Ispita sinuciderii

În prealabil postat de ioan cezar

Eu am lucrat multi ani cu oameni care au traversat una sau mai multe din instantele suicidului (de la firimituri de ideatie pana la pulsiune incontrolabila si tentativa).
Elementul comun al acestor oameni, dincolo de diversele forme de diagnostic al dereglarii psihismului, dupa constatarea si intelegerea mea, este ca traiesc intre oameni care nu sunt capabili de elementare forme de afectiune. Monstrii absentei daruirii de sine, monstrii reci care voiesc caldura dar nu ofera cu nici un chip, sunt autorii reali ai sinuciderii altora, aceasta survenind uneori ca reactie relativ rapida, alteori dupa lupte si conflicte de ani de zile.

Un om inconjurat de oameni care il iubesc asa cum este el, adica neconditionat, nu intra sub ispita sinuciderii. S-a spus ca sinucigasul este bolnav de mandrie. Dar boala celor intre care a trait sinucigasul care este? Ce nume poarta ea? Sinucigasul nu traieste in neant ci in relatii sociale concrete cu oameni vii in carne si oase. Cum sunt acesti oameni? Curati si nevinovati? Creada cine voieste.

Sinuciderea este o balarie care creste hranita de balegarul nesimtirii egoiste a semenilor.
Similar si in cazul abuzului de substante. Un dependent este o oglinda pusa in fata noastra, ca sa vedem cat de impietriti si salbatici suntem si cat de dispusi sa ucidem in orice clipa pe aproapele, daca nu cu barda, macar cu vorba, cu nepasarea, cu lipsa de elementara afectiune. Cu "e treaba ta" sau "nu e treaba mea" etc.

Dar despre aceste aspecte ale vietii (si sinuciderii) dintr-o tara considerata crestina, nu vorbim prea des. Straniu...

Sinuciderea este problema ingrozitoare a lumii care suntem noi toti si fiecare dintre noi.
Pentru fiecare om care se sinucide in lume, fie si in Kuala Lumpur, eu ma consider imediat si adinc vinovat. Fiecare e responsabil de mersul lumii intregi. Bataia unei aripi de fluture poate declansa un taifun la mii de kilometri distanta. Cu atat mai mult miscarea unui suflet de om pacatos.

Lacul straveziu si tainic al duhului duce vibratia cea mai mica a unui suflet corupt si viclean pe drumuri nesfarsite, fara "amortizor" - afara de rugaciunea fierbinte a altuia pentru lume, in duh de iubire.

Trist dar adevarat :-(
Cu toate acestea, relatiile cu semenii (in special cu acestia reci si egoisti) pot duce la sinucidere cand esti dependent de ei. O persoana majora ar trebui sa invete sa fie independenta si sa se fereasca de astfel de monstri.

[myself00]

din punctul meu de vedere...! faptul că cineva dorește să se sinucidă este pură hazardare (eufemistic vorbind)...! nu ești mulțumit de ceea ce ești...? vrășmașul dănțuie de fericire așteptând cu nerăbdare să-i intri în cetate..! (pietul Îngeraș)
nu am de gând să exhaustivesc subiectul, însă fapta aceasta este peste puterea mea de gândire, intr-un simplu cuvânt (inefabil)
dacă acea persoană care cugetă la această faptă să se gândească ce va spune în fața Nemitarnicului Judecător Ceresc ,
să încerece să-și restaurească sufletul!
sunt indeajuns de multe moduri de aplanare în astfel de situați...!

Domnul iartă orice...! bineînțeles dacă te pocăiești(dacă faci redresare spirituală)

să aveți o seară cât mai pașnică...! pacea fie cu voi...!

Doamne ajută

[fallen]

În prealabil postat de Annyta

Trist dar adevarat :-(
Cu toate acestea, relatiile cu semenii (in special cu acestia reci si egoisti) pot duce la sinucidere cand esti dependent de ei. O persoana majora ar trebui sa invete sa fie independenta si sa se fereasca de astfel de monstri.

Nu e de ajuns sa fiii doar "major", trebuie sa ai si o experienta de viata (sau mai multe) ca sa inveti sa nu mai fii dependent de oameni.
Intr-adevar Dumnezeu ne trimite mereu oameni care sa ne ajute, dar noi nu in oameni trebuie sa ne punem increderea ci in El.
Poate ar trebui sa ne mai amintim de cate ori or fi incercat unii si altii sa ne ajute si noi i-am respins, sau viceversa. Poate ca la un moment dat si Dumnezeu se "satura" sa ne mai trimita astfel de ajutoare si ne lasa cel putin o vreme sa ne descurcam singuri si sa ne recapatam increderea in noi. Cateodata, si respingerea are rolul ei.
Poate cateodata functioneaza si psihologia inversa : te calc in picioare, te umilesc, tocmai ca tu sa te inversunezi sa-mi demonstrezi ca nu-i asa (chiar si psihologii mai fac asta cateodata). Probabil e o drama cand incerci metoda asta si nu functioneaza, eu una n-as indrazni sa o aplic niciodata, cel putin nu in mod intentionat.
Poate de la unii oameni inveti ceva chiar daca ei de fapt nu intentioneaza asta.

Ce te mai poate ispiti? Cand realizezi ca doar pentru a supravietui trebuie sa faci o multime de compromisuri, de lucruri care nu-ti plac si nu te reprezinta, si nu folosesc nimanui decat pentru umplerea buzunarelor si a burtihanelor unora? Sa stiu ca pentru a manca eu si copiii mei o paine amara, unii trebuie sa saraceasca si altii sa se imbogateasca?

Ce te mai poate insa impiedica ? Teama ca poate osanda vesnica este ceva mai rau decat oricat de rau ti-ar fi acum in viata?