Vamesul si fariseul

[Marius22]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Dacă sîntem păcătoşi - şi sîntem - nu trebuie să continuăm a comite păcate şi să ne "smerim" că "ce păcătoşi sîntem", ci să înfăptuim dreptatea Legii Noi, avîndu-L ca referinţă pe Hristos, smerindu-ne cu adevărat că nimic nu facem de la noi putere, ci toate sînt cu mare ajutor de la El.

Asa este. Sfantul Ioan Gura de Aur spune intr-o cuvantare a sa despre smerenie, ca smerit cu adevarat nu este atat omul care isi vede pacatele, cat cel care traieste virtuos, dar se considera pe sine a fi cel mai pacatos dintre oameni.

Exista trepte in smerenie. Iar smerenia vamesului (re/cunoasterea pacatelor) este numai inceputul urcusului duhovnicesc. De aceea, Biserica a si randuit aceasta pilda la inceputul acestui nou urcus spre Inviere, la inceputului Triodului. Pentru ca noua, chiar si aceasta smerenie, ne lipseste.

Inaltimile smereniei sunt atinse insa numai in masura in care Il cunoastem pe Hristos. Cu cat omul devine mai unit cu Hristos, in chip real, nu prin inchipuirea de sine a fariseului, cu atat devine mai smerit.

[George.m]

Fariseul i-a pus inainte lui Dumnezeu faptele sale cele bune, iar vamesul - inima sa.

Fariseul nu vedea murdaria sufletului sau, fiind preocupat sa-si contorizeze atat faptele sale cele bune, cat si nelegiuirile celorlalti. Nu venise la Templu pentru indreptare, pentru ca nu se socotea pacatos, ci drept. Venise sa-si etaleze "virtutile" si sa mai bifeze o fapta buna: rugaciunea in Casa lui Dumnezeu.

Daca si fariseul s-ar fi apropiat cu adevarat de Dumnezeu, ar fi rostit rugaciunea vamesului. Daca ar fi lasat harul sa-i incalzeasca inima, ar fi constientizat - asemenea vamesului - ca este un vierme, un mare pacatos, neindraznind nici macar sa-si ridice ochii catre cer.

[Marius22]

Spiritualitatea ortodoxa da marturie ca poate exista chiar o "fatarnicie nefatarnica". La polul opus al "aluatului fariseilor" nu se afla "aluatul vamesilor", ci acela al nebunilor pentru Hristos.

Fariseul si nebunul pentru Hristos sunt doi "maestri" ai disimularii. Primul este lup imbracat in piele de oaie. Celalalt este oaie imbracata sub chipul lupului. Roadele lor sunt insa atat de diferite.

[costel]

Mantuitorul numeste lauda de sine a fariseului - rugaciune. Te mira cum o insiruire de aprecieri venite din partea fariseului sunt numite de Hristos rugaciune. Dar sunt numite asa pentru ca rugaciunea este o vorbire a omului cu Dumnezeu, chiar daca in cazul fariseului nu e una de laudat si de urmat. Sa ne fereasca Dumnezeu sa facem din rugaciune un mijloc de a-i atrage atentia lui Dumnezeu asupra faptului cat de buni suntem comparativ cu altii.

[Marius22]

În prealabil postat de costel

Mantuitorul numeste lauda de sine a fariseului - rugaciune. Te mira cum o insiruire de aprecieri venite din partea fariseului sunt numite de Hristos rugaciune. Dar sunt numite asa pentru ca rugaciunea este o vorbire a omului cu Dumnezeu, chiar daca in cazul fariseului nu e una de laudat si de urmat.

Mai mult, putem observa ca in pericopa evanghelica in care este cuprinsa pilda vamesului si a fariseului, cel din urma nu este nicidecum acuzat, nu este supus in vreun fel osandei de catre Dumnezeu. Nu se spune decat ca vamesul "s-a intors mai indreptat (decat fariseul) la casa sa". Insa Mantuitorul conchide: "cine se va inalta, pe sine se va smeri, si cine se va smeri, pe sine se va inalta". Fariseul cade intr-un fel sub propria-i osanda.

Pe Dumnezeu Il doare nestiinta si neputinta noastra in rugaciune. Ne rugam adesea in chip patimas, adresandu-I-ne cu indrazneala de pe "piscurile virtutilor". Dar acest act, in sine, nu este decat o cadere ce ne zdrobeste launtric cu totul.