Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

În prealabil postat de Fani71

Jos palaria- dar eu nu as fi in stare. Mie mi-e greu si cu doi, in creuzetul concret al vietii mele.

Si crezi, Fani, ca eu as fi in stare?...
Crezi ca sunt prea multi in stare?...

Insa aleg deseori sa imi amintesc:

25. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea?
26. Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele?
27. Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot?
28. Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc...

31. Deci nu duceti grija spunind: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca?
32. Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile...

33. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua.
34. Nu va ingrijiti de ziua de maine...


Si CRED adeseori cuvintele acestea, slava lui Dumnezeu!
Iar pentru momentele cand nu cred, Dumnezeu sa ma ierte.

Ceea ce am observat ca este o piedica mare in vietuire este ca voim sa fim simultan si credinciosi si lumesti: daca se intampla sa avem o perioada mai grea, cu lipsuri materiale si alte incercari, in ruptul capului nu ne plecam capul pentru a cere ajutor aproapelui. REFUZAM MILOSTENIA LUI DUMNEZEU, CARE VINE SI PRIN OAMENI.
Ne e rusine sa ne recunoastem neputinta si saracia si sa apelam la aproapele.
Ne tinem mandri si preferam mai bine sa taiem cu sabia decat sa cerem ajutor.
Intrucat, nu-i asa, de ce sa recunosc puterea aceluia? Ce, io sunt mai prost? etc.
Multe ar fi de spus pe tema arogantei neasemuite a omului "credincios", despre multele ifose si minciuni, despre masti, despre hotie. Despre toata faradelegea "crestinului". Despre curvie, in fond - ce altceva e prefacatoria noastra inaintea lui Dumnezeu?
Si in tot acest veac al infumurarii noastre de oameni beti si duplicitari, mincinosi si hulitori cica noi suntem urmasii lui Hristos! Iar nu pradatori, nu furi, nu smecherasi stupizi si unelte ale intunericului gros.

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Si crezi, Fani, ca eu as fi in stare?...
Crezi ca sunt prea multi in stare?...

Insa aleg deseori sa imi amintesc:

25. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea?
26. Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele?
27. Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot?
28. Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc...

31. Deci nu duceti grija spunind: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca?
32. Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile...

33. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua.
34. Nu va ingrijiti de ziua de maine...


Si CRED adeseori cuvintele acestea, slava lui Dumnezeu!
Iar pentru momentele cand nu cred, Dumnezeu sa ma ierte.

Ceea ce am observat ca este o piedica mare in vietuire este ca voim sa fim simultan si credinciosi si lumesti: daca se intampla sa avem o perioada mai grea, cu lipsuri materiale si alte incercari, in ruptul capului nu ne plecam capul pentru a cere ajutor aproapelui. REFUZAM MILOSTENIA LUI DUMNEZEU, CARE VINE SI PRIN OAMENI.
Ne e rusine sa ne recunoastem neputinta si saracia si sa apelam la aproapele.
Ne tinem mandri si preferam mai bine sa taiem cu sabia decat sa cerem ajutor.
Intrucat, nu-i asa, de ce sa recunosc puterea aceluia? Ce, io sunt mai prost? etc.
Multe ar fi de spus pe tema arogantei neasemuite a omului "credincios", despre multele ifose si minciuni, despre masti, despre hotie. Despre toata faradelegea "crestinului". Despre curvie, in fond - ce altceva e prefacatoria noastra inaintea lui Dumnezeu?
Si in tot acest veac al infumurarii noastre de oameni beti si duplicitari, mincinosi si hulitori cica noi suntem urmasii lui Hristos! Iar nu pradatori, nu furi, nu smecherasi stupizi si unelte ale intunericului gros.

Am luat aminte frate Ioan Cezar. Multumesc.
Domnul Dumnezeu sa ne lumineze cu harul Sau.

[Eugen7]

"Placerea a fost creata de Dumnezeu, iar nu de diavol. Acesta din urma nu a creat nimic, el neavand nici o putere de creatie. Diavolul este cel care face totul pe dos fata de Bunul Dumnezeu, straduindu-se sa scoata din ordinea fireasca toate lucrurile, spre a fi intrebuintate intr-un mod nefiresc.

Placerea a fost creata de Dumnezeu spre odihna si bucuria omului, insa diavolul a cautat neincetat sa o perverteasca, facand din aceasta un ambalaj de suprafata al tuturor ispitelor sale. Astfel, orice pacat promite o placere, insa placere nu este, ci inselare si, mai apoi, suferinta.

Placerea inca mai este vazuta, de catre unii, drept opera a diavolului, cautand astfel sa-si refuze orice placere, oricat de fireasca si nevinovata ar fi. Astfel, nu de putine ori s-a ajuns la exagerari de tot felul, chiar si in randul unor duhovnici, care au supus mustrarii placeri dintre cele mai normale.

Placerea a fost creata de Dumnezeu

Cand ne impartasim de o placere oarecare, in forma ei sanatoasa, normala si aducatoare de bucurie, ne aflam intr-o stare dorita de Dumnezeu. Cu toate ca multi s-au pierdut si inca se vor mai pierde, ca urmare a intelegerii gresite a placerilor de tot felul, acestea raman tot creatia lui Dumnezeu. Diavolul nu a reusit sa creeze nici o placere, el fiind tatal minciunii si izvorul tuturor rautatilor.

Tot ceea ce pot face diavolii este sa-i incurajeze pe oameni sa guste din placerile pe care le-a creat Dumnezeu, insa in momente, moduri sau masuri nepotrivite (nefiresti). Dumnezeu, care a creat placerea, a pus si o randuiala fireasca in aceasta. Astfel, exista un timp, un mod si o masura fireasca pentru fiecare placere, orice salt peste acestea fiind socotit drept pacat.

Toata stradania diavolului este ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva, afara de Dumnezeu. Diavolul cauta sa scoata placerea din conditia ei normala, tragand-o spre forme cat mai nefiresti si cat mai urate de Creatorul ei. Neputand oferi nici o placere autentica, diavolul cauta sa anuleze adevaratele placeri, oferite de Dumnezeu, punand in locul lor fapte neplacute, imbracate insa in haine placute. Astfel, pornind de la hrana si sexualitate, o intreaga lume a ajuns roaba desfranarii si imbuibarii.

Diavolul cauta sa induca omului o sete din ce in ce mai mare, dupa o placere din ce in ce mai mica, in timp ce omul crede ca este liber, iar placerile cautate sunt reale. Cel desfranat va cauta la nesfarsit placerea sexuala, pe care nu o va putea trai niciodata la masura dorintei aprinsa in el. Tot asa, cel stapanit de imbuibare, va manca din ce in ce mai mult, fara a intelege ca placerea pe care o cauta nu poate fi gasita pe aceasta cale.

Orice activitate sanatoasa care l-ar putea insufleti in vreun fel pe om poate fi inhibata de diavol, fara a-i oferi ceva in schimb. Astfel, ispititorul ii ia omului sufletul si nu-i da nimic in schimb. Cazand in aceasta ispita, multi isi vor incheia viata, cu urmatoarea constatare: "Mi-am irosit viata fara sa apuc sa fac nici ce ar fi trebuit, nici ce mi-ar fi placut."

Atat durerile, cat si placerile curate, au insusirea ca sunt inconstestabil reale, iar, cat timp se afla sub imperiul lor, omul are la indemana un reper al realitatii. Diavolul cauta sa amane cat mai mult momentul in care omul s-ar putea trezi la realitate, dandu-si seama ca placerea spre care a pornit nu este, de fapt, decat o ispita.

Diavolul nu ingaduie placeri reale. Cand calea lumii (mandria, puterea, ironia, indiferenta etc) este vazuta drept placere, o placere cu adevarat reala este ultimul lucru pe care diavolul vrea ca omul sa-l guste. Aceasta din urma poate distruge, prin contrast, toate placerile mincinoase propovaduite de diavol.

Citirea unei carti bune, doar pentru ca aduce bucurie, iar nu pentru a parea superiori in fata celorlalti, precum si o plimbarea linistita prin natura, sunt urate mult de diavol.

Faptul ca cineva se bucura cu adevarat si dezinteresat de vreun lucru al lumii, numai de dragul acelui lucru, fara a-i pasa catusi de putin de parerea celorlalti, il inarmeaza pe acesta impotriva diavolului, care cauta sa numeasca placeri si bucurii toate acele lucruri care aduc durerea si suferinta.

Placerea de a manca, placerea de a bea, placerea apropierii trupesti (intre soti), placerea de a face sport, placerea de a admira natura, placerea de a canta sau de a practica o arta, precum si placerile de tot felul, in forma lor naturala, nu sunt decat tot atatea prilejuri de a trai bucuria si de a ne manifesta recunostinta fata de Creator. Toate aceste placeri sunt si raman nevinovate cat timp le primim cu multumire si nu ne inrobesc, despartindu-ne de Dumnezeu.

Teodor Danalache"
http://www.crestinortodox.ro/editori...eu-137588.html

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Eugen7

"Placerea a fost creata de Dumnezeu, iar nu de diavol. Acesta din urma nu a creat nimic, el neavand nici o putere de creatie. Diavolul este cel care face totul pe dos fata de Bunul Dumnezeu, straduindu-se sa scoata din ordinea fireasca toate lucrurile, spre a fi intrebuintate intr-un mod nefiresc.

Placerea a fost creata de Dumnezeu spre odihna si bucuria omului, insa diavolul a cautat neincetat sa o perverteasca, facand din aceasta un ambalaj de suprafata al tuturor ispitelor sale. Astfel, orice pacat promite o placere, insa placere nu este, ci inselare si, mai apoi, suferinta.

Placerea inca mai este vazuta, de catre unii, drept opera a diavolului, cautand astfel sa-si refuze orice placere, oricat de fireasca si nevinovata ar fi. Astfel, nu de putine ori s-a ajuns la exagerari de tot felul, chiar si in randul unor duhovnici, care au supus mustrarii placeri dintre cele mai normale.

Placerea a fost creata de Dumnezeu

Cand ne impartasim de o placere oarecare, in forma ei sanatoasa, normala si aducatoare de bucurie, ne aflam intr-o stare dorita de Dumnezeu. Cu toate ca multi s-au pierdut si inca se vor mai pierde, ca urmare a intelegerii gresite a placerilor de tot felul, acestea raman tot creatia lui Dumnezeu. Diavolul nu a reusit sa creeze nici o placere, el fiind tatal minciunii si izvorul tuturor rautatilor.

Tot ceea ce pot face diavolii este sa-i incurajeze pe oameni sa guste din placerile pe care le-a creat Dumnezeu, insa in momente, moduri sau masuri nepotrivite (nefiresti). Dumnezeu, care a creat placerea, a pus si o randuiala fireasca in aceasta. Astfel, exista un timp, un mod si o masura fireasca pentru fiecare placere, orice salt peste acestea fiind socotit drept pacat.

Toata stradania diavolului este ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva, afara de Dumnezeu. Diavolul cauta sa scoata placerea din conditia ei normala, tragand-o spre forme cat mai nefiresti si cat mai urate de Creatorul ei. Neputand oferi nici o placere autentica, diavolul cauta sa anuleze adevaratele placeri, oferite de Dumnezeu, punand in locul lor fapte neplacute, imbracate insa in haine placute. Astfel, pornind de la hrana si sexualitate, o intreaga lume a ajuns roaba desfranarii si imbuibarii.

Diavolul cauta sa induca omului o sete din ce in ce mai mare, dupa o placere din ce in ce mai mica, in timp ce omul crede ca este liber, iar placerile cautate sunt reale. Cel desfranat va cauta la nesfarsit placerea sexuala, pe care nu o va putea trai niciodata la masura dorintei aprinsa in el. Tot asa, cel stapanit de imbuibare, va manca din ce in ce mai mult, fara a intelege ca placerea pe care o cauta nu poate fi gasita pe aceasta cale.

Orice activitate sanatoasa care l-ar putea insufleti in vreun fel pe om poate fi inhibata de diavol, fara a-i oferi ceva in schimb. Astfel, ispititorul ii ia omului sufletul si nu-i da nimic in schimb. Cazand in aceasta ispita, multi isi vor incheia viata, cu urmatoarea constatare: "Mi-am irosit viata fara sa apuc sa fac nici ce ar fi trebuit, nici ce mi-ar fi placut."

Atat durerile, cat si placerile curate, au insusirea ca sunt inconstestabil reale, iar, cat timp se afla sub imperiul lor, omul are la indemana un reper al realitatii. Diavolul cauta sa amane cat mai mult momentul in care omul s-ar putea trezi la realitate, dandu-si seama ca placerea spre care a pornit nu este, de fapt, decat o ispita.

Diavolul nu ingaduie placeri reale. Cand calea lumii (mandria, puterea, ironia, indiferenta etc) este vazuta drept placere, o placere cu adevarat reala este ultimul lucru pe care diavolul vrea ca omul sa-l guste. Aceasta din urma poate distruge, prin contrast, toate placerile mincinoase propovaduite de diavol.

Citirea unei carti bune, doar pentru ca aduce bucurie, iar nu pentru a parea superiori in fata celorlalti, precum si o plimbarea linistita prin natura, sunt urate mult de diavol.

Faptul ca cineva se bucura cu adevarat si dezinteresat de vreun lucru al lumii, numai de dragul acelui lucru, fara a-i pasa catusi de putin de parerea celorlalti, il inarmeaza pe acesta impotriva diavolului, care cauta sa numeasca placeri si bucurii toate acele lucruri care aduc durerea si suferinta.

Placerea de a manca, placerea de a bea, placerea apropierii trupesti (intre soti), placerea de a face sport, placerea de a admira natura, placerea de a canta sau de a practica o arta, precum si placerile de tot felul, in forma lor naturala, nu sunt decat tot atatea prilejuri de a trai bucuria si de a ne manifesta recunostinta fata de Creator. Toate aceste placeri sunt si raman nevinovate cat timp le primim cu multumire si nu ne inrobesc, despartindu-ne de Dumnezeu.

Teodor Danalache"
http://www.crestinortodox.ro/editori...eu-137588.html

Da... Intreaga noastra viata este o goana dupa placeri efemere. Fiecare a cautat macar odata in viata sa simta, sa palpeze, sa traiasca fericirea la apogeul ei, dar a ramas oarecum dezamagit fiindca momentul s-a produs si cu toate astea "n-au fost artificii", n-am topait intr-un picior, n-am vazut "aurora boreala"... Doar ca dupa o vreme incercam iar sa ne punem in aceeasi stare de oarecare confuzie (placere amestecata cu frustrari si complexe, cu retineri si remuscari, cu compromisuri fata de Dumnezeu si fata de noi insine...) si iarasi "fericirea promisa" se consuma fara cine stie ce superlative, ba parca dimpotriva... Si te intrebi "Unde e fericirea aceea pe care ai identificat-o in mintea ta ca si scop in viata"? Dar e o "cacialma"; e o iluzie; e o escrocherie din care iesim mereu si mereu pierduti, dar prea arareori inteleptiti.
Fericirea?... O sa vi se para hilar, dar exista fericiri pe care nu le vedem, desi fara ele am muri. Un taran mucalit avea o vorba foarte adanca: "Omul este cel mai fericit atunci cand isi face nevoile! Cand se intampla sa nu mai poata face asta, realizeaza ca nu mai e deloc fericit!"

[Eugen7]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Da... Intreaga noastra viata este o goana dupa placeri efemere. Fiecare a cautat macar odata in viata sa simta, sa palpeze, sa traiasca fericirea la apogeul ei, dar a ramas oarecum dezamagit fiindca momentul s-a produs si cu toate astea "n-au fost artificii", n-am topait intr-un picior, n-am vazut "aurora boreala"... Doar ca dupa o vreme incercam iar sa ne punem in aceeasi stare de oarecare confuzie (placere amestecata cu frustrari si complexe, cu retineri si remuscari, cu compromisuri fata de Dumnezeu si fata de noi insine...) si iarasi "fericirea promisa" se consuma fara cine stie ce superlative, ba parca dimpotriva... Si te intrebi "Unde e fericirea aceea pe care ai identificat-o in mintea ta ca si scop in viata"? Dar e o "cacialma"; e o iluzie; e o escrocherie din care iesim mereu si mereu pierduti, dar prea arareori inteleptiti.
Fericirea?... O sa vi se para hilar, dar exista fericiri pe care nu le vedem, desi fara ele am muri. Un taran mucalit avea o vorba foarte adanca: "Omul este cel mai fericit atunci cand isi face nevoile! Cand se intampla sa nu mai poata face asta, realizeaza ca nu mai e deloc fericit!"

Completarea este pertinenta si binevenita, frate Mos-Neagu. Sunt intru totul de acord.
Astfel adaug: "fericit nu este cel care are nevoie de cat mai multe (lucruri lumesti), ci cel care are nevoie de cat mai putine (evident lucruri pieritoare lumesti)"... caci fericit este cel care inseteasza si flamanzeste de Hristos Iisus, de harul Duhului Sfant... si constientizeaza ca niciodata nu se va satura de Hristos Iisus, de harul Duhului Sfant, de conlucrarea fireasca datatoare de viata cu harul lui Dumnezeu.

"Inima" omului tanjeste dupa comoara caci ea nu poate sta "goala"... si cu cat sunt in ea mai multe leagaturi de "cele lumesti" si se "umple" de asa ceva... cu atat "legaturile" duhovnicesti "nu mai au loc" in inima. Evident ca si reciproca este valabila, cu cat cautam legatura fireasca cu Dumnezeu, conclucrarea fireasca cu harul Duhului sfant afirmand din ce in ce mai mult "nu mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine" (Galateni) cu atat inima se umple de comoara hristica... si legaturile patimase cu cele lumesti care promit o placere mincinoasa si o nemurire mincionoasa nu mai au loc in inima noastra, care se deprinde (nicidecum desprinde) cu placerile ontologice firesti: duhovnicesti, sufletesti spirituale si trupesti (placerea fireasca de a manca, placerea fireasca trupeasca in cadrul casatoriei...) precum o albina care culege nectarul florilor (atat cat trebuie si nu peste masura) pentru miere... Sa ne ajute Domnul Iisus Hristos sa facem si noi mierea cea duhovniceasca care este conclurarea fireasca cu harul Duhului Sfant.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Eugen7

Completarea este pertinenta si binevenita, frate Mos-Neagu. Sunt intru totul de acord.
Astfel adaug: "fericit nu este cel care are nevoie de cat mai multe (lucruri lumesti), ci cel care are nevoie de cat mai putine (evident lucruri pieritoare lumesti)"... caci fericit este cel care inseteasza si flamanzeste de Hristos Iisus, de harul Duhului Sfant... si constientizeaza ca niciodata nu se va satura de Hristos Iisus, de harul Duhului Sfant, de conlucrarea fireasca datatoare de viata cu harul lui Dumnezeu.

"Inima" omului tanjeste dupa comoara caci ea nu poate sta "goala"... si cu cat sunt in ea mai multe leagaturi de "cele lumesti" si se "umple" de asa ceva... cu atat "legaturile" duhovnicesti "nu mai au loc" in inima. Evident ca si reciproca este valabila, cu cat cautam legatura fireasca cu Dumnezeu, conclucrarea fireasca cu harul Duhului sfant afirmand din ce in ce mai mult "nu mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine" (Galateni) cu atat inima se umple de comoara hristica... si legaturile patimase cu cele lumesti care promit o placere mincinoasa si o nemurire mincionoasa nu mai au loc in inima noastra, care se deprinde (nicidecum desprinde) cu placerile ontologice firesti: duhovnicesti, sufletesti spirituale si trupesti (placerea fireasca de a manca, placerea fireasca trupeasca in cadrul casatoriei...) precum o albina care culege nectarul florilor (atat cat trebuie si nu peste masura) pentru miere... Sa ne ajute Domnul Iisus Hristos sa facem si noi mierea cea duhovniceasca care este conclurarea fireasca cu harul Duhului Sfant.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

"Fericirea" folositoare, ne-o da Dumnezeu pe nesimtite. E de-ajuns un gand curat, un oftat melancolic, o dorinta nevinovata. Este verificat acest lucru de foarte multe ori in viata mea. Asa a aparut casatoria, asa a aparut o casa a noastra, asa au aparut copiii, prietenii sinceri, etc. Nu la fel de usor apar fericirile vinovate si nefolositoare. Dumnezeu ne pune tot felul de piedici, ne trimite "telegrame", ne pune sub ochi lectii dupa lectii, tot sa intelegem ca suntem pe cai gresite. Dar obsesiile noastre bolnave, insistentele noastre, lipsa noastra de maturitate Il intristeaza pe Dumnezeu, care cedeaza in felul Lui si ne lasa sa savarsim cine stie ce pacat. Chiar si atunci, in dragostea Lui cea mare, ne mai da o lectie, doar-doar ni se lumineaza mintea. Uneori acest lucru se petrece, dar de cele mai multe ori, nu.
Cred ca despre fericire, ar trebui sa vorbeasca un sihastru al pustiului, care a deprins demult rugaciunea inimii. Nu ma indoiesc ca, din cei de pe-aici, unii au primit din cand in cand cate o farama din acea fericire despre care vorbesc. Si desi dureaza cateva clipe, se identifica in cautarile tale cu esenta vietii. Astfel o doresti mereu, tanjesti dupa ea si nu stii cum sa faci sa o simti din nou... Ea poate sa reapara cine stie cand, daca Dumnezeu vrea, sau sa nu mai reapara niciodata, fiindca nu esti indeajuns de vrednic. Dar cand auzim de sihastri care raman cate trei ore in extaz, cred ca putem sa ne facem o idee despre mila lui Dumnezeu si ostenelile omului...

[Eugen7]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

"Fericirea" folositoare, ne-o da Dumnezeu pe nesimtite. E de-ajuns un gand curat, un oftat melancolic, o dorinta nevinovata. Este verificat acest lucru de foarte multe ori in viata mea. Asa a aparut casatoria, asa a aparut o casa a noastra, asa au aparut copiii, prietenii sinceri, etc. Nu la fel de usor apar fericirile vinovate si nefolositoare. Dumnezeu ne pune tot felul de piedici, ne trimite "telegrame", ne pune sub ochi lectii dupa lectii, tot sa intelegem ca suntem pe cai gresite. Dar obsesiile noastre bolnave, insistentele noastre, lipsa noastra de maturitate Il intristeaza pe Dumnezeu, care cedeaza in felul Lui si ne lasa sa savarsim cine stie ce pacat. Chiar si atunci, in dragostea Lui cea mare, ne mai da o lectie, doar-doar ni se lumineaza mintea. Uneori acest lucru se petrece, dar de cele mai multe ori, nu.

Am luat aminte frate Mosh-Neagu.
Sunt intru totul de acord.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Cred ca despre fericire, ar trebui sa vorbeasca un sihastru al pustiului, care a deprins demult rugaciunea inimii. Nu ma indoiesc ca, din cei de pe-aici, unii au primit din cand in cand cate o farama din acea fericire despre care vorbesc. Si desi dureaza cateva clipe, se identifica in cautarile tale cu esenta vietii. Astfel o doresti mereu, tanjesti dupa ea si nu stii cum sa faci sa o simti din nou... Ea poate sa reapara cine stie cand, daca Dumnezeu vrea, sau sa nu mai reapara niciodata, fiindca nu esti indeajuns de vrednic. Dar cand auzim de sihastri care raman cate trei ore in extaz, cred ca putem sa ne facem o idee despre mila lui Dumnezeu si ostenelile omului...

Dumneata prezinti culmile desavarsirii fericirii duhovnicesti. Sunt de acord si subscriu.
Intr-adevar fericiti sunt aceia care ating aceste culmi...

Consider totusi ca nici fericirile simple precum cele firesti din viata de zi cu zi, in care ne bucuram de firescul vietii, nu sunt de neglijat si nici de ocolit: o floare, o pasare care zboara, un cuplu fericit, o raza de soare, o ploaie la buna vreme... bucuria din ochii catelului cu care ne jucam... ca sa nu mai vorbim de bucuria si fericirea din ochii sinceri ai copiilor si ai celor cu "inima de copil" si "minte hristificata"... care se bucura de dragoste si in dragoste (duhovniceasca, sufleteasca, trupeasca - care cuprinde si activitatea sexuala fireasca in cazul celor casatoriti).

Doamne ajuta.

În prealabil postat de Eugen7

"Placerea a fost creata de Dumnezeu, iar nu de diavol. Teodor Danalache"
http://www.crestinortodox.ro/editori...eu-137588.html

Nu cred ca placerea a fost creata de Dumnezeu. Am recitit primele capitole din Facerea, si acolo se spune:
" 9. Si a facut Domnul Dumnezeu sa rasara din pamant tot soiul de pomi, placuti la vedere si cu roade bune de mancat; iar in mijlocul raiului era pomul vietii si pomul cunostintei binelui si raului."
Placerea numita mai sus e mai degraba o bucurie a sufletului, nu o placere trupeasca.
Ar mai fi un argument:

1. Sf. Maxim Marturisitorul arata cum prelungirea pacatului in lume se face prin pofta care sta la inceputul nasterii. Durerea, in ultima analiza moartea, e plata vietii noastre pacatoase, care vine din acest pacat patimas. Omul, cautand scaparea de durere ( pe care a primit-o ca pedeapsa a neascultarii de la Dumnezeu: "Iar femeii i-a zis: "Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni. Iar lui Adam i-a zis: "Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: "Să nu mănânci", blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! In sudoarea fetei iti vei manca painea ta, pana te vei intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti si in pamant te vei intoarce") (Facerea 2, 16-19)
si de moarte, voluptatea la care a alergat, fiind un pacat, aduce o noua durere si ofera mortii o noua victima. (Maxim Marturisitorul, Quaest ad Thales)

La fel si Pr. Dumitru Staniloae: "Inceputul in pofta e o abatere de la norma ei, data prin creatiune." (Iisus Hristos sau RestaurareaOmului, pag.160) Ori pofta si placerea sunt indisolubil legate una de alta.
Omul tinde spre placere, datorita trupului.
A afirma ca placerea a fost creata de Dumnezeu, ma intreb carui dumnezeu i se fac servicii in felul acesta.

[Eugen7]

În prealabil postat de Miha-anca

Nu cred ca placerea a fost creata de Dumnezeu. Am recitit primele capitole din Facerea,

...1. Sf. Maxim Marturisitorul... La fel si Pr. Dumitru Staniloae: "Inceputul in pofta e o abatere de la norma ei, data prin creatiune."

Omul tinde spre placere, datorita trupului.

A afirma ca placerea a fost creata de Dumnezeu, ma intreb carui dumnezeu i se fac servicii in felul acesta.

Draga Mihai Anca, daca stuiezi cu atenie atat opera Sfantului Maxim Marturisitorul cat si cea a parintelui Dumitru Staniloae (Ascetica si mistica BO) vei vedea ca se afrima inechvoc ca exista patimi bune (firesti) si patimi rele (nefiresti), ca exista placere sezoriala fireasca precum cele asociate cu activitatile firesti (precum mancat) si placere sensoriala nefireasca asociata cu devieri de la firescul senzorial (imbuibarea pentru mancare).

Cand ne impartasim la Taina Sfintei Euharistii oare nu ne bucuram cand "gustam si vedem ca bun este Domnul"? Oare putem separa placerea senzoriala a macarii trupului si sangelui Domnului Iisus Hristos de placerea duhovniceasca?

Oare placerea trupeasca oferita de tandretea fireasca, intre soti, intre parinti si copii intre frati (o mangaire, o atingere, un sarut...) poate fi considerata placere trupeasca pacatoasa (rea) ce trebuie evitata cu orice pret?

Maica Domnului l-a iubit si Il iubeste pe Hristos Iisus iar manifestarile de dragoste nu exclud placerea fireasca senszoiala a imbratisarilor, sarutului... Oare Sfintii Petru si Pavel nu ne apar imbratisati, da trupeste, frateste...

Puritanismul nu este specific ortodoxiei ci cu totul strain de ea. Duhul Filocalic considera ca rea este placerea trupeasca pacatoasa (nefireasca) si nicidecum pe cea fireasca, naturala asociata vietii psiho-somatice (precum mancare, bautura, activitate sexuala in cazul celor casatoriti).

Doamne ajuta.

În prealabil postat de Eugen7

Draga Mihai Anca, daca stuiezi cu atenie atat opera Sfantului Maxim Marturisitorul cat si cea a parintelui Dumitru Staniloae (Ascetica si mistica BO) vei vedea ca se afrima inechvoc ca exista patimi bune (firesti) si patimi rele (nefiresti), ca exista placere sezoriala fireasca precum cele asociate cu activitatile firesti (precum mancat) si placere sensoriala nefireasca asociata cu devieri de la firescul senzorial (imbuibarea pentru mancare).

Cand ne impartasim la Taina Sfintei Euharistii oare nu ne bucuram cand "gustam si vedem ca bun este Domnul"? Oare putem separa placerea senzoriala a macarii trupului si sangelui Domnului Iisus Hristos de placerea duhovniceasca?

Oare placerea trupeasca oferita de tandretea fireasca, intre soti, intre parinti si copii intre frati (o mangaire, o atingere, un sarut...) poate fi considerata placere trupeasca pacatoasa (rea) ce trebuie evitata cu orice pret?

Maica Domnului l-a iubit si Il iubeste pe Hristos Iisus iar manifestarile de dragoste nu exclud placerea fireasca senszoiala a imbratisarilor, sarutului... Oare Sfintii Petru si Pavel nu ne apar imbratisati, da trupeste, frateste...

Puritanismul nu este specific ortodoxiei ci cu totul strain de ea. Duhul Filocalic considera ca rea este placerea trupeasca pacatoasa (nefireasca) si nicidecum pe cea fireasca, naturala asociata vietii psiho-somatice (precum mancare, bautura, activitate sexuala in cazul celor casatoriti).

Doamne ajuta.

Draga Eugen, si eu m-am impartasit cu Trupul si Sangele Domnului, dar nu pot afirma ca ceea ce am simtit a fost o placere, ci mai degraba o bucurie. Iar efectul acestei impartasiri l-am simtit apoi in inima, ca pe o fericire, nu ca pe o placere.
In ceea ce priveste placerea trupeasca, lucrurile sunt clarificate de Sf. Apostol Pavel in I Corinteni 7. El ne spune: "Bine este pentru om sa nu se atinga de femeie" si evident si vice versa. Dar Dumnezeu, care ne stie cat suntem de desfranati, ne da posibilitatea alegerii de buna voie intre a ramane celibatari sau a fi familisti, dar cu conditia casatoriei. Prin Sf. Taina a Cununiei pacatul nu este socotit, pentru ca copiii rezultati sa fie sfinti. Iata deci cata grija ne poarta Dumnezeu, in mare Lui iubire pentru om. Dar ceea ce la omul casatorit este curat, la cel necasatorit este pacat; deci si aceasta placere in lipsa Tainei este pacat. Si atunci despre ce vorbim?!?