intrebare

[AlinB]

În prealabil postat de Jamaica

da este asa cum ati spus, o boala ce nu implica suferinta mare dar omul nu mai poate trai viata de dinainte si incerca sa faca tot ce facea inainte, si pe langa era si un om mandru. nu cred ca a stiut sa gestioneze problema, incerca din rasputeri sa se vindece si nimic nu l-a ajutat. nici la munca nu se mai putea duce din cauza a ce avea.... asta i-a pus capac.

Deci vezi tu, omul mai avea multa libertate de miscare semi-metaforic vorbind, dar a ales calea usoara dictata de orgoliu si frustrare.

din cate am citit nu exista slujbe pt aceste persoane, dar macar in pomelnic pot sa il trec?? multumesc pt raspunsuri

In baza judecatii enuntate mai sus + canoane as putea zice ca nu poate fi pomenit la serviciu public (asta da, include si pomelnicele). Dar nu as vrea sa iei aceasta afirmatie ca reper absolut.

Cred ca cel mai bine ar fi sa intrebati direct niste preoti mai induhovniciti, ca sa nu ispititi poate pe cineva care poate se gandeste doar la banii de pomelnic, ca sa zic asa.

"Povestea avva Macarie : umbland odata prin pustie am gasit o capatana de mort aruncata la pamant. Si clatindu-o cu toiagul cel de finic, mi-a grait capatana. Si am zis ei : tu cine esti ? Si mi-a raspuns capatana : eu am fost slujitor al idolitor si al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta, iar tu esti Macarie, purtatorul de duh si in orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt in chinuri si te vei ruga pentru dansii, se mangaie putin. I-a zis ei batranul : care este mangaierea si care chinul ? I-a raspuns lui : pe cat este de departe cerul de pamant, atata este focul de dedesubtul nostru, fiindca de la picioare pana la cap stam in mijlocul focului si nu este cu putinta sa se vada cineva fata catre fata, ci fata fiecaruia este lipita de spatele celuilalt. Deci cand te rogi pentru noi, din parte vede cineva fata celuilait. Aceasta este mangaierea. Si plangand batranul, a zis : vai zilei aceleia in care s-a nascut omul, daca aceasta este mangaierea muncii ! I-a zis ei batranul : este alta munca mai rea ? I-a raspuns lui capatana : noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, macar putin sunteni miluiti, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu si S-au lepadat de El si nu au facut voia Lui, dedesubtut nostru sunt."

[Jamaica]

gresit...avea ceva libertate dar nu prea putea sa tina un serviciu din cauza afectiunii. nu doresc sa intru in detalii

si da frustrarea, disperarea, lipsa unei solutii au dus la o familie indurerata.

Sfantul Luca al Crimeei - Arhiepiscopul de Crimeea

Despre viata Sfântului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist înzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta în temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!



Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu în anii terorii bolsevice. După anii petrecuti în închisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord în timpul războiului cu Germania nazistă, episcopul-chirurg salvează vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicină face ocolul lumii.

La adânci bătrâneti, lipsit de vederea trupească avea să răspundă mirării stârnite de liturghisirea lui fără gres prin următoarele cuvinte: „Cel ce si-a închinat viata Domnului nu poate fi niciodată orb fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfânt al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotrivă oferă lumii contemporane o extraordinară lectie de sfintire prin slujire si jertfă a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a înzestrat neamul omenesc.


E minunata aceasta carte, pe care o putem citi atunci cand ni se pare ca avem o cruce prea grea:

În prealabil postat de Jamaica

gresit...avea ceva libertate dar nu prea putea sa tina un serviciu din cauza afectiunii. nu doresc sa intru in detalii

si da frustrarea, disperarea, lipsa unei solutii au dus la o familie indurerata.

Milostenii si rugaciuni pot fi facute de catre cei din familie. Iar in privinta pomelnicelor, da, se pot trece alte rude cu tot neamul lor cel adormit. N-ar fi bine sa va cuprinda acum disperarea pe toti.

Dar si aceasta frustrare poate fi valorificata duhovniceste. Rugandu-se puternic cu rugaciunea vamesului, Dumnezeu poate sa mangaie si familia si sufletul celui adormit.
,, Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma/ iarta-ma pe mine , pacatoasa, si pe N.

De asmenea exista:
ACATIST PENTRU CEI ADORMIŢI - Mănăstirea Dervent

[Jamaica]

În prealabil postat de antoniap

Milostenii si rugaciuni pot fi facute de catre cei din familie. Iar in privinta pomelnicelor, da, se pot trece alte rude cu tot neamul lor cel adormit. N-ar fi bine sa va cuprinda acum disperarea pe toti.

Dar si aceasta frustrare poate fi valorificata duhovniceste. Rugandu-se puternic cu rugaciunea vamesului, Dumnezeu poate sa mangaie si familia si sufletul celui adormit.
,, Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma/ iarta-ma pe mine , pacatoasa, si pe N.

De asmenea exista:
ACATIST PENTRU CEI ADORMIŢI - Mănăstirea Dervent

multumesc!

[AlinB]

În prealabil postat de Jamaica

gresit...avea ceva libertate dar nu prea putea sa tina un serviciu din cauza afectiunii. nu doresc sa intru in detalii
si da frustrarea, disperarea, lipsa unei solutii au dus la o familie indurerata.

De doua ori indurerata.
Nu doar ca a pierdut un membru al ei, ci si cum l-a pierdut.
Sinuciderea e echivalentului unei ratari majore (ca sa nu mai vorbim de ce inseamna dpdv spiritual).

În prealabil postat de Jamaica

cu o boala (nu psihica). a fost si la manastiri si nimic nu i-a ajutat din cate cunosc, ce este in sufletul omului nu ai cum sa stii

Din pacate a fost doar sa caute vindecarea fizica si nu pe Dumnezeu care i-ar fi putut da vindecarea.

Daca l-ar fi cautat pe Dumnezeu, probabil ca le-ar fi avut pe amandoua, asa ..fara nici una.

Poti intelege disperarea si gestul sinuciderii la cel care sufera de o boala care ii da dureri cumplite, nu are analgezice si nici nu intrevede vreo scapare, nici spre vindecare, nici spre moarte.
Poti intelege disperarea si gestul sinuciderii a unui om inchis si torturat groaznic.

Dar intr-o societate in care sinuciderea poate fi motivata de o indispozitie, omul neavand nici lipsuri nici dureri majore nu poate fi decat un gest de lasitate, o "evadare" dinspre rau (relativ) spre si mai rau (spiritual vorbind).

[Kronos]

În prealabil postat de AlinB

Poti intelege disperarea si gestul sinuciderii la cel care sufera de o boala care ii da dureri cumplite, nu are analgezice si nici nu intrevede vreo scapare, nici spre vindecare, nici spre moarte.
Poti intelege disperarea si gestul sinuciderii a unui om inchis si torturat groaznic.

Dar intr-o societate in care sinuciderea poate fi motivata de o indispozitie, omul neavand nici lipsuri nici dureri majore nu poate fi decat un gest de lasitate, o "evadare" dinspre rau (relativ) spre si mai rau (spiritual vorbind).

Nu pricep de ce atâția oameni au o problemă în a percepe creierul ca pe un organ ca oricare altul care se poate defecta. Un om cu un psihic sănătos nu se sinucide dintr-un moft, nu se sinucide de plăcere sau dintr-o supărare minoră, ci pentru că fiziologia creierului s-a schimbat. Dintr-un șoc, dintr-o suferință îndelungată.. Se schimbă felul în care gândești. Când se îmbolnăvește pancreasul și apare diabetul (deși nu numai o dereglare a acestuia poate provoca boala) luăm „bulina” și mergem mai departe. Creierul, însă, e învăluit într-o aură de misticism și perceput ca un organ cu forțe oculte.. Problema cred că apare în urma unei greșeli în stabilirea raportului cauză-efect. Tulburările psihice apar ca urmare a modificării exprimării genelor ce dictează sinteza proteică, a modificării sensibilității receptorilor și, deci, a modificării generării și propagării impulsului nervos.

Nu vă mai grăbiți să judecați atât sinuciderea că nu știți cum se simte un om care în pragul ei. Pe cei care o fac nu-i duce capul că dacă omul respectiv ar gândi și s-ar simți cum gândesc și simt ei, nu ar mai recurge la gest?

[Jamaica]

...........

În prealabil postat de Kronos

Creierul, însă, e învăluit într-o aură de misticism și perceput ca un organ cu forțe oculte.. Problema cred că apare în urma unei greșeli în stabilirea raportului cauză-efect. Tulburările psihice apar ca urmare a modificării exprimării genelor ce dictează sinteza proteică, a modificării sensibilității receptorilor și, deci, a modificării generării și propagării impulsului nervos.

Nu vă mai grăbiți să judecați atât sinuciderea că nu știți cum se simte un om care în pragul ei. Pe cei care o fac nu-i duce capul că dacă omul respectiv ar gândi și s-ar simți cum gândesc și simt ei, nu ar mai recurge la gest?

Cum adica organ cu forte oculte? ... Ce face el? Vraji?... Cat despre faptul ca ascunde multe mistere, ca ne uimeste necontenit atunci cand incercam sa aprofundam anatomia si fiziologia lui, asta e chiar adevarat. Orice tratat modern din domeniu citim, suntem cel putin incurcati sub impresia datelor care solicita serios intelegerea si imaginatia noastra. Ma refer la cei care am studiat cat de cat sistemul nervos, ca despre neinitiati nici nu are rost sa vorbim, ei nu pricep nimic sau pricep prost. (Oare e intamplator faptul ca specializarea cea mai indelungata si mai dificila a unui medic este cea din neurochirurgie?)
Poate ai vrut sa spui ca ne simtim oarecum descurajati atunci cand studiem creierul omenesc. Mda... Depinde insa ce asteptari avem. Daca aflam de la inceput ca ne confruntam cu sistemul cel mai complex din organismul uman, ca studiile din domeniu sunt departe de a fi lamurit pana la capat vreo problema, atunci poate ca am avea o perceptie mai realista asupra creierului si asupra capacitatii noastre de a-l cunoaste cat de cat.
Pe de alta parte, un anumit respect se impune de la sine. Pai, sa ne gandim o clipa:
- e organul cu cele mai multe celule (miliarde)
- interconectate, direct sau indirect, astfel incat "in creier totul se leaga cu totul" (principiul, de inceput de secol 20, al savantului Le Ny)
- ale carui celule se pot divide si inlocui/regenera (asta s-a descoperit abia in ultimii ani)
- la care vin toate informatiile din organism si de la care pornesc comenzi pentru toate componentele corpului, nimic nefiind lipsit de monitorizare si conducere cerebrala in corpul nostru
- care detine o capacitate incalculabila de stocare a informatiilor si o viteza si adancime de procesare uluitoare, cu efecte inclusiv creative (performanta pe care, in ciuda dotarilor, nu o detine deocamdata nici un computer)
- responsabil de reglajul si conducerea tuturor activitatilor umane (joc, munca, invatare, creatie - nu se poate cand esti lipsit de creier...)
- legat, indiscutabil, desi nu se stie prea precis in ce mod, de viata psihica, de suflet (unii vad creierul si sufletul coabitind, precum o gazda si un parazit; altii vad sufletul ca pe o functie a creierului; altii considera ca sunt doi vecini de apartament siliti sa convietuieasca o vreme, desi s-ar lipsi daca ar fi posibil; altii cred ca sufletul naste totul inclusiv pe creierul sau etc. etc. Teorii si teorii, modele si modele, savanti si savanti, scoli si scoli, dovada ca acest organ preocupa in gradul cel mai inalt pe posesorii de creier.)

Am incercat sa trasez o linie foarte subtire, caricatural de schematica, in legatura cu motivatia noastra de a lua in serios creierul. Pentru a aprofunda problema (iar nu pentru a bagateliza, desconsidera - tipic nevrotic - realitatea) e nevoie de ani lungi de studiu serios. Eu am facut-o pe branci intre 20 si 35 ani si garantez ca abia de am zarit un strop din zarea problemei, in ciuda faptului ca am si publicat 2 volume, prin anii 95, din care mai dadeau examene pe la Medicina, Biologie si Psihologie cei din anii I si II. (Cine doreste sa verifice informatia, poate sa caute si sa citeasca la biblioteca oricareia dintre facultatile amintite.)

Cat despre faptul ca unele centre de investigatie a fenomenelor psi (in special rusesti si americane) au adus la cunostinta publicului date din domeniul parapsihologiei, implicit din activitatea creierului, asta nu face decat sa arate ca ne aflam noi, cu mintea noastra mititica, intr-un stadiu infantil al cunostintelor despre creier si ca, de va mai fi omenirea, aventura cunoasterii creierului va continua pe drumuri deocamdata nebanuite.

Nimic nu garanteaza ipoteza biologista, aflata intr-unstadiu inca incipient, ca tulburarile psihice sunt un fel de efect al unei disfunctii biochimice cerebrale.
Desi o lezare anatomica (de pilda o ablatie) sau o dereglare functionala a activitatii creierului sunt urmate, cel putin o vreme, de tulburari semnificative ale vietii psihice: aceasta nu constituie un motiv suficient de tare pentru a admite ca boala psihica decrge, ca sa zic asa, din imbolnavirea creierului.

Sa dau un exemplu, legat chiar de suicid si depresie: desi medicamentele antidepresive au o rata oarecare (nu grozav de mare) de succes, fie si temporar (intrucat au loc frecvent recaderi), exista in paralel abordarile: psihanalitica, cognitivista si, mai ales, psihoterapia ortodoxa ale caror rezultate, arata cercetarile, sunt cel putin comparabile cu interventia medicamentoasa, de nu chiar superioare.

In teorie, aflam de pilda ca depresia este numita si "sindromul de neajutorare dobandita". Dobandita cum? Prin invatare! Oamenii invata pur si simplu sa gandeasca, simta, voiasca, sa actioneze, sa reactioneze intr-un mod pe care il etichetam noi cu termenul de depresie.
Cum e aici cu rolul creierului? E limpede ca el nu genereaza depresia, ci gazduieste, facind posibila, reprezentatia ei teatrala... Pe bulevardul social, desigur, ca sa pomenesc si neglijatul factor numit socialul (relatii, roluri, ierarhii, presiuni, clisee culturale, reprezentari sociale, cutume-obiceiuri, traditii etc.) unde, mai nou, ne dam in vant dupa cross/culture...

Abuzul de psihotrope - neuroleptice, sedative, hipnotice si alte bazaconii, au adus deja date alarmante in literatura medicala din intreaga lume. Am dori bucurosi sa scapam de psihotrope insa, deocamdata, ne lasam purtati de obisnuinta abordarii biochimice si visam mai departe la medicamente tot mai performante.

Interesant insa, pentru a spune si contrareplica, urmatorul fapt: vin la spital tot felul de "indraciti", unii trimisi chiar de oamenii Bisericii care, dupa niscaiva neuroleptice si putina odihna, dupa o cura de liniste si grija profesionista, se trezesc parasiti de toti dracii care ii bantuiau. Hopa! Cum vine asta? ..... Pai, probabil, a fost la mijloc vreun diagnostic gresit, vreo pripeala, ne asigura balbaindu-se desteptii care, initial, se aratau foarte convinsi ca iar au prins o vrajitoare.... (Personal nu stiu ce sa zic, raman insa atent la noutati in domeniu.)