Sa ramanem ORTODOCSI pana la capat !

În biserica Protaton din Sf Munte Athos se află sfânta icoana Axionita - Maica Domnului cu doi îngeri care-i tin coroana. Axionita sau "Axion Estin" pe greceste înseamna Cuvine-se cu adevarat.

În valea numită "Axion Estin", trăia un mare sihastru care avea ucenic un călugar tânăr, pe care-l creștea, ca sa ramâna în chiliuța lui. O chiliuță sub munte, în padure. Ei aveau această icoană vestită, Maica Domnului, în chilie. O dată călugărul cel bătrân a plecat la priveghere la Mănăstirea Protaton.

Și bătrânul i-a spus călugărului tânăr:

- Eu mă duc la priveghere, tu rămâi acasă, fiule, și-ți fă pravila acasă, să nu rămână chilia singură.

Călugărul cel tânăr a întrebat pe bătrân:

- Ava, eu ce pravilă să fac?

Dar călugărul bătrân i-a zis:

- Fiule, tu n-ai să poți priveghea toată noaptea. Citește la Psaltire două-trei catisme și pe urmă du-te la icoana Maicii Domnului și fă câteva metanii, să nu-ți fie somn. Și de câte ori te duci la icoana Maicii Domnului, să cânți cântarea asta: Ceea ce esti mai cinstită decât heruvimii si mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Până atunci nu se știa de rugaciunea "Cuvine-se cu adevărat". Numai atât se știa în Sfântul Munte. Nu știau cum cântă îngerii în ceruri Maicii Domnului!

Atunci călugărul tânăr a făcut cum a zis bătrânul: A citit câteva catisme la Psaltire, s-a dus la Maica Domnului și a făcut câteva metanii. A mai aprins candela să nu se stingă și iar a cântat: Ceea ce ești mai cinstită.… Așa a făcut pâna la miezul nopții, ca să se lupte și el și să privegheze măcar atât; pe urmă să se culce să doarmă 3-4 ore, ca dimineața, când vine bătrânul, să se scoale iar la rugăciune.

Când a ajuns la miezul nopții, bate cineva în ușă. Dar el știa că bătrânul nu vine niciodată în timpul nopții, că era departe de biserică. Apoi cine să vină în puterea nopții, să-i bată în ușă? N-a vrut să dea drumul. Și aude un glas:maica-domnului-axionita

- Evloghite, pater! (Binecuvintează, părinte).

El, când a auzit că cere blagoslovenie, a zis dinăuntru:

- O Kirios! (Domnul să te binecuvinteze).

Și numai a intrat un tânăr foarte frumos, tot călugăr, foarte luminat la față, și l-a întrebat:

- Ce faci, frate?

- Ce să fac? Merg să mă culc, că nu mai pot priveghea de oboseală!

- Ce pravilă ai facut de aseară până acum?

- Așa mi-a spus bătrânul, când a plecat la biserica, să citesc la Psaltire două-trei catisme și pe urmă să cânt ”Ceea ce esti mai cinstită” și să fac câteva metanii.

Dar cel ce a venit i-a spus:

- Nu se cântă numai ”Ceea ce ești mai cinstită”.…

- Ba da! Așa se cântă în tot Sfântul Munte, la toate mănăstirile.

- Nu! Iată cum cântăm noi: ”Cuvine-se cu adevărat, să te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu; cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru, și pe urmă cântam: ”Ceea ce ești mai cinstită”…

Dar călugărul a zis:

- Eu așa n-am auzit. Dacă vrei să-mi scrii, că vreau să învăț și eu rugăciunea asta.

- N-ai aici hârtie și creion?

- N-am! Dar tare aș vrea să o învăț și eu!

- Du-te afară și adu-mi o lespede de piatră!

Ucenicul s-a dus afară și a luat o lespede, a curățat-o el și a spălat-o frumos.

- Am să scriu pe dânsa.

Și căuta ceva, cu care să zgârie pe piatra. Dar călugărul venit îl întreabă:

- Ce cauți?

- Caut un cui să scriu, căci creion nu am!

- Nu-i nevoie să scrii cu cuiul! Lasă că scriu eu!

Și călugărul care a venit a început să scrie pe piatră rugăciunea cu degetul lui, ca prin ceară moale. Și i-a scris foarte frumos pe grecește toată cântarea: ”Cuvine-se cu adevărat”… (Axion Estin). Iar acesta a încremenit când a văzut că acela mergea cu degetul prin marmură ca prin ceară moale și ieșea scrisoarea așa de frumoasă. Și se gândea: "Ce om este acesta, de scrie cu degetul pe marmură?"

Și după ce i-a scris, a semnat: "Eu am scris acestea, Gavriil, mai-marele voievod al puterilor îngerești", și a dispărut din fața lui.

Atunci călugărul a arătat piatra batrânului când a venit, si i-a spus toata întâmplarea cu Arhanghelul Gavriil.

S-a împânzit în tot Sfântul Munte minunea aceasta și din clipa aceea, în toate bisericile și în toate cărțile bisericești, s-a introdus cântarea aceasta pe care o cântăm până astăzi: Cuvine-se cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu; cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănăre decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu - Cuvântul ai născut; pe tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Amin.

[cristiboss56]

Un articol publicat de Ioan Alexandru David :http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...A-b1-p1260.htm

[cristiboss56]

Maine este praznicul de cinstire e femeilor mironosite si a tuturor femeilor evlavioase si credincioase , maine este Ziua Femeilor Crestine !
La multi ani dragele noastre oriunde ati fi !

[glykys]

În prealabil postat de cristiboss56

Maine este praznicul de cinstire e femeilor mironosite si a tuturor femeilor evlavioase si credincioase , maine este Ziua Femeilor Crestine !
La multi ani dragele noastre oriunde ati fi !

Multumim frumos, Cristi!
Va urez si eu la multi ani, tuturor doamnelor si domnisoarelor crestine de pe forum, sa ramaneti ortodoxe - dupa cum scrie si in titlu - si in dragostea lui Hristos, sa va patrati cinstea, sensibilitatea, jertfelnicia si rabdarea, sa aduceti lumina si bucurie oriunde veti merge si sa impartasiti cu toti care vor dori sa primeasca darurile bogate pe care vi le-a dat Dumnezeu!

Cred ca in toate parohiile s-au tinut azi predici frumoase despre rolul femeii in biserica si in societate. E bine ca si barbatii, dar si femeile sa ne aducem aminte sa cinstim mereu femeia crestina, al carei prototip e Maica Domnului sa si sa aducem un prinos de recunostinta crestinelor care ne-au invatat sa fim ce suntem astazi.


Eu cred ca e tare frumos sa fii femeie crestina!

[cristiboss56]

Când spui „femeia“, ai spus „mama“, şi-ai spus „soţia“, „fiica“, „sora“,
şi-ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
şi-ai spus iubirea, şi căldura, şi frumuseţea fără care
ar fi-un pustiu, şi-ar fi-o durere, şi-ar fi-o tristete tot sub soare.
Ce gol şi ce singuratate era în cele şase zile
când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le,
iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,
ce minunată întregire le-a dat fiinţa diafană.
E-adevarat că prin femeie a mai venit şi întristarea,
dar fără ea n-ar fi viaţa şi n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor sau lacrima sub stele
şi ce-ar fi lumea fără-acestea şi ce-ar fi viaţa fără ele?
Să-L binecuvântezi pe Domnul şi mulţumeşte-I c-a făcut-o
iar faţa mamei şi-a soţiei adie-o şi sărut-o
pe fruntea sorei şi-a fetiţei, fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei şi-a cântării.
N-o întristaţi, ci mângâiaţi-o şi-ajutaţi-o cu iubire
să-şi ducă sarcina şi crucea frumos şi ea spre mântuire
căci când ea plânge toate, toate sunt chinuite şi-ntristate
iar când zâmbeşte ea, ce cântec şi ce lumină vine-n toate.
…Fii binecuvântată dulce şi scumpă mamă şi soţie
şi soră şi fetiţa noastră, fiţi fericite pe vecie
cu lacrimi sărutăm obrajii şi ochii voştri-n sărbătoare
şi-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.

Traian Dorz

[IOLANDA]

Extraordinara poezie..multumim din suflet pentru ca ati postat-o .......impresionanta "evocare" a femeii crestine ....super....nu mai am cuvinte...

http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...lor-materiale/

http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...ul-la-hristos/


“- Parinte, la ce va referiti cand spuneti: ‘Mainile si picioarele sa le dati la munca, dar inima nu?’

- Vreau sa spun ca nu trebuie sa va dati inima lucrurilor materiale. Sunt unii care se preocupa cum sa faca bine o treaba, dar nu se gandesc deloc la Dumnezeu. Sa nu ajungem acolo. Sa folositi mainile si picioarele la munca, dar sa nu lasati mintea voastra sa se departeze de Dumnezeu. Sa nu va dati toata fiinta, toata puterea dimpreuna cu inima voastra celor materiale. In felul acesta, omul devine inchinator la idoli. Pe cat puteti, nu va daruiti inima treburilor; mainile si mintea – da. Sa nu va dati inima lucrurilor stricacioase, nefolositoare – fiindca dupa aceea cum va salta inima pentru Hristos? Cand inima e la Hristos, atunci si treburile se sfintesc, exista si o continua odihna sufleteasca launtrica, si un astfel de om simte adevarata bucurie. Sa va puneti inima in valoare; sa n-o risipiti.

Daca inima se va risipi la multe lucruri fara insemnatate duhovniceasca, nu are putere dupa aceea sa se indurereze pentru ceea ce se cuvine sa o doara. Eu imi voi da inima unui bolnav de inima, unui indurerat. Nevointa mea este pentru copiii ce se primejduiesc. Imi fac cruce si rog pe Dumnezeu sa le dea luminare. Iar cand primesc lume luarea mea aminte se indreapta spre durerea celuilalt, spre dragostea de semeni. Durerea mea n-o iau in seama. In acest chip se uita toate: omul se indreapta spre alta directie.

- Parinte, la toate treburile se poate ca omul sa nu isi dea minte si inima?

- Cand treaba este simpla, nu e nevoie ca mintea sa fie absorbita; insa cand munca e complexa, se justifica putina absorbire a mintii – nu insa si a inimii.

- In ce fel poate fi absorbita inima?

- In ce fel? Diavolul o drogheaza cu ‘morfina’!!! El fura inima prin iubirea de sine. Atunci cand inima este daruita lui Dumnezeu, cugetarea va fi si ea la Dumnezeu, iar mintea la treaba.

- In ce fel trebuie sa intelegem expresia ‘fara grija’?

- Atunci cand lucrezi, sa nu-L uiti pe Hristos. Sa-ti faci treaba cu bucurie, iar cugetarea si inima sa-ti fie la Hristos. Atunci nici nu te vei obosi, si vei putea lucra si cele duhovnicesti”.

În prealabil postat de cristiboss56

Când spui „femeia“, ai spus „mama“, şi-ai spus „soţia“, „fiica“, „sora“,
şi-ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
şi-ai spus iubirea, şi căldura, şi frumuseţea fără care
ar fi-un pustiu, şi-ar fi-o durere, şi-ar fi-o tristete tot sub soare.
Ce gol şi ce singuratate era în cele şase zile
când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le,
iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,
ce minunată întregire le-a dat fiinţa diafană.
E-adevarat că prin femeie a mai venit şi întristarea,
dar fără ea n-ar fi viaţa şi n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor sau lacrima sub stele
şi ce-ar fi lumea fără-acestea şi ce-ar fi viaţa fără ele?
Să-L binecuvântezi pe Domnul şi mulţumeşte-I c-a făcut-o
iar faţa mamei şi-a soţiei adie-o şi sărut-o
pe fruntea sorei şi-a fetiţei, fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei şi-a cântării.
N-o întristaţi, ci mângâiaţi-o şi-ajutaţi-o cu iubire
să-şi ducă sarcina şi crucea frumos şi ea spre mântuire
căci când ea plânge toate, toate sunt chinuite şi-ntristate
iar când zâmbeşte ea, ce cântec şi ce lumină vine-n toate.
…Fii binecuvântată dulce şi scumpă mamă şi soţie
şi soră şi fetiţa noastră, fiţi fericite pe vecie
cu lacrimi sărutăm obrajii şi ochii voştri-n sărbătoare
şi-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.

Traian Dorz

Da, frumoasa poezie!
Nu pot sa nu observ, in oglinda, ca nu prea cunosc poezii dedicate barbatului, exceptind "Barbatul", poem scris de Magda Isanos. Ma intreb de ce oare stau asa lucrurile...
La poezie ma refer, ca altminteri operele literare sunt pline de figuri masculine, de la canalii la sfinti, de la criminali la eroi cu totul minunati. Iar in crestinism Vietile Sfintilor ne dezvaluie chipuri si vieti minunate de barbati si femei care si-au inchinat viata lui Dumnezeu si slujirii aproapelui.
Dar cum ramane cu poezia?...:)

[lore86]

În prealabil postat de ioan cezar

Da, frumoasa poezie!
Nu pot sa nu observ, in oglinda, ca nu prea cunosc poezii dedicate barbatului, exceptind "Barbatul", poem scris de Magda Isanos. Ma intreb de ce oare stau asa lucrurile...
La poezie ma refer, ca altminteri operele literare sunt pline de figuri masculine, de la canalii la sfinti, de la criminali la eroi cu totul minunati. Iar in crestinism Vietile Sfintilor ne dezvaluie chipuri si vieti minunate de barbati si femei care si-au inchinat viata lui Dumnezeu si slujirii aproapelui.
Dar cum ramane cu poezia?...:)

sa fie oare gingasia, puterea de sacrificu la care se alatura dragostea care ii inoblizeaza jerfa?
Sa fie astea oare motivele ptr care exista o poezie dedicata femeii si nu barbatului?
In conceptia mea, poezia reprezinta o manifestare a sensibilului, a delicatului.
Pe cand un barbat il percep ca un simbol, al puterii, al sacrificiului(prin munca, nu prin rabdare), al autoritatii, al stapanirii. :Lipseste tocmai elemntul central, care inobileaza poezia: gingasia.

[delia31]

În prealabil postat de ioan cezar

Da, frumoasa poezie!
Nu pot sa nu observ, in oglinda, ca nu prea cunosc poezii dedicate barbatului, exceptind "Barbatul", poem scris de Magda Isanos. Ma intreb de ce oare stau asa lucrurile...
La poezie ma refer, ca altminteri operele literare sunt pline de figuri masculine, de la canalii la sfinti, de la criminali la eroi cu totul minunati. Iar in crestinism Vietile Sfintilor ne dezvaluie chipuri si vieti minunate de barbati si femei care si-au inchinat viata lui Dumnezeu si slujirii aproapelui.
Dar cum ramane cu poezia?...:)

De ce exista mai multe poezii dedicate femeilor comparativ cu cele dedicate barbatilor? Cum de ce?
Pentru ca cei care le scriu sunt barbati. Ei ne scriu noua, in schimb, noi nu prea le dedicam barbatilor poezii.
De ce e asa? De ce barbatii scriu femeilor poezii dar prea putin si invers? Pentru ca femeile pot plange oricand...

Pentru ei insa, scrisul e modul lor de a ascunde (fara succes) ca sunt fragili, sensibili si ca isi doresc la fel de mult ca femeile, sa fie iubiti.

Exista totusi poezii dedicate barbatilor, uneori scrise tot de barbati. Are Grigore Vieru una in care se intreaba in versuri tocmai ce intrebi si tu:
„Tata, eu nu stiu de ce
Nu te-au pus in cantece
Ca pe maiculita mea
Care viata datu-mi-a.”