Harul nu se impartaseste doar prin Sacramente

[Tartaruga]

În prealabil postat de Decebal

De multe ori am auzit pe ortodocşi vorbind despre har şi despre cum vine harul şi tot de multe ori am simţit ca subînţeles din partea lor că harul le vine ortodocşilor doar prin Sfintele Taine. Totuşi tot teologia ortodoxă, spre exemplu cea a lui Grigorie Palama sau a lui Simeon Noul Teolog, vorbeşte despre împărtăşirea harului şi chiar despre îndumnezeirea prin har dar în afara a ceea ce de obicei este denumit sacrament al Bisericii. Din punctul de vedere ortodox prin urmare harul dumnezeiesc nu se împărtăşeşte doar prin sacramente, iar dacă totuşi vrem să menţinem această poziţie că harul se împărtăşeşte numai prin Sfinte Mistere atunci probabil soluţia ar fi extinderea noţiunii de Sfânt Mister; îndumnezeirea prin har de care vorbeşte Grigorie Palama sau Simeon Noul Teolog este propriu-zis o experienţă tainică, misterică sau misterială chiar dacă ea are loc propriu-zis în afara unui sacrament administrat de Biserică.

Asta nu înseamnă că spun că harul sfinţitor şi îndumnezeitor lucrează pentru cei care nu sunt încorporaţi în Trupul Mistic sau Tainic al Bisericii prin Sfintele Taine, dar spun că ortodoxia învaţă, spre deosebire de ceea ce susţin mulţi iubitori de preoţi care taie frunza la câini, că harul, pentru cei încorporaţi în biserică şi implicit în viaţa sacramentală, nu lucrează exclusiv prin Sacramente.

Dacă există obiecţii ortodoxiste, sau ale celor care iubesc tăierea ortodoxistă a frunzelor la câini, sau ale unor încrâncenaţi, le aştept.

Ce parere aveti de aceste versete, ar putea fi incluse in afirmatiile dvs.:

"Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide.
Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe?
Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie?
Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El!

?

Dupa parerea dvs. Sf. Serafim de Sarov se referea la acestea atunci cand indemna la a cere Duh Sfant?

Tartaruga, o mica intrebare: cui anume vorbea in acele clipe Mantuitorul?
Sau, altfel spus, cei care sunt prezenti la Sfanta Liturghie, rugindu-se cu evlavie, traind in spatiul si timpul liturgic, nu se afla oare in relatia descrisa de versetele selectate?

Oare cand eu, duminica dimineata, ma duc in barul de langa biserica, ma imbat dintr-o pricina sau alta, gandesc curvii si faradelegi si la un moment dat rostesc exact aceste versete, trebuie sa cred ca ma numar PRINTRE CEI CARORA MANTUITORUL LE ADRESEAZA ACESTE CUVINTE? Si se cuvine sa primesc raspunsul asteptat de mine la aceste cereri? Doar pentru ca asa scrie textul?

Oare cand Sfantul Serafim facea referiri la acest text sfant, era in postura lui cezar ioan cel nelegiuit si plin de faradelege?...

Tartaruga: cui spune Mantuitorul aceste cuvinte?
Chiar oricui indiferent cine este acel om, indiferent ce poarta in inima lui, indiferent de credinta lui si indiferent de faptele lui?
Indiferent de pozitia lui fata de Biserica Dreptmaritoare?


Da, Domnul se adreseaza tuturor!
Iar cei care intarzie sa fructifice chemarea, raman in brate cu un text rece care, intr-o buna zi, le va folosi, din pacate, ca argument autoadministrat de propria constiinta al sentintei la moarte. "Faca-se voia ta, omule" va fi ce vom primi.
Eu asa cred, sa ma ierti de te-am suparat.

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Tartaruga, o mica intrebare: cui anume vorbea in acele clipe Mantuitorul?
Sau, altfel spus, cei care sunt prezenti la Sfanta Liturghie, rugindu-se cu evlavie, traind in spatiul si timpul liturgic, nu se afla oare in relatia descrisa de versetele selectate?

Oare cand eu, duminica dimineata, ma duc in barul de langa biserica, ma imbat dintr-o pricina sau alta, gandesc curvii si faradelegi si la un moment dat rostesc exact aceste versete, trebuie sa cred ca ma numar PRINTRE CEI CARORA MANTUITORUL LE ADRESEAZA ACESTE CUVINTE? Si se cuvine sa primesc raspunsul asteptat de mine la aceste cereri? Doar pentru ca asa scrie textul?

Oare cand Sfantul Serafim facea referiri la acest text sfant, era in postura lui cezar ioan cel nelegiuit si plin de faradelege?...

Tartaruga: cui spune Mantuitorul aceste cuvinte?
Chiar oricui indiferent cine este acel om, indiferent ce poarta in inima lui, indiferent de credinta lui si indiferent de faptele lui?
Indiferent de pozitia lui fata de Biserica Dreptmaritoare?


Da, Domnul se adreseaza tuturor!
Iar cei care intarzie sa fructifice chemarea, raman in brate cu un text rece care, intr-o buna zi, le va folosi, din pacate, ca argument autoadministrat de propria constiinta al sentintei la moarte. "Faca-se voia ta, omule" va fi ce vom primi.
Eu asa cred, sa ma ierti de te-am suparat.

Nu m-ati suparat Ioan, cum era sa ma suparati? :)
Intrebarea este foarte buna: cui se adresa Domnul? Eu cred ca se adresa tuturor celor ce cascau gura (sau urechile) cand El vorbea. Sa presupunem ca in barul din colt se afla un betiv care vede si el multimea din jurul Domnului si Il aude pe acesta indemnand la aceasta cerere "ciudata" pentru betivul nostru: sa ceara Duh Sfant ca va primi. Si sa presupunem ca betivul, chiar nestiind prea bine sau deloc cu ce se "mananca" acest Duh Sfant, incepe sa il ceara sa vada despre ce este vorba. Credeti ca nimic nu se va intampla? Nimic nu va primi? Nu i se vor deschide ochii asupra conditiei sale si pacatelor sale nici macar putin? Eu cred ca daca un betiv se apuca sa ceara Duh Sfant in loc sa zica "Ce prostii! Pierdere de timp! Mai bine sa mai beau eu un pahar sa simt ca traiesc!", deci daca betivul accepta sa ceara totusi Duh Sfant, asa in pacatosenia si ignoranta in care se afla, eu cred ca va primi, incetul cu incetul, doar cat poate el sa duca pentru a-si schimba incetul cu incetul viata si a se intoarce cu fata la Dumnezeu. Eu asa cred, dar poate gresesc, nu stiu.

[Eugen7]

În prealabil postat de Tartaruga

Intrebarea este foarte buna: cui se adresa Domnul? Eu cred ca se adresa tuturor celor ce cascau gura (sau urechile) cand El vorbea. Sa presupunem ca in barul din colt se afla un betiv care vede si el multimea din jurul Domnului si Il aude pe acesta indemnand la aceasta cerere "ciudata" pentru betivul nostru: sa ceara Duh Sfant ca va primi. Si sa presupunem ca betivul, chiar nestiind prea bine sau deloc cu ce se "mananca" acest Duh Sfant, incepe sa il ceara sa vada despre ce este vorba. Credeti ca nimic nu se va intampla? Nimic nu va primi? Nu i se vor deschide ochii asupra conditiei sale si pacatelor sale nici macar putin? Eu cred ca daca un betiv se apuca sa ceara Duh Sfant in loc sa zica "Ce prostii! Pierdere de timp! Mai bine sa mai beau eu un pahar sa simt ca traiesc!", deci daca betivul accepta sa ceara totusi Duh Sfant, asa in pacatosenia si ignoranta in care se afla, eu cred ca va primi, incetul cu incetul, doar cat poate el sa duca pentru a-si schimba incetul cu incetul viata si a se intoarce cu fata la Dumnezeu. Eu asa cred, dar poate gresesc, nu stiu.

Consider pertinenta asertiunea.
Sfintii Parinti afirma ca scopul vietii omului este dobadirea Duhului Sfant, hristificarea (pe nivelul indumnezeirii prin har asemenea Sfintilor Moise si Sfantul Ilie Tesviteanul prezenti la Schimbarea la Fata pe Muntele Tabor, care apar si ei indumnezeiti in lumina harului lui Dumnezeu).
Exemple de sfinti care au atins acest nivel de indumnezeire prin har: Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Serafim de Sarov, Sfantul Grigorie Palama...

Duhul Sfant lucreaza in om potrivit starii in care se afla: despatimire, iluminare, desavarsire (indumnezeire).

Asa cum spune Gheron Iosif in "Marturii din viata Monahala" precum si Sfantul Grigorie Palama, Duhul Sfant nu schimba firea umana ci doar atributele naturale, inlatura ceea ce trebuie inlaturat (patimi, lucrari diavolesti) si hristitifca toata persoana umana (trup si suflet. Sufletul uman cu toate cele 3 puteri ale sale: vigoare, dorinta, intelect).

"Asemenea si harul. Cand se apropie de om, nu preschimba firea omului, ci atributele naturale si privilegiile cele bune cu care este inzestrata firea - atat cat pot cuprinde vasele fiecaruia -, suplineste si adauga sau, dimpotriva, micsoreaza si inlatura. Si asa cum crearea (biologica) precede suflarea de viata (duhovniceasca), la fel trebuie si fapta sa preceada contemplatia."
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...ata-80950.html

În prealabil postat de Tartaruga

Sa presupunem ca in barul din colt se afla un betiv care vede si el multimea din jurul Domnului si Il aude pe acesta indemnand la aceasta cerere "ciudata" pentru betivul nostru: sa ceara Duh Sfant ca va primi. Si sa presupunem ca betivul, chiar nestiind prea bine sau deloc cu ce se "mananca" acest Duh Sfant, incepe sa il ceara sa vada despre ce este vorba. Credeti ca nimic nu se va intampla? Nimic nu va primi? Nu i se vor deschide ochii asupra conditiei sale si pacatelor sale nici macar putin? Eu cred ca daca un betiv se apuca sa ceara Duh Sfant in loc sa zica "Ce prostii! Pierdere de timp! Mai bine sa mai beau eu un pahar sa simt ca traiesc!", deci daca betivul accepta sa ceara totusi Duh Sfant, asa in pacatosenia si ignoranta in care se afla, eu cred ca va primi, incetul cu incetul, doar cat poate el sa duca pentru a-si schimba incetul cu incetul viata si a se intoarce cu fata la Dumnezeu. Eu asa cred, dar poate gresesc, nu stiu.

In principiu impartasesc cu tine aceasta supozitie.
Dar nu e chiar asa de simplu, de simplist, as spune... Eu nu asa cunosc, nu asa am trait.
Ma simt ispitit sa dezvolt destul de larg lumea imaginara pe care ai propus-o prin exemplul de mai sus, indeosebi pentru ca am experienta trecutului meu de alcoolic. Dar n-o voi face, intrucat consider ca sunt altii care au avut harul de a dezvolta deja acest tip de subiect. Mai intai e, dealtfel, Scriptura Insasi. Apoi sunt scrierile sfintilor. Ma tin asadar la tacere si, eventual, invit la re-lectura cartilor sfinte, cu mare grija la duhul din care talcuim, daca imi e ingaduit...

Tartaruga, voi spune totusi ceva: problema nu e atat a chemarii acesteia, precum zisei deja in postarea la care ai facut referire. Problema e ce face betivul care a intrat in Biserica! Pentru ca unii au intrat si... au parasit Biserica. Domnul i-a chemat, ei au intrat CA SA VADA CAM DESPRE CE E VORBA, CURIOSI, apoi au strambat din nasuc, nemultumiti si au spus: nu multumesc, mai bine asta si asta si ailalta...

Harul cheama, harul lumineaza, harul arata, harul sustine. Ce?
Duhul umilit! Inima infrinta si smerita, Tartaruga!
Nimic altceva si pe nimeni altcineva.

Iar unde e parere pesonala, razvratire impotriva Bisericii, atentionari ca ale lui Decebal ca harul e ba colo ba dincolo (stati linistiti, fulgerul brazdeaza cerul asa cum a spus Domnul, nu altminteri), minimalizari si atrageri ale atentiei (mereu distractorii astia, mereu) catre zone "inalte", de exceptie, nu catre umilinta si certare cu boalele personale, cu nesuferitele apucaturi sinucigase - unde sunt toate aceste uriciuni eu cred ca mantuire nu e ci doar viclenie, curvie si faradelege. Un act sinucigas care se raspindeste ca un gaz otravitor, letal, peste mari si tari... Din care-am inhalat si eu si vad cam ce patesc.

Ori imi pare ca aceasta e problema de fond, nicidecum altele, care or fi, nu zic ba, dar care sunt puse mereu, din cate am inceput sa pricep, precum carul inaintea boilor.

Si totul din pricina mintii zburdalnice, a maimutei de nelinisti, in definitiv a alegerii omului mereu catre caile joase, mai comode.
Prea multe rationalizari, adica fabrici si fabrici de scuze si portite pe scapare. Porti mitititele, un gand, o lacrima prost pusa, un resentiment pitit, o vorba acolo mititica... Buturugi care rastoarna ditamai carul si munca de o viata de om...

Si totusi sunt, de fapt, porti mari! Gauri imense, in saculetele credintei noastre, pe unde se scurge graul ariei, lopata dupa lopata, aur pierdut pesemne pentru totdeauna...
Ar trebui, macar din cand in cand, se ne oprim o clipa si sa ne mai coasem camasa zdrentuita... Cu rugaciunea, cu slujbele, cu Spovedania, cu fapta buna, cu Scriptura. Domnul sa ne ajute!

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

In principiu impartasesc cu tine aceasta supozitie.
Dar nu e chiar asa de simplu, de simplist, as spune... Eu nu asa cunosc, nu asa am trait.
Ma simt ispitit sa dezvolt destul de larg lumea imaginara pe care ai propus-o prin exemplul de mai sus, indeosebi pentru ca am experienta trecutului meu de alcoolic. Dar n-o voi face, intrucat consider ca sunt altii care au avut harul de a dezvolta deja acest tip de subiect. Mai intai e, dealtfel, Scriptura Insasi. Apoi sunt scrierile sfintilor. Ma tin asadar la tacere si, eventual, invit la re-lectura cartilor sfinte, cu mare grija la duhul din care talcuim, daca imi e ingaduit...

Tartaruga, voi spune totusi ceva: problema nu e atat a chemarii acesteia, precum zisei deja in postarea la care ai facut referire. Problema e ce face betivul care a intrat in Biserica! Pentru ca unii au intrat si... au parasit Biserica. Domnul i-a chemat, ei au intrat CA SA VADA CAM DESPRE CE E VORBA, CURIOSI, apoi au strambat din nasuc, nemultumiti si au spus: nu multumesc, mai bine asta si asta si ailalta...

Harul cheama, harul lumineaza, harul arata, harul sustine. Ce?
Duhul umilit! Inima infrinta si smerita, Tartaruga!
Nimic altceva si pe nimeni altcineva.

Iar unde e parere pesonala, razvratire impotriva Bisericii, atentionari ca ale lui Decebal ca harul e ba colo ba dincolo (stati linistiti, fulgerul brazdeaza cerul asa cum a spus Domnul, nu altminteri), minimalizari si atrageri ale atentiei (mereu distractorii astia, mereu) catre zone "inalte", de exceptie, nu catre umilinta si certare cu boalele personale, cu nesuferitele apucaturi sinucigase - unde sunt toate aceste uriciuni eu cred ca mantuire nu e ci doar viclenie, curvie si faradelege. Un act sinucigas care se raspindeste ca un gaz otravitor, letal, peste mari si tari... Din care-am inhalat si eu si vad cam ce patesc.

Ori imi pare ca aceasta e problema de fond, nicidecum altele, care or fi, nu zic ba, dar care sunt puse mereu, din cate am inceput sa pricep, precum carul inaintea boilor.

Si totul din pricina mintii zburdalnice, a maimutei de nelinisti, in definitiv a alegerii omului mereu catre caile joase, mai comode.
Prea multe rationalizari, adica fabrici si fabrici de scuze si portite pe scapare. Porti mitititele, un gand, o lacrima prost pusa, un resentiment pitit, o vorba acolo mititica... Buturugi care rastoarna ditamai carul si munca de o viata de om...

Si totusi sunt, de fapt, porti mari! Gauri imense, in saculetele credintei noastre, pe unde se scurge graul ariei, lopata dupa lopata, aur pierdut pesemne pentru totdeauna...
Ar trebui, macar din cand in cand, se ne oprim o clipa si sa ne mai coasem camasa zdrentuita... Cu rugaciunea, cu slujbele, cu Spovedania, cu fapta buna, cu Scriptura. Domnul sa ne ajute!

Inteleg Ioan ce spuneti, iar avand in vedere trecutul din care spuneti ca v-ati ridicat, acum inteleg inca si mai bine cuvintele dvs. Mereu sunt urcusuri si caderi la inceput, asa invata copilul sa mearga, si dupa ce a invatat sa mearga vrea sa alerge si iar cade, si dupa ce a alergat mult oboseste si se opreste sa se odihneasca. Si toate astea nu schimba cu nimic atentionarea facuta de Decebal: Duhul Sfant nu se primeste doar pasiv prin unele Taine, ci si activ prin efort personal. Iar cele doua, pasivul si activul, nu pot fi disociate. Eu ii dau dreptate. Iar marturia adusa de dvs. nu contrazice cele spuse de el :)

Dar cine spune ca Duhul Sfant se primeste pasiv prin Sfintele Taine?...

In Ortodoxie vorbim despre impreuna-lucrare, aceasta fiind permanenta, cu atat mai mult la impartasirea cu Sfintele Taine.
Viata crestinului, pentru a se invrednici de Sfintele Taine este efort! Este pocainta, metanoia. Acestea sunt lupte si lupte cu propriile slabiciuni, cu amaraciunile vietii, cu durerile, cu PATIMILE. O uriasa decentrare de pe sine. sau mai bine zis o mica, insignifianta decentrare (cat sa intre o raza de lumina pe acolo!) care, insa, cere un efort urias...

Renuntarea la "toate ale tale" este adeseori un lucru imposibil, daca nu ar fi rugaciunea preotilor, a sfintilor, a ingerilor, a Preasfintei Nascatoare si deasupra tuturor Mila lui Dumnezeu.

Crestinii au fost numiti, tocmai pentru ca nu e nimic pasiv in impartasirea de Taine, "atletii lui Hristos". Nevointa crestinului, asceza (cu atat mai mult cea monahala) - sunt demersuri active foarte! Pana la sange, uneori!

Crestinul nu merge dormitind la Biserica! Nici dansind si topaind si cintind cantecele dulcici, voioase si tembele. Nu suntem "soimii patriei" si nu cantam "Am cravata mea!..."
NOI MERGEM LA BISERICA CU FRICA DE DUMNEZEU! CU BUCURIE SI CUTREMUR!

Of, cate neintelegeri... Imi pare rau, tare, tare rau de atata neintelegere...
Doamne, ocroteste-ne, miluieste-ne, lumineaza-ne!

P.S. Nu m-am impotrivit ideii din topic, asa cum i s-a parut lui Decebal. Ma impotrivesc, insa, de la inceput, rodului care poate iesi din ideea asta... De aceea l-am intrebat pe Decebal: bun, si mai departe? Care-i tinta? ce vrei sa ne spui de fapt? (revedeti va rog postarea cu pricina!)
Dar Decebal tace ... Si, cazind in ispita unui siretlic ieftin, mi-a reprosat deja ca iau problema in derizoriu, ca sunt condeier smecher ... si alte rautati. Hei, Decebal! Inca astept, rabdator, sa imi spui unde vrei sa ajungi cu teoria ta pe care, deocamdata, daca ai observat cumva, eu NU am contrazis-o! Sau n-ai observat...:).
Revezi te rog postarea 29, in care eu te-am intampinat cu "Bine, bine, de acord..."

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Dar cine spune ca Duhul Sfant se primeste pasiv prin Sfintele Taine?...

In Ortodoxie vorbim despre impreuna-lucrare, aceasta fiind permanenta, cu atat mai mult la impartasirea cu Sfintele Taine.
Viata crestinului, pentru a se invrednici de Sfintele Taine este efort! Este pocainta, metanoia. Acestea sunt lupte si lupte cu propriile slabiciuni, cu amaraciunile vietii, cu durerile, cu PATIMILE. O uriasa decentrare de pe sine. sau mai bine zis o mica, insignifianta decentrare (cat sa intre o raza de lumina pe acolo!) care, insa, cere un efort urias...

Renuntarea la "toate ale tale" este adeseori un lucru imposibil, daca nu ar fi rugaciunea preotilor, a sfintilor, a ingerilor, a Preasfintei Nascatoare si deasupra tuturor Mila lui Dumnezeu.

Crestinii au fost numiti, tocmai pentru ca nu e nimic pasiv in impartasirea de Taine, "atletii lui Hristos". Nevointa crestinului, asceza (cu atat mai mult cea monahala) - sunt demersuri active foarte! Pana la sange, uneori!

Crestinul nu merge dormitind la Biserica! Nici dansind si topaind si cintind cantecele dulcici, voioase si tembele. Nu suntem "soimii patriei" si nu cantam "Am cravata mea!..."
NOI MERGEM LA BISERICA CU FRICA DE DUMNEZEU! CU BUCURIE SI CUTREMUR!

Of, cate neintelegeri... Imi pare rau, tare, tare rau de atata neintelegere...
Doamne, ocroteste-ne, miluieste-ne, lumineaza-ne!

P.S. Nu m-am impotrivit ideii din topic, asa cum i s-a parut lui Decebal. Ma impotrivesc, insa, de la inceput, rodului care poate iesi din ideea asta... De aceea l-am intrebat pe Decebal: bun, si mai departe? Care-i tinta? ce vrei sa ne spui de fapt? (revedeti va rog postarea cu pricina!)
Dar Decebal tace ... Si, cazind in ispita unui siretlic ieftin, mi-a reprosat deja ca iau problema in derizoriu, ca sunt condeier smecher ... si alte rautati. Hei, Decebal! Inca astept, rabdator, sa imi spui unde vrei sa ajungi cu teoria ta pe care, deocamdata, daca ai observat cumva, eu NU am contrazis-o! Sau n-ai observat...:).
Revezi te rog postarea 29, in care eu te-am intampinat cu "Bine, bine, de acord..."

:) In cazul acesta suntem pe deplin deacord :)
Ramane acum de facut partea cea mai grea: practica. In practica nu stiu daca sunt multi cei care se roaga sa primeasca Duh Sfant. Unii considera ca o fac atunci cand spun, in cadrul rugaciunilor incepatoare: Imparate Ceresc, Mangaietorule... In principiu au dreptate, in practica insa, eu am facut mereu rugaciunea fara sa imi dau seama ca ceea ce ceream era Duh Sfant. Poate Decebal a vrut doar sa ne faca sa fim mai constienti de aceasta lucrare a Duhului Sfant si prin toate cele anexe Sfintelor Taine :) Iar constiinta celor facute, duce la o lucrare mai rodnica, atata tot :)

În prealabil postat de ioan cezar

Dar cine spune ca Duhul Sfant se primeste pasiv prin Sfintele Taine?...In Ortodoxie vorbim despre impreuna-lucrare, aceasta fiind permanenta, cu atat mai mult la impartasirea cu Sfintele Taine.
Viata crestinului, pentru a se invrednici de Sfintele Taine este efort! Este pocainta, metanoia. Acestea sunt lupte si lupte cu propriile slabiciuni, cu amaraciunile vietii, cu durerile, cu PATIMILE. O uriasa decentrare de pe sine. sau mai bine zis o mica, insignifianta decentrare (cat sa intre o raza de lumina pe acolo!) care, insa, cere un efort urias...

Salut Ioane,ai mari sanse daca continui sa predici lupta cu sinele sa o termini pe Insula Patmos :)M-am gandit sa spun subliniez si eu,cumva,imperfect si simplist,ideea ta(aruncata demult in derizoriu in ziua de azi prin discursuri lipsite de traire si definitii moarte-n incremenire,da intrucat aparentele si exteriorul paharului conteaza..si doar ele..totu este bine cu un frumos pacient duhovnicesc mort pe masa.Da arata asa de bine mortu..din fiecare dintre noi :).Am citit o explicatie foarte interesanta cu privire la acest aspect(parafrazare).

Sunt doua lucrari si doi lucratori:Dumnezeu si omul.La fel cum bratul stang al unui om conlucreaza cu cel drept pentru a se uni intr-o imbratisare,insa unirea lor este o singura experienta.Daca bratul meu stang actioneaza repede atunci si bratu drept va raspunde cu siguranta.Astfel daca sufletul renuntand la sine,la pacat si la lume se apropie de Dumnezeu cu ardoarea credintei,Dumnezeu se va apropia de acel suflet iar unirea binecuvantata va avea loc.In acel moment va fi infaptuit ceea ce credinta a socotit infaptuit(Marcu 11,24),lovitura de moarte va fi data ,,omului vechi",pacatul va muri iar inima va fi curata pentru Dumnezeu prin Domnul si Mantuitorul Nostru Iisus Hristos.Asa ceva nu este o experienta simulata,nu poate fi confundata si nu este ceva mediocru.Este ceva extrem de real si inconfundabil.

In Sfanta Scriptura sunt mai multe pasaje cu privire la sfintenie.Fara nici cea mai vaga intentie exhaustiva vorbind,care este lucrul care sfinteste,care ne curateste de pacat si cum?Mantuitorul se roaga: ,,Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul"(Ioan 17,17).Aici Cuvantul este cel care sfinteste.Apostolul Ioan spune: ,,Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat."(I Ioan 1,7).Aici este Sangele cel care curateste.Apostolul Petru spune: ,,Şi nimic n-a deosebit între noi şi ei, curăţind inimile lor prin credinţă."(Faptele Apostolilor 15,9).Aici este Credinta.Dar tot Apostolul Petru mai spune: ,,Aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl, şi prin sfinţirea de către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos: har vouă şi pacea să se înmulţească!"(I Petru 1,2).Aici este Duhul cel care sfinteste.Apostolul Pavel,in I Tesalonicieni 2,13, spune la randul sau: ,,Iar noi, fraţilor, iubiţi de Domnul, datori suntem totdeauna să mulţumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru început, spre mântuire, întru sfinţirea duhului şi întru credinţa adevărului"Aici oare cine sfinteste? :)

Si atunci cine sfinteste?Hristos spune ,,Cuvantul", Ioan spune ,,Sangele" Petru spune ,,Credinta" si ,,Duhul Sfant".Sunt toate impreuna sau nu?Sa vedem.Urmeaza o mica poveste.

Un copil este prins intr-o casa-n flacari.Un om,punandu-si viata-n pericol,alearga in fata casei si striga copilului: ,,Sari si eu te voi prinde".Copilul aude,crede,sare si omul il prinde.Dar tocmai cand il punea jos in siguranta pe copil,o grinda a casei in flacari se desprinde,cade peste om iar sangele sau il stropeste pe copil.Omul moare dar datorita faptului ca a stat el acolo l-a salvat pe copil,cu pretul sangelui sau.Unul dintre cei ce au vazut scena spune: ,,Credinta copilului l-a salvat".Altul spune: ,,Cat de rapid a fost copilul!Saritura lui curajoasa l-a salvat".Al treilea spune: ,,Binecuvantat sa fie copilul!Era intr-un pericol grav si abia a reusit sa se salveze".Altcineva spune ,,Cuvantul acelui om care a ajuns la urechea copilului la momentul potrivit l-a salvat".Mai vine cineva si spune: ,,Biecuvantat sa fie omul acela!El l-a salvat pe copil!"Si ultimul spune,,Baiatul a fost salvat prin sange,prin sacrificiul acelui om".

Acum ce a salvat copilul? Fara prezenta si promisiunea acelui om nu ar fi existat nici o credinta-n salvare.Si fara credinta nu ar fi existat nici o actiune salvatoare si baiatul ar fi pierit.Cuvantul omului l-a salvat inspirand credinta.Credinta l-a salvat conducandu-l la o actiune potrivita.El s-a salvat la randul sau sarind,prin fortele lui.Omul la randul sau l-a salvat prinzandu-l si sacrificandu-si propria viata.Nu copilul singur,nici credinta singura,nici saritura singura,nici cuvantul si nici sangele singur nu l-au salvat ci toate impreuna iar copilul nu a fost salvat pana nu a fost in bratele Omului care l-a salvat.Asadar,cred eu,credinta si faptele,Cuvantul si Sangele,Duhul,toate impreuna,sunt cele ce sfintesc si curatesc.

Sinergie...? :) Salutari din inima Ioane,iarta-mi prostiile spuse si pastreaza gandul cel bun