Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

CASA PĂRĂSITĂ

Când eram copii casa părăsită ne speria.
Poarta smulsă din ţâţâni zăcea la pământ.
În grădină florile şi buruienile creşteau amestecate invadând aleile.
Totul era abandonat, fără stăpân, fără paznic.
Când ne întorceam de la şcoală am fi putut să ne odihnim pe băncuţa de la intrarea în curte.
În plus în livada din spatele clădirii se coceau la soare cireşe, mere, pere, prune care ne ispiteau.
Dar noi treceam prin faţa casei părăsite, fără să ne oprim vreodată, pentru că ne era frică de ea.

Părea un mormânt aşezat la marginea drumului.
Scânduri groase, bătute neglijent în cuie, îi barau uşa şi ferestrele.
Niciodată nu a ieşit fum pe coşul său, niciodată nu s-a văzut o rază de soare pe pragul său, niciodată nu a strălucit o lumină în ochii săi închişi.
Casa părăsită, oarbă şi surdă, rămânea indiferentă la frumuseţea câmpurilor din jur.
Rece şi mută, nimic nu putea s-o scoată din toropeală şi nicio voce nu-i trezea ecourile.
Doar noaptea vântul aducea dinspre casa moartă strigăte lungi, neomeneşti, ca nişte vaiete. Aşa spuneau sătenii...

Unul dintre noi a propus odată să dăm la o parte scândurile unei ferestre şi să privim înăuntru.
Dar n-am îndrăznit.
Se petreceau poate, sub acel acoperiş, lucruri teribile.
În spatele ferestrelor închise se mişcau fără îndoială umbre şi ce groază ne-ar fi cuprins dacă, cu ochii pe geam, am fi zărit, într-o cameră învăluită în întuneric, un sicriu înconjurat de lumânări aprinse.
Seara treceam pe cealaltă parte a drumului şi întorceam capul de teamă să nu vedem ceva înspăimântător.
Casa era oare bântuită cum crdeam noi?
Nu, dar vechi amintiri alunecau pe lângă ziduri şi suflete de demult plângeau jalnic în camerele sale goale.

Altădată casa părăsită a fost veselă şi vie.
Înveselită de râsul copiilor numeroşi şi de bucuria părinţilor care-i priveau jucându-se.
Vie datorită muncii care întăreşte sufletele.
Vreme îndelungată ea a fost ocuptă succesiv de taţi, fii, nepoţi, strănepoţi ş.a.m.d. şi pământul le-a hrănit întotdeauna familiile.
Vreme îndelungată strămoşii s-au născut, au trăit, au murit în casa azi închisă şi fiecare când a plecat în marea călătorie şi-a luat adio din priviri de la acelaşi câmp şi pâlc de copaci.

Dar, într-o zi, casa a revenit unui fiu în care sufletul înaintaşilor nu mai trăia.
Acesta căutând o muncă mai uşoară nu şi-a mai lucrat pământul.
Pământul s-a închis. Pâinea a început să lipsească din casă. Şi omul nostru, deja dezrădăcinat, a blestemat pământul care totuşi era roditor.
Atras de mirajul banilor şi al luxului facil, locatarul cel rău a hotărât să emigreze.
El a vândut tot ce avea prin casă şi pe lângă casă, apoi, aşa cum închizi un sicriu, blocă uşile şi ferestrele cu scânduri şi plecă.
De ce nu a vândut şi casa, de ce nu a vândut şi pământul, nu ştiu, poate că nu l-a lăsat inima s-o facă.
De atunci casa emigrantului e închisă, condamnată, aproape blestemată, obiect de spaimă pentru copii, de tristeţe pentru vecini şi de jale pentru parohie.

Aceia care pleacă astfel ştiu oare că se sustrag unei datorii de onoare şi sfinte?
Cred ei că lasă în urma lor doar un acoperiş pe patru ziduri?
Ei părăsec mai mult decât atât.
Ei renunţă la ţinutul natal, la parohia unde au trăit liniştit moşii şi strămoşii lor, la biserica unde aceştia au îngenuncheat, la pământul care le păstrează oasele, la ogorul lucrat cu trudă şi apărat cu arma în mână de şirul nesfârşit al generaţiilor, la comoara tradiţiilor, la sănătoasele obiceiuri de familie, la limba română.
Ei abandonează întrega moştenire a înaintaşilor, ei reneagă Patria!

Şi totuşi, Patrie mamă, nu-i blestema pe cei care au plecat.
Nu toţi sunt ingraţi.
Doar unii te-au renegat şi te-au uitat orbiţi de patima banului.
Pe ceilalţi însă doar drame dureroase i-au hotărât să plece printre străini.
Aceştia se mai gândesc încă la tine şi te mai iubesc. Pe ei continuă să-i îndrăgeşti, Patrie, oriunde s-ar afla. Ei au rămas fii tăi, ei fac să trăiască în străinătate sufletul tău.
Dacă într-o zi îi va determina bunul Dumnezeu să se întoarcă primeşte-i blândă şi miloasă.
Pentru a le sărbători întoarcerea pune cele mai proaspete flori pe marginea drumurilor tale, scaldă-ţi câmpurile într-o lumină mai caldă, fă-ţi pădurile mai verzi, acoperă-ţi vârfurile munţilor cu zăpada cea mai albă, fii mai frumoasă ca niciodată.
Apoi deschide-ţi brazda pentru fierul plugurilor lor, primeşte, mamă fecundă, sămânţa pe care mâinile lor muncite o vor răspândi peste brazdele tale şi bucuroasă rodeşte grâu înalt de un stat de om cu spicul cât pumnul.
De dragul lor acoperă-ţi pajiştile cu iarbă grasă, umple-ţi codrii de cântecul păsărilor şi prin toate ferestrele caselor redeschise fă să intre mirosul plăcut de fân proaspăt cosit.

Predescu Virgil

[TINERI PENTRU ROMANIA]

DOAR AŞA VEŢI DĂINUI

Patria, orizont spre care se îndreaptă privirile şi inimile noastre încă de când ne naştem.
Patria, căminul căminelor noastre, căminul marii familii româneşti.
Patria, ce poate fi mai frumos şi mai măreţ.
Patria, moştenire de la strămoşii noştri.
Patria, mama noastră.

Prieteni, mama noastră plânge, trebuie s-o alinăm!
Prieteni, Patria noastră are nevoie de noi!
Să ne ajutăm mama!
Cine ne-ar putea arăta calea datoriei, cine ne-ar putea inspira, cine ne-ar putea fi model?

Să ne cercetăm istoria.
În paginile sale pline de eroi sunt mulţi cei care ne-ar putea fi modele.
Însă deasupra tuturor se înalţă şi străluceşte prin fapta sa Mihai cel Viteaz.
Dacă marele voievod ar veni printre noi oare ce ne-ar spune?
Ne-ar spune cu siguranţă ce spunea şi contemporanilor săi.

„În faţa Sfintei Cruci a lui Hristos şi a mormintelor celor care au căzut pentru Ţară rostiţi toţi într-un glas „Credinţă şi Patrie!”
Ortodocşi pe deplin, în toate, peste tot, întotdeauna.
Pentru a vă putea păstra credinţa iubiţi-vă Patria, apăraţi limba română!
Cunoaşteţi-vă istoria! Şirag de nestemate, comoară de virtuţi, izvor nesecat de patriotism.
Obiceiurile şi tradiţiile voastre sunt frumoase, păstrţi-le!
Unire între voi şi întrajutorare.
Idealul vostru: România întregită, una şi indivizibilă.
Ţelul vostru: învăţământ naţional, carte românească.
Doar aşa veţi dăinui.”

Pârvu Ana Maria

[TINERI PENTRU ROMANIA]

CREDINŢĂ, PATRIE, VIRTUTE

Cea mai bună dovadă de dragoste faţă de Patrie e să fim cetăţeni cu care ea se poate mândri şi pe care se poate baza.
Să iei în derâdere Credinţa şi bunele moravuri şi să pretinzi că-ţi iubeşti Patria e acelaşi lucru cu a pretinde că-ţi iubeşti soţia pe care o înşeli.
Să calci în picioare Credinţa, cinstea şi virtutea, nu e doar un act individual, ci un act îndreptat împotriva Bisericii, Naţiunii şi Patriei.
Un om care nu respectă religia neamului nostru, sfinţenia legăturii conjugale, decenţa şi cinstea e un ipocrit, un cetăţean detestabil.

Cu adevarat patriot nu e decât omul virtuos.
Omul virtuos îşi înţelege datoria şi şi-o face.
Să fii creştin bun, muncitor bun, tată bun, soţ bun, fiu bun înseamnă să fii cetăţean bun, patriot bun.
Niciodată un astfel de om nu va fi lăudătorul celor puternici sau denigratorul plin de ură al oricărei autorităţi. Orice funcţie ar îndeplini, ţelul său va fi onoarea şi prosperitatea Ţării, nu prosperitatea proprie.

Adevăratul patriot ştie că societatea nu e perfectă şi-i combate abuzurile, dar nu se va deda niciodată la violenţe şi răzbunări, căci dintre toate relele acestea sunt cele mai teribile şi cele mai nefaste.
Adevaratul patriot nu îndeamnă la discordie civilă, dimpotrivă îndeamnă la moderaţie, înţelgere şi pace. El încetează să mai fie miel doar în ziua în care Credinţa şi Patria în pericol îi cer să le apere. Atunci devine leu, luptă şi învinge sau moare.

Să-ţi dai viaţa pentru Credinţă şi Patrie a fost în toate timpurile o faptă demnă de laudă.
În prezent adepţii unui individualism exagerat şi ai aberaţiilor globaliste susţin contrariul.
Dacă afirmi altceva eşti considerat fanatic, integrist religios sau fascist înverşunat.
Jalnică acestă epocă în care sunt promovate şi ridicate în slăvi imoralitatea, egoismul şi lăcomia!

Mareş Răzvan

LEGENDA U.E.

A fost odata un taran sarac si cinstit, roman. (El putea fi deopotriva bulgar, bosniac, albanez, slovac sau ucrainian, importante fiind - in acest caz - saracia si cinstea. De altfel, in variante, legenda circula si in folclorul nou al amintitelor popoare).
In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua mari si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeana.
Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia. Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis.
Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul: "Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari.
Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer".
Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit: "Omule, esti descult si eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate europeana - Armani. Tine de frig, de ploaie."

Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si: "Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic".
A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi: "Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine". Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, de firma. "Daca-i degeaba, merita s-o iau" isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit.
Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara si pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul.
Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca.
Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.
Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda.
Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara basca.
Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus: "Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti".
Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus: "Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari. A propos, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca".
Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru....

În prealabil postat de antoniap

A fost odata un taran sarac si cinstit, roman. ................... Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru....[/i][/b] [/left]

Este in fiecare zi.........

În prealabil postat de Adriana Cluj

Este in fiecare zi.........

Din pacate...

[ciprian22]

In acest moment numai Uniunea Europeana ne mai poate salva cu adevarat.Noi singuri sau mai exact alesii nostri nu pot si daca ar putea nu vor sa o faca pentru ca sunt mult prea preocupati sa adune averi pentru ei..prieteni si "famiglia" in general.Prin legile care le impune Uniunea Europeana vrea ca noi sa fil aliniati ca standard la tarile vestice.Nu vor sa ne distruga pentru ca ne vor puternici pentru a impinge economia comunitara .Priviti doar cum era aplicata legea prin anii 90 si vedeti schimbarile din jurul nostru de la aderare.Romania nu este cumparata de vestici..asta ar fi un lucru cat de cat bun.Cei care au cumparat tara pe nimic sunt in mare parte arabi..libanezi..sirieni..indieni(Accelor Mittal)..americani si prea putini Europeni in special Italieni(care-s un fel de romani mai umblati si mai parsivi) Olandezi si Francezi.Vorbea cineva despre privatizarea CFR.Din punctul meu de vedere CFR-ul ar trebui desfiintat in secunda doi la cate pierderi aduce statului.Astfel toti capusarii care l-au distrus nu ar mai putea sa ia banii de la buget pentru te miri ce vila.Ar fi un mare pas inainte sa fie privatizat pentru ca este momentan singura solutie pentru al eficientiza.Spun asta pentru ca la CFR este o conducere pe criterii politice care face oricealtceva decat sa vada de binele companiei care-i in colaps.Au avut director chiar si un preot.Orice..numai ceferist nu.Cum posibilitatea de a aduce la conducere un om care sa stie ce are de fcut este pracic nula..mai bine-l privatizeaza si se va gasi cineva sa-l eficientizeze si sa aduca bani la buget decat sa pape sute de milioane de euro pe an.