Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

LA CUMPĂRĂTURI

Eram furioasă pe toată lumea.
Pe şefii mei care în ajun de Crăciun mă ţinuseră la servici peste program.
Pe şefii soţului meu trimis tocmai acum într-o delegaţie.
Pe oamenii care se îmbulzeau pe străzi.

Aşa se face că am ajuns bombănind la magazinul unde îmi fac de obicei cumpărăturile.
Croindu-mi cu greu drum prin mulţime am trecut în revistă preţurile articolelor pe care aş fi vrut să le achiziţionez şi m-am înfuriat şi mai rău.

La raionul cu jucării am văzut un puşti de 5 - 6 ani privind lung la un avion din lemn frumos colorat care arăta foarte ispititor pentru cei de vârsta lui.
- Putem să-l cumpărăm mamă? spuse el în cele din urmă adresându-se tinerei femei de lângă el.
- Nu puiule, dar poate că ţi-l va aduce Moş Crăciun, îi răspunse aceasta cu o infinită tristeţe în glas.
- V-aş putea împrumuta nişte bani, am intervenit eu timid.
Biata femeie ar fi vrut să refuze, dar privind-şi copilul oftă şi făcu semn din cap că acceptă.

Copilul luă avionul de pe raft îl privi şi îl puse la loc.
- Nu-l mai vreau, zise el.
Mama băieţelului, surprinsă, luă şi ea avionul îl cercetă apoi întorcându-se spre mine îmi explică:
- E produs în străinătate de cei din cauza concurenţei cărora a fost închisă recent fabrica unde lucra soţul meu.

Mi-am terminat cumpărăturile mult mai furioasă decât când le începusem.
Nu reuşeam să-l uit pe băieţel.

Poescu Angela

[TINERI PENTRU ROMANIA]

A VENIT CRĂCIUNUL
de Placide Cappeau

Miezul nopţii creştini, e ora solemnă
Când Iisus s-a pogorît din slava cerească,
Ca să şteargă pata originară nedemnă,
Şi Tatălui Său mânia să-i potolească.

Lumea întreagă de speranţă tresare,
Această noapte îi dă un Izbăvitor.
Popor în genunchi! Aşteaptă a ta eliberare!
A venit Crăciunul! Iată-L pe Mântuitor!

Lumina credinţei noastre arzătoare
Ne aduce lângă Copilul atât de dorit,
Cum odinioară o stea strălucitoare
I-a condus pe magii de la răsărit.

Regele regilor se naşte într-o iesle umilă.
Puternici ai clipei încrezători în viitor
Iubiţi-vă aproapele, de el fie-vă milă,
Smneriţi-vă, urmaţi-L pe Mântuitor!

Mântuitorul a zdrobit lanţurile toate,
Pământul e liber şi Cerul zâmbeşte.
În orice sclav El vede un frate,
Pe cei chinuiţi iubirea-i uneşte.

Întreaga lume Îi e recunoscătoare
Căci pentru noi se naşte, suferă şi e răstignit.
Popor în picioare! Cântă a ta eliberare!
E Crăciunul! Slăviţi pe Cel de Cer dăruit!

Traducere de Pârvu Ana Maria

[TINERI PENTRU ROMANIA]

IUBIREA DE PATRIE

Iubirea de Patrie şi iubirea de viaţă sunt unul şi acelaşi lucru.
De aceea această iubire a generat în toate timpurile şi la toate popoarele minuni de inspiraţie, de devotament şi de sacrificiu de sine.

Şi cum ar putea fi altfel?
Faptele sunt proporţionate cu forţa mobilului care le produce.
Pasiunea pentru Patrie se compune din toate pasiunile personale sau dezinteresate cu care Dumnezeu ne-a umplut inima:
-iubirea de sine şi apărararea dreptului de a avea un loc sub soare;
-iubirea de familie care e Patria mai mică şi strânsă în jurul inimii celor dragi;
-iubirea de tată, mamă, strămoşi, de toţi aceeia de la care am primit sângele, tandreţea, limba pe care o vorbim, grija, moştenirea materială sau imaterială [...];
-iubirea de soţie pe care braţul nostru trebuie s-o ocrotească în slăbiciunea sa;
-iubirea de copii prin care trăim din nou prin continuitatea sângelui şi cărora trebuie să le lăsăm, chiar cu preţul vieţii noastre, pământul, numele, siguranţa, libertatea şi onoarea naţională care fac demnitatea neamului nostru;
-iubirea de cer, de aer, de mare, de munţi, de orizonturi, de climă care au devenit prin obişnuinţă părţi din noi înşine, nevoi plăcute sufletului nostru, ochilor noştri, simţurilor noastre;
- iubirea de obiceiuri, de religie, de limba pe care o vorbim, iubire care ne însoţeşte încă de la naştere şi de care nu trebuie să îngăduim să fim lipsiţi.
Civilizaţia însăşi, impusă cu forţa, e o servitute inacceptabilă dacă nu avem libertatea s-o refuzăm.

SATUL NATAL (FRAGMENT)

Viaţa a risipit, ca praful pe drumuri pustii,
Departe de casă pe taţi, mame şi copii,
Şi satul drag seamănă cu un cuib părăsit
De unde rândunica a fugit când iarna a venit.
Deja iarba care creşte pe uliţele sale
Şterge amintiri, vise şi urme de sandale,
Iar iedera, ca un văl pentru morţi,
Acoperă pe jumătate ferestre, uşi şi porţi.
Curând... Departe de mine, Doamne, gândul!
Un străin plin de bani ne va lua pământul
Locuit doar de umbra celor care nu mai sunt
Şi de unde amintirile despre leagăn şi mormânt
Ne vor fugi ca un stol de porumbei speriaţi
Spre pădurea cu copacii necugetat tăiaţi
Şi negăsind loc să se adăpostească
Se vor roti mereu sub bolta cerească.

Texte de Alphonse de Lamartine
Taducere de Pârvu Ana Maria

[TINERI PENTRU ROMANIA]

CALUL TROIAN

Grecii, care au încercat fără succes timp de zece ani să ocupe Troia prin forţă, se hotărăsc în cele din urmă să recurgă la un şiretlic.
Se prefac că se îmbarcă pe corăbii şi se ascund într-un golf din apropierea cetăţii.
La plecare lasă în urma lor un cal enorm de lemn cu o mulţime de soldaţi ascunşi în interiorul lui.
Troienii veniţi în tabăra grecilor văzând ciudăţenia se pierd în supoziţii.
Unii, ca Thymetes, cer să fie dus calul de lemn în oraş, alţii, ca Laocoon, cer distrugerea lui.
După multe ezitări hotărăsc aducerea calului în cetate.
Pentru că nu pot introduce colosul pe niciuna din porţi troienii sunt nevoiţi să-şi distrugă singuri o parte din zidurile de apărare.
„Toţi se apucă de treabă.
Sub picioarele calului sunt puse roţi.
Se întind frânghii de cânepă.
Maşina fatală trece de ziduri cu burta plină de soldaţi şi arme.
În jur oamenii cântă şi dansează bucuroşi să atingă odgonul ce le va aduce pieirea.”
Urmarea nu e greu de ghicit.
După ce populaţia se „cufundă în vin şi somn”, grecii ies din cal, omoară străjile şi deschid porţile oraşului pentru armata lor revenită în secret.
Măcelul şi jaful încep...
Exprimarea nemulţumirii, faţă de comportamentul necorespunzător al celor pe care i-am ales să ne conducă, e necesară.
Explozia necontrolată de mânie, violenţa, vandalismul sunt calul troian intrând în oraş în aclamaţiile mulţimii.

Mihail Gh. Bujor (Ghebu)

[TINERI PENTRU ROMANIA]

Unirea face puterea.
Toţi, fie că suntem sau nu membrii vreunui partid, fie că facem sau nu politică, suntem România.
O Românie unită e o Românie puternică.
Unitatea naţională e absolut necesară împlinirii destinului nostru ca popor.

TINERI PENTRU ROMÂNIA

[TINERI PENTRU ROMANIA]

IUBIREA DE PATRIE
de Paul Verlaine

Iubirea de Patrie e cea dintâi iubire
Şi prima după cea de Dumnezeu.
Ea în suflet s-aprinde din primele zile
Şi în priviri ne străluceşte mereu.

E lumina zilei botezului pe pleoapele divine
Ale copilului, vibraţia blândă a razelor de soare,
E sângele tânăr care îi curge prin vine,
Aerul primăvăratic plin de miresme îmbătătoare.

Copilul creşte, simte pământul de sub picioare
Care îl poartă, îl leagănă şi bun îl hrăneşte,
Şi blând, cu apa-i rece şi înviorătoare,
Setea din timpul meselor i-o potoleşte.

Apoi copilul ajunge bărbat sau tânără femeie
Şi-n timp ce trupu-i creşte de graţie plin,
Sufletu-n familie nu poate să-i mai steie
Şi porneşte în căutarea propriului destin.

Şi când îşi găseşte sufletul pereche,
El naşte alţi copii, flori înmiresmate,
Care vor creşte în grădina străveche
A generaţiilor de aici, nu din altă parte. [...]

Traducere de Pârvu Ana Maria

[TINERI PENTRU ROMANIA]

INTERDEPENDENŢE

Suferinţele îndurate de unii se repercutează inevitabil asupra vieţii tuturor.
Individul izolat nu există.

Ne naştem ca parte a Naţiunii şi ne realizăm prin resursele pe care aceasta ni le pune la dispoziţie.
Interdependenţi, suntem datori faţă de ceilalţi şi faţă de generaţiile precedente şi viitoare.

Plata impozitelor nu e o pedeapsă aplicată de un stat tiranic, ci un mod de a ne achita datoria faţă de Naţiune.
Ceea ce unii califică drept o ingerinţa odioasă a puterii publice în viaţa indivizilor, este condiţia chiar a libertăţii individuale făcută posibilă de interdependenţa membrilor Naţiunii.

Nu există proprietate sută la sută individuală.
Orice proprietate, orice activitate au parţial o origine Naţională.
Impozitele şi contribuţiile sociale sunt retribuţii juste pentru serviciile pe care Naţiunea le-a oferit.
E just, de asemenea, ca plata impozitelor şi contribuţiilor sociale să se facă în funcţie de venitul fiecăruia.

Contribuind la asigurarea unui trai decent tuturor, contribuim la propria noastră bunăstare.
Creşterea puterii de cumpărare determină creşterea vânzărilor.

Mareş Răzvan