Biserica CATOLICA ZGUDUITA DE NOI DEZVALUIRI ! ! !

[Mihailc]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Exact aceeaşi situaţie este şi la romano-catolici, doar cu o treaptă mai jos. Chemarea la preoţie nu este opţiune a persoanei. Cristos îi cheamă. El le spune "Eu v-am ales pe voi". De aceea spunem că preoţia este vocaţie, nu profesie. Semnele că ai vocaţie la preoţie sunt, printre altele, dorinţa de a fi căsătorit mistic cu Domnul şi cu nimeni altcineva.

Cum să nu fie o opțiune a persoanei? Dumnezeu când cheamă, așteaptă răspunsul omului, care e o opțiune!
Adică un creștin care viețuiește într-o familie nu poate fi ”căsătorit mistic cu Domnul”? Catolicii n-ar trebui să uite că Hristos are o singură mireasă cu care e ”căsătorit mistic” și anume Biserica, iar oricine este parte a Bisericii este căsătorit mistic cu Hristos, iar viața spirituală nu e un premiu pentru renunțarea la sexualitate.

Tot aşa sunt aleşi şi presbiterii: dintre cei deja celibatari, în virtutea unei alegeri de viaţă anterioare, din perioada de discernământ vocaţional.

Deja o dai puternic în sofisme. Dar dacă un candidat la preoție nu are chemare pentru monahism, înseamnă că nu poate să ajungă preot?
Din păcate, totalitarismul ideologic al catolicismului deturnează atenția candidatului la preoție de la adevărata cercetare a vocației, la drama castrării simbolice voluntare impuse ca o condiție sine qua non pentru hirotonie. De altfel canonul 13 al Sinodului Ecumenic Quinisext spune clar:

”Drept aceea, de s-ar afla cineva vrednic pentru hirotonie întru ipodiacon sau întru diacon, sau întru presbiter, acesta vieţuind împreună cu soţia cea după lege, în nici un chip să fie oprit de la urcarea la o astfel de treaptă, nici cumva să i se ceară în timpul hirotoniei să mărturisească că se va depărta (reţine) de la însoţirea legală cu propria sa soţie, pentru ca să nu fim siliţi a ocărî de aici (din această pricină) căsătoria (nunta) cea le*giuită (rânduită) de Dumnezeu şi cea binecuvântată prin fiinţa sa de faţă (prezenţa sa)”

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Mihailc

Adică un creștin care viețuiește într-o familie nu poate fi ”căsătorit mistic cu Domnul”?

Nu, am explicat mai înainte (pe scurt) unui alt interlocutor. Este motivul pentru care călugăriţele (ca şi călugării) ortodocşi nu se pot căsători, fiind deja căsătoriţi mistic cu Domnul.

Deja o dai puternic în sofisme. Dar dacă un candidat la preoție nu are chemare pentru monahism, înseamnă că nu poate să ajungă preot?

Nu. Preoţirea înseamnă intrarea într-un ordin. Este sacramentum ordinis.

De altfel canonul 13 al Sinodului Ecumenic Quinisext spune clar:

Străvechea minciună ortodoxă cu acest canon o găsiţi demontată aici: http://www.profamilia.ro/apologetica.asp?celibat=4

[lore86]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Străvechea minciună ortodoxă cu acest canon o găsiţi demontată aici: http://www.profamilia.ro/apologetica.asp?celibat=4

Dintre ideile amintite in acel material expun:
Canonul 6 stabileşte că preoţilor şi diaconilor nu le este permis să se căsătorească după hirotonire.


Canonul 13 : Acest canon decide că preoţii, diaconii şi subdiaconii în Biserica Orientală pot, "în conformitate cu străvechile orânduieli date de Apostoli", pentru desăvârşire şi dreaptă rânduială, să convieţuiască cu soţiile lor şi să facă uz de căsătorie cu excepţia timpului în care slujesc la altar şi săvârşesc sfintele taine, când trebuie să se înfrâneze. Aceasta s-a hotărât de către Părinţii adunaţi la Conciliul din Cartagina, în Africa: "Preoţii, diaconii şi subdiaconii trebuie să se înfrâneze în timpul în care slujesc la altar, pentru ca să păstrăm şi noi ceea ce a fost transmis de către apostoli şi a fost observat din timpurile cele mai vechi, folosind timpul pentru toate, în special pentru rugăciune şi pentru post: aşadar, cei care slujesc la altarul dumnezeiesc trebuie să se înfrâneze întru totul în timpul slujbelor lor sfinte, ca să poată dobândi ceea ce cer de la Dumnezeu cu toată umilinţa". Cine, aşadar, îndrăzneşte, încălcând canoanele apostolilor, să-i lipsească pe slujitorii "in sacris", adică pe preoţi, pe diaconi şi subdiaconi de la unirea şi împreunarea cu soţiile lor legitime, ca şi cel care, sub pretextul evlaviei, îşi alungă soţia şi continuă să trăiască separat de ea, trebuie exclus din cler.


Nu stiu ce nu e clar. Unii incalca flagrant canoanele sfintilor parinti.

Necuratul si-a varat zdravan coada, dezbinand Biserica lui Hristos, biserica primara. Inovatiile aduse reprezinta tichia de margaritar pe capul chelului. Nu de astfel de inovatii are nevoie un traitor crestin pentru a-si atrage harul Duhului Sfant, ci de post, rugaciune si nevointa, de virtuti crestine si de lupta cu pacatul. Fara acestea suntem niste zerouri umflate si atat.

Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem ce sa agonisim si ce sa respingem in fiecare moment al vietii noastre. Caci viata noastra duhovniceasca este alcatuita dintr-un lung sir de alegeri.

Fiecare trebuie sa poarte o cruce potrivita pentru el. Daca e prea mare, va cadea sub povara ei. Celibatul mi se pare o cruce prea mare pentru un preot catolic tanar, aflat in mijlocul lumii. E ca si cum ai pune paie langa foc si te-ai ruga apoi sa nu arda!

Abia isi stapaneste gandurile de desfranare si patimile un monah postitor incercat. Nu e gluma. In Vietile Sfintilor scrie cat de greu este sa lupte cu gandul desfranarii, cu patimile in general, chiar si un pustnic. Cum sa vii sa-i ceri sa duca o astfel de lupta unui preot tanar care mai trebuie sa si povatuiasca enoriasele sa fie cuminti? E o cruce prea mare, pe care cred ca aceia care au pus-o pe umerii catolicilor au ales-o din trufie. Ar fi bine sa-si recunoasca neputintele si sa-si ia o cruce pe care pot s-o si duca.

Dupa o perioada de sihastrie, timp in care s-a despatimit, Sfantul Serafim de Sarov a povatuit multi credinciosi si credincioase. Sa luam aminte la viata acestui sfant.

[DragosP]

Şi uite ce meşteşugit ne-am îndepărtat de la ideea topicului fratelui Cristi.

[stefan florin]

În prealabil postat de DragosP

Şi uite ce meşteşugit ne-am îndepărtat de la ideea topicului fratelui Cristi.

ba deloc. Acum se discuta cauza care a dus la faptele regretabile ale acelor "preoti" catolici

[tikkun_olam]

În prealabil postat de antoniap

Celibatul mi se pare o cruce prea mare pentru un preot catolic tanar, aflat in mijlocul lumii. E ca si cum ai pune paie langa foc si te-ai ruga apoi sa nu arda!

Dar celibatul nu este incompatibil cu căsătoria. Poţi să fii celib chiar şi în interiorul căsătoriei, doar că dorinţa prea mare a unora de a îi controla pe preoţi chiar şi cu priivre la ce fac în propria casă sau în propriul dormitor i-a împins la alegerea acestei soluţii extreme. Este la mijloc o mentalitate de tip big-brother pe care vîrfurile catolicilor şi-au manifestat-o de multe ori în istorie, alt exemplu fiind Inchiziţia ereziilor.

Cred că rânduiala ortodoxă în care i se permite preotului să se căsătorească (ba din câte am înţeles i se şi impune oarecum) este cea mai normală atunci când este luată în serios de preot şi de soţia lui. De la un moment dat, pentru cei care într-adevăr doresc viaţa creştină mai apropiată de desăvârşire, chiar în interiorul căsătoriei se ajunge la celibatul amândurora de comun acord, în sprijinul reciproc pentru mântuire. Dezlegarea de "pat", care pentru unii este foarte grea, dacă nu imposibilă (doar a vorbit şi Pavel despre cei care nu se pot înfrîna) ar trebui să apară în interiorul căsătoriei în mod natural, de comun acord între cei doi soţi, odată şi cu evoluţia spirituală a amândurora şi cu înălţarea chiar şi a "frecvenţei" iubirii dintre cei doi soţi. Odată cu mai marea spiritualizare a celor doi în timp, şi iubirea sau grija reciprocă se spiritualizează şi ruperea de relaţiile sexuale apare în modul cel mai firesc chiar în interiorul căsătoriei.

În prealabil postat de tikkun_olam

Odată cu mai marea spiritualizare a celor doi în timp, şi iubirea sau grija reciprocă se spiritualizează şi ruperea de relaţiile sexuale apare în modul cel mai firesc chiar în interiorul căsătoriei.

Desigur, exista un timp pentru toate. Procedand astfel, cei doi soti se bucura impreuna de frumusetea fiecarei etape din viata lor. Se orienteaza impreuna spre cele duhovnicesti si isi cauta pacea sufleteasca fara a se simti frustrati de inconvenientele ce vin odata cu varsta pe plan fizic.

[nutucutu]

În prealabil postat de antoniap

Fiecare trebuie sa poarte o cruce potrivita pentru el. Daca e prea mare, va cadea sub povara ei. Celibatul mi se pare o cruce prea mare pentru un preot catolic tanar, aflat in mijlocul lumii. E ca si cum ai pune paie langa foc si te-ai ruga apoi sa nu arda!

Da, primul celibatar tinar pe care il cunoastem se numeste apostolul Ioan. Ce vi se pare dumneavoastra nu are nici o legatura cu ceea ce poate Domnul nostru si harurile pe care EL le daruieste celor care Il urmeaza.

În prealabil postat de antoniap

Abia isi stapaneste gandurile de desfranare si patimile un monah postitor incercat. Nu e gluma. In Vietile Sfintilor scrie cat de greu este sa lupte cu gandul desfranarii, cu patimile in general, chiar si un pustnic. Cum sa vii sa-i ceri sa duca o astfel de lupta unui preot tanar care mai trebuie sa si povatuiasca enoriasele sa fie cuminti? E o cruce prea mare, pe care cred ca aceia care au pus-o pe umerii catolicilor au ales-o din trufie.

De ce nu sinteti la fel de aspra cu Biserica Ortodoxa care accepta in monahism tineri de 18 ani. Crucea lor nu e la fel de grea? Si pe Biserica Ortodoxa tot trufia o mana atunci cind pune pe umerii unor adolescenti o astfel de cruce? Pe de alta parte, v-as ruga sa faceti un mic exercitiu simplu: mergeti in fiecare zi la biserica si va impartasiti in fiecare zi, timp de o luna. Veti vedea o diferenta. Preotii catolici asa fac, si nu o luna, ci toata viata lor. Nimic nu are putere si forta mai mare in alungarea patimilor decit ajutorul nemijlocit al Domnului nostru Isus Cristos, ajutor obtinut prin Jertfa zilnica a Sfintei Liturghii si prin impartasirea zilnica cu Trupul si Singele Domnului.

În prealabil postat de antoniap

Ar fi bine sa-si recunoasca neputintele si sa-si ia o cruce pe care pot s-o si duca.

Cred ca ar fi bine sa va vedeti de neputintele dumneavoastra si nu ale altora, pentru ca Unul e Judecatorul. Pentru un crestin ortodox care vorbeste despre asceza, despre despatimire mi se pare putin simplist sa reduca totul la a fi sau a nu fi casatorit, pe de o parte, iar pe de alta parte, care este problema dumneavoastra daca unii oameni aleg sa Il urmeze pe DOmnul nostru in castitate, asemenea indemnului sfintilor apostoli?

Sa vi se para acest lucru imposibil, cind DOmnul nostru ne da tot ce avem nevoie starii noastre, inseamna sa va indoiti de puterea DOmnului, sincer!

[lore86]

În prealabil postat de nutucutu

De ce nu sinteti la fel de aspra cu Biserica Ortodoxa care accepta in monahism tineri de 18 ani. Crucea lor nu e la fel de grea?

O, da ii accepta in monahism, traind in manastire, intersectia cu lumea, in special femeile este ocazionala!
Nu ii trimite in lume, in mijlocul oamenilor casatoriti si ii pune sa isi duca crucea acolo!
si ptr a va face o impresie de isipitele la care e supus un slujitor al altarului, in lume, spovedind femei(chiar daca maritate si cinstite fara nici un fel de alt gand, ce sa mai vorbim de acele care umbla ca viespile cautand barbati fie ei in pantaloni, fie in sutana-- si din pacate nu glumesc, lumea e plina de ele) va recomand cartea Roxana a lui Gala Galaction!

Din pacate, realitatea a dovedit-o ca desfranarea in cazul clericilor necasatoriti este mai mare decat in cazul celor casatoriti!