Cu credinta la raspantie - cata nevoie avem de biserica si preot?

[dobrin7m]

Astăzi ecumenismul a ajuns la un stadiu de dezvoltare înfricoşător, prin care toate acele planuri stabilite dinainte sunt puse în practică de instrumentele Satanei, ce au ajuns să lovească acum în cel mai decisiv punct. Biserica Lui Hristos este supusă prin ecumenism unui atac concentrat din partea unor duşmani neînduplecaţi şi vicleni, aflaţi în spatele unor centre de comandă nevăzute. Este vorba de un război puternic de care, din păcate, cei mai mulţi nici nu-şi dau seama.
Toţi duşmanii Lui Hristos lucrează strâns uniţi sub comanda unui stat major nevăzut, ce se ascunde în spatele vorbelor frumoase, a organismelor de tot felul cu aer de seriozitate şi a lozincilor ce vorbesc de o unitate înşelătoare, pentru a face să dispară Sfânta Lui Biserică; vor să falsifice adevărul pe care Dumnezeul - Omul ni l-a revelat, zădărnicind astfel mântuirea omului, punând în locul Lui Hristos, ca şi conducător al lumii pe diavol «aşa să şadă el în Biserica Lui Dumnezeu, ca un Dumnezeu arătându-se pe sine cum că ar fi el Dumnezeu» (2Tes.2,4).
Biserica Lui Hristos este supusă în ultima vreme unui atac generalizat, pe toate fronturile şi aceasta sub nevinovata titulatură a ecumenismului de către aceste puteri ale infernului.
Ecumenismul, într-un cuvânt, este o infernală mişcare politică şi religioasă, ce are ca obiectiv supunerea umanităţii sub un conducător universal…şi unirea tuturor religiilor într-o panreligie, făcând să dispară creştinismul şi mai ales ortodoxia, şi înscăunându-se în final potrivnicul Lui Dumnezeu, Satana.

[dobrin7m]

Ecumenismul crestin-ortodox


Pentru a înţelege bine ecumenismul de astăzi, este necesar să cunoaştem mai întâi istoria lui din trecut până în prezent, pentru a vedea care este baza lui reală. Numai aşa vom putea să ne facem o imagine completă aspra lui.
Vom vedea în primul rând, în câteva cuvinte, care este misiunea ecumenică a Bisericii, planul lui Dumnezeu pentru mântuirea întregii lumi. Iar apoi ne vom apleca pe îndelete asupra descoperirilor înfricoşătoare referitoare la ecumenismul înşelător, mincinos şi antihristic.
Unitatea pentru care, chipurile, se luptă ecumenismul, actual o putem vedea chiar de la începutul lumii. Dumnezeu a creat această preafrumoasă lume într-un mod unitar şi armonios, guvernând-o ca pe un tot. Lumea cerească şi duhovnicească este caracterizată deci de unitate şi armonie. Mulţimea nenumărată a îngerilor se găsesc în unitate în slujirea lor faţă de Ziditor.
Observăm de asemenea o unitate şi armonie uimitoare şi în universul material, acolo unde Creatorul Atotputernic şi-a pus pecetea înţelepciunii Sale.
Omul trăia la început în cadrul acestei unităţi superioare şi armonii minunate sub acoperământul Lui Dumnezeu şi în unitate cu El. Era atotfericit trăind lângă Dumnezeu şi unit cu El. Trăia, altfel spus, într-o bucurie ecumenică desăvârşită, părtaş fiind la armonia universală a cerului şi a lumii pământeşti.
Însă, dintr-o dată, ca un cutremur înspăimântător, această unitate a omului cu Creatorul lui s-a surpat. A apărut o fisură între om şi Dumnezeu. S-a ridicat o barieră de netrecut între cei doi. A avut loc un rău cutremurător, cel mai teribil dintre toate – surparea unităţii dintre om şi Creatorul său.
Omul căzând a devenit nefericit, iar în continuare rupându-se tot mai mult de Dumnezeu a ajuns un sălbatic.
Parcurgerea istoriei popoarelor divizate ce s-au mâncat unele pe altele relevă din plin acest lucrul. Lumea întreagă plină de sciziuni plânge şi se zvârcoleşte, suspină sub tirani cumpliţi.

[dobrin7m]

Dumnezeu însă n-o trece cu vederea, are în plan să refacă unitatea zdruncinată dintre El şi om. «L-a trimis pe Fiul său» ca să arunce o punte peste abisul despărţirii. Iar Cuvântul Întrupat al Lui Dumnezeu, Hristos, «Dumnezeu desăvârşit se face om desăvârşit. Şi le face pe toate noi şi foarte noi, singurul lucru nou sub soare» spune Sfântul Ioan Damaschin. Dumnezeu se uneşte cu umanitatea într-un mod mai desăvârşit prin întruparea Lui Hristos.
Jertfa de pe cruce a Dumnezeului-Om întinde o punte peste prăpastia abisală pe care a deschis-o căderea omului, iar comunicarea dintre om şi Dumnezeu începe din nou. Hristos «şi-a întins palmele şi le-a unit pe cele despărţite». De acum este posibil ca omul, în măsura în care vrea, să se ducă aproape de Creatorul său, să trăiască unit cu Acesta şi fericit.
Hristos îi uneşte pe oameni nu numai cu Dumnezeu, ci şi între ei. Unirea aceasta a oamenilor izbuteşte cu adevărat numai în Biserica clădită de Dumnezeu-omul cu acest scop. O unire nemincinoasă a oamenilor poate avea loc numai în Biserică prin Iisus Hristos. Biserica – Trupul tainic al Lui Hristos este cea care conduce la unire, mântuire şi îndumnezeire.
Dumnezeu-omul s-a lăsat pe sine în lume ca Biserică, ca trup al Său, pentru ca omul să poată astfel să devină una cu trupul Domnului, făcându-se şi el părtaş firii dumnezeieşti prin har.
Numai prin Dumnezeu-omul şi numai în Biserica Lui Hristos pot oamenii să se desăvârşească şi să se unească atât cu Dumnezeu cât şi între ei. În afara Bisericii nu există nicio unire reală, nefiind posibilă nici o înfrăţire a lumii.
Acesta este planul Lui Dumnezeu, misiunea ecumenică adevărată a Bisericii: mântuirea tuturor oamenilor prin Biserica Lui Hristos. Acesta este ecumenismul creştin ortodox (singurul autentic de altfel), justificat fiind de porunca dată de Domnul apostolilor înainte de înălţare: «Mergând învăţaţi toate neamurile…»
Şi după înviere le spune:«Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea» [Mc.16,15]. Îi trimite la toate neamurile pentru că vrea mântuirea întregii lumi. Vrea unirea tuturor oamenilor, de pe tot pământul prin credinţa în El şi în Biserica Lui.

[dobrin7m]

Biserica Lui Hristos este pentru toţi. Credem «Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică». Biserica este ecumenică , fiind întinsă în toată lumea. Avem şi o Patriarhie ecumenică .
Biserica este Împărăţia Lui Dumnezeu pe pământ, fiind în acelaşi timp un organism duhovnicesc prezent în toată lumea. Ea se găseşte desigur în lume dar nu este din lumea aceasta. Biserică nu este o organizaţie lumească după cum vrea papalitatea eretică şi nici nu este chemată să instaureze un regim lumesc după cum vroia iudaismul. Este de la sine înţeles că după schisma papalităţii, singura Biserică adevărată din lume este cea ortodoxă. Papismul şi catolicismul nu sunt Biserici ci comunităţi şi adunări eretice.
Biserica Lui Hristos, Biserica ortodoxă «în care tot omul este chemat să se mântuiască» îi vrea uniţi pe toţi cu trupul celui ce o conduce. Pentru ca toţi, din toate neamurile, din toată lumea să fie conduşi la o pace adevărată, la fericirea veşnică ce se găseşte numai lângă Dumnezeu.
Vrea să-i adune laolaltă pe oameni nu prin tot felul de creaţii omeneşti mincinoase şi întunecate de factură ecumenistă, ci să realizeze cu adevărat o unitate veşnică şi de neclintit cu Dumnezeu. Să-i conducă pe cei credincioşi din Biserica luptătoare la cea triumfătoare.
Acesta este ecumenismul real şi de folos, cel creştin ortodox. El constituie misiunea (apostolia) ecumenică a Bisericii.
Există aşadar un ecumenism de ordin superior. Poate exista un plan mai presus de cel a lui Dumnezeu? Există ceva mai luminos, mai plin de bucurie, mai desăvârşit? Există ceva mai curat, mai clar, mai stabil şi mai sigur? Numai Hristos poate să-i unească şi să-i mântuie pe oameni, întrucât «nu există mântuire în altul».
Ecumenismul lumesc şi potrivnic lui Dumnezeu nu doreşte şi nu recunoaşte misiunea dumnezeiască, duhovnicească şi ecumenică a Bisericii Lui Hristos. El războieşte cu furie creştinismul ortodox ecumenic, precum şi apostolia mântuitoare şi ecumenică a Bisericii. Şi face aceasta cu violenţă, cu viclenie, prin minciună, ipocrizie, sforării politice şi crime. Cel pe care îl războieşte este chiar capul Bisericii noastre, Hristos, după cum vom vedea în continuare.

[dobrin7m]

1. Ecumenismul papal

Papa prin egoismul său luciferic a vrut să conducă religios şi politic întreaga lume, dorind să cucerească împărăţiile lumii pe care să le conducă în numele creştinismului.
Papalitatea l-a substituit pe Hristos, Dumnezeu-omul cu omul papă. Şi deşi Hristos s-a întrupat, papa l-a dezîntrupat pe Dumnezeu- omul şi l-a exilat în cer, transformând Biserica într-o împărăţie lumească. A făcut din ea un regim lumesc, uzurpând desigur şi titulatura de «Biserică catolică» . De ce toate acestea? Pentru ca un om, papa, episcopul Romei să ia locul Lui Hristos din Biserică.
Papismul l-a alungat pe Hristos ca şi cap al Bisericii şi în locul lui l-a pus pe Papă. L-au făcut pe papă cap şi conducător absolut al Bisericii, îngrădindu-l pe Hristos în cer.
Papismul a schimbat temelia creştinismului care este Dumnezeu-omul şi în locul lui a pus un muritor efemer, pe papă.
Papismul a deformat învăţătura lui Hristos şi a creat un creştinism lumesc, o „Biserică” contrafăcută şi cu totul de nerecunoscut, «Trupul Lui Hristos» devenind o asociaţie lumească.
Romano-catolicismul inspirându-se după modelul împărăţiei romane a apărut pe scara istoriei ca o putere politică, desigur internaţională. A transformat Împărăţia Lui Dumnezeu într-o împărăţie a acestei lumi, deşi Hristos a mărturisit clar că «împărăţia mea nu este din lumea aceasta».
Papa a visat un creştinism lumesc care să se extindă de-a lungul şi de-a latul lumii, al cărui conducător să fie el însuşi. A deformat adevăratul creştinism numai şi numai pentru a deveni el conducător al lumii. Ecumenismul papal, pentru a izbândi în acest lucru, a recurs la violenţă, distrugeri, măceluri, crime şi cu toate acestea nu şi-a atins scopul. Ecumenismul papistaş nu a putut să-şi ducă la îndeplinire planurile sale datorită opoziţiei de lungă durată pe care a făcut-o ortodoxia, Biserica de nezdruncinat a lui Hristos.
Sfântul Nectarie Taumaturgul (din Eghina) scrie referitor la aceasta: «Iubirea de putere şi de slavă le-a uneltit pe toate. Toate [relele] le-a născocit, toate le-a pus în mişcare pentru ca papii să fie recunoscuţi ca şi conducători ai Bisericii şi tirani ai lumii. Odată acest plan întocmit, el cerea să fie aplicat cu toată tăria. Orice obstacol urma să fie înlăturat şi orice rezistenţă caterisită (înlăturată).( Despre cauzele schismei, pag. 207).
Acesta este în puţine cuvinte ecumenismul papal ".

Daca studiem macar un pic istoria papala , vom vedea ca in istorie au fost papi desfranati, papi la 5 ani, papi violenti si criminali. Vrand ca aceasta imagine sa se piarda in istorie au decis mai tarziu, ca papii sa fie in varsta si sa poarte acelasi nume cu titulatura al n-spelea, tocmai pentru a se macina in uitarea timpului si a se crea o imagine idilica de batran sfant.

[dobrin7m]

2.Ecumenismul protestant



În afara ecumenismului papal mai există şi unul protestant.
Protestantismul dezamăgit de papism s-a îndepărtat de el. Nu s-a întors la una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, la Biserica ortodoxă, ci a căzut într-o altă înşelare şi mai rea, în raţionalism. A vrut şi acesta la rândul lui să conducă lumea (oikumeni), să dea o direcţie umanităţii pe baza raţionalismului. A eşuat însă în mod jalnic pentru că a respins sfinţenia Bisericii, a negat realitatea îndrumării sale de către Duhul Sfânt. S-a lepădat de Sfânta Tradiţie, de învăţătura sinoadelor ecumenice şi părinţilor purtători de Dumnezeu. Protestantismul a fost tăiat de la izvoarele harului dumnezeiesc şi a conceput o „teologie” păcătoasă, care nu poate conduce lumea la mântuire, ci care vizează reuşita unor obiective lumeşti.
A făcut din teologie discuţie, gnoseologie, sistem filosofic, supunând-o cuvântului omenesc. „Teologia” protestantă nu se ocupă cu ce spune şi ce porunceşte Dumnezeu pentru eliberarea şi mântuirea omului, ci cu ce gândeşte omul despre Dumnezeu. „Teologia” protestantismului a încetat să mai fie rodul Sfântului Duh şi a devenit gând omenesc searbăd, uscat şi nesăbuit.
Protestantismul a înălţat logica omenească, cuvântul raţional ca pe un nou dumnezeu-idol. A desfiinţat tradiţia şi a lepădat partea cea mai presus de fire a Sfintei Scripturi şi, aşa cum a făcut fratele ei mai mare papismul, a dizolvat prin teoriile lui eretice realitatea divino-umană a Bisericii, singura în care lumea se poate uni şi mântui. A sfârşit în antropocentrism.

[dobrin7m]

Tot mai des vedem astazi oameni care au uitat sa traiasca credinta si au cazut prada acestei teologhisiri despre Dumnezeu. Este foarte trist pentru ca majoritatea sunt oameni buni si cu suflet bun insa pierduti in mrejele acestei teologhisiri au uitat de trupul si sangele Domnului, au uitat de rugaciunea si postul lui Hristos de 40 zile, au uitat de nevointa dobandirii Duhului Sfant.

Slava lui Dumnezeu ca pentru rugaciunile pustnicilor si ale monahilor din "pustie" lumea aceatsa se bucura de mila Domnului.

Cine nu a plans niciodata prin harul lui Dumnezeu pentru omenire, nu va putea intelege aceasta.