![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Sfântul Teofan Zăvorâtul, spune în cartea sa - Viața lăuntrică, despre rugăciunea neîncetată:
"Dumnezeu vrea să Îl sâcâim cu rugăciunile noastre, nu pentru El – căci El știe totul – ci pentru noi, ca să fim mereu gata să primim milostivirea Sa, oricând ar binevoi El să ne-o dea. Rugăciunea este întinderea mâinilor spre Dumnezeu, pentru primirea îndurării Sale. Cel ce se roagă neîncetat, acela are mereu mâinile întinse; și oricând ar binevoi Domnul să-l miluiască, el este întotdeauna gata să-I primească miluirea. Închipuiește-ți un binefăcător care împarte milostenii, dar nu la ore stabilite, și obișnuiește să le pună direct în mâinile întinse și să-i treacă cu vederea pe cei care, căscând gura prin alte părți, nu le întind. În acest fel, dintre cei veniți, cei care au mâinile întinse primesc întotdeauna, iar cei ce nu le întind nu primesc. Mai târziu, degeaba mai ceri. La fel, Dumnezeu, când Își va împărți îndurările, nu va sta la povești, ci va spune numai: „Să aveți mereu mâinile întinse spre Mine în rugăciune, pentru ca, oricând voi binevoi să împart milostenii, voi să fiți gata să le primiți”. Astfel, cel ce se roagă neîncetat nu va pierde niciodată miluirea, iar cel ce nu se roagă mereu, acela să nu se mire că o va pierde."
__________________
"A fost întrebat avva Ammona ce este calea cea strâmtă și îngustă, și a zis: calea strâmtă și îngustă înseamnă a-ți struni gândurile, și a-ți nimici voia ta, de dragul lui Dumnezeu. Asta înseamnă „iată noi am lăsat toate și ți-am urmat Ție“ (Matei, XIX, 27.)." (Despre avva Ammona, Patericul Egiptean) |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Cuviosul Iosif Isihastul spune ca "asa cum, daca suflarea omului inceteaza, acesta moare, tot asa moare si sufletul fara Rugaciune neintrerupta. Caci trupul cel viu adoarme atunci cand incepe sa fie parasit de staruinta Rugaciunii si se inmultesc patimile. Pentru ca vrasmasul nu doarme, ci lupta continuu impotriva nostra.
Si asa cum pruncul care se zamisleste in pantecele mamei, daca inceteaza a mai respira, se sufoca si moare, tot asa se intampla si cu zamislirea cea duhovniceasca, daca inceteaza lucrarea mintii. Deci, striga continuu: Dumnezeule, Iti place ceea ce fac acum? Dumnezeule, este voia Ta aceasta? - si continuu, ziua si noaptea, sa vorbesti lui Dumnezeu, cu toata simplitatea, ca un fiu fata de Tatal sau. Atunci vei simti dragostea Tatalui si grija dumnezeiasca. Si tremuri ca nu cumva sa superi pe bunul tau Parinte, care te iubeste atat de mult fara nici un interes propriu. El a murit pentru tine pe Cruce". |
|
#3
|
|||
|
|||
|
"Cel ce vrea sa fie ferit de orice intamplare rea e dator sa-si incredinteze toate trebile lui Dumnezeu prin rugaciune; apoi mintea lui sa se tina strans de nadejdea in El, iar grija pentru lucrurile supuse simturilor sa o nesocoteasca cu toata puterea" (Marcu Ascetul).
|
|
#4
|
|||
|
|||
|
Parintele Efrem de la Filotheu (acum in Arizona), ucenic al lui Gheron Iosif Isihatul, da marturie despre un sfat duhovnicesc pe care batranul i-l spunea adesea:
"Fiul meu, daca Dumnezeu incredinteaza un suflet mainilor tale, ia seama sa-l inveti numai un singur lucru. Rugaciunea. Ea il va invata orice altceva si il va sfinti". |
|
#5
|
|||
|
|||
|
E atat de important sa ne rugam pentru ceilalti, sa nu uitam a-i pomeni in rugaciuni pe fratii nosti!
Mi-a placut mult cand am auzit ca un parinte cu viata curata se ruga lui Dumnezeu sa primeasca rugaciunile lui pentru ceilalti, precum si ale celorlalti pentru el. Last edited by George.m; 12.03.2012 at 23:45:41. |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Citat:
Slava lui Dumnezeu! + |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Intrebare Importanta | ggmarius | Generalitati | 5 | 19.07.2011 11:26:09 |
| puterea rugaciunii | mihaisepo | Rugaciuni | 5 | 24.02.2011 16:11:06 |
| Puterea rugaciunii | Rodica50 | Generalitati | 20 | 02.02.2011 12:19:37 |
| o nelamurire importanta | padrevicentiu | Generalitati | 5 | 12.09.2007 11:07:11 |
|
|