Istorii cu talc

[cristiboss56]

După slujbă, părintele Ioan l-a întrebat pe Constantin, a cărui sotie născuse în urmă cu trei luni doi gemeni:
- Cum vă descurcati? Plâng copiii sau sunt cuminti?
- Plâng, părinte, ca toti copii. E greu de tot, dar e si frumos.
De fată era si Alexandru, un tânăr care se văita că nu mai poate suporta plânsetele copilului său de cinci luni:
Părintele îi spuse atunci lui:
- Vezi că se poate si fără să cazi în deznădejde?
- Nu stiu părinte cum face el, că în locul lui as cădea de pe picioare.
- Tu la ce te gândesti când îti plânge copilul?
- Mă gândesc că e un blestem să cresti copii si îi invidiez pe cei care se păzesc să nu facă. Se lipsesc de Sfânta Împărtăsanie, dar se lipsesc si de suferinte chinuitoare.
- Rău faci că gândesti asa. Niciodată păcatul nu e de preferat greutătilor vietii. Zi si tu, Constantine, tu la ce te gândesti când plâng copiii?
- Plâng acum, dar o să crească mari si frumosi, si o să uit plânsul lor. Când mă ajunge oboseala, si plânsetele lor mă apasă, îmi zic: mai bine aud acum plânsetele copiilor mei, pe care îi iubesc, decât să aud pe lumea cealaltă plânsetele păcătosilor care ard în focul iadului.

Povestit-au unii că în muntele lui Antonie sedeau sapte frati si pe vremea curmalelor păzeau pe rând, să alunge păsările. Si era acolo un bătrân care, când îi venea ziua, striga: "Fugiti de aici, gândurile mele cele dinăuntru si păsările cele din afară". (11-421)

[cristiboss56]

CUM CALATORESC SUFLETELE SPRE CER

Odata, pe cand se ruga si avea privirea atintita spre cer, a stralucit peste el lumina dumnezeiasca. Atunci i-a aparut un inger imbracat in alb, cu vesmant de diacon. Tinea o cadelnita de aur cu care a tamaiat intai spre cer si apoi pe Nifon. Deodata s-au deschis portile cerului si ingerii lui Dumnezeu urcau si coborau ca albinele, ducand sufletele oamenilor care mureau. Duhurile viclene din vazduh se sileau sa le prinda si sa le arunce jos, dar ingerii se impotriveau cu tarie, lovindu-i si salvand sufletele. Atunci vede Sfantul un suflet, inaltandu-se la cer; dar cand s-a apropiat de vama desfranarii, mai marele vamii a inceput s se agita cu mare manie.
- Cu ce drept, striga el, luati voi acestiu suflet care este al meu?
Ingerii insa, i-au raspuns:
- Dovedeste-ne ce putere ai asupra acestui om.
- Pana la moarte, a raspuns atunci diavolul, s-a tavalit cu voia in tot felul de necuratii. Si nu numai atata, ci si judeca pe ceilalti. Ce faradelegi mai grozave ca acestea vreti?
- Da, au aprobat ingerii, era robit de aceste pacate, dar s-a lepadat de ele inainte de moarte.
- Nu, nu-i asa cum ziceti voi, a strigat diavolul, ci a murit nepocait. Pana la urma suflare a facut faradelegi, fara sa-si spovedeasca vreodata pacatele. A fost si este al nostru in toate!
Atunci, unul din ingeri, i-a zis:
- Nu-i cazul, desigur, sa te credem pe tine, care esti cu totul cufundat in minciuna. Sa chemam pe ingerul lui pazitor si el ne va spune tot adevarul.
L-au chemat, pentru ca ii pazise si trupul celui mort pana la inmormantare si, indata ce a venit, l-au intrebat:
- Spune-ne, frate, acest suflet s-a pocait de pacatele sale sau a murit cu ele? Spune-ne tot adevarul.
Atunci ingerul a raspuns:
- Eu nu sunt om, nici duh rau ca sa spun minciuni, dar va incredintez, inaintea lui Dumnezeu ca, din clipa cand s-a imbolnavit si chiar mai inainte, s-a gandit la moarte. A inceput atunci sa planga si sa-si marturiseasca pacatele sale preotului, inaintea lui Dumnezeu. Necontenit ridica mainile sale spre Cel Preainalt, cerand mila. Daca Dumnezeu vrea, il va ierta. Daca nu, slava judecatii Sale celei drepte!
Auzind aceasta ingerii, au ras de diavol si smeritul suflet a scapat de cursa vrajmasilor sai.
Dupa puntin, a vazut Sfantul alt suflet inaltandu-se. Diavolii il invinuiau mult, aducandu-i aminte, unul cate unul, cuvintele rele si injuraturile pe care le zisese oamenilor cand traia.
Ingerii, dimpotriva, ziceau ca are unele nadejdi de mantuire. Deoarece, de pilda, adeseori cand se gandea sa faca vreun rau, indoit se caia, se ocara, si se osandea pe sine. Adeseori suspina cu amar si lacrima. Din cand in cand dadea si putina milostenie la saraci. Pe acestea avandu-le in vedere, ingerii luminii sustineau ca Dumnezeu va milui pe acest suflet.
Atunci, diavolii infuriati au zis:
- Acesta, in tineretea sa, a facut fapte necuvenite unui crestin; s-a intinat cu tot felul de pacate, chiar si sodomicesti. Unde mai pui mania si ura lui? Si lucru mai grav, a facut si ucidere. Deci, daca si acesta se poate mantui, atunci, luati din toata lumea pe toti pacatosii pamantului si mantuiti-i de-a valma. Ca, noi degeaba ne mai ostenim si ne tulburam!
- Dar, necuratilor, pe toate aceste pacate ale tineretii le-a parasit si Dumnezeu l-a iertat. Iar cand a mai facut vreun pacat, l-a curatit prin spovedanie si pocainta. Deci, ce mai vreti, fiare salbatice? Sa fie osandit acest suflet? Cu neputinta, deoarece pacatele spovedite de oameni cu lacrimi si smerenie si pe care nu le-au mai facut, Dumnezeu le iarta. Tot pacatul descoperit se sterge. Numai pacatele nespovedite, pe care le iau cu ei, le pedepseste Dreptul Judecator.
Astfel, ingerii au rusinat pe duhurile rautatii si au intrat pe portile cerului. A scapat, deci, si aceasta faptura a lui Dumnezeu din ghearele diavolilor si Cel ce da mantuirea in dar, i-a daruit si lui mantuire.
Iarasi a vazut fericitul un alt suflet urcandu-se la cer. Acela era foarte credincios si temator de Dumnezeu. Toata viata si-o petrecuse in curatie, modestie si multe milostenii si era iubitor fata de toti. Demonii din vazduh il amenintau scrasnind din dinti, iar el, bietul, inspaimantat de grozavia lor, a alergat in bratele ingerilor care coborau sa ia alte suflete.
Cand a ajuns la cer, acel suflet sfant s-au adunat in jurul lui multime de ingeri, care l-au imbratisat si sarutat cu dragoste, zicand cu bucurie: "Slava lui Dumnezeu, Care a izbavit si acest suflet de inficosatii si necuratii diavoli!"
Era o bucurie sa-i vezi. Caci asa fac intotdeauna puterile ceresti; se bucura si se veselesc pentru tot crestinul care se mantuieste. Cand au ajuns la Tronul Harului, l-au adus la picioarele Domnului Iisus si El i-a invrednicit sa se inchine Tatalui Sau si sa se umple de Harul Duhului Sfant. Apoi l-a dat lui Mihail, mai marele asezamantului, ca sa-l conduca la vesnica odihna, ceea ce el a si facut.
Mai jos, insa robul lui Dumnezeu a vazut cum diavolii tarau un suflet in iad. Era al unui rob care se spanzurase. In urma venea ingerul lui, tanguindu-se cu amar pentru pieirea lui si zicand cu lacrimi:
- O, prea viclenii intunecati, care pun pe oameni sa faca toate relele! Iata, stapanul acestui rob, ascultandu-i pe acestia, se mania, il batea cu cruzime si-l lasa sa moara de foame. Iar el nenorocitul, s-a deznadajduit, a luat o funie si s-a spanzurat, facandu-se pe sine jertfa satanei. Vai mie, acesta pe care mi l-a incredintat la botezul sau Atottiitorul, ca sa-l pazesc, mi l-a rapit deodata spurcatul drac si l-a inghitit! Cum ma voi infatisa inaintea Domnului meu, eu intristatul si amaratul! Si cum ma voi uita la Facatorul meu, mahnit pentru pierderea acestui suflet?
Pe cand zicea el acestea cu durere, a aparut un alt inger din cer, care i-a zis:
- Tatal nostru, Domnul Savaot, iti porunceste sa mergi la Roma, unde acum se boteaza copilul unui ostas. Primeste-l si pazeste-l prin Duhul Sfant, care ti l-a dat odata cu Botezeu. Si eu voi pedepsi pe stapanul acestui rob, ca sa se invete sa nu se mai infurie, nici sa mai loveasca pe robii sai sau sa-i lase sa moara de foame.
Acestea le-a zis ingerul din partea lui Dumnezeu si s-a inaltat la cer, iar celalalt a plecat la Roma, dupa porunca lui Dumnezeu. In acea clipa, Nifon vede un suflet care era dus cu multa tulburare. O multime de diavoli strigau si se sileau sa rapeasca nefericitul suflet. Era sufletul unui cleric care traise o viata necinstita. Ba si ucidere facuse! Slujbele le scurta si pe cele randuite nu le facea. Banul bisericii il cheltuia pentru petrecerile ce le facea cu tovarasii sai.

[cristiboss56]

Nenorocitul suflet nu a putut trece mai departe de vama a patra. Diavolul si-a intins cu furie mainile, l-a smuls de la ingeri si l-a aruncat la pamant. Apoi l-au luat in primire alti diavoli, l-au coborat in adanc si l-au predat mai marelui intunericului ca sa stea acolo legat, cu sufletele pacatoase asemenea lui, pana in ziua invierii de obste. Dupa aceea, intunecatii si necuratii, se laudau si se mandreau intre ei, zicand:
- Iata, am biruit si clerici de-ai Nazarineanului si i-am pus sub picioarele noastre!
Atunci, unul din ei a zis cu tristete:
- Ce ne mai laudam ca am castigat un nenorocit! Iata, sunt o multime de preoti care stralucesc in virtute si de care nu putem nici sa ne apropiem. Daca n-ar avea semnul Crucii in fata si in spate si in jurul lor, si ajutorul lui Iisus, atunci ai vedea puterea noastra. De ce sa ne temem de lemnul pe care a fost pironit Nazarineanul? De semnul caderii celei mai de jos?
- Nu ne temem de lemn, ci de infricosatul traznet care tasneste din el. Si ce este mai rau, nu numai din lemn iese traznetul care ne arde ci si cand crestinii se pecetluiesc cu acest semn!
Atunci alti demoni au zis cu rautate:
- De unde ai invatat tu toate acestea?
- Este in Constantinopol un neimpacat dusman al nostru, care se cheama Nifon. L-am ispitit din tineretile lui si eu si altii de-ai nostri. L-am luptat zile intregi cu ispite si asa de tare l-am aprins incat in cele din urma a cazut in pacat. Eu insumi i-am scris caderea lui cu multa mandrie. Acela, insa, indata s-a pocait, a inceput sa se osandeasca pe sine si sa se tanguiasca: "O, de acum viermii imi vor manca trupul! La amara pedeapsa voi fi aruncat! Vai de mine, pacatul acesta ma arunca in foc!" Si, zicand acestea, s-a facut furios ca un nebun.
Noi am ras in ciuda lui, dar el, foarte bine cunostea viclesugurile noastre si a strigat: "Acum o sa va arat eu, spurcatilor diavoli! S-a ridicat indata si a facut asupra noastra semnul Nazarineanului. Si vai, un foc a trecut prin inimile noastre si am disparul de groaza intr-o clipa! Numai unul din noi a indraznit sa stea mai departe, ca sa vada ce face. L-a vazut intrand repede in biserica, a facut trei metanii si a zis: "Doamne, eu sunt om pacatos, tanar de ani, care se lupta cu patimile si cu aprinderea carnii. Nu-mi socoti acest dintai pacat, Tu esti Domn si Stapan si poti ierta numai cu cuvantul greselile mele".
Numai cat a rostit aceste cuvinte si un inger l-a si incununat pentru cainta lui. Pe langa toate acestea, a continuat diavolul, acela, infuriat asupra trupului sau, a inceput a se palmui peste obraz cu toata puterea. Apoi, iarasi si-a ridicat mainile la cer si se ruga lui Dumnezeu, zicand:
"Infricosatule Dumnezeu, Tu care ai nascut pe Fiul Tau Cel Unul nascut si stapanesti toate cu infricosatul Tau Duh, auzi-ma pe mine necuratul si pedepseste pe nelegiuitii care rad de mine. Pentru ca numai Tu esti fara de pacat, iau eu sunt intinat si stricacios".
Atunci ingerul care il incununase, a luat indata o funie si ne-a legat pe toti la un loc. Apoi, luandu-ne unul cate unul, ne-a batut cu mii de lovituri. De urletele si vaiurile noastre s-a speriat lumea. In timp ce ne lovea, zicea: "Sa nu mai aiba vreodata pricina robii lui Dumnezeu de a se lovi peste cap!
Dupa ce ne-a chinuit indeajuns acel nemilostiv inger, ne-a slobozit cu nenumarate suferinte. Si, de atunci oriunde vad pe acest Nifon, ma fac nevazut, pentru ca ma tem de lemnul Crucii.
Cand si-a terminat diavolul de spus peripetiile, ceilalti au inceput sa-l batjocoreasca si sa-l numeasca: nenorocit, ticalos, si fricos. Nifon, care asculta cele ce ziceau necuratii diavoli despre el, radea de ei.
Dupa putin, vede un inger care cobora spre Constantinopol. In maini tinea o sabie de foc. In acel ceas, cineva tragea sa moara si se chinuia jalnic. Era un camatar nemilostiv. Pe deasupra, barfise mult pe Nifon. Il facea eretic si fatarnic. Zicea, de ce face cutare si cutare lucru? De ce graieste asa si asa? Nu se vedea ticalosul pe sine, ci se ocupa de altii...
A venit, deci, ingerul focului, si a stat langa patul lui, uitandu-se spre cer, ca si cum astepta ceva si, intr-adevar s-a auzit un glas: "Loveste degraba pe antihrist si desfa cu sila stricatul suflet din legatura trupului. Cat a trait acest nebun, niciodata nu a implinit voia Mea, ba si pe robul Meu Nifon l-a osandit. Loveste-l cu putere! Sa nu mai sugrume pe saraci cu camataria lui!"
Cum a auzit acest glas, infricosatul inger a lovit cu toata puterea pe ticalosul camatar, care indata si-a dat sufletul, scrasnind din dinti si racnind din adancul sau. Si ingerul i-a luat sufletul si l-a dus in chinuri groaznice, coborandu-l la iad...
Atunci, Sfantul Nifon si-a revenit in sine. Inmarmurit si mahnit de cele ce vazuse, cugeta si zicea intru sine: "O, cata ticalosie se ascunde in noi, nevrednicii si pacatosii! Cat de jalnic si de amar ne terminam viata! Si apoi vine judecata si infricosatul foc, unde mergem pentru vesnicie. Cu tot dinadinsul trebuie sa ne grijim de mantuire, silindu-ne spre bine. Numai asa vom bineplacea lui Dumnezeu de nu vom calca poruncile Lui! Si, indata a inceput sa se roage:
"Doamne Dumnezeul meu, in Tine imi pun nadejdea mea; izbaveste-ma de cei ce ma prigonesc si ma mantuieste. Daca nu ma izbavesti si nu imi mantuiesti Tu, Hristoase, sufletul cu Duhul Tau cel Sfant, il va rapi vicleanul stapan al intunericului, leul care mugeste. Fericit este tot cel ce asculta de Tine, Care Te-ai facut sarac si neputincios pentru mantuirea noastra. Pentru ca il vei izbavi in ceasul mortii de duhurile rautatii, care sunt vamesi rai si judecatori nedrepti si cercetatori nemilostivi si cauta sa inghita bietul lui suflet. Izbaveste-ma, Stapane infricosat si Atotputernic, Care misti toate si de care se cutremura toate! Mantuieste de acesti tirani neamul nostru crestinesc! Miluieste, sfinte, pe cei ce si-au pus nadejdea intru Tine si iarta pe cei ce pacatuiesc greu si amarasc necontenit milostivirea Ta!
Se gandea cu lacrimi la nefericitul acela camatar, caruia ii luase sufletul acel inger razbunator cu sabia sa de foc. Cugeta cat de amarata moarte avusese, fara nici un ajutor de la Dumnezeu, desi, din dobanda din care o lua, dadea cate ceva la saraci. Pentru ca, precum spunea Nifon, cand se chinuia nefericitul lui suflet, camatarul a strigat: "Adu-ti aminte, Doamne, de milostenia pe care am dat-o saracilor!" Dar, s-a auzit un glas care i-a zis:
"Da, nevrednicule, ai baut sangele saracilor si ai adapat cu el alti saraci, pentru aceasta sa te mantuiesc? Sau pentru ai clevetit pe cel ce Imi slujeste Mie? Acesta, zi si noapte se roaga pentru pacatosi, ba si pentru tine nu inceteaza a ma ruga. Iar tu, de ce l-au vorbit de rau? Invata deci acum, ca nu trebuia sa judeci pe nimeni!
Pe toate acestea le-a povestit Nifon cunoscutilor sau, sfatuindu-i:
"Luati aminte, fiilor, sa nu judecati pe cineva, mai ales cand acela este si el om al lui Dumnezeu. Va rog, paziti-va de acest pacat! Uitati-va la voi si va vedeti pacatele voastre. Din aceasta simtire, degraba vom putea trece la pocainta. Unii din robii lui Dumnezeu sunt vaditi, altii necunoscuti. Pe cei ce au curajul sa se faca vazuti, ii judeca multi, dar vor fi aspru pedepsiti in ziua judecatii.
Dumnezeu, pe cei ce dispretuiesc slava omeneasca, ii pune inaintea tuturor sa marturiseasca cu indrazneala credinta lor si sa foloseasca pe multi: Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, le zice, ca vazand aceia faptele voastre cele bune sa preamareasca pe Tatal vostru, Care este in ceruri. Dimpotriva, celor inclinati spre slava desarta le zice: Cei ce fac faptele dreptatii pentru a placea oamenilor si nu Mie, amin va zic voua, si-au primit plata lor. Pentru ca cel ce se mandreste, nu va fi miluit. Avand deci, fiilor, acestea inaintea ochilor, sa nu judecam pe nimeni si sa nu luam aminte la cel ce vorbeste de rau, fie ca judeca pe un drept sau pe oricine altul. Nu judecati ca sa nu fiti judecati ne porunceste Domnul. Tu, care stai pe tron sa nu dispretuiesti pe robul Tau, ca nu cumva in el sa se afle Duhul lui Dumnezeu si sa te faci astfel, fara sa stii, luptator de Dumnezeu!
Zicand acestea Cuviosul, inca o data i-a rugat pe ucenici sa se vada fiecare pe sine si sa nu judece pe nimeni si nici bani cu camata sa nu dea. Pentru ca ce-i foloseste omului sa se numeasca crestin, daca are multi bani si-i da cu camata? Acesta, in primul rand, nu-si pune nadejdea in Dumnezeu; al doilea, este inchinator la idoli; al treilea, sufera de iubirea de argint si, zi si noapte este chinuit de griji. Nici somnul nu-l prinde, iar la urma vine si moartea. O, ce nebunie!...

[andra_v]

Deosebit de instructiv, insa care este originea invataturii referitoare la "vamile vazduhului"? Citatele precedente provin din lucrarea cu titlul de mai sus?

[cristiboss56]

În prealabil postat de andra_v

Deosebit de instructiv, insa care este originea invataturii referitoare la "vamile vazduhului"? Citatele precedente provin din lucrarea cu titlul de mai sus?

http://www.crestinortodox.ro/inmorma...lui-70165.html


http://www.teologie.net/2011/07/14/i...reoti-24-vami/


http://www.sfaturiortodoxe.ro/suflet...vazduhului.htm


http://www.agoracrestina.ro/bibliote...pa-moarte.html

[cristiboss56]

Într-o zi, un sectant, om rătăcit de la dreapta credinţă, a vrut să-l contrazică pe un preot, spunându-i:- Chiar dacă în Biblie Mântuitorul spune să ne botezăm, eu nu cred j că e bine să-i botezăm pe copii, ci doar pe oamenii mari. Trebuie să aştepţi ca ceimici să crească şi de-abia atunci să îi întrebi dacă vor sau nu să fie botezaţi.Doar aşa, ca oameni în toată firea, pot hotărî cu adevărat. Cum puteţi voi,ortodocşii, să-i botezaţi pe copii?- Spune-mi, îi zise preotul, după ce îl ascultă cu răbdare, ştiu că dumneataai copii; când erau mici, i-ai dus la doctor să îi vaccineze?- Da, îi răspunse omul.- De ce nu ai aşteptat să crească şi să-i întrebi mai întâi dacă vor sau nu săfie j vaccinaţi? - îl mai întrebă preotul pe om.- Fiindcă nu vroiam să se îmbolnăvească şi ştiam că e bine pentru ei.- E, vezi, tot aşa şi noi ştim că Sfanţul Botez este bun pentru copii şi nu avem de ce aştepta. Aşa cum vaccinezi un copil micuţ, ca să nu se îmbolnăvească trupul lui fragil, tot aşa îl şi botezi, pentru a nu se "îmbolnăvi"sufletul lui tânăr. Prin puterea Duhului Sfânt, prin harul Său, coborât astfel peste prunc, acesta e un om nou, pregătit pentru o viaţă nouă şi luminoasă: viaţa creştinească.Sectantul plecă ochii ruşinat şi se îndepărtă, gândindu-se la cele spuse de preot Deşi sunt unii care nu cunosc dreapta credinţă, sau ştiu prea puţine, preotul îi poate învăţa, îi poate călăuzi prin desişul acestei vieţi încărcate de greutăţi şi păcate, scoţându-i la limanul mântuirii. Omul trebuie să îşi asculte preotul,duhovnicul şi să se gândească la cele spuse de acesta.

"Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluierasul, nu cu băţul, adică cu blândeţe, nu cu asprime. Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon." (părintele Paisie Olaru)

[cristiboss56]

Odata, Cuviosul Nifon statea in strana bisericii. Chilia lui era aproape de biserica Sfintei Ipatia si multi credinciosi se adunase in jurul lui sa se foloseasca. Unul l-a intrebat despre diferitele feluri de morti: cum unii mor cu tulburare si altii cu pace, altii in instrainare, altii in pustiuri iar altii in mare. Ba, unii zic ca fiecaruia ii este scris si unde sa moara.
- Ceea ce este de neaparata trebuinta, fratilor, a inceput Cuviosul, este sa ne pocaim de pacate si sa cerem mila de la Dumnezeu prin pocainta. Cat despre toate celelalte, sunt judecati ale lui Dumnezeu si este foarte primejdios sa ne ocupam de ele. Mai bine sa plangem si sa ne tanguim pentru pacatele noastre, ca sa aflam mila si sa ne invrednicim a dobandi o farama de mantuire. Vin zile rele "in care nimeni nu mai poate lucra". Deci, inainte de a sosi, sa lucram binele ca sa traim in veci.
- Intelept este acest cuvant, au spus cei de fata. Totusi, daca nu este nepotrivita intrebarea noastra, va rugam sa ne dati un raspuns.
- Atunci, Nifon le-a povestit:
- Aveam un prieten pe care il chema Teofil. De multe ori fericea ticalosia mea, nestiind ca nelegiuirile mele intreceau si pe ale demonilor. Din tinerete, de multe ori vorbeam cu el, si-i spuneam cuvinte de suflet folositoare, dar nu am izbutit sa-l castig la bine. Auzea numai si, multumea. Dar din cate auzea nu savarsea nici una. Lucra intr-un atelier si, munca lui era sa cantareasca. Era ranchiunos si dusmanos in cuvinte. Nu avea usa de ingradire buzelor sale. Nu se temea deloc de Dumnezeu, de aceea lucra cu pacat. La cantar era foarte necinstit, mancand astfel osteneala saracilor. A venit insa si secera care avea sa-l secere din viata.
Cu o luna inainte de moarte s-a imbolnavit de dizenterie. Ii iesisera afara maruntaiele si se chinuia, muscandu-si buzele si limba pana ce si-a taiat-o cu dintii. Asa de aspra era Judecata lui Dumnezeu, ca saptesprezece zile s-a framantat si s-a rostogolit in pat, scrasnind din dinti. Si-a smuls, fir cu fir, barba, care ramasese goala ca palma. Apoi, isi numara degetele, isi misca jalnic capul, holba ochii si cerea mangaiere, dar nu afla. Si iarasi isi misca capul, isi smulgea parul, numara degetele si gemea.
Era o priveliste jalnica si tare infricosatoare, uitandu-te la el cum a mai rezistat la acea teribila chinuire. Pana la urma, si-a mancat si buzele, a ramas fara par pe cap si continua sa-si numere degetele, sa geama si sa scrasneasca din dinti. Un inger nevazut statea langa el. Isi scosese din teaca o infricosata sabie si chinuia pe nefericitul Teofil.
Asa s-a chinuit si s-a luptat cu moartea saptesprezece zile, precum am zis, numaradu-si cu degetele nedreptatile de la cantar. Si, ingerul pedepsitor i-a zis:
- Ticalosule, n-ai avut nici o mila! Pe toti i-ai furat cu cantarul tau, lucrand necinstit. Te-ai departat si de dreapta credinta si, pe deasupra, la tot pasul injurai infricosatul Nume al lui Dumnezeu. Si de ce injurai si barfeai pe toti oamenii cinstiti? De ce, cand te impartaseai cu Sfintele Taine, scuipai fara teama pe pamant? De ce ai nedreptatit si inselat la cantar pe saraci? Iata, acum ce-ti aduc toate acestea! Daca nu se aduce aici cantarul, inaintea tuturor, sufletul tau nu va iesi si te vei chinui necontenit.
El insa, avand limba taiata, nu putea cere cantarul, ci numai socotea pe degete, miscandu-si capul. Si nimeni din ei nu intelegea ce vrea. Numai un om sfant si vazator, care se afla acolo, a auzit pe inger, a inteles si a trimis sa se aduca un cantar. Cel ce tragea sa moara, numai cat a vazut cantarul, a suspinat adanc, a inceput a da din cap cu putere, ca si cum marturisind caci cu acesta facuse toate nelegiuirile sale si indata si-a dat sufletul. Ingerul judecator i-a luat sufletul si l-a predat judecatii lui Dumnezeu.
- Ce invatatura scoatem, deci dintr-o astfel de moarte? a intrebat Nifon. Potrivit cu faptele, a venit si pedeapsa. Fiindca era asa de pacatos si nelegiuit, ca si mine ticalosul, a fost pedepsit de aici, pentru ca dupa infricosata judecata sa sufere mai putin chin.
Auzind acestea cei de fata, au suspinat gandindu-se fiecare la pacatele sale.
- V-ati spaimantat de judecata lui Dumnezeu, a adaugat Cuviosul, precum a patit de multe ori preablandul David. Ascultati inca o intamplare asemenea.
Dar, inainte de a incepe, Cuviosul s-a ridicat si le-a facut metanie, zicand:
- Iertati-ma, fratilor, ca va intinez cu pacatele mele. Nu sunt vrednic nici sa stau langa voi. Si totusi stau. Ba si mai mult. Eu cel orb vreau sa va povatuiesc, cu slava mea cea desarta, pe voi, care vedeti.
Cei care erau de fata au fost impresionati de aceste cuvinte si au cazut la picioarele lui cu cainta. Se temeau ca nu cumva Dumnezeu, vazand marea lui smerenie, sa pogoare foc si sa-i arda, de vreme ce stiau ca el este sfant iar ei sunt pacatosi.