Oamenii frumosi si nestiuti din jurul nostru

[Ekaterina]

În prealabil postat de glykys

Hihi, si eu am intalnit saptamana trecuta o babuta la fel. Dupa ce i-am dat un paharut de coliva , am vrut sa ii cumpar o gogoasa, caci vazusem ca se uita la patiserie, si mi-a spus sa nu o fac, ca i-am dat pana acum prea multe!!! Si nu ii dadusem decat un paharut de coliva. Si apoi mi-a spus niste lucruri despre mine pe care nu stiam ca un om, chiar asa batran, cum era, le putea intui asa usor, de m-am si mirat. La sfarsit, mi-a urat si mie multa sanatate si sa intalnesc un baiat dragut.

Ai furat cu o gogoasa o minunata binecuvantare. Aceasta recunostinta a omului simplu si bun la suflet, transpusa in a dori binele celui ce ti-a facut un bine (indiferent cat de mic), atrage binecuvantarea lui Dumnezeu. Avand o experienta asemanatoare, sunt convinsa ca te va ajunge aceasta binecuvantare.

[glykys]

Duminica, la biserica, in toiul slujbei, doi orbi se indreapta spre iesire. El este complet orb, ea cred ca mai vede foarte putin cu un ochi si il tine pe el de mana, pasesc cu mare grija, foarte incet, printre multimea de lume in genunchi. O mana timida ii intinde ei un leu, apoi i-l pune in mana. Ea se opreste, ii miroase. Apoi o alta mana ii intinde un leu, apoi o alta, apoi o alta, apoi multe maini intinse cu un leu pentru cei doi orbi... Ea se opreste de fiecare data, ii miroase si ii baga in plasa, multumind. Orbul care sta langa ea de abia intelege ce se intampla. Insa acum apare omul frumos. V-am mai vorbit despre handicapatul (nu folosesc cuvantul cu sens peiorativ, dar nu stiu cum se numeste infirmitatatea lui in termeni medicali) care face turul bisericii, salutand, asa cum poate, pe toata lumea. Din putinii bani primiti de la lume isi cumpara cu bucurie lumanari, prescura, face semne cuiva sa ii scrie un pomelnic si apoi merge incetisor, asa cum poate el, spre altar cu darurile si cu un leu sau doi. De data aceasta, omul nostru mergea dupa orbi, sontac-sontac, si cand s-a putut apropia destul de mult de ei, cu multa bucurie a pus in mana femeii o moneda de 50 de bani... Nu stiu daca femeia oarba stia cine i-a dat moneda, dar tare fericit mai era binefacatorul ei!

[glykys]

În prealabil postat de glykys

Duminica, la biserica, in toiul slujbei, doi orbi se indreapta spre iesire. El este complet orb, ea cred ca mai vede foarte putin cu un ochi si il tine pe el de mana, pasesc cu mare grija, foarte incet, printre multimea de lume in genunchi. O mana timida ii intinde ei un leu, apoi i-l pune in mana. Ea se opreste, ii miroase. Apoi o alta mana ii intinde un leu, apoi o alta, apoi o alta, apoi multe maini intinse cu un leu pentru cei doi orbi... Ea se opreste de fiecare data, ii miroase si ii baga in plasa, multumind. Orbul care sta langa ea de abia intelege ce se intampla. Insa acum apare omul frumos. V-am mai vorbit despre handicapatul (nu folosesc cuvantul cu sens peiorativ, dar nu stiu cum se numeste infirmitatatea lui in termeni medicali) care face turul bisericii, salutand, asa cum poate, pe toata lumea. Din putinii bani primiti de la lume isi cumpara cu bucurie lumanari, prescura, face semne cuiva sa ii scrie un pomelnic si apoi merge incetisor, asa cum poate el, spre altar cu darurile si cu un leu sau doi. De data aceasta, omul nostru mergea dupa orbi, sontac-sontac, si cand s-a putut apropia destul de mult de ei, cu multa bucurie a pus in mana femeii o moneda de 50 de bani... Nu stiu daca femeia oarba stia cine i-a dat moneda, dar tare fericit mai era binefacatorul ei!

Nu stiu cum s-a nimerit, dar am vorbit putin cu femeia aproape oarba, care, pe deasupra, mai e si operata la san. Am aflat astfel ca face un drum lung pana la biserica, schimba vreo trei autobuze, are copii si nepoti. Nu se plange deloc. A ajutat-o Domnul, Oprescu sa isi faca operatia. Si-a donat hainele la biserica, spunand: "Ia-le tu Doamne, si da-i-le cui stii!", pe principiul: or fi si altii mai amarati decat mine. A fost furata in autobuz, chiar de persoana care a scos-o din spital. Are o voce foarte placuta, e blanda, foarte senina, foarte tacticoasa. E pofticioasa si ii place mirosul de coliva. S-a bucurat sa primeasca de la cineva un leu, spunand ca ii va lua fiului sau nepotelului un covrig. se bucura ca a ajutat-o Dumnezeu, de voie, de nevoie, sa tina tot postul, "e bun postul asta, sa stiti, se curata intestinele de rautatile de noi" - insolita alaturare, un concret si un abstract.

Fratilor, mai iesiti putin din carti si incepeti munca pe teren! Pe cat de multa rautate e in lume, pe atat de mult te bucuri sa descoperi chipul Domnului intr-un om frumos si luminos.

[glykys]

Nu am mai postat de mult aici, dar astazi am intalnit un om cu adevarat frumos si mi-am zis sa vi-l fac cunoscut si voua.

Ologul de la cimitirul Giulesti, care are grija de florile care i se aduc parintelui Lacatusu.
Imaginati-va o zi insorita de toamna, o fetita de doi ani si jumatate jucandu-se pe acolo si un olog ingrijind florile toamnei aduse de credinciosi parintelui, punandu-le apa in borcane, sortandu-le cu mult sarg. Un olog saltandu-si carjele printre borcane de flori si o fetita jucandu-se cu pietricele. Alaturi, coada mare. Intalnirea dintre neputinta bolii si inocenta jocului. Omul, cu mersul lui sontac, a scos cateva floricele, s-a aplecat cu un gest foarte larg si i le-a intins fetitei. Flori roz si proaspete de toamna. Daca nu ii observai neputinta si te uitai doar la chip si la gesturi, ai fi zis ca e un aristocrat care si-a lepadat casele si hainele bogate, ca sa traiasca, nestiut de nimeni, printre oameni simpli. Sau ca e un cavaler fara armura, pazind poarta castelului, care a coborat de pe cal ca sa ii aduca un omagiu domnisoarei sale. Cum fetita nu intelegea prea bine ce taina poarta florile, a privit mirata si i le-a dat mamei. Omul a inteles ca trebuie sa coboare in concret ca sa se faca inteles, asa ca i-a daruit o punga cu un covrig urias. Mai-mai sa isi lase florile si sa o duca pe copila de manuta. La sfarsit, a salutat cu multa caldura si a ramas sa ocroteasca mucul de lumanare cu care se jucase fetita. Sa aiba grija sa nu se stinga lumina plapanda a primaverii.

Pe drum, am gustat cu totii din acel covrig. Alb si pufos, cu o dulceata nemaintalnita. Eu am zis prima data ca era cu lapte, dar de abia acum ma gandesc ca era dar din dar.

[glykys]

Cum vremea e acum schimbatoare, de nici nu mai stii cum sa te mai imbraci, mi-am luat un pulover. Pulover nou, de abia imbracat, il tineam pe geanta. Am iesit putin din facultate pana la libraria Eminescu. Cand am ajuns acolo, mi-am dat seama ca nu il mai am! M-am intors din drum imediat, cu parere de rau, gandindu-ma ca singura mea sansa ar putea fi sa imi fi scapat cumva in interiorul facultatii. Ma si gandeam cu cine va trebui sa vorbesc, daca sa pun un afis... Cand colo, ce sa vezi? Puloverul meu pe un pervaz exterior al universitatii! Pesemne il asezase cineva acolo! Ma duc repede, il iau bucuroasa, il pun bine si ma intorc la drumul meu, cand o persoana necunoscuta ma striga de partea cealalta a strazii: "Lasa puloverul acolo! Lasa puloverul!" Ce se intamplase? Doamna respectiva credea ca vreau sa imi insusesc pe nedrept puloverul, poate chiar ea il gasise si il pusese acolo, la vedere, ca sa nu fie calcat in picioare, cine stie cine? Am lamurit-o ca puloverul imi apartine si ca mi-a alunecat... Era chiar bucuroasa ca haina pierduta isi gasise proprietarul, dar ma privea si cu o urma de neincredere, macar ca ma asortam. Si pe drept cuvant, nu prea poti demonstra ca iti apartine un obiect pierdut.

Oameni ca acestia rar am intalnit prin Bucuresti! Cu simt civic, sa nu puna mana pe lucru strain, sa nu isi insuseasca obiectele pierdute si gasite, ci sa le lase undeva, in speranta ca proprietarul se va intoarce si le va recupera!

[arwein]

Fiind inca foarte frumos afara, ma hotarasc sa fac o vizita scurta la Brasov, intr-o sambata, sa ma mai scutur de zgura vietii de zi cu zi in Bucuresti. Brasovul- frumos, ajung in schei, sunt impresionata de biserica (desi staim cam la ce ce merg, internetul ne pregateste!)- dar ce nu ma asteptam sa vad au fost cei doi preoti.
Pr. Vasile Prodea boteza in biserica o fetita; un botez modest, cu cativa membri ai familiei si nasii; intre cei prezenti- 2 fetite mici (cam de 3 si de 5 ani), care se uitau curioase....Asa de mult mi-a placut botezul fara fast, adevarate crestinare de prunc si asa de mult mi-a placut parintele, care vorbea bland si molcom, care zambea tot timul; a vorbit si cu fetitele mai mici...100 de ani- lumina distanta de viata cotidiana!
Apoi, ca omul: mergi prin curte, inconjura cladirea, aprinde lumanari, uitate-te in stanga si in dreapta...Si la Prima Scoala Romanesca am avut o noua surpriza: parintele Vasile Olteanu- om cult, bland, entuziast, cu umor....O adevarata placere sa iti fie ghid! Am gasit ulterior pe Youtube inregistrari cu dansul, si desi si acelea sunt interesante, realitatea este muuuult mai frumoasa.
M-am dus sa vad un monument si am plecat cu impresia ca am respirat alt aer, ca acest aer intra in plamanii mei si imi da, impreuna cu oxigenul, alt fel de viata!

[glykys]

Un articol despre un om caruia i-am calcat si eu pragul anticariatului si i-am auzit snoavele: Dumitru Grumazescu din Iasi:

de Șerban Georgescu

Știam despre el că este posesorul celei mai importante colecții de documente originale despre viața și opera lui Eminescu din țară, al unei colecții de elzeviruri, cărți liliput și alte nenumărate cărți și obiecte excepționale. Personal însă nu îl cunoscusem decât din postura de musafir… neutru, unul din cei mulți care la sfârșit de an ne așezăm cuminți pe scaunele pliante de lemn pe care ni le pune la dispoziție în anticariat pentru a ne asculta unii altora, sub privirile sale îngăduitoare, creațiile mai mult sau mai puțin notabile....


Continuarea: http://totb.ro/poate-unul-dintre-ult...i-din-romania/

[adam000]

Glykys, tu ai un suflet tare frumos de ii vezi pe oamenii acestia! Sa iti lumineze Dumnezeu sufletul in continuare, din ce in ce mai mult!

În prealabil postat de glykys

Duminica, la biserica, in toiul slujbei, doi orbi se indreapta spre iesire. El este complet orb, ea cred ca mai vede foarte putin cu un ochi si il tine pe el de mana, pasesc cu mare grija, foarte incet, printre multimea de lume in genunchi. O mana timida ii intinde ei un leu, apoi i-l pune in mana. Ea se opreste, ii miroase. Apoi o alta mana ii intinde un leu, apoi o alta, apoi o alta, apoi multe maini intinse cu un leu pentru cei doi orbi... Ea se opreste de fiecare data, ii miroase si ii baga in plasa, multumind. Orbul care sta langa ea de abia intelege ce se intampla. Insa acum apare omul frumos. V-am mai vorbit despre handicapatul (nu folosesc cuvantul cu sens peiorativ, dar nu stiu cum se numeste infirmitatatea lui in termeni medicali) care face turul bisericii, salutand, asa cum poate, pe toata lumea. Din putinii bani primiti de la lume isi cumpara cu bucurie lumanari, prescura, face semne cuiva sa ii scrie un pomelnic si apoi merge incetisor, asa cum poate el, spre altar cu darurile si cu un leu sau doi. De data aceasta, omul nostru mergea dupa orbi, sontac-sontac, si cand s-a putut apropia destul de mult de ei, cu multa bucurie a pus in mana femeii o moneda de 50 de bani... Nu stiu daca femeia oarba stia cine i-a dat moneda, dar tare fericit mai era binefacatorul ei!

În prealabil postat de glykys

Nu am mai postat de mult aici, dar astazi am intalnit un om cu adevarat frumos si mi-am zis sa vi-l fac cunoscut si voua.

Ologul de la cimitirul Giulesti, care are grija de florile care i se aduc parintelui Lacatusu.
Imaginati-va o zi insorita de toamna, o fetita de doi ani si jumatate jucandu-se pe acolo si un olog ingrijind florile toamnei aduse de credinciosi parintelui, punandu-le apa in borcane, sortandu-le cu mult sarg. Un olog saltandu-si carjele printre borcane de flori si o fetita jucandu-se cu pietricele. Alaturi, coada mare. Intalnirea dintre neputinta bolii si inocenta jocului. Omul, cu mersul lui sontac, a scos cateva floricele, s-a aplecat cu un gest foarte larg si i le-a intins fetitei. Flori roz si proaspete de toamna. Daca nu ii observai neputinta si te uitai doar la chip si la gesturi, ai fi zis ca e un aristocrat care si-a lepadat casele si hainele bogate, ca sa traiasca, nestiut de nimeni, printre oameni simpli. Sau ca e un cavaler fara armura, pazind poarta castelului, care a coborat de pe cal ca sa ii aduca un omagiu domnisoarei sale. Cum fetita nu intelegea prea bine ce taina poarta florile, a privit mirata si i le-a dat mamei. Omul a inteles ca trebuie sa coboare in concret ca sa se faca inteles, asa ca i-a daruit o punga cu un covrig urias. Mai-mai sa isi lase florile si sa o duca pe copila de manuta. La sfarsit, a salutat cu multa caldura si a ramas sa ocroteasca mucul de lumanare cu care se jucase fetita. Sa aiba grija sa nu se stinga lumina plapanda a primaverii.

Pe drum, am gustat cu totii din acel covrig. Alb si pufos, cu o dulceata nemaintalnita. Eu am zis prima data ca era cu lapte, dar de abia acum ma gandesc ca era dar din dar.

[glykys]

Dublu post...........

[glykys]

Pana mai apar alte relatari despre oamenii frumosi si nestiuti care se afla in jurul nostru, o sa va mai povestesc o intamplare la care am fost martora mai demult in biserica (in aceeasi biserica) si in care am mai descoperit inca un om frumos, sub toata aparenta banalului: o femeie adusese niste banane ca prinoase intr-o duminica si incepuse sa le imparta dupa slujba celor care erau in jurul ei. Printre ei si o doamna de vreo 60 ani, care nu stiu daca statea si ea sa primeasca ceva sau doar se nimerise acolo. Primeste femeia aceasta o banana si numaidecat o vad sarind sa o pupe pe cea care i-o daduse, spunandu-i ca in dimineata aceea nepotelul i-a cerut banane si ca isi facea grija ca nu are bani sa ii cumpere: "Si uite, ca mi v-a scos Dumnezeu in cale pe dvs. sa imi dati o banana, sa i-o pot da nepotelului meu." Oameni credinciosi, care stiu sa recunoasca Pronia divina in gesturile cele mai mici...