Faurit intru primenirea forumului

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

De multa vreme incerc sa evit o implicare in discutie pe aceasta tema, fiindca n-as vrea ca prin pozitia mea, cineva care isi pune mari sperante in aceasta forma de "ajutor", sa cada in deznadejde. Dar pana la urma si deznadejdea este tot o incercare si o forma mai dureroasa de a ne smeri cu adevarat.
Candva s-a inceput pe forum o dezbatere despre ce-ar mai fi de facut pentru salvarea Romaniei si concluzia generala a fost ca cea mai buna solutie ar fi sa ne rugam. Astfel s-a infiintat un grup care (din cate cunosc eu) cu binecuvantarea duhovnicilor fiecaruia dintre participanti, citea pe perioada postului 1-2 poate chiar trei catisme pe zi. Aceasta indelednicire a durat ceva timp, dar intr-un final s-a destramat din motive mai mult sau mai putin subiective.
Acum, fiindca au tot venit mesaje cu cereri de ajutor in rugaciune pentru cei aflati in mare nevoie, s-a conturat incet-incet dorinta de a va organiza, pentru a face o treaba cat mai bine pusa la punct. La prima vedere, cineva mai rar dus la biserica ar spune: "Ce oameni buni si ce lucru minunat fac!... Ferice de ei." Dar lucrurile sunt mult mai profunde.
Acum... fiecare se roaga in felul lui si sunt convins ca multi dintre voluntari nu duc o viata tocmai curata si nu-i deranjeaza sa se "roage", intre doua telenovele, sau dupa o partida de sex. Viata personala a fiecaruia, nu-i treaba nimanui, dar cand ne implicam in astfel de treburi, situatia devine grava si viata "rugatorului" s-ar putea complica urat de tot. Asta pe de o parte. Iar pe de alta, in afara de fratele Zaharia (care a cazut si el in plasa naivitatii de destule ori), toti cei care se ofera sa se inhame la "rugaciunea pentru altul" nu stiu si nici nu-i intereseaza ce vrea Dumnezeu de la acei oameni. Ei stiu ca vor sa se roage pentru "un caz", UITAND faptul ca, sub nasul lor, poate chiar in familie, poate chiar in vecini, poate chiar la niste prieteni care in timp au facut dovada multor gesturi salvatoare pentru ei, sunt oameni disperati care n-ar indrazni niciodata sa ceara un astfel de ajutor, dar pentru care Dumnezeu ar aprecia mult mai mult plecarea genunchilor in rugaciune.
In ce ma priveste, o singura zi m-am dedicat cu toata fiinta in rugaciunea pentru cineva care ceruse ajutorul, iar ce-am simtit pe intreg parcursul acelei zile, n-as vrea sa mai simt niciodata. Am familie si cu voia lui Dumnezeu o ducem cum o ducem. Nu sunt indeajuns de vrednic sa ma rog nici pentru ai mei, dar Dumnezeu vede si intelege. Cand insa trebuie sa ma rog pentru cineva care habar nu am ce pacate duce in spate, mi se pare ca imi bag nasul unde nu-mi fierbe oala, iar asta ma cam sperie. Adica da, ma rog, dar sa stiu ca cei implicati in necaz sunt botezati, spovediti, constienti de puterea lui Dumnezeu si nu pun pe altii sa se roage in timp ce ei isi petrec viata in grele patimi mai departe. Nu vreau sa supar pe nimeni, dar eu asa am simtit in acea zi ca merg de fapt lucrurile si de atunci mi-am promis sa-mi vad de familia mea si de cei pe care-i cunosc indeajuns sa ma pun "chezas" catre Dumnezeu.

Pornind de la acest aspect , pe care il consider absolut veridic, incerc sa mai aduc in atentie un alt aspect, o alta practica care prin folosirea ei fara mult discernamint poate produce mult mai mult rau decit bine .

Aceasta este "practica pomenirii la cerere" la sfintele taine.
F. multi isi roaga fratii , si nu numai, sa ii pomeneasac la Sf. Liturghie sau Maslu, pt. cine stie ce pricina , fara insa sa dea detalii amanuntite, ca sa zic asa, despre felul de viata pe care o duce .
Mi-aduc bine aminte , ca am fost injurat de multe ori cind , mai ales, pt. pomenirea la rugaciune , ceream amanunte despre viata celui care solicita aceasta .
Cu atit mai mult pomenirea la Liturghie sau si mai si la Sf. Proscomidie.
De departe , cele mai multe pacate ale cuplului ca si ale tinarului f. tinar sunt legate de sex, si care sunt pacate f. grele ! Ori de multe ori nici cuplul si nici tinarul nu stiu in primul rind ce este pacat si ce nu . Nestiind f. bine aceasta , evident ca nici nu se marturiseste de placerile lui trupesti , iar ca o face el (nemarturisit dar trecut pe pomenlnic) este cum este , dar ca sa te faci si tu partas pacatelor lui (prin pomenirea la sfintele taine) pote deveni un lucru periculos .
In urma cu vreo 3 ani , adica la putina vreme dupa intrarea mea pe forum , cind activau Fany, Ori, Melisa,Andreicozia, MariS,Noesissa &comp., era asa o emulatie si o forfota prin forum care incuraja faptul de a ne ruga , de a pomeni , de a ajuta cu rugaciunea pe oricine indiferent de credinta iar Fany chiar critica faptul ca ce tot timpul o dam cu duhovnicul in sus si in jos de parca el ar fi elementul esentia pt. viata ortodoxului.

Acum lucruruile sunt mai asezate, mai clare , unii chiar patiti cu cite ceva , doctrina mai sigura, astfel incit efortul colectiv de rugaciune are o forma mai duhovniceasca si mai putin de cooperativa.

Si probabil ca pe masura ce patimirile vor aparea sau se va constientiza mai bine care este cauza patimirilor indelungate si practica de a ne pomenii unii pe altii la sfintele taine nu se va mai face decit cu mult discernamint .
Daca este facuta cum trebuie , conform cartii care conteaza, atunci este de un mare folos dar daca nu se face asa se poate intoarce ca o mare urgie !

De asemenea , a cunoaste intr-atit de bine pe aproapele incit sa il poti pomeni la Sf.Taine insemneaza mare, mare lucru !

Se spune ca e bine sa ne purtam sarcinile unii, altora. Si cum sa facem acest lucru, daca nu rugandu-ne unii pentru altii?!?
Nu prea am inteles de ce atata opozitie la a face grup de rugaciune, atata timp cat un duhovnic a binecuvantat initiativa. Inteleg ca pot veni si ispite, dar temandu-ne de ispite, sa renuntam la a ne ruga pentru cei, care au nevoie de ajutor? Teama nu e de la Dumnezeu.

In curand vine Postul Craciunului; probabil ca iar vom porni un grup de rugaciune. In anii trecuti unii s-au rugat individual, altii in grup. E un fel de a spune, caci fiecare a stat la el acasa si a spus rugaciunea sau Psalmii stabiliti in asa fel incat sa cititm Psaltirea zilnic. Si ce bucurie, cand am dus la bun sfarsit rugaciunea, pe care ne-am angajat sa o facem.
Cei care nu vor sa se roage impreuna cu altii, sa nu o faca; iar cei care au facut acest lucru, sa continue; sau care nu au mai participat la rugaciunea comuna dar doresc sa faca acest lucru, sa se alature. Lumea are nevoie de rugaciune!

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Miha-anca

Se spune ca e bine sa ne purtam sarcinile unii, altora. Si cum sa facem acest lucru, daca nu rugandu-ne unii pentru altii?!?
Nu prea am inteles de ce atata opozitie la a face grup de rugaciune, atata timp cat un duhovnic a binecuvantat initiativa. Inteleg ca pot veni si ispite, dar temandu-ne de ispite, sa renuntam la a ne ruga pentru cei, care au nevoie de ajutor? Teama nu e de la Dumnezeu.

In curand vine Postul Craciunului; probabil ca iar vom porni un grup de rugaciune. In anii trecuti unii s-au rugat individual, altii in grup. E un fel de a spune, caci fiecare a stat la el acasa si a spus rugaciunea sau Psalmii stabiliti in asa fel incat sa cititm Psaltirea zilnic. Si ce bucurie, cand am dus la bun sfarsit rugaciunea, pe care ne-am angajat sa o facem.
Cei care nu vor sa se roage impreuna cu altii, sa nu o faca; iar cei care au facut acest lucru, sa continue; sau care nu au mai participat la rugaciunea comuna dar doresc sa faca acest lucru, sa se alature. Lumea are nevoie de rugaciune!

Desi scopul si sensul acestui fir de discutie este unul clar , eu am sa incerc sa raspund postarii evidentiate de mine, adica sa ies putin din context .
Poate ca totusi fratii iertatori si ortodocsi nu vor amenda aceasta incercare a mea si vor face dragoste si iertare frateasca suportindu-ma .

Asadar , sorei M-Anca :

Este f. adevarat ca invatatura hristica spune sa ne purtam sarcinile unii altora caci asa ne vom mintui .
Dar Scriptura nu este un tratat de teologie , o lucrare in extenso, atotexplicativa . Rolul acesta il au sfintii si parintii bisericii si insasi Biserica .
Adica , noi trebuie sa avem bunavointa, iubirea frateasca si dorinta de a purta sarcinile altora , dar atunci cind ne bagam sub sarcina altuia este musai sa vedem daca o si putem duce, ajutindu-l, sau ne vom strivi si noi insine sub greutatea ei .
Daca eu duc un sac de 60 de Kg. in spinare si istovit ajungind, cad la un moment dat sub greutatea lui , iar dumneata sora, fiind pe acelasi drum cu mine, si coborind si mata de la Ierusalim , ma vezi si ai dragostea sa ma ajuti, vi degraba si fara judecata iei pe umeri cele 60 de Kg. nu cred ca vei zburda cu greutatea ci din contra , ca nici macar, cu trupul tau feminin si gracil, nu vei urni sacul . Sau daca te incapatinezi , ori chiar ma iubesti atit de mult incit te vei invirtosa sa ridici sacul , vei cadea in scurt timp lovita de greutatea lui !
Si atunci , nici pe mine nu m-ai ajutat si si pe tine te-ai vatamat !
Care este folosul ? Care este iubirea cea adevarata ? Care este discernamintul duhovnicesc in tot acest exemplu ? Cu ce ne-am folosit unul de altul ?

Trebuie sa sti, si sunt convins ca sti deja acestea, ca in toata viata si tot locul nostru de pe aceasta lume functioneaza regulile, invataturile , conditiile ... pt. a putea trai cu folos si spre mintuire . Dar mintuirea nu se face, nu se lucreaza la intimplare , dupa cum ni se pare fiecaruia ! Ce bine ar fi fost daca se putea face si din intimplare !
Daca nu le implinim pe acestea , inafara faptului ca ne aratam mai mult neintelepciunea decit dreapta judecata, zile bune nu vom ajunge !
Daca noi din multa graba (prefer acum sa ii spun asa !) ne repezim, sau chiar si pe indelete putem face greseli, fara sa judecam bine situatiile si in loc de dreapta socoteala si buna rinduiala aplicam gresit o invatatura de credinta ... nu facem decit sa ne vatamam pe noi ! Sau cum spune acelasi Iisus in Scriptura : orb pe orb calauzind , cad impreuna in prapastie .
Credinta dreapta si mintuitoare presupune tinerea cont a multor invataturi , a tuturor , si nu numai a celora pe care ni le amintim sau le apreciem la un moment dat ! Adica , nici o data sa nu ne grabim sa facem un lucru recomandat de Scriptura ,pt. noi , ca si pt. aproapele, bucurosi ca implinim poruncile , ci din mare incontra, sa stam tare bine si sa cugetam daca putem face acest lucru si mai ales daca trebuie facut acest lucru in conditiile in care el ni se prezinta . La tot pasul omul este supus ispitirii si mai ales inselarii vrasmasului ! Sa nu uitama asta ! Negresit, la orice fapta buna pe care voim sa o implinim sigur ne vom ciocni (mai mult sau mai putin) de vrasmasul !
Iar a trage pt. pacatele altora , in care singuri ne bagam sub greutatea lor, poate insemna in cele mai multe cazuri ispitiri si patimiri dintre cele mai diverse greutati . Daca nu facem invataturile Scripturii cu discernamint si cu paza buna , apoi pt. mindria noastra nebanuita va veni ispititorul si ne va frige el sufletul de nu vom mai sti pe unde sa scoatem camasa .
Am mai si spus prin alte postari ca unii dintre noi au avut ocazia , chiar de mai multe ori, sa primeasca asemnea razboaie si sa aibe de furca tare neplacut dar mai ales in mod nebanuit , nestiind nici macar ce se intimpal cu ei, de ce si mai ales pt. ce , adica de unde ii vine raul !

Si iarasi am mai spus , ca pacatele cele mai frecvente la tinerii intre 17-69 de ani sunt cele ale sexului . De multe ori , din lipsa cunoasterii temeinice a invataturii ortodoxe, nici nu stiu ca ei desfrineaza chiar in sinul familiei . Sau poate ca pot fi pacate legate de altceva : mers pe la descintatoare, fermecatoare , ghicitoare chiar simple (mamica sau sora noastra , acasa , in joaca cu o cesca de cafea !), ignorarea virtutilor crestine , tagaduirea existentei, milei sau puterii lui Dumnezeu , chiar si in gluma , ascultarea nevinovata a prezicerilor astrologice de pe posturile Tv chiar in mod nevinovat (adica : lasa ca eu nu cred astea dar le urmaresc asa, din obisnuinta ) ... si cite si mai cite alte si alte pacate grele (cele pe care le-am enumerat eu aici , casi cele f.f. multe amintite in molitva de la spovedanie sau in molitvele sfintilor Vasile , Ioan Hrisostom, Ciprian, etc) pot fi savirsite fara de cunostinta , dar noi , prin propria voie , sa ne facem partasi la ele si sa incepem sa patimim alaturi de faptas .
Pt. ca sa putem sa ne rugam pt. altii , ori trecem cu buna stiinta peste toate aceste considerente si ne asumam patimirea ori care ar fi (de obicei asa se face in mod normal pt. membrii familiei, apropiatii nostrii, casnicii nostrii, copii) ori trebuie sa cunoastem cit mai bine cam cum sta cu practica ortodoxa cel care cere ajutor in rugaciune si sa putem aproxima sub ceea ce ne bagam !
Dar ca si conditie minima pt. a putea sa te rogi pt. cineva trebuie ca acesta macar sa se spovedeasca regulat si sa practice dupa puteri virtutiile (sa le zicem asa) ortodoxe : postul , rugaciunea sau vorbirea cu Dumnezeu, milostenia din inima si nu din mindrie, si prezenta negresita de la slujbele bisericii .
Daca acel cineva nu face aceste minime lucruri(adica nu vrea sa se pocaiasca) dar cere ajutor (ca nu este deloc greu sa ceri ajutor !) atunci lucrurile nu mai sunt in buna rinduiala pt. noi si el si nu mai poate avea scapare reala decit pe la batrinii rugatori , obisnuiti cu razboiul duhovnicesc si care se incumeta la asa ceva ... dar si aceia cer/recomanda macar o minima pocainta . Pt. ca daca tu nu vrei sa faci nimic pt. tine , atunci greu de tot mai poate cineva sa te ajute !

Acum , ca si o concluzie , fiecare face ce voieste si cum indrasneste , dar indiferent ce ajutor vrei sa dai verodata (primajutor medical, ajutor naufragiatilor, remorcarea vehiculelor avariate, evacuarea oamenilor din medii periculoase , razboi, cataclisme naturale... orice fel de fel !) daca acesta duce la caderea si pieirea ta , atunci este lesne de vazut ca ori ai gresit din neatentie , ori ca din mindrie ai fost osindit la rindul tau pt nesocotirea bunei rinduieli si a dreptei socoteli !

Cei ce au duhovnici incercati , cunosc aceast aspect care le-a fost predat , fie ca si invatatura de credinta fie din dorinta de a-i feri de ispitiri care uneori pot fi tare grele si care ii pot duce in caderi cel putin la fel cu cele pt. care au primit sa se roage !


NB: daca intelegi ca exista si ispite... va veni vremea sa intelegi ca acestea pot fi atit de mari incit sa te copleseasca ! Sa nu crezi ca ispititorul se joaca de-a vatiascunselea cu cei care urmaresc mintuirea !
Nici un marinar nu se arunca in marea involburata ca sa o treaca ci asteapta macar sa se domoleasca putin . Dar cind este prins pe neasteptate in furtuna mare , atunci ori desnadajduieste si moare , ori se lupta , dupa puteri, sa traiasca si sa ajunga la liman !
Dar sunt 2 lucruri absolut diferite !

Multumesc, frate Zaharia, pentru acest cuvant frumos pe care l-ai adresat tuturor, inclusiv mie.
Trebuie sa recunosc, ca in ciuda incapatanarii mele, m-ai facut sa ma opresc in loc si sa ma gandesc la cele scrise de tine. In principiu ai dreptate si voi tine cont de spuse le tale, atunci cand se va ivi ocazia de a ma mai ruga pentru cineva, caci trebuie cantarit bine.
Ce ne facem insa, in cazurile in care nu e timp deloc, cand un accidentat e pe masa de operatie si are nevoie, la cererea cuiva, de rugaciune multa, starea lui fiind grava? Ma gandesc, ca Dumnezeu nu ne ia chiar in nume de rau dorinta noastra de a contribui chiar si doar cu o rugaciune la imbunatatirea starii acelui bolnav.
Apoi, ne-am rugat pentru binele Romaniei, Romanie, care nu prea da semne aparente, ca ar vrea sa se indrepte; poate nu imediat. Ma uit insa la cele ce se intampla in Romania de azi si parca vad ca ceva se misca. Nu pot afirma ca se misca din cauza rugaciunilor mele, dar sper ca Dumnezeu a scultat tanguirea noastra si vrea El sa ajute.
Fortele mele, frate, sunt infime; dar sper ca impartind povara cu inca o mana de rugatori, sa putem in final sa ridicam sacul tau mult prea greu, fara a fi vatamati in vreun fel de cel viclean.
Indiferent ce se intampla, stiu un singur lucru: nu trebuie sa imi fie frica decat de Dumnezeu. Iar ca mijloc de aparare avem Psalmii, care pe mine m-au scos din cele mai grele situatii. De aceea ii iubesc.
Iti multumesc pentru aceasta atentionare, facuta cu dragoste frateasca. Multumesc, frate!

De câteva ori aflând despre un caz disperat am făcut apel la frații și surorile de pe forum să ne rugăm. În prealabil am apelat la ajutorul fartelui Zaharia care dând dovadă mereu de discernământ și maturitate duhovnicească a făcut o treabă foarte bună iar rezultatele au fost remarcabile.
A te ruga însă pentru persoane despre care nu știi nici măcar dacă sunt botezate, este nu numai un act de mare curaj dar și o mare nesăbuință. Personal m-am retras de pe Grupuri de rugăciune datorită neputinței de a face față ispitelor care m-au atacat pe mine și familia mea.
Sunt aici pe forum persoane de excepție care s-au rugat pentru mine și rugăciunea lor mi-a fost de mare folos. Nu le știu nici numele adevărat dar aș dori să aibă parte de răsplată multă pentru fapta lor creștinească.

Dacă e să-mi spun părerea despre forum, ei bine el seamănă cu lumea în care trăim unde sunt și bune și rele.
Dacă știi și ai timp să cauți poți găsi aici adevărate mărgăritare duhovnicești scrise de oameni cu sau fără pregătire teologică.

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Miha-anca

Multumesc, frate Zaharia, pentru acest cuvant frumos pe care l-ai adresat tuturor, inclusiv mie.
Trebuie sa recunosc, ca in ciuda incapatanarii mele, m-ai facut sa ma opresc in loc si sa ma gandesc la cele scrise de tine. In principiu ai dreptate si voi tine cont de spuse le tale, atunci cand se va ivi ocazia de a ma mai ruga pentru cineva, caci trebuie cantarit bine.
Ce ne facem insa, in cazurile in care nu e timp deloc, cand un accidentat e pe masa de operatie si are nevoie, la cererea cuiva, de rugaciune multa, starea lui fiind grava? Ma gandesc, ca Dumnezeu nu ne ia chiar in nume de rau dorinta noastra de a contribui chiar si doar cu o rugaciune la imbunatatirea starii acelui bolnav.
Apoi, ne-am rugat pentru binele Romaniei, Romanie, care nu prea da semne aparente, ca ar vrea sa se indrepte; poate nu imediat. Ma uit insa la cele ce se intampla in Romania de azi si parca vad ca ceva se misca. Nu pot afirma ca se misca din cauza rugaciunilor mele, dar sper ca Dumnezeu a scultat tanguirea noastra si vrea El sa ajute.
Fortele mele, frate, sunt infime; dar sper ca impartind povara cu inca o mana de rugatori, sa putem in final sa ridicam sacul tau mult prea greu, fara a fi vatamati in vreun fel de cel viclean.
Indiferent ce se intampla, stiu un singur lucru: nu trebuie sa imi fie frica decat de Dumnezeu. Iar ca mijloc de aparare avem Psalmii, care pe mine m-au scos din cele mai grele situatii. De aceea ii iubesc.
Iti multumesc pentru aceasta atentionare, facuta cu dragoste frateasca. Multumesc, frate!

Am sa mai adaug 2 lucruri spre inseninarea atmosferei si a inlesni intelegerea/comunicarea dintre noi :

1. eu de fiecare data gresesc procedind stereotip : cind citesc cite o parere si simpt nevoia sa raspund , rareori se intimpla sa si am ceva cu persoana care a emis-o (au fost si asemenea cazuri dar doresc sa renunt din ce in ce m,ai mult la ele) dar deobicei folosesc prilejul ca pornind de la opinie sa ma adresez unui interlocutor anonim care ar gindi astfel si cu care doresc sa schimb pareri incadrate in principiul lumesc "unitatea si lupta contrariilor" sau mai crestineste , in folosul amindurora .
Desigur sora ca nu am nimic impotriva ta si nici nu am dorit sa folosesc prilejul pt. a epata ci am marturisit cum cunosc eu lucurirle despre care vorbim.
Dar deoarece limbajul folosit are o doza nativa de echivoc in el si ar putea preta la confuzii si neintelegeri doresc sa imi cer iertare pt. interventie si pt. modul in care m-am exprimat .
Nu am nimic cu nimeni !

2. In exemplul cu accidentatul zic asa : datorita firii noastre inclinate spre Dumnezeu , spre mila (" ... mila voiesc si nu jetfa" !) si spre mintuirea de-a impreunelea , spre dragoste fireasca dar si completata cu cea rationala fata de aproapele, sigur ca nu ne va lasa inima sa nu spunem o rugaciune cit de mica ori poate mai mare .
Dar trebuie sa ne fie clar , si asta spuneam despre tine ca si despre toti crestinii angajati bine pe calea mintuirii, ca din moment ce am ales pe Dumnezeu , de atunci incolo incepe si razboiul nostru in vazduhul inimii proprii cu ispititorul, din acel moment si pina la adormire vom duce un razboi neincetat cu vrasmasul . Adica trebuie sa fim pregatiti in orice moment din zi si din noapte pt. a tine piept vrasmasului , pt. tot ceea ce facem .
Si chiar daca Dumnezeu ne iubeste , El, din dragoste nu va opri ispita catre noi deoarece daca ar pieri ispita ar pieri si mintuirea . Numai prin lupta duhovniceasca se cistiga imparatia cerurilor si nu prin beatitudine si cugetare onirica !
Daca nu iti este frica decit de Dumnezeu , cu toata sinceritatea si lipsa de modestie iti marturisesc ca esti mult mai inaintata sau mai puternica decit imi inchipuiam eu . Si asta este f. bine bine si mai ales de neneglijat !

Pace si bucurie , spor duhovnicesc si multa izbinda celor ce primesc razboiul duhovnicesc si nu cad in desnadajduire ca si celor care se lupta dupa puteri ori de cite ori nu au incotro si trebuie sa dea piept cu vrasmasul !

În prealabil postat de zaharia_2009

Daca nu iti este frica decit de Dumnezeu , cu toata sinceritatea si lipsa de modestie iti marturisesc ca esti mult mai inaintata sau mai puternica decit imi inchipuiam eu . Si asta este f. bine bine si mai ales de neneglijat !

Nu, frate draga, nu sunt nici puternica si nici inantata, cum iti inchipui; si daca iti inchipui asa un lucru. Imi pare rau daca am lasat cumva aceasta impresie. Dar am ocrotitori buni, pe care cand pot ii vizitez in locurile in care ne-au lasat cate o particica si care imi sar in ajutor de cate ori am nevoie: sfintii de pretutindeni. Fara ei si fara ajutorul Maicii Domnului in special, as fi pierduta, crede-ma.
Am primit atata ajutor, cand am fost la ananghie, incat pot spune, ca cu ajutorul lor, chiar nu imi e frica de nimeni si de nimic, in afara de Dumnezeu. Ma folosesc de rugaciune ca sa trec Greul si l-am trecut cu bine pana acum si sper si pe mai departe la fel, dar numai cu ajutor si nu cu forta mea, caci nu am. Si multumesc pe aceasta cale celor, care, necunoscandu-ma si netinand cont de pericolul expunerii, s-au rugat pentru mine cu dragoste, vindecadu-mi multe rani. Cum as putea, sa refuz la randul meu ajutorul?!?
Iata unul din psalmii cu care imi fac curaj:


1. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea;
2. Mulţi zic sufletului meu: "Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! "
3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.
4. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.
5. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.
6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.
7. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit.
8. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.

Credeti ca s-a primenit forumul? Mie mi se pare ca a devenit f plicticos, nu primenit. Dar mai rezist 3 zile, pana incepe Postul Craciunului si atunci ma retrag pe durata postului, asa cum obisnuiesc.

În prealabil postat de zaharia_2009

2. In exemplul cu accidentatul zic asa : datorita firii noastre inclinate spre Dumnezeu , spre mila (" ... mila voiesc si nu jetfa" !) si spre mintuirea de-a impreunelea , spre dragoste fireasca dar si completata cu cea rationala fata de aproapele, sigur ca nu ne va lasa inima sa nu spunem o rugaciune cit de mica ori poate mai mare .
Dar trebuie sa ne fie clar , si asta spuneam despre tine ca si despre toti crestinii angajati bine pe calea mintuirii, ca din moment ce am ales pe Dumnezeu , de atunci incolo incepe si razboiul nostru in vazduhul inimii proprii cu ispititorul, din acel moment si pina la adormire vom duce un razboi neincetat cu vrasmasul . Adica trebuie sa fim pregatiti in orice moment din zi si din noapte pt. a tine piept vrasmasului , pt. tot ceea ce facem .
Si chiar daca Dumnezeu ne iubeste , El, din dragoste nu va opri ispita catre noi deoarece daca ar pieri ispita ar pieri si mintuirea . Numai prin lupta duhovniceasca se cistiga imparatia cerurilor si nu prin beatitudine si cugetare onirica !

Frate Zaharia, am ajuns la vorba ta. Ispitele despre care vorbesti si-au facut simtita prezenta; dar ele nu fac fata numelui Domnului Iisus Hristos, pe Care chemandu-L, te eliberezi de ele. Si am mai observat ca nici macar cele mai puternice ispite nu te constrang, ci asteapta o clipa ca sa le accepti. La fel si in vis: prima parte a visului e ispita; dar daca nu dai curs, deci nu accepti, ispita nu avanseaza; dar de disparut dispare doar cu ajutorul Domnului. Este ca o minune, cat de promt intervine Domnul, atunci cand ii chemam numele!
Cel putin asta este experienta mea.

[zaharia_2009]

Cu riscul de a fi pt. multi frati ca si osul de peste (nu poti sa il inghiti, nu poti sa-l scuipi afara ci iti sta mereu in git !) ma repet si urez tuturor nevoitorilor, care stiu ce fac , spor binecuvintat si multa izbinda in viata in duh si adevar !