Importanta RUGACIUNII

Extras din "Viata si invatatura Sfantului Siluan Athonitul", scrise de ucenicul sau, Arhimandritul Sofronie - capitolul 10: Incercari duhovnicesti
Traducere pr. prof. dr. Ioan Ica, Editura Deisis, 2004


Dumnezeu nu e intotdeauna usor de suportat pentru om.
In rastimpurile, in general extrem de indelungate, in care harul il paraseste pe om, Dumnezeu poate sa-i apara ca un tiran neinduplecat.
Omul care, in ciuda eforturilor si ostenelilor sale impinse pana la extrem, se simte parasit de milostivirea dumnezeiasca, indura astfel de suferinte incat ar renunta, daca ar fi cu putinta, la orice forma de existenta.

Care e, asadar, natura acestor suferinte? Nu e usor de raspuns la aceasta intrebare.
(Iata aici, frate Cristian si sora Glykys, cum dezvolta Parintele specificul duhovnicesc al deznadejdii, despre care am afirmat anterior ca nu e in nici un caz tot una cu depresia si ca nu se intalneste nicidecum la orice muritor!)

Dupa ce L-a intalnit pe Dumnezeu,
dupa ce a cunoscut Viata in Lumina ce iradiaza din Fata Sa,
sufletul nu mai gaseste de acum inainte odihna sau multumire in nici o realitate a acestei lumi; nimic nu-l mai poate multumi si, in acelasi timp,
e inconjurat de toate, afara de Dumnezeu.
Raul, intunericul, lucrarea demonilor, toate cauta sa-l zdruncine; chinul adus de patimi
atinge uneori o intensitate extrema,
iar totul se petrece ca si cum Dumnezeu s-ar fi intors de la om
si n-ar mai da nici cea mai mica atentie la chemarile lui.

Ca o fiinta fara aparare, acesta se simte spanzurat deasupra unui adinc care-l inspaimanta;
Il cheama in ajutor pe Dumnezeu dar toate strigatele sale raman fara raspuns.

Sufletul stie ca s-a intors de la iubirea lui Dumnezeu; e chinuit de constiinta ticalosiei lui si cu toate acestea Il implora pe Dumnezeu sa se miluiasca de el. Dar in zadar...

Dumnezeu nu se infatiseaza sufletului decat pentru a-l invinui pentru necredinciosia lui
iar el e zdrobit sub povara acestor invinuiri. Recunoaste dreptatea judecatii dumnezeiesti, dar acest lucru nu-i micsoreaza suferintele.
Nu in inchipuire, ci aievea se cufunda in umbra mortii. Negasind acest Dumnezeu pe Care-L cheama ziua si noaptea, sufletul sufera intr-un mod insuportabil.

Ne-am putea intreba: care e sensul tuturor acestor lucruri?
In clipa in care vine incercarea, sufletul nu o poate primi ca pe o aratare a milostivirii lui Dumnezeu (cum de fapt ea este!)
sau a increderii lui Dumnezeu fata de el, ca dorinta a Acestuia de a-l face pe om
sa se impartaseasca de sfintenia si plinatatea vietii care este intru El.
Sufletul nu stie decat un lucru: Dumnezeu l-a parasit dupa ce i-a aratat Lumina Lui, facind astfel suferintele lui si mai profunde.

Iar cand ajunge la capatul puterilor
el nu-L vede pe Dumnezeu plecindu-Se milostiv spre el; si atunci ii vin ganduri si simtaminte despre care e mai bine sa tacem.

Sufletul coboara in iad
dar nu asa cum coboara cei ce n-au cunoscut Duhul lui Dumnezeu
si care n-au in ei lumina adevaratei cunostinte a lui Dumnezeu
si prin urmare sunt orbi.
Nu, el coboara aici fiind in stare sa distinga natura intunericului pe care-l simte.

Acest lucru nu se intampla decat celor care
dupa ce au cunoscut harul dumnezeiesc
l-au pierdut mai apoi.

Samanta iubirii dumnezeiesti pe care sufletul o poarta in adancul sau
naste atunci in el o cainta, a carei putere si amploare depasesc masura constiintei obisnuite.
Varsind lacrimi din belsug, omul se indreapta atunci spre Dumnezeu
din toata fiinta sa,
din toata puterea sa,
si asa descopera adevarata rugaciune

(Aici suntem in plina tema a topicului!)

care-l smulge din aceasta lume pentru a-l introduce intr-o alta lume,
in care aude cuvinte pe care nici o limba omeneasca nu le-ar putea rosti.
Ele sunt negraite,
caci din clipa in care sunt traduse in cuvinte, sau notiuni obisnuite,
cel care le aude nu le va interpreta decat in functie de cunoasterea
pe care o are din propria sa experienta, fara sa-i depaseasca limitele.

Cand sufletul a trecut prin toata aceasta serie de aspre incercari
vede limpede in el insusi
ca nu exista in lume loc, suferinta, bucurie, putere, faptura
care sa-l poata smulge de langa iubirea lui Dumnezeu.

Si de acum inainte
intunericul nu va mai putea inghiti lumina acestei vieti.


Dumnezeu sa ne miluiasca, fratilor si surorilor intru Hristos! Post binecuvantat! AMIN+

[cristiboss56]

Multumesc prietene Ioane , de rabdarea de care ai dat dovada in a posta cateva lucruri lamuritoare , dar oricum subiectul este extrem de vast , mult prea vast pentru a fi lamurit in totalitate . Cu adevarat , de multe ori , Dumnezeu nu-i usor de suportat pentru firea noastra cazuta si mult prea alipita de cele lumesti . Iti multumesc inca odata , si sper sa deschizi un thread pe aceasta tema a deznadejdii si a depresiei , a omului ajuns la disperare . . . ! Este un subiect extrem de vast , cu multe necunoscute !
Doamne ajuta !

În prealabil postat de cristiboss56

Multumesc prietene Ioane , de rabdarea de care ai dat dovada in a posta cateva lucruri lamuritoare , dar oricum subiectul este extrem de vast , mult prea vast pentru a fi lamurit in totalitate . Cu adevarat , de multe ori , Dumnezeu nu-i usor de suportat pentru firea noastra cazuta si mult prea alipita de cele lumesti . Iti multumesc inca odata , si sper sa deschizi un thread pe aceasta tema a deznadejdii si a depresiei , a omului ajuns la disperare . . . ! Este un subiect extrem de vast , cu multe necunoscute !
Doamne ajuta !

AMIN! AMIN! AMIN!
Multumesc, frate Cristian si ma iarta pentru iesirile mele. Post binecuvantat, frate!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

AMIN! AMIN! AMIN!
Multumesc, frate Cristian si ma iarta pentru iesirile mele. Post binecuvantat, frate!

Postul s-a sfarsit de ceva timp , dar a fost un Post greu pentru mine cel putin , iar povara nu a fost din cauza partii alimentare , ci ispitelor si a gandurilor ce au navalit in timpul rugaciunii . Partea alimentara este extrem de benefica , si asta o spun acum cand sunt satul din cele de dulce . DA , trupul nu este facut pentru imbuibare , iar postul este foarte bine venit pentru a putea face o comparatie dintre << bine si rau >> . In fine , draga Ioane , sunt multe de spus , dar vorbind strict despre rugaciune , sunt momente groaznice cand mintea zboara complet in alta parte , totul devine o povara greu de explicat , si totul se reduce la ceva formal , precum sunt momente inexplicabile , cand o liniste profunda se intaureaza in jur , iar rugaciunea curge firesc , usor , precum un dialog , iar la sfarsit apare regretul ca s-a terminat ! Sunt momente atat de contradictorii si greu de explicat , si cred si sunt convins ca si tu , si altii au trecut prin astfel de momente "ciudate".
Bine ai spus , prietene , ca Dumnezeu nu-i usor de suportat , dar adaug , ca groaznic este fara El . . . , groaznic !

[Ekaterina]

Am gasit un cuvant puternic despre rugaciune la Sfantul Ioan Gura de Aur:

"Nici un gand sau fapta, care duce la dreapta credinta, nu poate intra in suflet fara ajutorul rugaciunii si slujirii lui Dumnezeu. Dupa cum un oras, care nu-i inconjurat cu ziduri cade usor in mana dusmanilor, pentru ca-i lipseste zidul care sa-i impiedice, tot asa si sufletul, care nu-i ingradit cu rugaciuni este supus usor de diavol si umplut lesne cu orice pacat.

Mai intai, diavolul nu indrazneste sa se apropie, cand vede ca sufletul e intarit cu rugaciuni ; se teme de taria si puterea pe care i-o dau rugaciunile, care-l hranesc mai bine de cum hranesc mancarurile trupul ; apoi, cei care se roaga cu ravna nu pot sa faca o fapta nevrednica de rugaciune, ci rusinandu-se de Dumnezeu, cu Care nu de mult vorbisera, indeparteaza iute toata uneltirea vicleanului ; ei singuri se gandesc ce rau mare este ca, dupa ce ai vorbit nu de mult cu Dumnezeu si L-ai rugat sa-ti dea viata curata si sfinta, sa te indrepti indata spre diavol, sa primesti in suflet placerile rusinoase, sa lasi pe diavol sa intre in sufletul pe care de curand l-a cercetat Dumnezeu si sa ingadui dracilor sa patrunda in sufletele fata de care harul Duhului si-a aratat marea sa iubire de oameni si purtarea sa de grija.

Mi se pare ca daca cineva ar spune ca rugaciunile sunt nervii sufletului, ar spune adevarul. Dupa cum datorita nervilor, trupul se mentine, alearga, sta drept, traieste si sta strans unit, iar daca tai nervii strici toata armonia trupului, tot asa si sufletele, datorita sfintelor rugaciuni isi pastreaza armonia lor, se mentin si alearga cu usurinta pe calea bunei credinte."