) nu primiseră prin Tradiţie nici un primat petrin aşa cum îl văd azi romano-catolicii, şi cu atât mai puţin vreun primat papal aşa cum îl văd azi, după invenţia de secol XIX – XX, cei care se autointitulează catolici.

[Decebal]

După ce am văzut doctrina lui Augustin în materie, să vedem şi poziţia unui scriitor bisericesc de secol III d. Hr. precum Origen. În comentariul său la Evanghelia după Matei Origen afirmă foarte clar că apostolul Petru nu este singurul pe care Hristos a zidit Biserica; la fel cu Petru şi ceilalţi apostoli sunt temelii ale Bisericii lui Hristos, şi nu doar ceilalţi apostoli ci toţi „perfecţii”, toţi sfinţii, toţi aceia care mărturisesc inspiraţi de Tatăl, aşa cum Petru a fost inspirat de Tatăl, mesianitatea şi dumnezeirea lui Iisus Hristos. Nu doar că Biserica nu este zidită exclusiv pe Petru, dar inclusiv cheile împărăţiei cerurilor nu sunt date exclusiv lui Petru, ci şi celorlalţi, iar Origen ia ca justificare momentul, consemnat în cap. XX al Evangheliei după Ioan, când Hristos suflă Duh Sfânt asupra apostolilor şi le dă puterea de a ierta şi de a ţine păcatele. Mai mult orice creştin care mărturiseşte inspirat de Tatăl mărturia de credinţă pe care şi Petru a mărturisit-o şi care este imitator al lui Hristos, al Pietrei spirituale, este şi el o piatră pe care este zidită Biserica lui Hristos. Cele două texte ale lui Origen, traduse în engleză, în care se poate verifica doctrina lui Origen sunt la paginile:

http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf09.xvi.ii.v.x.html
http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf09.xvi.ii.v.xi.html

După ce am văzut că nici un Părinte ale sec. IV – V ca Augustin nu primise prin Tradiţie vreun primat petrin şi papal aşa cum gândesc aşa zişii catolici primatul, acum vedem că nici Origen în sec. III nu primise o asemenea invenţie, o asemenea doctrină de credinţă precum cea inovată în sec. XIX – XX a papistaşilor, o asemenea credinţă care este împotriva revelaţiei şi a raţiunii, o astfel de erezie vătămătoare de suflet precum cea inventată de papistaşi în vremurile moderne.

Trecând puţin de Origen, exegeza ortodoxă a scos în evidenţă falsitatea interpretării textului de la Matei XVI, 16-19 cu sensul de acordare a unui primat de jurisdicţie şi de putere universală apostolului Petru asupra Bisericii de către Hristos, prin interpretarea versetelor de la Matei XX, 20-28, unde are loc „cearta” pentru întâietate, solicitarea mamei lui Ioan şi Iacob pentru ca fiii ei să stea la stânga şi la dreapta lui Iisus în împărăţia Sa, interpretare de unde se vede clar că dacă interpretarea textului de la Matei XVI ar fi cea romano-„catolică”, atunci ceilalţi apostoli nici măcar nu şi-ar mai fi permis să emită vreo pretenţie la vreo întâietate, „bineştiind” ei deja că întâietatea i-a fost deja acordată de Hristos lui Petru „de drept divin”; însuşi faptul „certei” pentru întâietate sau a problemei întâietăţii arată foarte clar că apostolii, alţii decât Petru şi Petru inclusiv, nu ştiau nimic despre făgăduinţa lui Hristos făcută, chipurile, lui Petru că pe el, pe Petru, şi numai pe el Îşi va zidi Hristos Biserica pe care porţile Morţii nu o vor birui, ori că Petru ar fi avut vreo făgăduinţă de la Hristos de primat de jurisdicţie şi putere universală acordat de drept divin. (Evenimentul de la Matei XX are loc după mărturia lui Petru despre Iisus consemnată la Matei XVI.)

Tot exegeza ortodoxă a arătat clar şi a scos în evidenţă că „piatra” pe care Hristos a zidit Biserica este credinţa şi adevărul inspirate de Tatăl ceresc, de Dumnezeu, credinţa în mesianitatea şi dumnezeirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar nu persoana apostolului Petru aşa cum interpretează romano-„catolicii”; dacă într-adevăr Petru ar fi fost acea „piatră” atunci Hristos ar fi spus că „pe acest Petru” iar nu „pe această piatră”. Însă Hristos, după cum consemnează Ev după Matei, a folosit cuvântul „piatră”, „stâncă”, iar nu „Petru”, pentru că nu Petru este piatra, ci credinţa cea adevărată, credinţă care nu a fost mărturisită şi crezută doar de Petru.

După cum am mai spus şi până acum, având în vedere că revelaţia dumnezeiască nu a fost intermediată printr-un „singur Cap vizibil” (şi care ar fi apostolul Petru), ci a fost dată prin mai mulţi apostoli, spre exemplu prin Pavel, prin Ioan sau prin acel Ioan care a primit Apocalipsa, devine evident că Petru nu a avut NICIODATĂ vreo putere întreagă şi supremă de jurisdicţie asupra întregii Biserici în materie de credinţă. Dacă Petru ar fi avut vreodată (deşi nu a avut şi nici papa de la Roma nu o are nici în ziua de azi decât pentru slugile lui care i-o recunosc şi în graniţele romano-„catolicismului”) această putere pe care o imaginează eretic papistaşii asta ar însemna că în realitate Petru ar fi trebuit să fie intermediarul unic al Revelaţiei între Dumnezeu şi Biserică, fapt care este contrazis de Dumnezeu şi de Sfânta Tradiţie. Orice alt mesager decât Petru al revelaţiei dumnezeieşti (şi au existat în mod evident şi alţi mesageri ai revelaţiei) însemna şi înseamnă autoritatea acelei revelaţii şi a acelui mesager (spre exemplu Pavel sau Ioan evanghelistul sau Ioan al Apocalipsei), în fapt a lui Dumnezeu, inclusiv asupra lui Petru şi asupra întregii Biserici, fapt care demontează din temelii aşa zisa putere întreagă şi supremă a lui Petru în materie de revelaţie, de credinţă şi morală.