Poezii de Pasti

[Mihailc]

Învierea

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul stravechii evanghelii.
C-un muc în mâini moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Căa de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.
O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasa puternicile bolţi;
„Pieirea, Doamne Sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe.
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioasă
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg".
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte,
Douăsprezece pasuri răsună, miez de noapte,
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie,
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
"Cântari şi laude’nălţăm,
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri
Plecaţi-vă neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos a înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"
(Mihai Eminescu)