Frica de Dumnezeu

[cristiboss56]

Prin frica de Dumnezeu , asa cum am amintit la inceputul acestui thread deschis de Ioan , ne intareste rugaciunea , ne intareste in credinta noastra ORTODOXA , caci indoiala in credinta a creat aceste secte de care multi "ortodocsi " incep sa se simta legati , pentru ca ei nu l-au simtit cu adevarat pe Hristos , si-au creat propriul dumnezeu , dupa mintea lor tulbure si bolnava .
Inchei printr un citat ,tot al Ortodoxului Ilie ( spre exasperarea unora de aici ). . . :
"Îndoiala în credinţă a adus lumea aici, la marginea prăpastiei. Îndoiala în credinţă a creat atîtea secte şi a adus dezbinarea în Biserică, în familie şi peste tot. Cum ne putem întări în credinţă ca să scăpăm de îndoială şi de cumplitele ei urmări? Numai prin rugăciune şi post, prin deasă spovedanie şi împărtăşire şi prin citirea cărţilor sfinte. Căci aşa a răspuns Mîntuitorul ucenicilor Săi care L-au întrebat: Pentru ce noi n-am putut să-l scoatem? Pentru puţina voastră credinţă (Matei 17, 19-20). Acest neam de diavoli cu nimic nu poate fi scos, fără numai cu rugăciune şi cu post! (Marcu 9, 28-29).
Vedeţi ce ne răspunde Hristos? Vedeţi puterea rugăciunii ajutată de post? Vedeţi puterea postului ajutat de rugăciune? "

[Mosh-Neagu]

Eu n-am cum sa ma supar pe tine. Tu in principiu esti un om tare bun, doar ca tu cu tine nu te prea intelegi si nu te poti pune de acord. Iarta-ma, daca te-am suparat. Si roaga-te si pentru mine. Uneori mai ma bag in seama mai mult decat mi s-ar cuveni si stiu ca supar, dar nu ma pot mereu stapani. Oricum n-am ce sa dovedesc in ceea ce spun, decat pacate si slava desarta...
Doamne, fii bun cu noi, si intelepteste-ne...

[cristiboss56]

Groaznice sunt gandurile mosule , si mai ales cand esti condus de ele , precum dumneata esti condus acum , precum magarusul dupa paie !
Am trecut si eu prin astfel de crize ca dumneata , dar cu muuult timp in urma !

„De vei chema intelepciunea si spre cunostinta vei indrepta glasul tau, si de o vei cauta pe dansa ca pe argint si de o vei sapa ca pe o comoara, atunci vei afla frica Domnului si cunostinta lui Dumnezeu o vei afla” (Pilde 2, 3-5).

Radacina vietii placute lui Dumnezeu este frica de Domnul,indata ce aceasta va veni, puterea ziditoare va reorandui totul in tine si va reface in tine minunata randuiala – cosmosul duhovnicesc. Cum poate fi dobandita frica de Dumnezeu? Ea e in tine, atata doar ca e inabusita: trebuie sa o invii. Pentru aceasta, da glas ratiunii tale si deschide-ti inima pentru a primi insuflarile adevarului. Pana acum, ratiunii nu i s-a dat cuvantul: a fost in robie si nu indraznea sa rosteasca invataturi sanatoase: ei bine, acum sa vorbeasca. Ea va incepe sa graiasca despre faptul ca Dumnezeu este Atottiitor, ca El te tine si te poate arunca in orice clipa; despre faptul ca Dumnezeu este pretutindeni si stie toate, vede totul in tine si se manie asupra ta pentru tot ce e rau in tine; despre faptul ca El este Drept Judecator, gata sa te pedepseasca chiar acum, dar cu milostivire isi infraneaza mania pana la o vreme; despre moarte, care e gata in orice clipa sa te insface si sa te predea judecatii si razbunarii. Asculta si patrunde-ti inima de simtirea acestor adevaruri. De vei trezi acest simtamant, impreuna cu el va veni si frica de Dumnezeu. Acestia sunt zorii vietii.

Pentru ca a razbatut un fir de energie stenica, chiar vesela, din schimbul de cuvinte al fratilor catolici, ingaduiti-mi sa pun si eu un strop de anecdota, nu fara legatura cu topicul nostru.
Iata, azi ma jucam cu Tudor, baietelul meu, bucurosi fiind ca a primit un nou joc cu indieni.
Inainte sa incepe lupta s-a gandit sa isi construiasca mai intai o cetate, folosind si alte jucarii, piese de constructie etc. Pana sa isi faca el treaba, eu am spalat vesela si, desigur, am aruncat o privire (adictiva, de-acum...) pe forumul nostru...:).
Cand m-am intors am trait o clipa de stupor: Tudor construise un adevarat front de lupta, un zid de-a dreptul chinezesc (care mi-a taiat brusc pofta si orice speranta ca as mai putea sa cuceresc cetatea) si doua randuri succesive de soldati, grupati in jurul cate unui dragon/general din alt set de jucarii. A adaugat avioane de lupta, care de lupta romane si, mult in spate, ascuns dupa niste braduti de plastic ... o arma secreta! ("cu laser", a precizat el).
Eu, de partea cealalta, cu cativa ponei si vreo 5-6 yanchei, semanam cu trupa de luptatori din filmul cu samurai postat de Scotland... :)
Eram gata sa ma dau batut cand... mi-a venit o idee!
I-am sugerat sa ii puna pe doi dintre soldatii cu pusti sa le reproseze arcasilor ca sunt cam saraci in dotare si ca au haine ca vai de ele... Va inchipuiti ce a iesit! Arcasii au ripostat, alti soldati au sarit sa ia apararea fratilor lor, au intervenit si generalii, incateva secunde toata armata lui Tudor era spulberata in luptele purtate de o singura parte a baricadei. Evident, bomba cu laser a explodat in tabara lui.
Iar mie mi-au ajuns caii si yancheii ca sa trec falnic printre lesurile lor...

La sfarsit am pus si concluzia: "Divide et impera!"
La care Tudor mi-a replicat prompt: duhul dezbinarii mi-a mancat armata, taaata!... Dar n-a plans, fiind mai mult bucuros ca a vazut "pe viu" putina politica si o scanteie de teologie practica.

Abia acum vad ca, Scotland, ai postat inaintea mea, tocmai cand scriam eu postarea anterioara...
Si imi pare ca, daca ai fi postat dupa mine, si nu apucai sa scrii tu primul, poate ai fi ezitat putin, poate ai fi renuntat sa stergi si ... s-o stergi. Hai, Scotland, nu imi da prilejul sa devin profetic!... :)
Spunea de curand Mihnea ca e o galceava generalizata in lumea crestina. Mai comitem si noi aici, dar chiar e pacat ca ai sters postarea, era cum nu se poate mai nimerit, la locul si momentul ei (sotia mea a retinut, iata, ca folositor pentru ea, din tot topicul, doar o parte din prima postare a lui Cristi si postarea ta).


S.O.S.!!!
Cine mai ajuta sa depasim prima criza de crestere a fragedului topic??!
(poate cu rugaciunea Sfantului Efrem...)


P.S. Pe de alta parte, cand am propus tema, rugasem chiar pe fratii crestini de alta confesiune sa participe la dezbatere, pentru nuantarea si adancirea temei. Daca am gresit cu aceasta rugaminte, rog sa fiu iertat din toate partile. Am crezut ca Frica de Dumnezeu este un subiect comun al intregii crestinatati, daca nu chiar un liant care sa favorizeze comunicarea dintre noi. Ma iertati va rog, sper sa depasim impasul.

Am gasit in lucrarea "Vom vedea pe Dumnezeu precum Este" de Arhimandrit Sofronie Saharov, mai multe cuvinte de folos sufletesc, legat de tema threadului, printre care si urmatorul pasaj (pag. 206/207):

"Cu cat mai incordat cutremurul nostru de a ne arata nevrednici de Dumnezeu, cu atat mai "dezgolita" se va arata toata lumea noastra launtrica, si pentru noi insine, si, bineinteles, inaintea Fetei lui Dumnezeu: "Nu este zidire nearatata inaintea Lui, ci toate sunt goale si dezvelite inaintea ochilor Sai" (Evr. 4:13).
Privegherea mintii si trezvia inimii duc la ceea ce multor necercati le poate parea de necrezut sau exagerat, si anume: crestinul descopera prezent in sine, si vadit si ascuns, tot raul inlauntrul sau, cel putin ca potential, si se vede pe sine cu adevarat mai rau decat toti si decat totul."


"Domnul a zis: <Nu va temeti de cei ce ucid trupul... ci... temeti-va de Cela ce, dupre ce a ucis, are stapanire sa arunce in gheena. Asa, zic voua, de Acela sa va temeti.> (Lc. 12:4-5) Domnul, Cela ce S-a dat pe Sine mortii pe cruce, nu spune cuvinte desarte, fara insemnatate. Iar eu nicicum nu voiam sa le micsorez caracterul categoric. Si frica, frica de viata datatoare - nu se departa de la mine. Mai mult, ceva straniu se petrecea: de cum slabea aceasta, simteam launtric indepartarea de la mine a unei puteri vii - rugaciunea scadea, mintea se risipea, simtamantul lui Dumnezeu se pierdea intr-o ceata: cu duhul muream. De abia mult mai tarziu aveam sa aflu ca ma povatuia Duhul lui Dumnezeu, iar chinul mi s-a preschimbat intr-un folos de nemasurat: cutremurul inaintea vecinicei pierzanii si plansul pocaintei - in chip tainic ma prefaceau intreg in rugaciune. Duhul meu, slobod, fara vreo straduinta a vointei, se inalta in contemplarea unor realitati pana atunci necunoscute: nesfarsitele prapastii ale fiintei, intunecatele salasuri ale iadului, dar si Cerul luminat de Lumina nefacuta.
Binecuvantat fie Numele Lui invecii vecilor."

La prima ta întrebare, frate Ioan, aş fi fost ispitit să spun: „Da, sunt pregătit. Ba chiar doresc acel moment al trecerii, după care Îl vom cunoaşte pe Domnul cu adevărat şi ne vom regăsi, nădăjduiesc, toţi cei care ne-am iubit în viaţa asta”. Iar cu privire la teamă aş fi zis, ca şi Ana Maria N, că nu mă tem decât de a pierde iubirea lui Dumnezeu (de la părintele Galeriu citire). Şi asta m-ar fi plasat, cred, în ceata iubiriştilor.

Mai amintindu-mi, însă, de viaţa mea trecută şi prezentă, mi-am dat seama de marea responsabilitate a fiecărei clipe pe care am trăit-o şi pe care o trăiesc, şi că fiecare din ele poartă în sine Judecata. Suntem fiinţe răspunzătoare. Adică suntem chemaţi să răspundem chemării lui Dumnezeu şi a semenilor. Şi, privind în urmă văd oameni pe care i-am dezamăgit, care au aşteptat de la mine ceva, iar eu n-am fost în stare să-mi frâng egoismul şi să le dau ce aveau ei nevoie. Iar în viaţa de zi-cu-zi sunt, din nou, atâtea chemări din partea lor, pe care le trec cu vederea, spunându-mi că nu mă privesc sau că mă depăşesc. Mă simt vinovat că nu fac acel efort de auto-depăşire care mi se cere, de jertfă de sine, adică. Acel efort pe care o mamă, spre exemplu, îl face atât de natural, dându-se pe sine în fiecare clipă copiilor, familiei, fără a-l mai conştientiza, în cele din urmă.

Cât priveşte chemările pe care Dumnezeu mi le-a adresat, la acestea am fost şi sunt şi mai surd. Păstrez în inima mea regretul de a nu-L fi ascultat atunci când m-a chemat prin gura duhovnicului meu sau printr-un cuvânt al Evangheliei. Şi dacă aş avea în minte mereu cuvintele Lui, mereu aş şti că mă ţin departe de El.
Cu toate acestea, Dumnezeu, care ne-a înfiat, nu-mi poate apărea niciodată înfricoşător. Cu atât mai puţin Hristos, care ne va judeca. Ştiu că voi primi (...era să spun „ce mi se cuvine”, însă nu după merite ni se va da, căci nimeni nu poate aduce ceva de la sine) ceea ce deja am ales în fiecare clipă a acestei vieţi şi-I voi mulţumi Domnului pentru dreptate, chiar de voi fi de-a stânga.
Cred că Judecata nu e decât evidenţierea, fără nicio umbră, a alegerilor pe care le-am făcut în fiecare clipă a vieţii. Ne vom vedea atunci aşa cum suntem, cu sufletele dezbrăcate de corpuri, în lumina orbitoare a Dumnezeirii, căreia nimic nu i se poate ascunde.

[MariS_]

În prealabil postat de ioan cezar

Pentru ca a razbatut un fir de energie stenica, chiar vesela, din schimbul de cuvinte al fratilor catolici, ingaduiti-mi sa pun si eu un strop de anecdota, nu fara legatura cu topicul nostru.
Iata, azi ma jucam cu Tudor, baietelul meu, bucurosi fiind ca a primit un nou joc cu indieni.
Inainte sa incepe lupta s-a gandit sa isi construiasca mai intai o cetate, folosind si alte jucarii, piese de constructie etc. Pana sa isi faca el treaba, eu am spalat vesela si, desigur, am aruncat o privire (adictiva, de-acum...) pe forumul nostru...:).
Cand m-am intors am trait o clipa de stupor: Tudor construise un adevarat front de lupta, un zid de-a dreptul chinezesc (care mi-a taiat brusc pofta si orice speranta ca as mai putea sa cuceresc cetatea) si doua randuri succesive de soldati, grupati in jurul cate unui dragon/general din alt set de jucarii. A adaugat avioane de lupta, care de lupta romane si, mult in spate, ascuns dupa niste braduti de plastic ... o arma secreta! ("cu laser", a precizat el).
Eu, de partea cealalta, cu cativa ponei si vreo 5-6 yanchei, semanam cu trupa de luptatori din filmul cu samurai postat de Scotland... :)
Eram gata sa ma dau batut cand... mi-a venit o idee!
I-am sugerat sa ii puna pe doi dintre soldatii cu pusti sa le reproseze arcasilor ca sunt cam saraci in dotare si ca au haine ca vai de ele... Va inchipuiti ce a iesit! Arcasii au ripostat, alti soldati au sarit sa ia apararea fratilor lor, au intervenit si generalii, incateva secunde toata armata lui Tudor era spulberata in luptele purtate de o singura parte a baricadei. Evident, bomba cu laser a explodat in tabara lui.
Iar mie mi-au ajuns caii si yancheii ca sa trec falnic printre lesurile lor...

La sfarsit am pus si concluzia: "Divide et impera!"
La care Tudor mi-a replicat prompt: duhul dezbinarii mi-a mancat armata, taaata!... Dar n-a plans, fiind mai mult bucuros ca a vazut "pe viu" putina politica si o scanteie de teologie practica.

Hei, sa va zic o poveste, ca tot e vorba de .. buna dispozitie.
Era odata un om ce primise mostenire un lingou de aur si, din acest motiv, se credea foarte bogat. Il privea in fiecare zi si era tot mai multumit. Pe lingou era scris cu litere mari o eticheta: AUR. Omul se mandrea cu el si il arata tuturor celor apropiati lui. Dar intr-o zi veni si un batran netot, care n-avu ce face si zgarie putin eticheta respectiva. Se gandea ca nu strica sa verifice ce se ascundea dedesupt. Si numa' ce sterse cuvantul AUR si dedesupt aparu altul: RAU. Culoarea si ea se schimba, din aurie deveni rosie. Incitat, batranul mai zgarie in continuare si sub aceasta eticheta descoperii o alta: URA, iar culoarea deveni deja aproape neagra. Aceleasi litere ale etichetei .. dar cu totul alta semnificatie. Atunci batranul ii zise bland omului nost': - Niciodata sa nu te mai increzi in etichete! Si de atunci omul nostru, desi se stia acum sarac, a inceput sa pretuiasca .. intelepciunea.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[catalin2]

Eu stiu ca de obicei la Sfanta Impartasanie se spune "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati". Cred ca un preot spunea ca sunt trei trepte, fiecare e buna dar fiecare mai inalta decat precedenta. Prima treapta e frica de Dumnezeu, cu care tot omul se poate mantui daca tine seama de ea. Astfel omul de frica pierderii mantuirii si pedeapsa Iadului face toate cele lasate de Mantuitor, inclusiv invatatura cea dreapta.
A doua treapta este credinta, adica cel ce a inteles si invatatura, nu mia e doar frica, ci si constientizeaza in ce crede. A treia trapta e cel ce a ajuns la dragoste, face toate poruncile din iubire de Dumnezeu si de oameni, nu mai e numai frica sau intelegerea rationala.
Dar la fel de bine acest pasaj se poate interpreta ca cel ce se apropie sa aiba din toate cele trei, si frica de Dumnezeu, ci credinta fierbinte, si dragoste.

[cristiboss56]

Ai fost, eşti şi rămâi acelaşi OM minunat, dar prea sensibil , în cale afară de sensibil. Păi , măi OMULE , trebuie să-mi apăr credinţă, iar părintele Cleopa e al nostru şi de aceea citez din el . Îţi mai spun un "secret", am citat chiar din cărţile trimise de tine prin poştă în urmă cu un an ! Eşti dulce, eşti simpatic, eş ti Protestant , dar eşti Om pentru mine şi cred că asta contează cel mai mult ! Fuguţa înapoi în "camera de discuţii", adică aici. N-am emoţion, căci sunt pe mobil, dar îti trimit un zâmbet MARE ! Te aştept prietene , te aştept ! Cristian