Pomelnicul de la Sfanta Liturghie

În prealabil postat de VladCat

Parintele Porfirie invata pe toata lumea sa se roage mai mult pentru altii decat pentru sine:
„Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi înşivă. Spuneţi 'Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă' şi să aveţi înlăuntrul vostru întotdeauna pe ceilalţi. Toţi suntem pruncii aceluiaşi Părinte, suntem toţi una; de aceea atunci când ne rugăm pentru ceilalţi să spunem 'Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă' şi nu 'miluieşte-i'. Astfel îi facem una cu noi înşine.Rugăciunea pentru ceilalţi ce se face în mod delicat şi cu adâncă dragoste, este ferită de interes personal şi are mare folos duhovnicesc. Il umple de har şi de bucurie pe cel ce se roagă, dar umple de bucurie şi pe cel pentru care se roagă, îi aduce harul dumnezeiesc.”


Alexis Homiakov, intr-o carte care i-a placut mult lui Rafail Noica („Biserica este una”), spunea asa:
„sangele Bisericii este o rugaciune reciproca si respiratia ei este lauda dumnezeiasca (...) Sa nu spui: 'ce rugaciune pot sa fac eu pt cel viu sau pt cel mort, cand rugaciunea mea nu este indeajuns nici macar pt mine?' Caci daca nu stii sa te rogi, de ce te-ai ruga pt tine? Dar in tine se roaga Duhul iubirii -cf. Romani 8,26-”.

Nu mai imi amintesc acum alte exemple concrete, dar in general toti parintii Bisericii pe care i-am citit accentuau foarte mult rugaciunea pentru aproapele, indiferent de nivelul dezpatimirii/impatimirii....mai dau un ultim exemplu cat se poate de elocvent:

Sofronie Saharov - „Cand va rugati, rugati-va pentru toti si pentru fiecare in parte. Si adaugati: 'Pentru rugaciunile lor, miluieste-ma si pe mine'. Astfel, in mod treptat, constiinta voastra se va elibera de patimi.”

Si eu am primit indrumare duhovniceasca, prin viu grai, in acest sens: mai intai rugaciunea pentru semeni, iar la sfarsit rugaciunea pentru mine, la sfarsit de tot, daca mai ramane vreun loc...
Vad insa din acest topic ca nu exista o unitate deplina intre rugatori, intre parinti, intre duhovnici si fiii/fiicele lor...

Pe de alta parte, pentru sine se roaga oricine practica rugaciunea lui Iisus.
Iar pentru mine se roaga si altii...
Sa te rogi pentru un om doar de la un nivel de despatimire al acestuia incolo, him... nu stiu cum vine asta.... Poate ar trebui sa ne rugam doar pentru sfinti?

Oare putem vorbi despre egofilie si narcisism "duhovnicesc"?
Despre inima egoista care face, viclean, pe smerita pentru a-si ascunde scarba de ceilalti?
Aveam un amic care se credea mare pocait, se ruga doar pentru el, iar cand se imbata (deh, pocait dar pacatos) lansa celebrul lui indemn, care a ramas de pomina: "muriti, baaaa!"

Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne inmoaie pietroaiele pe care le numim inima.