Maica Domnului ajutorul nostru nemijlocit pe drumul Pocaintei !

[cristiboss56]

Despre minunile petrecute la Mănăstirea Hadâmbu s-ar putea scrie foarte multe, la acest locaș se păstrează doua caiete mari, celelalte arzând la incendiul din 2003. "În august 2004, aparent spontan, am facut icter. Investigată la Craiova, am fost trimisă la Bucuresti unde s-a stabilit că aveam o tumoră care trebuia operată. Dupa operație, ajunsă acasă, stăteam toata ziua în pat, nu puteam mânca. (...) Privind la televizor, am vazut un reportaj despre mănăstirea Hadâmbu. Când soțul meu s-a întors acasă de la serviciu, i-am povestit și fără a sta pe gânduri a spus că trebuie să mergem, deși sunt 600 de kilometri de la Drăgășani până aici și nu se știa de voi rezista drumului. A doua zi dupa slujbă mi-a revenit pofta de mâncare și vitalitatea. Rugăciunile la cele patru icoane făcătoare de minuni au avut un rezultat evident", a lăsat scris Maria D., din Vâlcea, în urmă cu trei ani.
N. Elena Roxana, o copilă credincioasă scria într-una din cărțile mănăstirii: “Afirm că acesta este cu siguranță cel mai frumos loc de pe pământ“, frumusețea lui venind de la harul luminos care se revarsă peste locuri și peste oameni, izvorând din altarul sfânt al Hadâmbului.
De asemenea, o studentă numită A. Greta, în anul I la Facultatea de Litere scrie în Cartea de onoare a Mănăstirii în 24 08 2006: “Sunt studentă la spaniolă-germană. Vreau să vă scriu că în urmă cu zece ani – 1996 – am chelit de 13 ori. Am făcut tratament la Vaslui, Iași și București și nu m-am vindecat. Vara purtam o șepcuță, iar iarna o căciuliță pentru ca nimeni să nu-și dea seama de boala pe care o sufeream. O treime din cap era fără pic de păr. Întreaga familie a trăit această suferință ani de zile, făcând drumuri de la Iași la București, fără nici un rezultat. Auzind de Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, am venit aici cu speranța că mă voi vindeca. Mama mea l-a rugat pe părintele stareț să se roage pentru mine, iar părintele m-a miruit de mai multe ori și a făcut o slujbă specială pentru mine, în care mi-a pomenit numele. Măicuța Domnului a făcut o minune mare și m-a vindecat. Îi mulțumesc din suflet că m-a ajutat. Părintele stareț m-a ajutat foarte mult. Cât de mult vaorează într-adevăr pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este îndurerat, să îi spui câteva cuvinte. Îți mulțimesc Sfântă Fecioară pentru tot ce ai făcut pentru mine, și vă mulțumesc și sfinției voastre, Părinte Stareț“.
Mănăstirile, învăluite de aura credinței, se arată celor în nevoie dar nu numai, ca oaze de lumină tămăduitoare. Mănăstirile Moldovei, aceste ținuturi ale tăcerii și ale Cuvântului divin, emană o bogăție spirituală pe care și orbilor le este ușor să o descopere. Drumurile către mănăstiri formează pelerinaje cunoscute doar celor porniți în căutarea luminii și vindecarii divine și sunt mereu bătătorite de oameni care duc poveri groaznice. Pelerinajele la mănăstirile Moldovei sau din ținutul Iașilor se prezintă asemenea unei alte lumi, care, izvorâtă din durere, curge spre vindecare. În toate acestea este un mister greu de străbătut cu rațiunea. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște din suflul divin. La Mănăstirea Hadâmbu, din comuna Mironeasa, s-a creat de ani buni un veritabil pelerinaj la icoana făcătoare de minuni ce o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus ținut in brate. "Despre minunile care s-au întâmplat aici ar fi mai potrivit să vedeți ce spun oamenii. Dumnezeu vindecă, tămăduiește. Depinde foarte mult de credința omului. Dacă te duci în orice mănăstire, la orice icoană și ai credință, vei fi vindecat", a spus părintele Iorest de la Mănăstirea Hadambu. Dar și alte mănăstiri din ținutul Iașilor sunt repere pentru credincioși, mănăstirile Dobrovăț, Cetățuia, Lacuri, Golia, Bucium, Bârnova ori Schitul Lupărie din Cotnari sau Schitul Băiceni din Cucuteni.

[cristiboss56]

O credincioasă din comuna Mogoșești, aflată chiar la poalele Dealului Mare, a cumpărat de la mănăstire, acum doi ani, o iconiță a primei Icoane Făcătoare de Minuni, care avea formatul unei cărți poștale, fiind plastifiată și având pe verso mențiunea “Sfințită“. Femeia s-a întors acasă, dar – din neglijență – a rătăcit reproducerea icoanei într-un vraf de hârtii nefolositoare, pe care le-a aruncat in foc. Spre stupoarea ei, la numai câteva clipe după ce focul din sobă a fost aprins, cele trei inele de fonta ale godinului au sărit și, sub privirile sale uluite, reproducerea sfințită a Icoanei Făcătoare de Minuni a țâșnit drept în mijlocul camerei, pe covor, fără nici o urmă de arsură!!!
Un preot paroh din Brașov a cazut la pat bolnav, fiind suspect de leucemie. Înainte de a-si face toate analizele medicale, el a trimis-o pe soția sa la Schitul Hadâmbului cu straiele sale preoțești, rugând-o să le atingă de icoanele ce plânseseră cu lacrimi de mir. Întoarsă acasă, preoteasa și-a găsit bărbatul foarte abătut, căci primise între timp confirmarea necruțătorului diagnostic. Amintindu-și de vorbele Mântuitorului: “Rugați-vă ca și când ați primit deja ceea ce cereți și vi se va da vouă după credință“, Sfinția Sa ne-a povestit că a îmbrăcat straiele preoțesti atinse de Icoanele Făcătoare de Minuni, cu mare încredere în milostivirea Prea Sfintei Fecioare Maria. După o săptămâna, preotul brașovean era complet vindecat și sosea la Mănăstirea Schitul Hadâmbului, unde îngenunchea în fața Sfintelor Icoane, plângand cu lacrimi fierbinți de recunostință.
Astă-primavara, , o credincioasă din Suceava a venit la Schitul din Dealul Mare pentru că suferea de o gravă leziune a coloanei vertebrale, ce o condamna la o operație chirurgicală extrem de periculoasă și fără sorți prea mari de izbândă. Femeia a rămas două zile la mănăstire, rugându-se neîncetat la toate cele patru Icoane, cu gândul la cei doi copii pe care îi avea de crescut. Într-o duminică, după Sfânta Liturghie, disperata mamă a rămas în genunchi în fața uneia dintre icoane, chiar și după ce biserica se golise de lume. Privind în ochii Prea Sfintei Fecioare Maria, i s-a părut ca ochii Maicii clipesc, după care a simțit o atingere ușoară pe spate, ca un curent de aer. S-a întors să vadă dacă mai era cineva lângă ea, dar a descoperit că rămăsese absolut singură în biserică. Odată ajunsă acasă, femeia s-a internat la Spitalul Municipal din Suceava. Examenele medicale premergatoare operației i-au facut pe medicii chirurgi să descopere uluiți că leziunile coloanei vertebrale dispăruseră în chip de-a dreptul miraculos. Femeia ne-a povestit că doctorii care au venit în rezerva spitalului să-i comunice vestea incredibilei vindecări nu înțelegeau de ce pacienta lor plânge în hohote, închinându-se, în loc să râdă!
Cităm din cuvintele ei: "Am ajuns la această mănăstire și m-am așezat în genunchi la prima icoană. Am plâns cu lacrimi amare, căci știam că nu am altă scăpare afară de Maica Domnului. Am stat la dezlegările de noapte și a doua zi, la Sfânta Liturghie, am venit din nou la icoana și mă rugam să facă ce o vrea cu mine, dar mai bine să mor decât să sufăr atâta durere. Deodată, am simțit ceva că ma apasă pe spate, am dat cu mâna crezând că este cineva, dar nu era nimeni. Era Maica Domnului. M-a ridicat din patul spitalului, m-a vindecat. De atunci, vin la 40 de zile de la Suceava sa-i mulțumesc Maicii Domnului", a lăsat mărturie Doinița G., din Suceava, pe una din cărțile scăpate de incendiu de la Mănăstirea Hadambu.
De atunci, credincioasa din Suceava, ca și preotul de la Brașov, vin aproape în fiecare lună la Mănăstirea Schitul Hadâmbului pentru a da slavă Numelui lui Dumnezeu și pentru a mulțumi Prea Sfintei Fecioare Maria, care îi privește cu blândețe, iubire și milostivire, din rama Icoanelor Făcătoare de Minuni. Aidoma lor, mii de credincioși vizitează în fiecare zi acest veritabil “Athos românesc“ din inima bătrânei Moldove, cu speranța salvării sufletelor sau cu nădejdea unor vindecari pe care nu le mai pot aștepta de la doctori. Toți creștinii sunt impresionați de urmele vizibile pe care le-au lăsat lacrimile de mir pe uleiul pictat al icoanelor. Dar mai mult decât orice, pelerinii inspiră cu nesaț aerul binecuvântat din biserică, parfumat cu miresme uluitor de frumoase, ce adie de pe lumea cealaltă.
Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer. Uluit și înfricoșat, preotul nu a acceptat diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureș și la București, peste tot primind aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având metastaze în organism. Se apropia de moarte. Înnebunit de durere, având doi copii mici, preotul nu a disperat. Auzise de la o credicioasă de icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, care plânge cu mir și vindecă toată durerea și întristarea.
A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase. S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui Hristos. După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital pentru o nouă expertiză. Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis: “Hai Dom Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată firea!“. După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o doară la filme. A încremenit. Gura i s-a încleștat. Arăta speriat filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat: “Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“. Preotul a izbucnit în plâns. Era atât de zdrobit de durere și de cutremur încât a căzut jos, acolo în spital și a rămas așa multă vreme. Apoi a simțit din nou adierea de lumină pe care o simțise la Hadâmbu. Așa i s-a confirmat lucrarea minunată a Maicii Domnului. S-a ridicat și a plecat acasă. O putere nevăzută, o bucurie îi susura în suflet, un izvor de îndurări se deschisese în el. Simțea nevoia să strige pe străzi minunea întâmplată cu el, să salte de bucurie, să spună tuturor cum s-a născut din nou. Simțea nevoia să ajute și el pe alții, să dăruiască lumină și bucurie, ajutor celor în suferință. Dar știind că este neputincios, a jurat în fața icoanei Maicii Domnului că va purta cu el toată viața filmele care arătau clar că era năpădit de cancer și diagnosticul multiplu declarat indubitabil la Sibiu, la Tg. Mureș și la București, și filmele de după minune, cu cicatricile de pe trupul lui, ca niște urme de răni ale păcatului, tămăduite, miruite de mâinile Maicii lui Dumnezeu. Și oriunde se va afla a jurat că va povesti, ca un misionar, minunea cea mare pe care Maica Domnului a săvârșit-o cu el. Așa mi-a istorisit și mie. Și îmi spunea: “E atât de simplu să ceri cu toată inima! E atăt de simplu să te vindeci! E atăt de ușor să ceri de la mama ta laptele cel sfânt al vindecării“.
Oameni paralizați, bolnavi de cancer, sfâșiați de greutățile vieții sau care și-au pierdut sensul pe acest pămant, oameni cu păcate grele, cu neputință de purtat pe pământ, au cautat o ultimă alinare la icoanele făcătoare de minuni.

[glykys]

Cuvantul Sfantului Ioan Damaschin la Nasterea Maicii Domnului
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...lui-71687.html

[glykys]

”Doamne, scoate-mă de aici şi toată viaţa o pun la picioarele Tale!”


Mărturisitori - Pr. Mihai Lungeanu Autor: Pr. Mihai Lungeanu


Am ajuns la Târgu-Ocna în primăvara anului 1950, printr-o minune a Maicii Domnului.
În 1947, când am fost arestat, eram student în anul 5 la Facultatea de Medicină din Iaşi. Am fost arestat pentru legătura cu grupul de studenţi legionari de la Medicină. În toamna lui 1949 am ajuns la Piteşti, unde am intrat în focurile reeducării. În prima zi bătaia a durat de la şapte şi jumătate dimineaţa până la amiază. Au urmat apoi altele. Mă rugam permanent lui Dumnezeu. O singură noapte nu m-am rugat şi îmi reproşez asta toată viaţa; dacă nu mă rugam mai mult mă prăbuşeam total. Şi în bătăi, tot timpul mă rugam ”Doamne, scoate-mă de aici şi toată viaţa o pun la picioarele Tale!”. Şi m-a scăpat.
După o săptămână-două, eu şi alţii am fost duşi la Văcăreşti. Încă de la Iaşi eram bolnav de rinichi. Cum urinam cu sânge, au crezut că am TBC renal, dar era altceva. Sanitarul de la Piteşti ştia că sunt bolnav şi m-a trimis şi pe mine la Văcăreşti.
Cât am stat la Văcăreşti au venit vreo trei serii de la Piteşti şi, după controlul pulmonar, îi trimitea pe cei bolnavi la Târgu-Ocna iar pe ceilalţi înapoi la Piteşti. Pe mine, care nu aveam TBC, nu ştiu de ce, m-au ţinut pe loc. Mă rugam ”Doamne, nu mă trimite înapoi!”. M-am rugat mult la Maica Domnului şi m-a ajutat.
După ce am stat o vreme la Văcăreşti şi nu m-au trimis nici colo, nici colo, într-o noapte am avut un vis. Am visat-o pe Maica Domnului care mi-a spus ceva, nu mai ţin minte ce, şi mă simţeam foarte vinovat. În continuarea visului, mă aflam în curtea de plimbare de la Văcăreşti, scos cu alţi colegi. În curticica aceea era şi un cireş înflorit, pe care erau puse nişte haine la uscat. Curticica avea formă de triunghi, la vârf era prepeleacul cu santinela care ne păzea, iar pe partea cealaltă, la baza triunghiului, era uşa pe care intram noi. Se deschide uşa şi intră un gardian:
- Care eşti Lungeanu?
- Eu.
- Fă-ţi bagajele şi pleci!
M-am trezit. Măi, mă tot întrebam, oare ce o fi cu visul acesta?
Dimineaţa am fost scoşi la plimbare. În curte, ca în vis, santinela din prepeleac şi cireşul cu hainele agăţate de el. Se deschide uşa şi intră gardianul:
- Care eşti Lungeanu?
- Eu.
- Fă-ţi bagajele şi pleci!
Exact ca în vis. În ziua aceea m-au pus pe cursă şi am ajuns laTârgu-Ocna, unde am stat trei ani şi jumătate. Printr-o minune m-a scos Maica Domnului şi în loc să mă trimită la Piteşti, m-a adus la Târgu-Ocna.
(Pr. Mihai Lungeanu - Sfântul închisorilor, de Pr. Moise Iorgovan, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, pag. 157-158)


De pe http://www.fericiticeiprigoniti.net/...icioarele-tale

[cristiboss56]

„Cuvant la Acoperamantul Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din vedenia Sfantului Andrei si a lui Epifanie”!



Praznicul de astazi, al Acoperamantului, a inceput a se praznui pentru o pricina ca aceasta:
In zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), in Constantinopol, spre Duminica, facandu-se priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, intru slava Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la intaia zi a lunii octombrie si de fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: “Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?” Iar el a zis: “O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele.”
Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos: “Imparate ceresc, primeste pe omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste”.
Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l. Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau.
Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.” (Proloage)

[cristiboss56]

Sa ne rugam cu totii:

Preasfanta Fecioara, Acoperitoarea noastra, alunga sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau. Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin !

[cristiboss56]

Icoana „Sporirea Minţii” („Sporirea Înţelepciunii”) este o Icoană rusă mai rară, prin reprezentarea deosebită a Maicii Domnului, cu Pruncul Sfânt, înfăşuraţi până la umeri într-o îmbrăcăminte în formă de clopot.
Sporirea Minţii este o icoană a Maicii Domnului, mult iubită de cei râvnitori de învăţătură, însă neputincioşi în a înţelege şi reţine cele studiate. Întotdeauna Dumnezeu, prin rugăciunile mijlocitoare ale Maicii Domnului şi ale tuturor Sfinţilor Săi, întăreşte pe cele slabe şi plineşte pe cele neputincioase. Cunoaştem cuvântul Scripturii, care zice: “Ceea ce la om este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă.”
Icoana Maicii Domnului Sporirea Mintii a fost descoperită în Rusia, în Catedrala Schimbarea la Faţă – Spaso Preobrajensk – din oraşul Ribinsk, gubernia Iaroslavului. Apariţia acestei icoane se datorează credinţei ortodocşilor în darul Maicii Domnului de a fi mijlocitoare în faţa Fiului ei şi Dumnezeu, pentru a dărui oamenilor binefaceri duhovniceşti şi trupeşti, printre care luminarea minţii şi a inimii cu adevărul dumnezeiesc.
După predanie originea icoanei ţine de un eveniment aparţinând secolului al XVII-lea, legat de un iconograf. Acesta era un om foarte evlavios, dar când s-a petrecut revizuirea cărţilor de cult şi a practicilor religioase din Rusia, în timpul patriarhului Nikon (între 1652-1658), el s-a tulburat, neştiind cum este bine să creadă mai departe. Este vorba de tulburarea care s-a produs în întreaga Rusie, datorată apariţiei rascolnicilor, ce s-au opus oricărei asemenea revizuiri, deşi aceasta se făcea în concordanţă cu practicile Bisericilor din Constantinopol, Ierusalim şi Alexandria, fiind deci în spiritul unei Tradiţii dinamice a Bisericii.
Acest iconograf a ajuns aproape de a-şi pierde minţile, moment în care s-a rugat cu putere Maicii Domnului, să-l ajute. Aceasta i s-a arătat şi i-a indicat să picteze Icoana sa, „Sporirea înţelepciunii”, după ce l-a vindecat şi l-a luminat în privinţa adevărului. Zugravul de Icoane a înfăţişat-o aşa cum i se arătase, rezultând Icoana făcătoare de minuni „Sporirea minţii”, cea care dăruieşte înţelepciune.
Icoane „Sporirea minţii” (şi a Înţelepciunii) se află în satul Pisochin (lângă Harkov), în oraşul Tutaev, în Rybinsk, în Moscova etc. Icoana este considerată ajutătoare a copiilor, dătătoare a harului înţelepciunii, vindecătoare a slăbiciunii minţii.
Oamenii obişnuiesc să se roage la aceasta icoană pentru luminarea minţii la scoală, pentru reuşita şi spor la învăţătură şi la examene. Părinţii care descoperă la copiii lor o slăbiciune a minţii în deprinderea ştiinţei de carte şi a învăţăturii începătoare a credinţei aleargă la această icoana, pentru a se ruga Preasfintei Născătoare şi dumnezeiescul său Fiu, Iisus Hristos, pentru înţelepţirea, dreaptă socotinţă şi sporirea minţii copiilor lor.



Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în Icoana “Sporirea Mintii”, (Sporirea Înţelepciunii) este înconjurată de sfinţi îngeri, în spatele său aflându-se poarta Raiului, iar în partea de jos a Icoanei, imaginea Ierusalimului ceresc. Îngerii ţin în mâini lumânări aprinse, simbolul Luminii Adevărului, al lui Hristos. În acest fel, Icoana înfăţişează faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, născut din Fecioară, este Calea spre Rai.
Maica Domnului şi Pruncul Iisus sunt zugrăviţi în picioare, având trupurile în întregime înfăşurate sub aceeaşi mantie, pe fundalul unui cer de noapte înstelat. Capetele lor, acoperite cu coroane de aur, ies din partea de sus a unui trunchi de con, reprezentând mantia care-i înfăşoară laolaltă. Aceasta este decorată cu diverse ornamente, sub formă de cruce, de floare; pe ea pot fi cusute broderii şi aplicate pietre preţioase şi perle. Pruncul Iisus face gestul binecuvântării cu mâna dreaptă.
Pe părţile laterale sunt zugrăviţi câte doi îngeri stând în picioare sau îngenunchiaţi pe nori, care ţin în mâini câte o lumânare aprinsă. Deasupra capetelor Maicii Domnului şi a Pruncului Iisus sunt zugrăviţi trei heruvimi, iar sub picioarele lor, adică sub partea de jos a mantiei, un heruvim cu aripile larg deschise.
Datorită faptului că nu sunt cunoscute date certe legate de sărbătorirea acestei Icoane a Maicii Domnului din vechime, pomenirea ei se face la 15 (28) august, de Adormirea Maicii Domnului, împreună cu multe alte Icoane făcătoare de minuni. Şi în România a fost popularizată Icoana „Sporirea Minţii” (Sporirea Înţelepciunii), în special prin litografii sfinţite.

Link permanent catre articolul complet:http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...1-b1-p1761.htm

[glykys]

Cu adevarat Maica Domnului este ajutorul nostru nemijlocit pe drumul pocaintei! :) Mare bucurie si nadejde ne-a daruit Hristos, incredintand-o si noua pe Maicuta Sa!

[cristiboss56]

În prealabil postat de glykys

Cu adevarat Maica Domnului este ajutorul nostru nemijlocit pe drumul pocaintei! :) Mare bucurie si nadejde ne-a daruit Hristos, incredintand-o si noua pe Maicuta Sa!

Si sunt convins ca toate icoanele cu Preasfanta Fecioara sunt facatoare de minuni , prin insasi imaginea ei cu Pruncul in brate , doar sa avem credinta si convingerea ca ea ne ajuta neancetat , si asa este !

[cristiboss56]

sursa: johnsanidopoulos.com



Acea minunată fecioară, care era Maica Domnului, ținea în mâini o lingură de aur, și frații mergând pe rând înainte, îngerul ștergea fața fiecăruia cu pânza iar după ce se închinau Maicii Fecioare, ea lua lingura și le dădea din mana cerească.
În vremea Sfântului Sava (sec. V), în mănăstirea sa trăiau foarte mulți călugări care îi slujeau lui Dumnezeu. Printre ei, un conducător puternic și bogat a lepădat cele lumești și a mers acolo să ducă o viață ascetică. Sfântul l-a primit cu bucurie.
Pentru că nu era obișnuit cu truda, Sfântul Sava avea grijă de el și nu îl lăsa să meargă cu ceilalți la munca câmpului. Cei ce mergeau la câmp, munceau până la ceasul al nouălea, apoi veneau și citeau rânduiala Ceasului iar după Vecernie se bucurau de singura masă pentru acea zi.
Pentru că nu putea face toate aceste lucruri, întrucât încă era novice, i s-a poruncit să se nevoiască în mânăstire pe cât va putea și să postească până la întoarcerea fraților, așa încât să mănânce împreună.
Cu toate acestea, nici măcar asta nu era în stare să facă, ci mânca în chilia sa, diferitele mâncăruri aduse de rudele sale. Sfântul știa asta, dar ținând seama că acel călugăr era încă novice, nu l-a mustrat pentru a nu-l întrista, ci se ruga doar la Dumnezeu să-l povățuiască.
Apoi, a venit și ziua de 15 August, ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului și, în dimineața ajunului Sărbătorii, când toți frații se pregăteau să plece la muncă, Sfântul le-a spus să se întoarcă mai devreme decât de obicei ca să cânte Prohodul. Apoi i-a spus novicelui să meargă în biserică, la vremea Vecerniei și să-l anunțe când s-au adunat toții frații iar novicele a făcut întocmai.
Când s-au adunat toți frații, novicele, a văzut o minunată vedenie, nu în vis, ci treaz fiind. A văzut o fecioară nespus de frumoasă, între doi îngeri, care străluceau mai tare decât razele soarelui. Unul ținea un bol plin cu mană cerească și celălalt un mic acoperământ de pânză. Acea minunată fecioară, care era Maica Domnului, ținea în mâini o lingură de aur, și frații mergând pe rând înainte, îngerul ștergea fața fiecăruia cu pânza iar după ce se închinau Maicii Fecioare, ea lua lingura și le dădea din mana cerească.
Văzând aceasta, novicele a rămas mut de uimire, și apropiindu-se și el să primească darul, a fost rușinat. Nici îngerul nu i-a șters fața și nici Născătoarea de Dumnezeu nu l-a împărtășit cu mană cerească, ci i-a spus: „Această hrană este de la Fiul Meu, și le este dată celor ce postesc până la această oră și se curățesc de păcate, iar tu nu postești. Cum, vrei, așadar, să te împărtășești cu această Pâine?”
El a răspuns: „Îngăduie măcar îngerului să-mi șteargă fața cu pânza sfințită.”
Dar Fecioara i-a spus: „Dacă vrei ca fața să-ți fie ștearsă, atunci trebuie să mergi să muncești cu ceilalți frați, întrucât ei sunt șterși cu aceasta de sudoarea nevoințelor, tu de ce sudoare vrei să fii șters?”
Auzind acestea și spăimântându-se a fugit la stareț, spunând: „Ai văzut cumva viziunea pe care am văzut-o eu, nevrednicul?” Și Sfântul i-a răspuns: „Ceea ce ai văzut a fost pentru îndreptarea ta. Ceilalți frați știu că Născătoarea de Dumnezeu îi sfințește așa încât să fie vrednici la fiecare sărbătoare să primească Sfintele Taine.”
Prin urmare, de atunci înainte, novicele s-a nevoit mai mult și a mâncat mai puțin și trăind așa cu binecuvântarea ascultării, a fost făcut vrednic de binecuvântările cerești.