vreau sa ma spovedesc dar imi e rusine

[kikyo_ea]

Am citit undeva o intamplare cutremuratoare care m.a marcat si la care ma gandesc mereu cand ma spovedesc. Era vorba despre un diacon imputernicit duhovniceste care asista din holul biseticii (pronaos... parca ii zice) la spovedanis unei femei. Nu suzea ce vorbra femeia cu preotul dar putea sa ii vada. De fiecare data cand spunea cate un pacat, diaconul vedea un sarpe iesind din gura femeii. Tot asa s.a intamplat pana la un moment in care toti serpii au venit inapoi in femeie. Cauza? Aceasta ascunsese un pacat de care ii era foarte rusine. La toate celelalte i s.a adaugat inca unul f mare... Acela de a ascunde pacatele si a te Impartasi cu nevrednicie... Usor nu este, dar mantuirea nu se obtine simplu. Fiti cu luare-aminte...

[Eugen7]

În prealabil postat de kikyo_ea

Fiti cu luare-aminte...

Sa fim cu luare aminte, sa nu ne fie frica decat de Dumnezeu. "In iubire nu este frica caci frica are cu sine pedeapsa (legii) iar cel ce se teme (de ceva) nu este desavarsit in iubirea lui Dumnezeu" (I Ioan). Cel ce este in iubirea lui Dumnezeu, cunoaste pe Dumnezeu si nu se teme decat ca nu cumva sa supere pe parintele Sau, pe Tatal, pe Dumnezeu (Sfanta Treime) si astfel sfintii marturisesc "caci de voi si umbla in mijlocul mortii nu ma voi teme caci TU cu mine esti".

Frica de demoni, de patimi si pacate nu este buna, caci le confera acestora o putere pe care nu o au in realitate. Harul lui Dumnezeu este mai puternic decat toate si de voieste omul se poate pocai intr-o clipa si poate reveni la Dumnezeu (Pilda Fiului Risipitor este elocventa).

Frica de Dumnezeu este mantuitoare iar frica de patimi si de demoni este inrobitoare.

La Dumnezeu trebuie sa venim din iubire nu de frica ca "justitia" divina ne va arunca in iad. Dumnezeu nu osandeste pe nimeni, omul singur sa osandeste pe sine prin alegerea mortii duhovnicesti definitive.

[kikyo_ea]

În prealabil postat de Eugen7

Sa fim cu luare aminte, sa nu ne fie frica decat de Dumnezeu. "In iubire nu este frica caci frica are cu sine pedeapsa (legii) iar cel ce se teme (de ceva) nu este desavarsit in iubirea lui Dumnezeu" (I Ioan). Cel ce este in iubirea lui Dumnezeu, cunoaste pe Dumnezeu si nu se teme decat ca nu cumva sa supere pe parintele Sau, pe Tatal, pe Dumnezeu (Sfanta Treime) si astfel sfintii marturisesc "caci de voi si umbla in mijlocul mortii nu ma voi teme caci TU cu mine esti".

Frica de demoni, de patimi si pacate nu este buna, caci le confera acestora o putere pe care nu o au in realitate. Harul lui Dumnezeu este mai puternic decat toate si de voieste omul se poate pocai intr-o clipa si poate reveni la Dumnezeu (Pilda Fiului Risipitor este elocventa).

Frica de Dumnezeu este mantuitoare iar frica de patimi si de demoni este inrobitoare.

La Dumnezeu trebuie sa venim din iubire nu de frica ca "justitia" divina ne va arunca in iad. Dumnezeu nu osandeste pe nimeni, omul singur sa osandeste pe sine prin alegerea mortii duhovnicesti definitive.

Aveti perfecta dreptate. Dar trebuie sa avem grija. Ideea era ca nu trebuie sa consideram Spovedania
un act de rutina... ceva facut superficial. Trebuie sa luam lucrurile in serios si sa punem inceput bun mantuirii. "Cu frica de Dumnezeu si cu Dragoste" sa ne apropiem... Imi cer iertare daca se interpreteaza gresit intamplarea pe care am scris.o. Pe mine ma intareste sa nu fiu superficiala.

[Eugen7]

În prealabil postat de kikyo_ea

Aveti perfecta dreptate. Dar trebuie sa avem grija. Ideea era ca nu trebuie sa consideram Spovedania un act de rutina... ceva facut superficial. Trebuie sa luam lucrurile in serios si sa punem inceput bun mantuirii. "Cu frica de Dumnezeu si cu Dragoste" sa ne apropiem... Imi cer iertare daca se interpreteaza gresit intamplarea pe care am scris.o. Pe mine ma intareste sa nu fiu superficiala.

Bineinteles ca nu trebuie sa fim superficiali in viata duhovniceasca (care implica Taina Sfantei Spovedanii, Taina Sfintei Euharistii) insa motivatia trebuie sa fie dragosta de Dumnezeu (si nu frica de patimi, demoni...)

Am considerat necesar sa fac acele precizari nu cu referire la dvs personal ci avand in vedere faptul ca multi oameni incearca sa se pocaiasca din frica (de demoni, de patimi) si nu din dragoste de Dumnezeu... iar rezultatele sunt dezastruoase intrucat pana nu experimentam , pana nu traim pana nu gustam din iubirea pe care Dumnezeu este gata sa ne-o dea deplin daca ne pocaim, ne smerim sincer... nu putem conlucra cu harul lui Dumnezeu intru Hristos Iisus.

Desigur pedagogia divina include si necazuri in viata omului, caci atunci cand omul sufera, experimenteaza durerea atunci el isi aduce aminte de Dumnezeu... insa consider ca doar omul care se pocaieste din iubire sincera poate ramane lana Hristos Iisus.