Rugaciunea lui Iisus

[cristiboss56]

În prealabil postat de glykys

O predica frumoasa a par. Paraian despre acest subiect:

http://www.crestinortodox.ro/credinta/rugaciunea-iisus-128405.html

Mulţumim , glykis ! Cu adevărat Părintele Părăian , poate şi Părintele Galeriu, are ceva unic în felul de a se adresa, o blândeţe şi o înţelepciune harică , te face să te apuci de treabă, să nu mai amâni , să-ţi doreşti a împlini poveţele lui , cu gura, apoi cu mintea şi cine ştie , într o zi , cu INIMA ! Mulţumim încă odată !

[dobrin7m]

Tarziu in noapte cand linistea este deplina, rugaciunea lui Iisus incepe sa fie spusa. O spunem cu buzele fara glas si incercam sa o coordonam cu respiratia noastra si parca nu reusim. Respiratia e mai lunga sau mai scurta parca buzele spun mai rar sau mai repede.

O zici in gand. Si vezi ca este cam acelasi lucru. E cand mai lunga cand mai scurta, cand parca expiri si inspiri de doua ori si spui o data rugaciunea cand, parca nu mai respiri si ea e spusa. Si vezi ca e dezordine intre tine si rugaciune.

Cum vine asta? cum sa duci rugaciunea in minte? Si rostesti rugaciunea in gand insa vezi ca mintea mai are si alte ganduri. Descoperi capacitatea de a gandi la altceva si de a rosti in gand rugaciunea. Nu e bine. Inseamna ca rugaciunea nu e in minte.

Continui. Si dintr-o data , Domnul fie laudat!, descoperi ca una este sa rostesti in gand rugaciunea ca si cum ai spune-o tare , si alta este ca rugaciunea sa fie ea insasi gandul tau. Gandul se mareste si se micsoreaza dupa masura vorbirii. Inseamna ca gandul se poate micsora sau mari dupa masura respiratiei. Si vezi ca un gand poate fi o intreaga fraza si realizezi ca atunci cand rugaciunea e gand si nu rostire in gand nu mai incap alte ganduri.

Rugaciunea te invata.

Rostirea rugaciunii lui Iisus mereu, este exercitiul care ne face sa ajungem ca Dumnezeu sa fie gandul nostru. Cand vom ajunge ca gandul nostru sa fie rugaciune atunci ea se coreleaza cu respiratia noastra , si simti ca respiri si traiesti cu Hristos. Atunci dezordinea dispare, mintea este la Hristos, si rugaciunea a intrat in minte.

Tot acest parcurs te descopera pe tine. Cand rostesti in gand rugaciunea si nu este ea insasi gand, gandurile paralele cu rostirea sunt intinate cu ceea ce ai in tine. Si descoperi rand pe rand, unde esti, cat de jos si de intinat esti. Dumnezeu te ajuta , sa alungi ganduri rele , unul cate unul, si abia apoi realizezi cum poti sa faci gandul tau rugaciune. Alungand gandurile rele, inlaturi pacatul. Iata cum rugaciunea ne curata de gandurile pacatoase.

Continui bucurandu-te de asezarea din tine, de pacea ce o simti. Uneori simti o durere puternica in piept. Te doare, si te gandesti ca urmeaza sa mori.

Te bucuri sa ai pe Hristos in minte si cand lucri, si cand vorbesti cu cineva, si tot timpul, Dumnezeu este permanent in mintea ta. Rugaciunea din mintea ta este acum cantecul ce te insoteste mereu.

Cateodata te prind gandurile. Si se departeaza gandul rugaciunii. Ah, trezvia mintii, minte stai treaza. Insa mintea sta pe deplin treaza cand nu esti in forfota lumii. Dar suntem in lume. Sa ne nevoim si iarasi gandul rugaciunii vine. Sa bucuram aproapele cu gandurile noastre bune. sa bucuram aproape cu gandul rugaciunii noastre.

Rugaciunea acum fiind gand, fiind gandul nostru ea poate fi gandita permanent. Gandul insoteste respiratia noastra si cand ne punem la somn. In timpul somnului respiratia devine mai scurta, are alt ritm insa gandul rugaciunii ii stabileste un ritm armonios. Parca toate se linistesc in tine, se aseaza. Adormi linistit si impacat de gandul rugaciunii, impacat de Dumnezeu. Te gandesti ca asa e bine sa fii si atunci cand mori.

În prealabil postat de dobrin7m

Tarziu in noapte cand linistea este deplina, rugaciunea lui Iisus incepe sa fie spusa. O spunem cu buzele fara glas si incercam sa o coordonam cu respiratia noastra si parca nu reusim. Respiratia e mai lunga sau mai scurta parca buzele spun mai rar sau mai repede.

O zici in gand. Si vezi ca este cam acelasi lucru. E cand mai lunga cand mai scurta, cand parca expiri si inspiri de doua ori si spui o data rugaciunea cand, parca nu mai respiri si ea e spusa. Si vezi ca e dezordine intre tine si rugaciune.

Cum vine asta? cum sa duci rugaciunea in minte? Si rostesti rugaciunea in gand insa vezi ca mintea mai are si alte ganduri. Descoperi capacitatea de a gandi la altceva si de a rosti in gand rugaciunea. Nu e bine. Inseamna ca rugaciunea nu e in minte.

Continui. Si dintr-o data , Domnul fie laudat!, descoperi ca una este sa rostesti in gand rugaciunea ca si cum ai spune-o tare , si alta este ca rugaciunea sa fie ea insasi gandul tau. Gandul se mareste si se micsoreaza dupa masura vorbirii. Inseamna ca gandul se poate micsora sau mari dupa masura respiratiei. Si vezi ca un gand poate fi o intreaga fraza si realizezi ca atunci cand rugaciunea e gand si nu rostire in gand nu mai incap alte ganduri.

Rugaciunea te invata.

Rostirea rugaciunii lui Iisus mereu, este exercitiul care ne face sa ajungem ca Dumnezeu sa fie gandul nostru. Cand vom ajunge ca gandul nostru sa fie rugaciune atunci ea se coreleaza cu respiratia noastra , si simti ca respiri si traiesti cu Hristos. Atunci dezordinea dispare, mintea este la Hristos, si rugaciunea a intrat in minte.

Tot acest parcurs te descopera pe tine. Cand rostesti in gand rugaciunea si nu este ea insasi gand, gandurile paralele cu rostirea sunt intinate cu ceea ce ai in tine. Si descoperi rand pe rand, unde esti, cat de jos si de intinat esti. Dumnezeu te ajuta , sa alungi ganduri rele , unul cate unul, si abia apoi realizezi cum poti sa faci gandul tau rugaciune. Alungand gandurile rele, inlaturi pacatul. Iata cum rugaciunea ne curata de gandurile pacatoase.

Continui bucurandu-te de asezarea din tine, de pacea ce o simti. Uneori simti o durere puternica in piept. Te doare, si te gandesti ca urmeaza sa mori.

Te bucuri sa ai pe Hristos in minte si cand lucri, si cand vorbesti cu cineva, si tot timpul, Dumnezeu este permanent in mintea ta. Rugaciunea din mintea ta este acum cantecul ce te insoteste mereu.

Cateodata te prind gandurile. Si se departeaza gandul rugaciunii. Ah, trezvia mintii, minte stai treaza. Insa mintea sta pe deplin treaza cand nu esti in forfota lumii. Dar suntem in lume. Sa ne nevoim si iarasi gandul rugaciunii vine. Sa bucuram aproapele cu gandurile noastre bune. sa bucuram aproape cu gandul rugaciunii noastre.

Rugaciunea acum fiind gand, fiind gandul nostru ea poate fi gandita permanent. Gandul insoteste respiratia noastra si cand ne punem la somn. In timpul somnului respiratia devine mai scurta, are alt ritm insa gandul rugaciunii ii stabileste un ritm armonios. Parca toate se linistesc in tine, se aseaza. Adormi linistit si impacat de gandul rugaciunii, impacat de Dumnezeu. Te gandesti ca asa e bine sa fii si atunci cand mori.

Ferice de tine dacă ai ajuns la aceste trăiri! Eu nu am ajuns nicăieri dar mă străduiesc şi nădăjduiesc în mila şi ajutorul lui Dumnezeu.

Marea maijoritate a celor(foarte puţini de altfel) care au ajuns să aibă lucrătoare rugăciunea inimii nu vor să spună nimănui despre aceasta.

[dobrin7m]

În prealabil postat de dorinastoica14

Ferice de tine dacă ai ajuns la aceste trăiri! Eu nu am ajuns nicăieri dar mă străduiesc şi nădăjduiesc în mila şi ajutorul lui Dumnezeu.

Marea maijoritate a celor(foarte puţini de altfel) care au ajuns să aibă lucrătoare rugăciunea inimii nu vor să spună nimănui despre aceasta.

Am gandit mult daca sa spun sau nu cele ce le-am scris. Nu e lucrarea mea, ci a Domnului. Fara Dumnezeu nimic nu putem face. Eu zic ca nu putem nici respira cum se cuvine fara Dumnezeu.
Apoi m-am gandit sa nu scriu nimic ci sa tac, insa m-a napadit un sentiment de vinovatie fata de oameni care vine din gand egoist. Daca nimeni nu spune nimic, si toti tac de frica sa nu cada in pacat, si daca eu stiu ca poate fi aceasta cadere, sa alung egoismul si sa recunosc ca sunt nimic, ca nu avem nici un merit. de fapt asta este, nimic nu facem noi insine, cum spune sfantul Ioan Scararul: mintea e de la Dumnezeu, trupul e de la Dumnezeu, sufletul e de la Dumnezeu. Slava Tie Doamne pentru toate cate mi le-ai dat. Noi avem doar ratiunea alegerii.

M-am gandit cata cautare este pentru a o dobandi. Nimeni nu spune cum anume exact , de altfel este si foarte greu de explicat de aceea nu spun, nu pentru ca nu vor ci pentru ca e foarte greu de exprimat.
M-am gandit la toti cei care alearga dupa rugaciune asa cum si eu alerg si am zis sa va impartasesc ce am simtit. Ca asta facem aici , ne impartasim trairile unii altora.

Eu nu zic ca o am, nu stiu, nu cred, pentru ca nu este aproape tot timpul, mai sunt momente cand vin ganduri, traim in lume, ne lovim de lume, nu gandesti rau de lume , insa trebuie sa dai lumii iubirea ta, sa te darui lumii in felul tau. si e dificil. Daca as fii pustnica, da, insa asa.... facem ce putem. Cum am zis, ne nevoim cu rugaciune la Domnul.

În prealabil postat de dorinastoica14

Ferice de tine dacă ai ajuns la aceste trăiri! Eu nu am ajuns nicăieri dar mă străduiesc şi nădăjduiesc în mila şi ajutorul lui Dumnezeu.

Marea maijoritate a celor(foarte puţini de altfel) care au ajuns să aibă lucrătoare rugăciunea inimii nu vor să spună nimănui despre aceasta.

Duhovnicul la care cu ajutorul lui Dumnezeu ajung uneori şi la a cărui uşă stau câte şapte sau zece ore pentru a primi câteva cuvinte de mângâiere mă întreabă de fiecare dată. " Mai citeşti Pelerinul Rus?" "Citesc părinte, dar nimic! " "mai citeşte-o odată!"
Această carte nu are un autor anume. Citind fiecare cuvânt din cartea acesta m-am gândit că ar putea fi scrisă de oricine a dobândit rugăciunea inimii şi nu vrea să-şi atribuie o identitate anume.

Ne spui lucruri folositoare dobrin., mii de mulţumiri. Ai însă grijă că ai obţinut ceva de mare preţ. Pe aici sunt puţini creştini atentici!
Sfinţii Părinţi ne sfătuiau să ne lăudăm mai ales cu neputinţele noastre sau "să fim deştepţi ca vulturii şi şireţi ca vulpile!(am citat din memorie)

Dorina, nu stiu daca ma insel, dar daca este cel la care ma gandesc eu, mi-e tare drag duhovnicul tau! Desi ne-am intalnit de putine ori si n-am prea stat la "taclale", omul acela mi-a deschis apetitul pentru anumite lucruri si de aceea ii sunt foarte recunoscator.
Cat despre "Pelerinul rus", cu mine s-a intamplat altfel: am inregistrat varianta vorbita a cartii, pe 8 CD-uri si obisnuiam sa le ascult in masina sau in timp ce trebaluiam prin casa. Uneori se intampla ca un anumit CD sa-l ascult de foarte multe ori, numai fiindca nu aveam timp sau chef sa-l mai schimb, sau mai exact, Dumnezeu dorea sa inteleg ceva ce-mi tot scapa mereu: invataturile Sf Siluan. Ascultasem acea parte de zeci si zeci de ori, pana am decis sa-l caut si sa aflu cat mai multe despre el. Iar ce-am gasit m-a ajutat sa ma cunosc mai bine si sa constientizez starea mea reala de om pacatos si lipsit de virtute. Comparandu-te cu cei induhovniciti, precum Sf. Siluan, nu poti sa nu realizezi in ce ape te scalzi si cat esti de predispus inselarii. Asa am inteles ca de fapt, cele mai de pret pentru mantuirea noastra, raman smerenia si dragostea pentru vrajmasi. Avandu-le pe acestea doua, diavolul devine neputincios.
Noi, mirenii, suntem prea corupti, prea compromisi ca sa ne stea gandul la "Rugaciunea lui Iisus". Avem tot felul de "pofte" pe care ni le facem, avem tot felul de ganduri vicioase pe care de fapt ori nu vrem sa le recunoastem, ori le tratam cu mare indulgenta. De fapt trebuie sa ni se inmoaie inima de dragoste si durere pentru fiecare pacatos, chiar pagan sau criminal fiind. Nu intelegem lucrul asta, spre nefericirea noastra si e foarte trist. Daca citim cu atentie pe sfintii parinti, vom constata o aparenta contradictie in invataturile lor, dar nu este, fiindca de fapt fiecare indeamna la unul si acelasi lucru: iubirea de aproape. Si cine e aproapele? Nu ne-a invatat Mantuitorul cine este? De ce ma intereseaza pe mine daca e catolic, sectar, pagan, ateu, urator de Dumnezeu?... Daca Dumnezeu mi-l scoate mie inainte, asta nu poate fi decat pentru mantuirea mea. Oferindu-i ura si nu dragoste, acel nefericit nu se va indrepta prin mine, ci mai rau va cadea. Doar o privire rautacioasa sa-i arunc, si voi declansa eu un razboi. Sunt multi care se considera vrednici sa declare razboi diavolului insusi, dar sunt in mare inselare. Diavolul are puteri nelimitate, numai prin voia lui Dumnezeu, iar el nu pe Dumnezeu Il uraste, ci pe om. In Dumnezeu crede si se cutremura. Cum as putea eu, un amarat pacatos sa spun ca nu ma tem de diavol si sa-i declar razboi? Raportul soricel-elefant este inca prea putin edificator, fata de adevarata stare de fapt. Singurele mele arme: nadejdea, smerenia, dragostea, credinta, rabdarea... Avandu-le pe acestea, Duhul Sfant Insusi, ma va apara.

În prealabil postat de OmuBun

Dorina, nu stiu daca ma insel, dar daca este cel la care ma gandesc eu, mi-e tare drag duhovnicul tau! Desi ne-am intalnit de putine ori si n-am prea stat la "taclale", omul acela mi-a deschis apetitul pentru anumite lucruri si de aceea ii sunt foarte recunoscator.
Cat despre "Pelerinul rus", cu mine s-a intamplat altfel: am inregistrat varianta vorbita a cartii, pe 8 CD-uri si obisnuiam sa le ascult in masina sau in timp ce trebaluiam prin casa. Uneori se intampla ca un anumit CD sa-l ascult de foarte multe ori, numai fiindca nu aveam timp sau chef sa-l mai schimb, sau mai exact, Dumnezeu dorea sa inteleg ceva ce-mi tot scapa mereu: invataturile Sf Siluan. Ascultasem acea parte de zeci si zeci de ori, pana am decis sa-l caut si sa aflu cat mai multe despre el. Iar ce-am gasit m-a ajutat sa ma cunosc mai bine si sa constientizez starea mea reala de om pacatos si lipsit de virtute. Comparandu-te cu cei induhovniciti, precum Sf. Siluan, nu poti sa nu realizezi in ce ape te scalzi si cat esti de predispus inselarii. Asa am inteles ca de fapt, cele mai de pret pentru mantuirea noastra, raman smerenia si dragostea pentru vrajmasi. Avandu-le pe acestea doua, diavolul devine neputincios.
Noi, mirenii, suntem prea corupti, prea compromisi ca sa ne stea gandul la "Rugaciunea lui Iisus". Avem tot felul de "pofte" pe care ni le facem, avem tot felul de ganduri vicioase pe care de fapt ori nu vrem sa le recunoastem, ori le tratam cu mare indulgenta. De fapt trebuie sa ni se inmoaie inima de dragoste si durere pentru fiecare pacatos, chiar pagan sau criminal fiind. Nu intelegem lucrul asta, spre nefericirea noastra si e foarte trist. Daca citim cu atentie pe sfintii parinti, vom constata o aparenta contradictie in invataturile lor, dar nu este, fiindca de fapt fiecare indeamna la unul si acelasi lucru: iubirea de aproape. Si cine e aproapele? Nu ne-a invatat Mantuitorul cine este? De ce ma intereseaza pe mine daca e catolic, sectar, pagan, ateu, urator de Dumnezeu?... Daca Dumnezeu mi-l scoate mie inainte, asta nu poate fi decat pentru mantuirea mea. Oferindu-i ura si nu dragoste, acel nefericit nu se va indrepta prin mine, ci mai rau va cadea. Doar o privire rautacioasa sa-i arunc, si voi declansa eu un razboi. Sunt multi care se considera vrednici sa declare razboi diavolului insusi, dar sunt in mare inselare. Diavolul are puteri nelimitate, numai prin voia lui Dumnezeu, iar el nu pe Dumnezeu Il uraste, ci pe om. In Dumnezeu crede si se cutremura. Cum as putea eu, un amarat pacatos sa spun ca nu ma tem de diavol si sa-i declar razboi? Raportul soricel-elefant este inca prea putin edificator, fata de adevarata stare de fapt. Singurele mele arme: nadejdea, smerenia, dragostea, credinta, rabdarea... Avandu-le pe acestea, Duhul Sfant Insusi, ma va apara.

Nu te înşeli Culai, şi mie mie-e drag părintele.
În ceea ce priveşte îngăduinţa faţă de cei de alte confesiuni (nu prea înţeleg ce legătură are cu firul discuţiei de pe acest topic) pe mine mă deranjează foarte tare când subiectul este strict ortodox şi încep a da răspunsuri catolicii sau cei de alte confesiuni. Din bun simţ şi din respect pentru cei pe care-i cunosc şi îmi sunt prieteni fraţi şi surori creştini-ortodoxi mă abţin să dau o replică dură şi să-i trimit pe forumurile confesiunilor cărora le aparţin.

În prealabil postat de dorinastoica14

În ceea ce priveşte îngăduinţa faţă de cei de alte confesiuni (nu prea înţeleg ce legătură are cu firul discuţiei de pe acest topic) pe mine mă deranjează foarte tare când subiectul este strict ortodox şi încep a da răspunsuri catolicii sau cei de alte confesiuni. Din bun simţ şi din respect pentru cei pe care-i cunosc şi îmi sunt prieteni fraţi şi surori creştini-ortodoxi mă abţin să dau o replică dură şi să-i trimit pe forumurile confesiunilor cărora le aparţin.

De multe ori m-am lasat dus de reactii "neortodoxe" si am facut dovada de orice, numai de intelepciune si rabdare, nu. Am apreciat foarte mult la cativa dintre forumisti, puterea de a sta deoparte, in momente delicate si am vazut ca nu sunt singurul. O vorba de bun simt face mai mult decat argumentul intregii Sfinte Scripturi la un loc, fiindca omul inselat, mandru si trufas, nu asteapta argumente, ci reactii pe care sa le vaneze.
M-as hazarda sa-ti spun ca parintele cu pricina iti va recomanda din nou "Pelerinul rus", de cum ii vei pasi in chilie, dar mi-e ca te supar prea tare!... Iarta-ma, daca deja am facut-o!...

[dobrin7m]

În prealabil postat de OmuBun

Noi, mirenii, suntem prea corupti, prea compromisi ca sa ne stea gandul la "Rugaciunea lui Iisus". Avem tot felul de "pofte" pe care ni le facem, avem tot felul de ganduri vicioase pe care de fapt ori nu vrem sa le recunoastem, ori le tratam cu mare indulgenta

Redau aici o intrebare si un raspuns din dialogul dintre un mirean si un monah.

"- Intreb asta pentru ca a trai in lume, ajungem sa nu ne nevoim trupurile cum ar trebui, sa nu tinem post permanent (desi stiu ca asta e posibil) si astfel niciodata inima noastra sa fie pe deplin curatita. Si daca totusi ne rugam cu aceasta rugaciune savarsim noi o greseala, sau nu dobandim scopul adica acela de a ne ruga si de a reusi astfel sa ne ferim de ispite?
Noi oamenii, purtam pacate multe, suntem ispititi permanent si atunci este bine totusi sa nu spunem aceasta rugaciune? sa ne limitam la Tatal nostru, sau la rugaciunile stiute?
Astazi peste tot unde intorci capul vezi raul: deschizi televizorul si vezi rau, vrei sa vezi un film si auzi si o replica rea, iesi afara si trece pe langa tine un om care injura, nu ajunge ca te lupti cu tine, dar te lupti si cu lumea si atunci mai suntem noi vrednici de Rugaciunea inimii? Eu mi-am facut un obicei, ca la fiecare rau pe care il vad sau aud sa imi spun in minte rugaciunea inimii si marturisesc ca am ajuns sa o spun deseori din asta pricina. Gresesc?
Cateodata ma gandesc ca la cate pacate am nu ar trebui sa cutez , sa indraznesc la aceasta rugaciune . Gresesc?"

"Sora, orice vedem, auzim, etc., ne poate ori ridica cu mintea în rugăciune la Dumnezeu, ori ne poate pogorî la iad; depinde de noi spre ce înclinăm. Vezi/auzi întâmplător nişte spurcăciuni (la tv., pe stradă,..), şi Dumnezeu le vede, şi Maica Domnului, şi Sfinţii, şi îngerii. Dar nici Maica Domnului, nici îngerii, nici sfinţii nu păcătuiesc în vreun fel văzându-le, ci fac lucrare duhovnicească. Sfântul Paisie cel Mare (paremi-se) a văzut o femeie şi un bărbat curvind, însă nu a păcătuit judecându-i (căci patimile tinereţii îi amorţiseră din pricina ascezei), ci smerindu-se, se prihănea şi se plângea pe sine zicând: "Aceştia, acum păcătuiesc, dar mâine, pocăindu-se se vor mântui. Însă eu voi păcătui mâine (fără darul lui Dumnezeu), şi nu mă voi pocăi, lipsindu-mă astfel de mântuire." Zicând el acestea, Îngerul Domnului arătându-i-se cu o sabie de foc în mână, i-a spus că dacă avea să-i judece pe cei ce i-a văzut păcătuind (cum ar fi:"măi ce oameni!", spus pe un ton dispreţuitor), cu acea sabie avea să îl taie în două.
Un alt exemplu îl dă Cuv. Paisie Aghioritul, cu medicul acela grec din America, pe care îl părăsise soţia, lăsându-l cu trei copii şi fără a şti ceva despre ea. După un timp, avea să afle de la un concetăţean întors de curând din Grecia, că soţia lui era desfrânată în Pireu. Cum a reacţionat omul nostru? oare judecâd-o, umplându-se de gelozie, etc.? Nu, ci a reacţionat creştineşte, căzând în genunchi, şi rugându-se lui Dumnezeu cu durere pentru ea:"Dumnezeul meu, ce va fi cu sufletul ei? Ai milă de ea!". Răspunsul lui Dumnezeu:deodată, lumina necreată a strălucit împrejurul lui,.... ATENŢIE: Părintele Paisie spune că acel medic grec, poate nici Sfânta zi de Vineri nu o postea, şi cu toate acestea s-a învrednicit de la Dumnezeu de ce nu se învrednicesc unii călugări decât poate la sfârşitul vieţii lor. Apoi, tot Părintele Paisie Aghioritul mai spune de un tânăr, care plecând în pelerinaj în Patmos, din lucrarea diavolului i s-a aruncat de gât o fată, spre a-l trage la păcat, pe care el a împins-o cu putere reufuzând păcatul. Mai apoi zicea în sine:"Dumnezeul meu, pentru prostii am venit eu până aici?" Seara, pe când se afla la hotel, Însuşi Domnul i S-a arătat. Şi de atunci şi sfinţii i se arătau mângâindu-l în ispite şi necazuri.
(Şi)În acestea, se împlinesc cuvintele Sfinţilor Părinţi care spun că: "De la fratele îţi vin ori mântuirea ori pierzarea."

Asa am invatat sa nu pacatuiesc judecand, pentru ca pot pierde darul si maine, cel ce pacatuieste se pocaieste si se smereste iar eu cazut fiind din smerenie, ma pierd prin pierderea darului lui Dumnezeu.

Roaga-te pentru mine te rog, Mihaela Eleonora

În prealabil postat de cristiboss56

Iertare, dar uneori lipsa de reacţie poate fi şi semn de laşitate , de frică în a primi nu ştiu ce răspuns răutăcios , sau chiar de frica gâlcevii , fie ea şi în scris .

Dragul meu Cristian, nu vreau sa-ti raspund de dragul polemicii. Vreau numai sa intelegem cu totii ca acest "uneori" il indeparteaza pe Dumnezeu de fiecare data din inima noastra, cand indraznim mai mult decat ni se cuvine. E foarte trist ca noi habar nu avem ce si cat ni se cuvine. Cui dovedim acest semn de lasitate si ce asteptam de la unii (partizanii gandurilor noastre), sau ce asteptam de la ceilalti? In lupta cu vrajmasul, oricum pierdem, daca nu ne smerim. Am in minte zeci de invataturi ale mai multor sfinti parinti, iar asta imi da putere sa ma straduiesc sa ajung macar la degetul cel mic al taierii voii lor. Atat cat timp diavolului inca i se permite sa ma incerce, inseamna ca eu mai am cale lunga pana sa fac voia lui Dumnezeu. Atat timp cat eu inca nu realizez ca fac voia vrajmasului, inseamna ca sunt deja in bratele lui si pe cale opusa manturii. Cui ii va fi mila de mine la judecata mea? Vrajmasii vor avea atatea de aratat? Iar ei nu stiu de mila. Unde imi manifest eu, mila? Fata de cei dragi mie? Dar asa fac si pacatosii; cu ce ma deosebesc de ei?
Obisnuim sa amintim de invataturi sfinte, dar de ce ne sunt atat de straine? De ce lasam veninul sa ne circule prin vorbe si prin vene? "Iata, lege noua va dau voua: Iubiti-va unii pe altii, asa cum eu v-am iubit!... Sau: "Doamne, nu le socoti lor acestea si iarta-i ca nu stiu ce fac!" ... "Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti?" Ce ne trebuie noua ca sa ne descatusam iubirea lasata de Dumnezeu in fiecare fiinta umana? Cu ce ma ajuta pe mine sa devin dusmanul cuiva? Il ajuta in mantuirea lui, pozitia mea fatisa de "Gigi-duru", ca mie oricum imi dauneaza? Eu pot scormoni in invataturile Sfintei Scripturi si a sfintilor parinti exact pe masura intelegerii mele. Daca eu am inteles din intreaga Sfanta Scriptura, doar cum se pune mana pe bici, mare iscusinta a avut vrajmasul in ratacirea mea. Nu sunt vrednic eu, pacatosul sa ma aflu in alta parte, decat la cealalta extremitate a biciului. Eu sunt neghina, buruiana nebuna, rod otravitor, iar mana pe care o ridic asupra aproapelui meu, ma va osandi si ma va afunda in adanc. Nu vrajmasul, ci eu, prin propria mea alegere si vointa, imi impovarez sufletul.
Dar... am vorbit prea mult si cu siguranta, nu pe masura asteptarilor tale. Iarta-ma, Cristian. Dar e atat de pacat sa ai un suflet atat de mare si ostenitor si sa pierzi Harul bunului Dumnezeu...

@dobrin7m

Asa am invatat sa nu pacatuiesc judecand, pentru ca pot pierde darul si maine, cel ce pacatuieste se pocaieste si se smereste iar eu cazut fiind din smerenie, ma pierd prin pierderea darului lui Dumnezeu.

Iata o alta frumoasa lectie de intelepciune. Si mai spunem ca Dumnezeu nu revarsa har...
Nu vreau sa ne dam dreptate de dragul simpatiilor reciproce. Am constatat ca asta face mult rau celor de alta parere. Dar de dragul lui Dumnezeu, merita sa apreciem si sa dam slava Lui.

Roaga-te pentru mine te rog, Mihaela Eleonora

Am o lista mereu in crestere. Nimic nu-i mai bine-primit la Dumnezeu decat rugaciunile facute unii pentru altii...
La randul meu, si eu am mare nevoie de rugaciunile celorlalti...