Dificultati de integrare in comunitatea ortodoxa

Fratilor si surorilor,
am deschis acest topic deoarece un bun prieten al meu, poate si al vostru, nazuieste sa se converteasca la Ortodoxie (daca ma exprim corect) si intampina mari dificultati in relatiile cu ceilalti credinciosi.
Asa cum il cunosc, prietenul meu e un om cu adevarat dornic sa fie un bun crestin. Sunt sigur ca Il iubeste sincer pe Domnul, ca iubeste frumusetea slujbelor noastre, ca a gasit in Sfintii Parinti si in preotii nostri indrumatorii adevarati pentru o viata in Hristos, pentru mantuire si desavarsire.
Dar el se astepta sa gaseasca in Biserica mai multa apropiere sufleteasca, spera sa simta ca oamenii isi poarta unii altora poverile, ca se iubesc dechis, ca se sustin etc.
Se simte oarecum stingher in comunitatea euharistica.
Mi-a marturisit ca este trist...

Ma tem foarte pentru el! Deoarece a cunoscut si alte comunitati din alte confesiuni, ma tem sa nu devina prada unor nostalgii si sa se sminteasca.
Pana acum eu i-am impartasit dificultatile mele, uneori asemanatoare cu ale lui si l-am sfatuit sa aiba rabdare, deoarece procesul acomodarii se realizeaza treptat, nu spontan. Sa isi caute duhovnicul potrivit si sa nu forteze (firea lui e cu totul potrivnica spiritului de massa, conformismului tampit si habotniciei).
Cred ca acest om este intr-adevar un sincer cautator al lui Dumnezeu si as voi sa il ajutam sa se simta Acasa in comunitatea noastra.
Oare cum il putem ajuta?
Dumnezeu sa ne ajute!

P.S. Ma adresez in special userilor convertiti la Ortodoxie (de pilda lui N.Priceputu), poate ne vor impartasi din experienta si solutiile lor in impreuna-lucrarea cu Duhul Bisericii lui Hristos.

În prealabil postat de ioan cezar

Dar el se astepta sa gaseasca in Biserica mai multa apropiere sufleteasca, spera sa simta ca oamenii isi poarta unii altora poverile, ca se iubesc dechis, ca se sustin etc.
Se simte oarecum stingher in comunitatea euharistica.
Mi-a marturisit ca este trist...

Acesta este un neajuns care şi pe mine mă doare de multă vreme. Când m-am apropiat eu de Biserică am avut şansa să cunosc biserica Sf. Silvestru, unde slujea Părintele Galeriu, care era un om cu multă dragoste, cultivând implicarea credincioşilor în viaţa Bisericii şi comuniunea frăţească. N-am fost eu vrednic, însă, poticnindu-mă în ale vieţii şi neapropiindu-mă suficient de ceilalţi, iar după trecerea părintelui la Domnul am căutat în alte parohii această comuniune.

Totuşi, n-am avut suficientă deschidere şi implicare, deşi am întâlnit preoţi care doreau şi ei să existe o legătură mai strânsă între enoriaşi. Un astfel de preot este Visarion Alexa, de la parohia Sf. Nicolae Militari.

Cu siguranţă, sunt şi mulţi alţii, dar trebuie aflaţi, chiar dacă nu sunt în parohia de lângă casă. Îmi vin în minte câteva nume: Părintele Gordon (de la o biserică de lângă liceul Gh. Lazăr), părintele Vasile Gavrilă (Biserica Rusă), părintele Ioan de la Biserica Icoanei.

Cine cunoaşte parohii mai active, unde există legătură frăţească, cred că ar fi bine să ni le spună, pentru că o comunitate de acest fel nu e niciodată prea mare.

În plus, cred că ar trebui să cultivăm şi noi mai mult legătura frăţească ce începe între noi pe acest forum, continuând-o în viaţa reală. Au fost câteva încercări timide de a ne întâlni. Ar trebui să le înmulţim, să fie lunare, de exemplu. Iar prilejuri binecuvântate de întâlnire cred că am găsi destule.

Uitându-mă în urmă, cel mai uşor cred că m-am integrat în comunităţile din şcoală, iar apoi serviciu. Poate pentru că aici aveam obiective comune pe termen scurt, pentru care este necesar să colaborăm, plus că la serviciu petrecem foarte mult timp.

Integrarea în familie se pare că nu prea mi-a reuşit, având în vedere că tata îmi reproşează, încă, faptul că mi-am dorit să mă separ cumva de ei şi să duc un alt fel de viaţă...

Integrarea în comunitatea ortodoxă (a bisericii pe care o frecventez) a durat câţiva ani (vreo 4 chiar!) Când am început să particip la Sfânta Liturghie în această biserică, mi-am dorit foarte mult să-i cunosc şi să stau de vorbă cu ceilalţi enoriaşi. Dar ceva nu se lega...
Apoi am avut o perioadă (de depresie) în care eram foarte speriată şi concentrată cumva pe trăirile proprii - simţeam că ei nu mă puteau ajuta, aşa că nici atunci nu s-a creat vreo legătură (cel puţin nu vizibilă), cu excepţia legăturii dintre mine şi părintele duhovnic.
Abia mai târziu o fată cam de vârsta mea m-a invitat în oraş şi aşa, încet-încet, am intrat în vorbă şi ne-am cunoscut. Apoi s-au creat diverse relaţii de prietenie, mergem împreună în scurte excursii, ne vizităm, vorbim etc.

Cum spuneam şi pe alt topic, se mai creează legături şi între noi, cei de pe forum :-)

Aşa că să nu deznădăjduim!

[gpalama]

În prealabil postat de ioan cezar

Fratilor si surorilor,
am deschis acest topic deoarece un bun prieten al meu, poate si al vostru, nazuieste sa se converteasca la Ortodoxie (daca ma exprim corect) si intampina mari dificultati in relatiile cu ceilalti credinciosi.
Asa cum il cunosc, prietenul meu e un om cu adevarat dornic sa fie un bun crestin. Sunt sigur ca Il iubeste sincer pe Domnul, ca iubeste frumusetea slujbelor noastre, ca a gasit in Sfintii Parinti si in preotii nostri indrumatorii adevarati pentru o viata in Hristos, pentru mantuire si desavarsire.
Dar el se astepta sa gaseasca in Biserica mai multa apropiere sufleteasca, spera sa simta ca oamenii isi poarta unii altora poverile, ca se iubesc dechis, ca se sustin etc.
Se simte oarecum stingher in comunitatea euharistica.
Mi-a marturisit ca este trist...

Roaga-te pentru el, pentru ca bunul Dumnezeu sa-i daruiasca bucurie in suflet si sa-i alunge mahnirea.


Poate nu a gasit o comunitate care sa-l primeasca cum trebuie. Cel mai ok ar fi sa mai caute si alte biserici si sa se stabileasca intr-una. Usor, in timp, se va forma o legatura intre el si comunitatea aceea.
In FIECARE biserica si in fiecare comunitate exista "bisericute", grupuri de oameni stransi uniti care isi impartasesc necazurile, bucuriile. Dar trebuie sa stea un timp intr-o comunitate.



Dar vezi tu, oarecum cred ca a inteles putin gresit duhovnicia Ortodoxa, avand probabil o experienta anterioara usor gresita; eu inteleg ca el se asteapta la un altfel de discurs, poate putin fatarnic, care nu o sa-l gaseasca in Ortodoxie. Incearca sa nu-l imbeti cu vise si cu promisiuni, pentru a nu sapa mai adang groapa dezamagirii.


Intr-o vedenie, Dumnezeu a descoperit unui pustnic urmatorul lucru: pe o mare involburata, erau multe barci cu ingeri. In apa erau multimi de oameni care se straduiau sa stea la suprafata, unii se inecau, altii se zbateau. Ingerii se straduiau sa-i ridice in barci, dar unii nu vroiau. Pe cei pe care il ridicau in barci ii duceau la mal, unde ii lasau sa se odihneasca, le dadeau de mancare, ii povatuiau bine, le dadeau un toiag si le aratau drumul pe care sa mearga.

Viata duhovniceasca ortodoxa nu este deloc asemanatoare cu mistica protestanta si nici cu cea catolica. Viata duhovniceasca ortodoxa este si o mica pustnicie in mijlocul lumii pe care trebuie sa si-o asume.


E posibil ca el sa-si doreasca mult acelasi discurs de: "frate si sora si Domnul Isus", discurs fals, plin de iubire falsa, dar pe care el l-a luat de bun si cu care s-a obisnuit.

În prealabil postat de gpalama

Roaga-te pentru el, pentru ca bunul Dumnezeu sa-i daruiasca bucurie in suflet si sa-i alunge mahnirea.

Viata duhovniceasca ortodoxa este si o mica pustnicie in mijlocul lumii pe care trebuie sa si-o asume.

Subscriu acestor afirmaţii. Se poate ca cele mai bune relaţii să fie cele create prin rugăciunea către Dumnezeu, pentru aproapele.
Apoi, mântuirea, viaţa aceasta "duhovnicească", deşi nu se realizează în izolare, vizează totuşi intimitatea noastră. Eu nu m-aş deschide dintr-o dată în faţa unei persoane pe care nu o cunosc prea bine, chiar dacă frecventăm aceeşi biserică sau comunitate.

În prealabil postat de gpalama

E posibil ca el sa-si doreasca mult acelasi discurs de: "frate si sora si Domnul Isus", discurs fals, plin de iubire falsa, dar pe care el l-a luat de bun si cu care s-a obisnuit.

Nu e obligatoriu să fie fals, nici nu este apanajul protestanţilor considerearea reală ca fraţi a celorlalţi creştini. Aşa vorbesc şi călugării, şi preoţii. Individualismul nu este o calitate a Ortodoxiei, ci o obişnuinţă mai recentă, neregăsită în Biserica de odinioară. Este nevoie şi de rugăciune particulară şi de asceză, dar este nevoie şi de comuniune.

Îmi amintesc că lipsa aceasta o sesiza şi Sorin Dumitrescu, exprimându-şi tristeţea că, atunci când ne împărtăşim, nu-l cunoaştem pe cel din faţa noastră şi pe cel din urmă.

Ne ducem şi ne întoarcem singuri la (de la) biserică, iar aceasta nu trebuie să fie aşa, pentru că acolo e doar începutul comuniunii euharistice; ea trebuie să continue în viaţă, Biserica nu e doar în biserică.

[catalin2]

Individualismul a fost preluat din Apus, nu e propriu nu numai ortodoxiei, dar nici Rasaritului. Vedem ca in Rasarit, mergand pana in Orientul Indepartat, exista o comuniune, chiar fara sa fie crestini.
Daca cineva vine la ortodoxie trebuie sa vina in primul rand pentru Hristos. Cred ca cel mai bine e la inceput sa citeasca din vietile sfintilor, acolo gasim modele care ne intaresc.
La biserici de obicei se organizeaza pelerinaje la manastiri, cine vrea sa participe isi face si legaturi de prietenie. Sau participarea la actiuni caritabile, etc. De obicei cineva convertit la ortodoxie e mai bine privit, cu mai multa afectiune.

Este o problemă foarte delicată dar în acelaşi tmp cât se poate de reală accea a asimlării de către acei care fregventează o anumită biserică a unui converit sau a unui rătăcit care a făcut multe păcate iar într-o bună zi i s-a aprins în suflet dragostea pentru Hristos şi pentru biserică.

Dacă de regulă preotul prin lucrarea tainelor bisericii, are un comportament delicat şi binevoitor pentru unul ca acesta, mult mai greu (sau uneori deloc) cei care sunt "stâlpii" bisericii adică cei care vin acolo de când se ştiu şi sunt implicaţi în viaţa bisericii şi în acţiunile de întreţinere a acestul lăcaş îl vor adopta.

În majoritatea bisericilor ortodoxe sunt bisericuţe aşa cum s-a spus, sunt cei care se cred aproape sfinţi şi de care de multe ori şi preotul se teme, mai sunt şi pârâcioşi, mai sunt şi bârfitori(toare) sau unii care se tem să nu le ia cineva locul în sfântul altar, la pangar sau în strană. De multe ori unul nou venit (să zicem convertit) va fi acceptat foarte greu sau deloc. Vor spune: "ăsta(asta) a fost pocăit sau a s-a recăsătorit, sau a fost comunist sau ateu ori câte altele a mai fost...iar acum stă numai prin biserică şi mai vrea să fie şi bineprimit!"

Dacă însă ne vom gândi la felul cum l-au răstignit pe Iisus acei cărora le-a făcut numai bine, la chinurile la care au fost supuşi sfinţii sau la smerenia Maicii Domnului vom înţelege că ortodoxia este credinţa celui pe care nu-l bagă nimeni în seamă, nu-l laudă nimeni şi va spori cu fiecare zi în care a primit doar jjicniri, respingeri şi în cel mai bun caz indiferenţă.

Fratele tău penticostalul să citească din Sfinţii Părinţi, să înveţe răbdare în necazuri şi smerenia. Avându-le pe acestea va începe să înţeleagă de ce ortodoxia este credinţa cea adevărată.

Ha, Dorina, nu este penticostal, nici vorba!...
Topicul curge minunat, iar problema nu e pentru penticostali anume ci pentru dificultatile noastre reale din Biserica. Ne putem folosi fiecare de acest subiect. Asa sa ne ajute BUnul Dumnezeu!

[Cornel Urs]

În prealabil postat de dorinastoica14

Fratele tău penticostalul să citească din Sfinţii Părinţi, să înveţe răbdare în necazuri şi smerenia. Avându-le pe acestea va începe să înţeleagă de ce ortodoxia este credinţa cea adevărată.

asta ar trebui sa faca si "ucenicul".