Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

CREDINŢĂ ŞI TENACITATE
de maior (r) Tomescu Vasile

Când ne va veni rândul?
Moartea trece printre noi şi mâinile ei sugrumă la întâmplare.
Glonţul se apropie, se duce mai departe sau loveşte în plin.
Tot ce putem face e să avem inimile curate şi privirea calmă a celor care se sacrifică pentru Ţară.
În clipa din urmă nu vom tresări şi ne vom da obştescul sfârşit împăcaţi.
Dacă ne vom întoarce acasă inimile noastre vor avea echilibrul vieţii care nu a tremurat în faţa morţii.
Fie ca soarta să ne găsească întotdeauna puternici şi demni!

Iubim totuşi viaţa aşa cum iubim cântecul vântului deşi e efemer, aşa cum iubim culorile serii deşi dispar când vine noaptea.
Dar vântul renaşte şi cântă din nou, iar culorile serii reapar de fiecare dată când apune soarele.
De noi depinde să nu lăsăm nici vântul să se oprească, nici soarele să apună fără să le captăm forţele.

Dragostea de viaţă e focul inimilor nedomolite pe care nimic nu-l poate stinge.

Când vezi marea coborând liniştită pe nisipul plajei sau întorcându-se calmă spre adâncimile largului nici nu-ţi poţi imagina teribila izbucnire ce poate veni oricând întunecată, sclipind în lumina fulgerelor, curajoasă şi puternică ca şi când ar vrea să înece tot pământul.

Dragostea de viaţă ne dă avânt.
Să trăieşti înseamnă să lupţi pentru Ţara şi Neamul tău.

Sunt pe lumea asta atât de multe lucruri murdare, josnice sau urâte că am fi copleşiţi de ele dacă nu am purta în noi focul care arde mizeriile, care le distruge şi care ne purifică.
Arta sinceră, arta care nu ne împinge la autodistrugere, e salvarea noastră interioară, grădina noastră secretă.
Poezie, pictură, sculptură, muzică, teatru orice numai să evadăm din banal, să ne ridicăm deasupra pulberii care usucă, să creăm măreţia în loc să suportăm meschinăria, să facem să ţăşnească acea scânteie extraordinară pe care fiecare dintre noi o poartă în el şi s-o transformăm într-un grandios foc de artificii.
Secole moarte au fost acelea în care sufletele au ezitat în faţa unui asemenea efort.
Secole luminoase au fost acelea care au văzut aceste mari lumini sufleteşti jalonând, dominând epoca.

Singurele bucurii adevărate nu sunt cele primite de-a gata ci acelea pe care le cucerim sau pe care le purtăm în noi.
Restul vine şi se duce ca spuma mării, strălucind pe creasta valurilor, fremătând încă o clipă pe nisipul plajei, apoi murind repede sau retrăgându-se spre larg.
Bucuria care se naşte din dorinţa noastră de a trăi şi din voinţa noastră de a lupta e asemenea marii forţe care mocneşte şi se rostogoleşte în adâncul mărilor, care ţâşneşte spre cer şi se reînnoieşte în fiecare clipă.

Trebuie să priveşti dintr-o barcuţă marea puternică aruncându-şi valurile ca pe nişte imense piei de leopard, întinzându-se suplă şi sclipitoare, ridicându-se ca un foc argintiu sau ca o minunată jerbă de flori albe!
Această viaţă tumultoasă se întoarce mereu, se avântă iar şi iar şi nimic până la sfârşitul lumii nu-i va opri elanul.
Aşa trebuie să fie inimile noastre, impetuoase, dar asemeni cu această minunată forţă ritmată, ordonată, scandată ca un imn etern.

Ziua suntem absorbiţi de bietele noastre preocupări adesea banale.
Noaptea însă, imaginaţia îşi ţese visele, ducându-ne cu ea pe tărâmul fanteziei.
Uneori sunt uimit de luciditatea implacabilă a viselor. Cu siguranţă visul poate fi o izbucnire nebună, o fantasmagorie, dar el e şi o întâlnire cu popria conştiiţa şi cu primele intuiţii. Ne vedem în el aşa cum suntem când voinţa nu e prezentă pentru a ne stăvili slăbiciunile. Ştim atunci care ne sunt punctele îndoielnice.
Avem astfel dovada că nu vom putea rezista tuturor încercărilor, că nu ne vom putea purta onorabil decât în măsura în care strunim în noi bidiviul gata s-o ia razna şi pe care doar biciul voinţei îl poate reţine. Dacă voinţa slăbeşte totul intră în debandadă.
Nu e examen de conştiiţă mai hotărâtor ca visele. Ele ne arată sufletul aşa cum e. Sufletul se purifică însă în luptă prin dăruirea de sine. Eliberat astfel el zboară, se avântă şi cântă.
Pentru că auzim în noi aceste cântece ale seninătăţii ştim că lucrarea pe care o înfăptuim aici merită sacrificiile pe care le facem.

Suferinţa e cel mai bun prieten, patetic şi angelic, spălând sufletele de orice pată, înălţându-le spre culmi la care au visat adesea.
Înfrângerile sau victoriile personale, succesele sau insuccesele materiale ale fiecăruia trec, se uită, lumini care ard o clipă, fum risipit de vânt.
Esenţială pentru noi e marea ardere sufletească fără de care nu înseamnăm nimic.

Totul în viaţă ţine de credinţă şi tenacitate.
Încrederea în noi înşine nu se cerşeşte, se cucereşte. Şi cel mai bun mijloc de a o cuceri, e să ne dăruim pentru ceva mai presus de noi, Ţara şi Neamul.

Ne purtăm toţi Crucea.
Trebuie s-o purtăm zâmbind cu mândrie ca să se ştie că suntem creştini, că suntem mai puternici ca suferinţa şi că nu ne pasă de loviturile pe care ni le dau duşmanii.
Ce contează suferinţa dacă am avut momentele noastre de glorie?
Măcar am trăit!

23 septembrie 1942

[TINERI PENTRU ROMANIA]

Crede în Dumnezeu, iubeşte-ţi soţia şi apără-ţi Ţara!

[TINERI PENTRU ROMANIA]

MORALĂ ŞI SOLIDARITATE

Cu cât urcăm în ierarhia socială cu atât practica virtuţilor umane elementare devine mai grea, dacă nu imposibilă.
Dacă vrei un prieten credincios într-un mare oraş ia-ţi un câine, spunea cineva.
Dar printre cei mai mulţi dintre noi dorinţa de întrajutorare e încă foarte răspândită.

Cu siguranţă, odată cu distrugerea planificată a creştinismului, a cadrului naţional, a moralei, valorile solidarităţii tind să dispară. Există totuşi un mare potenţial de rezistenţă la dezagregarea integrală a vieţii omeneşti.
Oare de ce bancile şi-au luat obiceiul de a schimba periodic consilierii personali ai clienţilor lor?
Pentru că ştiu că un simplu salariat riscă să se ataşeze de oameni şi să nu se mai comporte ca un samsar ci ca o fiinţă umană. E în definitiv un omagiu adus oamenilor simpli de către o societate coruptă.

Existenţa noilor generaţii nu trebuie să se desfăşoare între frigider, televizor, telefon mobil şi PC dacă dorim o societate de tip uman în care fiecare să poată trăi dintr-o activitate având un sens uman.

Problema e de a şti dacă trebuie să educăm o generaţie de consumatori egoişti sau o generaţie capabilă să reziste acestei logici şi să-şi însuşească în forme proprii idealul unei societăţi realmente umane.
Sociologii oficiali, cărora sistemul le mediatizează intens analizele, vor susţine evident prima opţiune şi vor vdea în ea un progres al civilizaţiei incomparabil. Că doar n-or să muşte mâna care-i hrăneşte...

Predescu Virgil

[TINERI PENTRU ROMANIA]

VOM LUPTA!

Noi, tinerii, suntem principala ţintă a distrugătorilor Omului, Patriilor şi Naţiunilor.
Ni se inoculează veninul în creier. Adevărată măciucă în moalele capului.
Dar drept cine ne iau? Drept cobai? Cred ei că vom înghiţi orice?

Nu vom accepta corupţia, minciuna, egoismul, jegul moral.
Vom fi fierul de lance al revoltei Adevărului, al Moralei, al Vieţii, al Virtuţii împotriva a tot ce le poate perverti, distruge sau simplu întina.
Vom lupta curajos, calm, paşnic.
Vom discuta, vom argumenta.

Vom fi soţi şi taţi.
Vom fi soţii şi mame.
Respingem canoanele impuse, tirania modelor tendenţioase.
Respingem categoric perversitatea, mocirla, abjecţia.
Vrem o viaţă frumoasă şi curată.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

EDUCAŢIE ŞI POLITICĂ

Reînnoirea vieţii noastre politice, evoluţia sistematică a educaţiei spre formarea de caractere, spre redobândirea sentimentului naţional vor susţine efortul de dezvoltare economică.
Progresul Neamului noastru depinde în egală măsură de suflet şi de economie.

Politica e importantă.
Teoretic politica ar trebui să fie o activitate exercitată de o autoritate legitimă pentru binele colectivităţii.

La noi politica e sursa tuturor problemelor.
În douăzeci de ani politica ne-a provocat tot atâtea pierderi, materiale şi umane, cât toate războaiele pe care le-am purtat în ultimii o sută cincizeci ani.

Sunt regrese în toate domeniile.
Politica, arta guvernării, e la noi arta trădării.
Trădarea idealului naţional intoxică corpul Neamului.
Această trădare corupe individul prin cultul arivismului, al incompetenţei, prin tolerarea nedreptăţii şi prin impunitatea de care beneficiază mârşăvia şi furtul legalizat.
O politică sănătoasă presupune o doctrină, conducători buni şi dragoste de Ţară şi Neam.
A existat în anii nouăzeci ai secolului trecut un curent naţional. Se schiţase o doctrină. Din nefericire promotorii ei nu au avut destulă forţă pentru a o desăvârşi şi pentru a o aplica.

Prin educaţie înţeleg mai ales formarea morală.
Formarea fizică şi intelectuală nu au nicio valoare fără formarea morală.
Musculatura trădătorului, studiile şi inteligenţa sa sunt folosite în scopuri dăunătoare celor în mijlocul cărora trăieşte.
Întreaga ştiinţă omenească nu va suplini niciodată valoarea morală a individului.
Omul e om prin moralitatea sa şi nu prin ceea ce ştie.
Nu am realizat nimic pentru Patrie şi pentru Biserică dacă formăm savanţi, scriitori, filozofi, economişti care reneagă idealul naţional şi renunţă la credinţa lor strămoşească.

Formarea morală, formarea caracterelor e baza oricărei reînnoiri politice.
Ea ne va da conducători adevăraţi şi prin dezvoltarea sentimentului naţional va favoriza elaborarea unei doctrine şi aplicarea ei în practică.
Lipsa de formare morală e una din principalele cauze ale eşecurilor noastre.

Decăderea morală a cetăţenilor duce la anemierea întregului organism naţional.

Suntem continuatorii strămoşilor noştri, existăm datorită generaţiilor trecute, forţa noastră stă în ceea ce au realizat ele.
Un popor creşte viguros şi puternic doar dacă rămâne supus condiţiilor care l-au format şi i-au asigurat dăinuirea.
Abandonarea tradiţiilor, a credinţelor religioase, a virtuţilor, a limbii vorbite distruge sentimentul naţional şi aserveşte Naţiunile.
Suveranitatea naţională e un drept fundamental fără de care toate celelate drepturi ale omului nu pot fi garantate.

Fără întreţinerea sentimentului naţional de către familie şi şcoală nu putem spera la o redresare individuală şi colectivă, la reînsufleţirea Neamului nostru care luptă din greu pentru viaţa lui şi vom rămâne gârboviţi sub povara unui viitor care ne e prezentat deliberat întunecat pentru a ni se ucide speranţa.
Trebuie să menţinem în familie, în şcoală, în societate viaţa românească, credinţa creştin ortodoxă, limba română şi tradiţiile noastre.
Această întoarcere la noi înşine nu se va putea face fără înţelegerea idealului naţional.
Înţelgerea idealului naţional va influenţa direct viaţa politică şi-o va asana în profunzime.

Ataşaţi de tradiţiile noastre şi bazându-ne pe adevărurile sesizate în urma căutării a ceea ce ne e specific vom putea înfrunta mai uşor dificultăţile.
Nu vom mai fi niciodată dezorientaţi sau pradă îndoielilor.
Vor fi fiind printre noi destui oameni în stare să ne înţeleagă şi să ne conducă aşa cum ne dorim, iar dacă ne va trebui o doctrină o vom găsi întipărită în noi înşine.

Predescu Virgil