Sfintii inchisorilor

[Ekaterina]

Nu am citit acest lucru si m-a impresionat profund postarea ta. Eu l-am descoperit tarziu pe Parintele Oprea Craciun, prima data am citit pe site despre dansul iar apoi in revista Familia Ortodoxa. Am ramas impresionata de discretia Parintelui, pe care o recomanda si fiilor duhovnicesti. Parintele spunea ceva de genul, sa-ti duci crucea, suferinta cu discretie. Ce mult m-a folosit acest cuvant!

[Ekaterina]

Dupa o vreme petrecuta in inchisorile din Vacaresti si Jilava, Vulcanescu va ajunge in inchisoarea din Aiud. Aici, el va vorbi mult despre rezistenta morala si credinta, adevarata forta a celor intemnitati, in fata chinurilor de neimaginat ridicate de conducerea vremii asupra elitei romanesti. Pentru cuvintele sale, Vulcanescu a fost aruncat in cele mai reci si intunecate celule ale inchisorii, fara pat si fara manacare sau apa.

Intr-o celula rece si intunecata din Aiud, Mircea Vulcanescu va muri cu moarte de martir. Unul dintre colegii de suferinta, epuizat, se va prabusi pe piatra rece a temnitei. Biruit de mila si de dragoste, Vulcanescu se va intinde gol pe podeaua de piatra, iar pe cel epuizat il va aseza peste el, ca sa se incalzeasca. Urmarea avea sa fie una fatala, Vulcanescu imbolnavindu-se grav de plamani.

Mircea Vulcanescu, care si-a dat viata pentru aproapele sau, a trecut la cele vesnice in ziua de 28 octombrie 1952, bolnav de plamani. La cei numai 48 de ani ai sai, Vulcanescu a lasat posteritatii un testament tulburator, un testament de sfant, ultimele sale cuvinte fiind: "Sa nu ne razbunati!"

http://www.crestinortodox.ro/diverse...cu-125861.html

[Ekaterina]

In spatele bucatariei de la inchisoarea de la Aiud era o baie cu dusuri pe care aproape orice detinut o stia. Langa baie era o camera dotata cu un pat de sipci. Deasupra patului era o grinda pe care se fixa o pereche de catuse. De cate ori am fost introdus in aceasta camera pentru tortura, catusele erau fixate sus pe grinda si ma asteptau. Eram dezbracat in pielea goala si legat cu catusele de maini. Cu picioarele stateam pe patul de sipci, in pozitie verticala. Calaul care imi aplica cea mai grozava tortura era o femeie. Avea o biciusca speciala din otel, lucrata frumos, artistic.

Loviturile erau aplicate de sus in jos. Durerea acestor lovituri era atat de mare, incat de multe ori mi-am pierdut cunostinta inainte de a se termina intreg tipicul torturii (…) Pentru tortura erau scosi doi-trei oameni din camere diferite. In timp ce unul era torturat, ceilalti asteptau cu groaza sa le vina randul.

S-a intamplat sa fiu scos pentru tortura in aceeasi serie cu Mircea Vulcanescu. Torturarea mea se terminase si acum zaceam aruncat intr-un colt, pe jos. La rand era el. Dupa ce l-au torturat, pentru a nu stiu cata oara, prin bataia pe tot corpul a cazut in nesimtire. Era plin de sange. Un tigan robust l-a luat de un picior, tarandu-l pe jos.

Capul ii balanganea in dreapta si-n stanga, ca o minge legata cu sfoara trasa de un copil zglobiu. Cum trecea tocmai prin dreptul meu, m-am tarat putin sa ii imbratisez capul si sa-l incurajez… Imbaindu-l cu apa rece, a contractat o congestie pulmonara si dupa cateva zile a murit, sporind mormintele necunoscutilor de pe campul din vecinatate cu inca unul.

Marturia lui Nicolae Cracea din Albumul Fericiti cei prigoniti.