Sfarsitul programat al democratiei

De la începutul anilor ’90 informaţia a dispărut în mod progresiv din media destinată marelui public.

Ca şi alegerile, jurnalele televizate continuă să existe, dar ele au fost golite de conţinut.
Un jurnal televizat conţine maxim 2-3 minute de informaţie reală. Restul este constituit din subiecte “de revistă”, din reportaje anecdotice, din fapte diverse, din mici bârfe şi reality-show-uri.
Analizele jurnaliştilor specializaţi ca şi emisiunile de dezbatere a informaţiilor au fost aproape în totalitate eliminate.
Informaţia se reduce de acum doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de către o minoritate de persoane.
Dispariţia informaţiei este semnul clar că regimul nostru politic şi-a schimbat deja natura.

[COLOR=black]4. Strategii şi obiective pentru controlul lumii[/COLOR]

Responsabilii puterii economice provin aproape în totalitate din aceleaşi cercuri, din aceleaşi medii sociale. Ei se cunosc între ei, se întâlnesc, împărtăşesc aceleaşi idei şi aceleaşi interese.
Deci în mod natural ei toţi împărtăşesc aceeaşi viziune a ceea ce ar trebui să fie lumea viitoare ideală (pentru ei).
În consecinţă este firesc ca ei să cadă de acord în privinţa unei strategii şi să-şi sincronizeze respectivele acţiuni către obiective comune, inducând situaţii economice favorabile realizării obiectivelor lor. Iată câteva elemente ale strategiei lor:

• Slăbirea statelor şi a puterii politice. Destabilizare. Privatizarea serviciilor publice.
• Dezangajarea totală a statelor din economie, incluzând aici sectoarele educaţiei, cercetării, şi la un moment dat al poliţiei şi al armatei, destinate să devină sectoare exploatabile de către întreprinderi private.
• Îndatorarea statelor cu ajutorul corupţiei, a lucrărilor publice inutile, a subvenţiilor date întreprinderilor fără justificare, sau a dispenselor militare. Când se acumulează un munte de datorii, guvernele sunt constrânse la privatizare şi la desfiinţarea serviciilor publice. Cu cât un guvern este mai mult sub controlul “Stăpânilor lumii”, cu atât mai mult el trebuie să mărească datoria ţării sale.
• Sărăcirea angajaţilor şi menţinerea unui nivel de şomaj ridicat, întreţinut prin dislocarea şi mondializarea pieţei muncii. Aceasta măreşte presiunea economică asupra salariaţilor, care sunt atunci gata să accepte orice salariu şi orice condiţii de muncă.
• Reducerea ajutoarelor sociale, pentru a creşte motivaţia şomerilor de a accepta orice muncă pentru orice salariu. Ajutoare sociale prea ridicate împiedică şomajul să facă presiune în mod efectiv asupra pieţii muncii.
• Împiedicarea creşterii revendicărilor salariale în Lumea a Treia, menţinând aici regimuri totalitare sau corupte. Dacă lucrătorii din Lumea a Treia ar fi mai bine plătiţi, acest lucru ar contraveni principiului însuşi al dislocării şi al pârghiei pe care ei îl exercită asupra pieţei muncii şi al societăţii în Occident. Acesta este deci o cheie strategică esenţială care trebuie păstrată cu orice preţ. Faimoasa “criză asiatică” din 1998 a fost declanşată cu scopul de a păstra această cheie.

[COLOR=black]5. Artibutele puterii[/COLOR]

Organizaţiile multinaţionale private se dotează în mod progresiv cu toate atributele puterii statelor: armate (1), reţele de comunicaţii, satelite (2), servicii de informaţii, fişiere ale indivizilor (3), instituţii judiciare (stabilite de OMC şi AMI, acord conform căruia o astfel de organizaţie multinaţională va putea să târască un stat în faţa unei curţi de justiţie internaţionale speciale).
Etapa următoare – şi ultima – pentru aceste organizaţii ar fi să obţină puterea poliţienească şi militară care corespunde noii lor puteri, creând propriile lor forţe armate, deoarece armatele şi poliţiile naţionale nu sunt adaptate pentru apărarea intereselor acestor organizaţii în lume.
La un moment dat, armatelor li se va solicita să devină întreprinderi private, prestatoare de servicii, lucrând pe bază de contract cu statul, ca şi cu orice alt client privat capabil să le plătească serviciile. Dar, în etapa ultimă a planului, aceste armate particulare vor servi intereselor marilor organizaţii multinaţionale şi vor ataca statele care nu se vor plia pe regulile noii ordini economice.
Deocamdată acest rol este asumat de armata Statelor Unite, ţara cea mai bine controlată de societăţile multinaţionale.
Note:
1 – Armate particulare
Armatele particulare există deja în Statele Unite. Este vorba de societăţile DynCorp, CACI şi MPRI, prototipuri ale viitoarelor armate particulare. DynCorp a acţionat în numeroase regiuni unde Statele Unite doreau să intervină din punct de vedere militar, fără a purta responsabilitatea directă (în America de Sud, în Sudan, în Kuweit, în Kosovo, în Irak…). La sfârşitul anului 2002 DynCorp a fost răscumpărat de către Computer Sciences Corporation, una dintre cele mai importante societăţi americane de servicii de informatică. În mai 2004, DynCorp şi MPRI au fost implicate în torturarea prizonierilor irakieni. Armatele particulare (numite “antreprenori” de către Pentagon) reprezintă 10% din efectivele americane trimise în Irak.

2 – Sateliţi
Microsoft a renunţat în final la proiectul său Teledesic, o reţea de 288 sateliţi de comunicaţie care trebuiau să constituie o urzeală în jurul întregii planete. Dar alte companii multinaţionale se pregătesc să creeze reţele similare de sateliţi de comunicaţie. De asemenea, sateliţi de observaţie particulari sunt gata instalaţi. Două societăţi comercializează imagini de rezoluţie mare din orice loc de pe planetă susceptibil de a-i interesa pe cumpărători.
3 – Fişiere individuale
Numeroase societăţi fondate în aceşti ultimi ani (în principal în Statele Unite) sunt specializate în colectarea informaţiilor individuale, oficial cu scopuri comerciale. Dar aceste fişiere private încep să reunească milioane de profile individuale foarte exacte ale consumatorilor repartizaţi în zona ţărilor occidentale. Informaţiile din aceste fişiere sunt vândute oricui doreşte să le cumpere.

6. Adevărata realitate a banilor

Banii sunt astazi în mod esential virtuali. Ei au ca singura realitate un sir de 0 si 1 în computerele bancilor. Marea majoritate a comertului mondial are loc fara bani fizici si doar 10% din tranzactiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în “lumea reala”.

Pietele financiare ele însele constituie un sistem de creatie a banilor virtuali, a unui profit care nu se bazeaza pe crearea unei adevarate bogatii. Gratie jocului pietelor financiare (care permite transformarea în beneficii a oscilatiilor cursurilor bancare), investitorii avizati pot fi declarati mai bogati , printr-o simpla circulatie a electronilor în computere. Aceasta creatie de bani fara a crea o bogatie economica corespunzatoare este însasi definitia crearii artificiale a banilor. Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani si ceea ce ortodoxia economica liberala interzice statelor este deci posibil si legal pentru un numar restrâns de beneficiari.

Daca dorim sa întelegem ce este în mod real banul si la ce serveste el, e sufiecient sa inversam vechea zicala: “ timpul înseamna bani”.

Banii înseamnă timp.

Banii reprezinta ceea ce permite cumpararea timpului altora, timp care a fost necesar sa se creeze produse sau servicii de consum.

Din punct de vedere tehnic banii reprezinta o unitate de calcul intermediara pentru schimbul timpului contra timp, fara a fi posibila compararea directa a timpului unora cu al altora. Deoarece fiecare conversie între bani si timp se face pe baza unei estimari subiective, care variaza în functie de raportul fortei economice si informationale între cumparator si vânzator.
În practica acest raport de forte este întotdeauna defavorabil consumatorului – salariat.
Când un individ dintr-o categorie medie cumpara un produs el plateste timpul care a fost necesar pentru a fabrica acest produs la un pret mai ridicat decât salariul care îi este lui platit pentru o fractiune echivalenta din propriul lui timp.
De exemplu, daca o masina este produsa în 2 ore de 20 de salariati (întelegându-se aici munca comerciantilor si munca depusa pentru echipamentele de productie folosite), salariul fiecarui salariat pentru aceste doua ore ar trebui sa fie egal cu 1/20 din pretul masinii, adica 500 E daca masina a costat 10000 E. Ceea ce înseamna un salariu orar teoretic de 250 E (1600FF). Pentru cea mai mare parte a salariatilor, suntem foarte departe de aceasta socoteala.
Când un salariat occidental presteaza 10 ore din timpul lui, el primeste numai echivalentul unei ore. Pentru un salariat din Lumea a Treia, raportul scade la 1000 contra unu.
Acest sistem este versiunea moderna a sclavagismului.
Beneficiarii timpului furat salariatilor sunt întreprinderile, precum si statele atâta timp cât banii preluati prin impozite si taxe nu sunt utilizati în interesul general.

7. Punctul de non–retur ecologic va fi depăşit

Este evident că începem să ne izbim de limitele ecologice în activitatea economică.
Un sistem economic liberal, al cărui scop este căutarea profitului pe termen scurt pentru interese particulare, nu poate să ia în considerare costurile pe termen lung cum ar fi degradarea mediului.
Modelele economice actuale sunt totodată incapabile să estimeze la justa sa valoare “producţia” naturii, indispensabilă supravieţuirii noastre: producţia de oxigen, fixarea gazului carbonic de către păduri şi ocean, reglarea temperaturii, protecţia împotriva razelor solare, reciclarea chimică, repartiţia ploilor, producerea apei potabile, producerea alimentelor etc.
Dacă modelele economice ar integra costul real al distrugerii naturii, al poluării, al modificărilor climatice, aceasta ar schimba în mod radical estimarea noastră în legătură cu ceea ce este “rentabil ” şi ce nu.
Producţia naturii a fost evaluată la 55.000 miliarde de dolari pe an de către un grup de oameni de ştiinţă al Institutului pentru Economii Ecologice al Universităţii din Maryland în 1997.

Dispariţia naturii este inevitabilă, deoarece distrugerea naturii este dorită de noua putere economică. De ce? Din trei motive:
1- Dispariţia naturii şi creşterea poluării vor face individul încă şi mai dependent de sistemul economic şi va da naştere unor noi profituri (datorită mai ales unui consum în creştere de medicamente şi de prestări medicale…)
2- De altfel natura reprezintă o referinţă într-o altă ordine, cea a universului. Contemplarea frumuseţii şi a perfecţiunii naturii este subversivă pentru această nouă putere economică: ea o ameninţă prin aceea că individul poate respinge urâţenia medilor urbanizate şi pune la îndoială ordinea socială care în concepţia ei trebuie să rămână singura referinţă. Urbanizarea mediului permite plasarea populaţiei într-un spaţiu totalmente controlat, supravegheat şi în care individul este total scufundat într-o proiecţie a ordinii sociale.
3- În sfârşit, contemplarea naturii incită la visare şi intensifică viaţa interioară a indivizilor, dezvoltându-le propria sensibilitate şi deci liberul lor arbitru. Ei încetează din acest moment să mai fie fascinaţi de mărfuri, ei refuză programele televizate destinate să-i abrutizeze şi să le controleze spiritele. Eliberaţi de lanţurile lor, ei încep să-şi imagineze o altă societate posibilă, fondată pe alte valori decât profitul material.
Tot ceea ce poate să determine indivizii să gândească şi să trăiască prin ei-înşişi este în mod potenţial subversiv pentru această nouă putere economică. Cel mai mare pericol pentru ordinea socială este spiritualitatea, deoarece ea îi bulversează individului sistemul de valori şi deci comportamentul, în detrimentul valorilor şi comportamentelor precedente induse de condiţionările sociale.
Pentru stabilitatea “noii ordini sociale”, tot ceea ce poate stimula trezirea spiritulală se doreşte a fi eliminat.