Postul negru

[vsovivi]

Post negru şi veşnic trebe la: părerochiada vrednică de sine, părerea cea foarte competentă, părerea aia care mărindu-se pe sine dă lecţii părând blând când defapt e o fiară ascunsă ce se aprinde din ispisma profesorală, părerochiada aia care mărindu-se brusc pe sine cu închipuiri caută bucate alese cu competenţă sau înfulecă la întâmplare tot ce-i oferă prilejul, adică privirea aia de nevinovat lăsat în mâna lui luxifer ca să-l slujească şi să-l apere în proces, ispitind pe Domnul, să-i apere nevinovăţia de tip victimă nedreptăţită cu care se arată şi se laudă că el are defapt fapte mari de sfinţenie, adică e cel mai mare berou al neumilinţei şi e foarte mândru de asta... nevăzând el sărmanul că defapt are inima învârtoşată şi mintea smintită şi că defapt îl prigoneşte pe Hristosul din cei săraci şi sărmani şi umili pentru bani, pentru privilegiile lipsei de obligaţii, pentru funcţii de şefi, pentru ştiinţe deşarte, şi mai ales pentru poftele şi plăcerile odihnei blestemate, odihna celor ce au muncit şi furat... au furat griji făcând fapte deşarte, deci nedându-şi seama de starea jalnică de trufie şi absenţă a iubirii care se ascund după făţărnicii şi fabulaţii şi prefăcătorii şi vicleniile bucuroase de mâncăruri şi fericite de învoirea cu ispitele, cu toate, judecând şi osândind şi dispreţuind pe oricine în mintea lui absurdă şi în inima lui de piatră seacă şi îngheţată.

Soluţia este un post simplu şi curat: postul tainic la poftele ascunse în pofte spre a priveghea la a ajunge umil şi dăruit cu inima lui Dumnezeu fără să te pui bine cu aproapele, adică să-ţi pese de starea şi statul pe care îl ai cu Dumnezeu şi să nu te preocupe cum stai cu aproapele căci starea cu aproapele derivă din felul bun şi drept cum stai cu Dumnezeu.

Dar dacă te dai victimă vrednică şi-ţi smoleşti faţa şi te caini şi te nemulţumeşti de aproapele tău ca să capeţi compătimire sau plată de la oameni şi privitori atunci înseamnă că te arăţi nedreptăţit... de Dumnezeu.

A te nemulţumi de aproapele tău înseamnă să bagi cuţitul în creierul lui Dumnezeu.

''Voi când postiţi să spălaţi faţa voastră şi să ungeţi capul vostru ca oamenii să vadă că voi postiţi lui Dumnezeu...'' care vă ocroteşte şi vă înveseleşte şi vă îndestulează viaţa voastră... deci fiţi mulţumiţi de aproapele vostru şi bucuroşi de obligaţii şi de toate datoriile inerente ale vieţii comune.

[vsovivi]

Mai este ceva de postit negru de tot, la bucate dar mai ales la reţetele ocultiste de familie prin care omul îşi face preparate atât de 'bune'... chiar de post, zice el... şi le prepară cu satisfacţie cam cu prea multă superstiţie care nu se observă din pricina obijnuinţei şi îndeletnicirilor tradiţionale în ale bucătăriei, şi aşa îşi bagă omul şi superstiţia aia a lui, ocultă a lui, ca mare meşter bucătar cu reţete vechi şi moştenite sau moderne după modă sau după cum ştie el... însă ceea ce iese e tradiţia poftelor de plăcere trupească ascunse în poftele bune, şi bucuria şi fericirea asta vine de la ispitelele trupeşti şi nicidecum de la credinţă... deci categoric trebuie evitat compotul din fructelele cele alese la care se întinde gurochiul cu om cu tot ca un şarpe dezbinator, semeţind privirea şi trupul prin înălţarea 'medicală' de sine însuşi păcălind şi minţind că totul va fi în ordine ca să-şi pună fraierele naive nădejdea în el sau în capacităţile şi talentele lui... a bucătarilor ăştia moderni cu reţetele lor... de succces cu tot.

Şi ce trebuie făcut? Păi trebuie priceput bine că 'dulceaţa' compotochiulului şi plăcerea trupească promisă nu este dragoste frăţească ci minteresul minciunii măririi de sine ca vrăjeală stradală şi de cartier răufamat, adică trebuie evitarea plăcerii şi bucuriei de a vedea mereu ca nou... credenul gLumii, asta ca să nu o păţim ca regele David suit pe acoperiş sau ca Iscarioteanul cel cu ''fă-te că lucrezi'' sau ca mine păcătosul care iată că precis am ajuns înţelept mai ceva ca Solomon, aşa se pare, deşi dreptatea nu este a mea ci doar a voastră şi a urmaşilor urmaşilor voştrii în veacool vecilor.

La cafea mă refer şi la zaţurile cele scurse pe ceaşcă în prostia cea credulă... aşa ca un mare viitor 'luminos'.

[vsovivi]

Adică trebe post la mita pârâşului care te minte mărindu-te pe tine la credulitate şi funcţia cea înaltă, de judecător, sau procuror, sau medic, sau ştiinţific, sau afacerist sau văzător şi insistă la nesfârşit că cică e mulţi ei cei ce vor voia pârâşului şi sunt şi necruţători şi deci te mituie dar şi te şantajează şi te ameninţă şi te conving fatalist şi deznădăjduitor că n-ai ce face... şi tu atunci ca să te pui bine cu tartorii şi torţionarii vremii accepţi să treci de partea lor mărindu-te cu cîte-o scuză sau un argument acuzând şi tu şi vrând să execuţi pe cel pârât pe nedrept, pe nevinovat, pe păcătos, pe fratele tău om... şi uite aşa crezi că scapi, scăpând de aproape, de prieten, de mai mic, de creştin, de frate, de oricine te enervează şi te deranjază căci eşti prea sătul de obligaţii şi de insistenţa pârâşilor şi crezându-te mare, sau deştept, şi vrând să scapi de pisălogeală, te desparţi şi de Dumnezeu, de Adevărul şi de tot binele punând în practică voia răutăţii care te flatează... căci din judecător devi procuror sau gâde sau berou... sau viclean din ascuns care pune în practică planuri mari, scopuri scuzate de mijloace... sau devi un neruşinat sinucigaş ce-şi sinucide nu trupul ci duhul sfânt primit, un maţăchist ce-şi apără trupul ca nu cumva să moară, plângându-şi de milă şi ucigându-şi duhul sfânt, dragostea bună pentru ca să simtă ceva şi să sufere, ca să fie el victima vrednică... îmbuibându-şi-l nu numai cu mâncare ci cu amăgiri şi surogate şi scrâşniri cerebrale... foarte competente ce lucesc de sine şi de talent... deşert.

Şi astfel încet încet, nu mai iubeşti pe Dumnezeu şi nici nu-I mai împlineşti măcar prima poruncă ci pofata ta cea rea din poftă şi ajungi de te delaşi aruncându-te în nepăsarea cea aleatoare cu botochi uşuratici şi capeţi marea grijă ca să te satisfaci cu plăceri aleatoare şi dacă eşti acuzat atunci preiei grija cea mai mare a fariseilor morţi şi a morţilor ce umblă aiurea, de a pune mai presus cirta şi iota decât tot Cuvântul lui Dumnezeu, ca să te auto-îndreptăţeşti şi să te scoţi prin vraja asta, prin jongleria asta ''basma curată'' adică un sfinţişor drept şi neprihănit: ''nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i miroase''... defapt ispiteşti pe Dumnezeu punându-te tu răspundere şi socoteală înţeleaptă şi rost bun pentru moartea duhovnicească şi trupească a pârâtului nevinovat despre care vorbeam: aproapele cel smerit şi umil şi neluat în serios şi în seamă de nimeni, căci e sărac sau bolnav sau copil şi nu poate prezenta interes material sau de parvenire pentru nimeni... deci poate fi linşat căci este insignifiant la nivelul celor 6 miliarde de oameni şi te chinuie prezenţa lui căci tu vrei tocmai să furi ceva, măcar un pui de somn sau o rumegare importantă.

Lasă-l în pace căci are Domnul grija lui! Tu nu-l speria ca de frica satanei să facă voia Domnului sau mai rău, a păcatului căci noi creştinii de frica Domnului trebuie să nu mai păcătuim... şi să nu ne mai mândrim ca mare pârâş.

Dacă te-ai învoit cu dracool şi ai acceptat să plineşti voia satanei crezându-te sfânt, să nu crezi că acest lucru nu se va şti şi nu se va vedea... căci ''sângele fratelui vărsat de tine strigă din pământ după Dumnezeu!''... strigă din inima ta de sânge şi carne.

Nemulţumirea de aproapele... şi de Dumnezeu e pofta, şi te ajută dracu'... să iei hotărârea cea rea... să simţi că aia e toooooot ceea ce mai vrei de la viaţa asta: ura, răutatea, răzbunarea... blestemul, hula... scăparea de problemă, de sfânta cruce, de tot.

Deci post şi neânvoire pentru mândria că posteşti ca să te arăţi cândva...

...şi ce poţi să te arăţi altceva la momentul adevărului decât că eşti răul cel mai mare... ascuns prin bălăriile făţărniciei, sub pieile de oaie, după funcţii, după împietriri, strâmbări din nas, dezgusturi, după seriozitate, ca fiind tu cel mai silitor, slujitorul cel bun ce poartă sarcina... pe care nu i-a dat-o Dumnezeu ci ăia de jos.

[vsovivi]

Acuma cum e cu postul la nădejde şi deznădejde, păi e vorba de hulă, înjurătură, blestemul şi cearta cea iute care vine la gură, aia e nădejdea în sine însuşi, în minciuna măririi de sine... are o poftă, o lăcomie, o ispită... un viitor luminos, o încredere într-o născocire, e un slogan tradiţional al jmecherilor, al meseriaşilor, al ambiţiei care nu vrea nici cum să iasă...

...iar deznădejdea şi fatalitatea trufaşă este dezbinare de Dumnezeu şi punerea încrederii şi speranţei în ajutorul gLumii şi în vrăjitoriile ei cu satana cu tot de parcă te-ar sluji şi te-ar vindeca ea...

şi ambele lucrează în om cu aluzia pornografică a plăcerilor... şi cu răzbunarea ironică aşa fel încât răneşte şi măreşte rana ca să simtă prin mânie, prin aprindere, prin aţâţare, prin bârfă şi răutate bruscă, prin pâră şi autopâră pentru ca să împlinească superstiţia că cică rana se vindecă dacă făptuieşti răutatea răzbunării... după moda aia: io te-am făcut io te omor, care derivă din furt şi crimă de cele sfinte căci omul îşi fură căciula şi munca şi dacă e a lui şi se supără, el şi-o dărâmă... uitând de fapt că nimic nu are pe care să nu le fi primit ca dar căci şi strădania omului după smerenie e tot un dar primit de sus prin naştere din Dumnezeu.

[vsovivi]

Mai trebuie post negru de tot la ceva, la neliniştie şi frică şi disperare şi mai ales să nu fi jignibil şi supărat şi nemulţumit şi întărâtabil sau suspicios dacă te mustră Domnul direct sau prin cineva, sau din ăla prostu' care se mânie şi se enervează ca necredincioşii... adică să nu te joci cu responsabilitatea că o să ajungi jucăria satanei prin jocool tău de scenă... joaca cu poftele rele ce se dau bune... jocul filmelor în care tu eşti jucătorul cu plăcerile... 'nevinovate' şi te mândreşti ca jmecherii cărora le fug ochii mai repede ca păstorii plătiţi când vine lupu'.

Deci trebuie post la joaca de-a jignibilul credool care se lasă mituit la funcţii înalte şi la plăceri deşarte ca să ucidă pârâţii... ca să se scape de obligaţii... învoindu-se uşor cu toate 'judecăţile' parveniţilor ce vor mereu să parvină la minciunile măririlor de sine... a lor sau ale gLumii cu aluziile cele porceşti... la bani şi femei.

Nu te JUCA!.. visându-te... mare şi grozav... şi serios... şi căsătorit.
Nu te juca de-a poftele bune rău... că-s poftele rele!..
...că-ţi va zice singurul Dumnezeu ce se poate simţi cu adevărat jignit, îţi va zice Domnul ţie: '...6 vase!'

Ştii de unde te jigneşti şi de ce eşti jignibil? Din parvenitism că vrei să te lauzi şi tu în minciuna măririi de sine după care alergi... fugi ca să prinzi toţi dracii din urmă... te închipui cu tot felul de merite şi dacă nu ţi se oferă din belşug atunci te superi şi te simţi jignit în borgoliu... ca părbatul cel mai cel ce se crede ratat.

[juliadogaru]

Am inceput sa tin posturile mari de vreo 5 ani...la inceput mi-a fost mai greu, insa acum le duc cu o mare bucurie. Ce ma intristeaza cel mai mult este faptul ca sarbatoarea de Pasti nu este apreciata pentru valoareaei spirituala, ci se pune egal cu muuuulta mancare, oua si cozonaci.
Deja ma cert cu "gospodinele" care nu pot lasa oalele pe foc pentru a merge la biserica la denii, si, mai ales, la slujba Prohodului, cea mai frumoasa slujba a Saptamanii Patimilor.
Incotro ne indreptam? Spre hrana trupului, fara a ne mai gandi la hrana sufletului?!
Paste fericit tuturor...si multa lumina in suflete!