De ce sa fie asa?

[laurastifter]

În prealabil postat de ucenic

Da, insa mult m-as bucura ca sa fim cu totii una, macar in sarbatoare.

Stiti cand au fost cu totii una? Catolici, ortodocsi, evanghelici? In inchisoare. Am citit marturiile lui Richard Wurmbrand din perioada vietii lui petrecuta in inchisorile comuniste. Acolo, alaturi de ceilalti frati crestini se bucurau nespus ca pot lua Sf.Impartasanie (sau Cina Domnului) cu totii impreuna.

Cat de indaratnici putem fi noi daca numai necazul, razboiul sau carcera ne uneste?

Cat de bine ne cunoaste Domnul Iisus daca se roaga Tatalui pentru noi ca sa fim una in El...
"Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine, si Eu in Tine; ca si ei sa fie una in Noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis." (Ioan.17:21)

Da, chiar m-aş bucura să citesc şi eu mărturiile lui R. Wurbrand, cred că sunt deosebit de impresionante.
Am citit "Jurnalul fericirii" de Nicolae Steinhardt şi m-a impresionat profund. Cred că părintele Nicolae Steinhardt, acest evreu botezat creştin în închisoare, care a preferat să-şi piardă libertatea decât să devină informator al Securităţii şi trădător al prietenilor săi, este un model de viaţă morală autentică, de eroism şi, în primul rând, de dragoste neclintită pentru Domnul nostru Iisus Hristos. În "Jurnalul fericirii", părintele Steinhardt relata, exact ca Richard Wurbrand şi ca mulţi alţi mărturisitori ai credinţei din perioada regimului comunist, faptul că, în închisori, exista o solidaritate incredibilă între deţinuţii politici de diferite confesiuni creştine. Gardienii chiar făceau astfel încât clerici şi credincioşi aparţinând unor confesiuni şi denominaţiuni diferite să fie colegi de celulă, pentru a intra în conflict între ei. Iar deţinuţii, în loc să intre în conflict, se întăreau în dragostea faţă de Dumnezeu şi unii faţă de alţii.
Pentru a-şi arăta respectul sincer faţă de creştinii de alte confesiuni, părintele Steinhardt, atunci când a fost botezat de către ieromonahul ortodox Mina Dobzeu (astăzi călugăr la o mănăstire din Huş), a rostit "Crezul" în prezenţa a doi preoţi greco-catolici şi a făgăduit ca, întreaga sa viaţă, să lupte pentru cauza unităţii creştinilor. Tot în "Jurnalul fericirii", mai există foarte multe relatări impresionante despre solidaritatea dintre creştinii din închisorile comuniste... Acei mărturisitori ai Domnului îndurau suferinţe fizice şi psihice cumplite doar pentru "vina" de a crede în Dumnezeu şi de a căuta libertatea... Oare mai are importanţă, în faţa lui Hristos, cărei confesiuni au aparţinut acei credincioşi ai Săi? Cred că nu!

Vă doresc multă pace şi bucurie întru Domnul!