Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[romanbun]

Ca si fratele nostru (Ne)priceputu, m-am lovit de-alungul timpului de lipsa scrierilor duhovnicesti despre casnicie scrise de preoti sau mireni cu experienta. Lucrarile scrise de calugari nu sunt relevante pentru multitudinea de "lupte'' se dau intr-o familie. Daca unul e credincios, celalalt nu este, poti sa-i spui tu despre calitati divine sau frumusetea trairii impreuna a credintei? Poate te ia ca esti aiurit si de aici inainte tine-te frate la razbelul cu demonii invocati! Cred ca si in acest subiect pe forum se face prea multa teorie si prea putina practica. Daca eu zic ca cunosc o sotie care nu a lasat sotul sa duca fata cand era mica la biserica, voi mari teologi, ce ati fi facut in locul lui?! Cumva-cumva a dus-o, dar in ea nu e acea credinta VIE care lucreaza IUBIREA lui HRISTOS, deoarece nu a venit indrumarea de la ambii parinti (iar mama e mai apropiata de copiii, nu?). Credeti ca nu s-a rugat si nu a postit sotul pentru ele?! Credeti ca nu a plans pentru ele?! Credeti ca nu a avut momente in care a zis ca ce cauta el acolo?! Credeti ca nu s-a BUCURAT pana la Cer cand s-au spovedit si impartasit impreuna?! Si in ciuda a toate a vazut ca zdrobirea inimii lui a fost degeaba?! Care au fost roadele? Sub raze firave de lumina se ascund palcuri groase de necunoastere religioasa, patimi care izbucnesc din te miri ce, autosuficienta ignorantei...
(Ne)priceputu e de fapt mare priceput...E TRAITOR.

[fallen]

În prealabil postat de romanbun

Ca si fratele nostru (Ne)priceputu, m-am lovit de-alungul timpului de lipsa scrierilor duhovnicesti despre casnicie scrise de preoti sau mireni cu experienta. Lucrarile scrise de calugari nu sunt relevante pentru multitudinea de "lupte'' se dau intr-o familie. Daca unul e credincios, celalalt nu este, poti sa-i spui tu despre calitati divine sau frumusetea trairii impreuna a credintei? Poate te ia ca esti aiurit si de aici inainte tine-te frate la razbelul cu demonii invocati! Cred ca si in acest subiect pe forum se face prea multa teorie si prea putina practica. Daca eu zic ca cunosc o sotie care nu a lasat sotul sa duca fata cand era mica la biserica, voi mari teologi, ce ati fi facut in locul lui?! Cumva-cumva a dus-o, dar in ea nu e acea credinta VIE care lucreaza IUBIREA lui HRISTOS, deoarece nu a venit indrumarea de la ambii parinti (iar mama e mai apropiata de copiii, nu?). Credeti ca nu s-a rugat si nu a postit sotul pentru ele?! Credeti ca nu a plans pentru ele?! Credeti ca nu a avut momente in care a zis ca ce cauta el acolo?! Credeti ca nu s-a BUCURAT pana la Cer cand s-au spovedit si impartasit impreuna?! Si in ciuda a toate a vazut ca zdrobirea inimii lui a fost degeaba?! Care au fost roadele? Sub raze firave de lumina se ascund palcuri groase de necunoastere religioasa, patimi care izbucnesc din te miri ce, autosuficienta ignorantei...
(Ne)priceputu e de fapt mare priceput...E TRAITOR.

Cred ca renuntand la vorbe "mestesugite" pana la urma cauza luptei dintre doi bine-credinciosi nu poate fi alta decat interventia necuratului.
Daca insa un credincios/credincioasa isi ia un sot/sotie necredincios/oasa, nu stiu care este explicatia : e ispita diavolului pentru a-l pierde pe credincios, sau e o incercare de la Dumnezeu?
Mai sunt si situatii in care amandoi sunt aparent necredinciosi, iar (doar) unul din ei la un moment dat se trezeste, si incearca sa-l traga si pe celalalt dupa el. Aici s-ar putea spune ca e intr-adevar o incercare de la Dumnezeu, si inca una grea.

[romanbun]

fallen
Esti inteligent...Nu te flatez...In ultimele 2 posibilitati pe care le-ai enumerat, ce ai face?
Ai fost vreodata tocat marunt ca si ceapa, apoi sarat si...apoi aruncat la gunoi?
Doamne-ajuta!

[fallen]

În prealabil postat de romanbun

fallen
Esti inteligent...Nu te flatez...In ultimele 2 posibilitati pe care le-ai enumerat, ce ai face?
Ai fost vreodata tocat marunt ca si ceapa, apoi sarat si...apoi aruncat la gunoi?
Doamne-ajuta!

Pai ce sa fac? Sincer, ma aflu chiar eu intr-una din situatiile respective, nu stiu exact in care, dar mai degraba in ultima. Incerc sa ma adaptez, sa impac si capra si varza (ceilalti colegi nu sunt de acord cu asta), sa am rabdare si sa sper ca intr-o zi ii va lumina Dumnezeu mintea si lui. Cateodata exasperez, recunosc, de multe ori chiar hulesc. Noroc ca Dumnezeu are mai multa rabdare si intelepciune decat noi oamenii si ma primeste inapoi. Parintele m-a sfatuit sa-mi pastrez credinta in suflet si sa nu ma mai cert cu lumea care nu e de acord cu mine.

[fallen]

Oamenii nu iti vor neaparat raul, mai ales cei apropiati. Sunt doar putin invidiosi, sau se simt exclusi, sau le e teama sa nu te piarda, sa nu ii parasesti.
Acum sunt intr-o dispozitie "iertatoare", dar am si eu momente, lumea de pe aici stie, cand...tun si fulger, sau cad in depresie si deznadajduiesc. Dar se pare ca intotdeauna e mai usor sa dai sfaturi sau sa incurajezi pe altii.

[romanbun]

...iar eu i-am spus parintelui ca Dumnezeu mi-a raspuns nedumeririi mele (si eu intru a 3-a categorie...) si sa am "DRAGOSTE SI RABDARE" si parintele nu a facut decat sa confirme ce mi-a zis SEFUL CEL MARE... Am injurat, m-am rugat pentru iertare, cate nu am spus, DAR chiar si asa Dumnezeu MA IUBESTE! Desi ne razvratim, ca nu mai putem rabda atatea, totusi ne intoarcem la crucea noastra. Sufleteste m-am urcat pana la Cer, am coborat pana la iad, si totusi STIU ca EL ne vrea COPTI ca si placintutele cele gustoase, nu aluat necopt! Oare cati putem iubi ca si Sfantul Siluan Athonitul sau mai bine zis sa ne lasam iubiti de Dumnezeu in asa mare masura?
---------------------------------------------------
Doamne, nu-ti intoarce fata Ta de la mine, fiul Tau...

Oarecum off-topic: voi v-ati casatori cu cineva necredincios? (In ipoteza ca noi facem parte dintre cei care suntem cel putin interesati sa fim credinciosi...) Sau cu cineva pe care nu-l iubiti si pe care de fapt nu prea il placeti, doar din considerentul de a nu ramane singur? Pe considerentul ca nici noi nu suntem perfecti si nu e cazul sa avem prea multe pretentii de la celalalt?
De fapt intrebarea merge prea departe... Primul pas ar fi: cat de prieten poti fi cu un asemenea om? Ce fel de relatie poti dezvolta cu el?

Cu scuzele de rigoare pentru a fi off-topic si cu rugamintea de a nu fi prea duri in raspunsurile dvs...

[anna21]

Casatoria presupune o lupta, intr-adevar, doar ca razboiul NU-L PURTAM CU CEL DE LANGA NOI!
Lupta o ducem cu ispitele, cu propriile noastre patimi, cu atacurile vrasmasului.. DAR NU CU SOTUL/ SOTIA.

Daca punem problema luptei in familie, ceva este foarte, foarte gresit.. Grija noastra este mantuirea. Sunt convinsa ca ne putem mantui indiferent de actele sau credinta celui de alaturi.
Iar sub pretextul ca ce sa spun, trebuie sa-l indreptam pe acela ne cultivam doar propriile patimi (mania si orgoliul).
Avem porunci dupa care ne traim viata, dar "intoarce-ti sotul la credinta", "arata-i sotului ca tu ai dreptate" nu fac parte din porunci.

Te toaca sotia marunt ca pe ceapa si pune sare?
SI CE DACA?
Nu mai poti rabda? Doare orgoliul? Iti datoreaza cu adevarat ceva? Chiar iti datoreaza ceva? De ce? Pentru ca esti foarte special, foarte bun? Chiar esti?
Nu vreau sa par dura, dar cand PRETINDEM altora ascultare sau iubire sau orice altceva, ce ne motiveaza? Nu tocmai ideea ca meritam? Ca e ceva de capul nostru?
Ca daca am fi cu adevarat credinciosi smeriti, nu am simti ca ne toaca cineva marunt.

[Lucian008]

În prealabil postat de Annyta

Oarecum off-topic: voi v-ati casatori cu cineva necredincios? (In ipoteza ca noi facem parte dintre cei care suntem cel putin interesati sa fim credinciosi...)

Nu pot da fiu ipocrit. Intrebarea e clara si raspunsul corect e altul:DA. In naivitatea mea eu cred ca o pot schimba. Desi eu sunt primul care sustine ca oamenii se schimba foarte greu. Dar pana la urma cine a spus ca mantuirea e un "proces" usor.

În prealabil postat de Annyta

Sau cu cineva pe care nu-l iubiti si pe care de fapt nu prea il placeti, doar din considerentul de a nu ramane singur? Pe considerentul ca nici noi nu suntem perfecti si nu e cazul sa avem prea multe pretentii de la celalalt?

Nici aici nu dau raspunsul corect: NU. In principiu nu sunt adeptul copromisurilor, dar daca as face compromisul de a ma casatori cu cineva pe care nu o iubesc nu ar fi pe considerentul de a nu ramane persoana respectiva singura.

În prealabil postat de Annyta

Oarecum off-topic: voi v-ati casatori cu cineva necredincios? (In ipoteza ca noi facem parte dintre cei care suntem cel putin interesati sa fim credinciosi...) Sau cu cineva pe care nu-l iubiti si pe care de fapt nu prea il placeti, doar din considerentul de a nu ramane singur

Cred că cineva pe care nu-l iubeşti nu te poate izbăvi de singurătate. Iar dacă nici nu-l placi, cu atât mai mult. O căsătorie fără iubire e moartă de la început.