Sexualitatea in Credinta Crestina

În prealabil postat de valentin.viliga

Actul sexual intre soti este permis si in afara dorintei de a avea copii, mai mult sfantul apostol Pavel recomanda casatoria pentru prevenirea desfranarii, nici un canon nu interzice actual sexual daca nu doresti sa ai copii, inclusiv infranarea de la actul sexual, in cuplu, este lasata la latitudinea sotilor, facandu-se doar recomandari(vezi Canonul 3 al Sf. Dionisie al Alexandriei si 5 si 13 ale Sf. Timotei al Alexandriei), doar Sf. Ioan Postitorul in canonul 28 spune ca este oprit actul sexual in perioada menstruatiei.

Deci sa inteleg ca Biserica Ortodoxa, nu are o pozitie , hotarare ,clara formulata cu privire la acest domeniu ?

[Isihast]

În prealabil postat de sunsray

Deci sa inteleg ca Biserica Ortodoxa, nu are o pozitie , hotarare ,clara formulata cu privire la acest domeniu ?

Din cate stiu Biserica Ortodoxa nu a dogmatizat aceste lucruri precum a facut cea Romano Catolica . Dar insasi toate poruncile si randuielile ascetice ale Bisericii Ortodoxe delimiteaza sexul si determina ce este sau poate fi acesta.

[Isihast]

În prealabil postat de sunsray

Deci sa inteleg ca Biserica Ortodoxa, nu are o pozitie , hotarare ,clara formulata cu privire la acest domeniu ?

Cert este ca sexul nu este binecuvantat atunci cand nu se doreste a avea copii. Exista cazul cand un cuplu nu poate avea copii (sterpi), dar acestia continua in continuare sa spere ca Dumnezeu le va darui copii.

[Profetul de carton]

În prealabil postat de Isihast

Cert este ca sexul nu este binecuvantat atunci cand nu se doreste a avea copii.

Poate ca un cuplu isi doreste sa aiba copii, insa nu-si permit sa-i creasca, neavand posibilitati materiale.

@ anna21, sunt foarte obisnuit cu ideea ca ceilalti sa nu fie de acord cu ce spun eu. Uneori e doar vorba de o neintelegere, fiindca in general, suntem adeptii aceleiasi tinute morale si aceleiasi credinte. Chiar astazi spuneam in alta parte cat s-a straduit cineva foarte drag sufletului meu, la vremea tineretii, sa ma apropie de biserica si de Dumnezeu... E foarte greu de anticipat destinul omului... Oare de cate ori se intampla ca cei din urma sa fie cei dintai? Evident ca nu asta trebuie sa fie scopul mantuirii noastre, ci acceptarea lui Dumnezeu in sufletul nostru, in toata desavarsirea Lui. Ori pentru asta e nevoie de un pic de intelepciune, sau cel putin de bunatatea lui Dumnezeu de a aduce Harul Lui ceva mai devreme.
Pentru copiii mei, incerc dupa puteri sa le pun in suflet constiinta fata de orice pacat. Uneori reusesc (cu cel mai mic) alteori nu. Despre ceilalti nu stiu ce sa spun. Eu insumi am fost dintr-acei surzi si orbi, indiferent de sfaturile care veneau. Nu pricepeam cum sa nu ma impreunez cu sotia in post; adica ce: Dumnezeu nu vede ca eu o iubesc? Nu ma interesa ce-mi pune pe masa; putea fi mamaliga cu ceapa, dar sa dorm langa ea 40 de zile si sa nu facem nimic-nimic, nu puteam sa inteleg si de aceea nici nu m-am casatorit cu persoana cu care vorbisem atatia ani la rand. Mult mai tarziu, cand Dumnezeu mi-a ingaduit sa "gust" din dragostea Lui, am inteles ca nimic nu se compara cu asta si ca, pentru a nu-L supara, poti sa stai langa persoana iubita si 10 ani, fara sa o doresti trupeste. Dar aceasta stare nu vine oricum, iar teoriile care-ti sunt servite de unii sau de altii (ba chiar si de Sfintii Parinti), sunt lipsite de relevanta, fiindca nu au liantul acela special care sa se lipeasca direct si sa ramana acolo. Nimic nu se face fara smerenie si rugaciune. Eu atunci nu aveam de nici unele. Nu ca acum le-as avea din belsug, dar stiu ca atunci nimic nu ma convingea sa privesc altfel.
Credinta adevarata nu se face din carti. Trebuie sa fii acolo, in biserica, mereu, chiar daca ti se pare ca parintele se repeta si spune mereu si mereu aceleasi lucruri. De fapt e vorba de Duhul Sfant care se coboara la un moment dat si asupra ta. Altfel, va spun cu toata responsabilitatea: va puteti spovedi si impartasi in toate cele patru posturi, puteti face pelerinaje pe la toate manastirile si lasa pomelnice si acatiste la N+1 biserici, inselarea este inca adanc cuibarita in noi, si nu o putem alunga din viata noastra fara participarea la sfintele slujbe. Daca am putea convinge tineretul sa mearga la biserica pe cat se poate de des, Dumnezeu le va strecura in suflet tot sfatul de care au ei nevoie. Altfel ma tem ca fiecare va face cum faceam si eu cand eram ca ei!

În prealabil postat de lore86

Asta nu inseamna ca scopul unirii trupesti e doar nasterea de prunci.

Concluzie
Deci, va rog lamuriti-ma , Pe Scurt, care este invatatura exacta pe care o promoveaza Biserica.?
varianta oficiala, sau de fapt unanim acceptata

[anna21]

În prealabil postat de OmuBun

@ anna21, sunt foarte obisnuit cu ideea ca ceilalti sa nu fie de acord cu ce spun eu. Uneori e doar vorba de o neintelegere, fiindca in general, suntem adeptii aceleiasi tinute morale si aceleiasi credinte. Chiar astazi spuneam in alta parte cat s-a straduit cineva foarte drag sufletului meu, la vremea tineretii, sa ma apropie de biserica si de Dumnezeu... E foarte greu de anticipat destinul omului... Oare de cate ori se intampla ca cei din urma sa fie cei dintai? Evident ca nu asta trebuie sa fie scopul mantuirii noastre, ci acceptarea lui Dumnezeu in sufletul nostru, in toata desavarsirea Lui. Ori pentru asta e nevoie de un pic de intelepciune, sau cel putin de bunatatea lui Dumnezeu de a aduce Harul Lui ceva mai devreme.
Pentru copiii mei, incerc dupa puteri sa le pun in suflet constiinta fata de orice pacat. Uneori reusesc (cu cel mai mic) alteori nu. Despre ceilalti nu stiu ce sa spun. Eu insumi am fost dintr-acei surzi si orbi, indiferent de sfaturile care veneau. Nu pricepeam cum sa nu ma impreunez cu sotia in post; adica ce: Dumnezeu nu vede ca eu o iubesc? Nu ma interesa ce-mi pune pe masa; putea fi mamaliga cu ceapa, dar sa dorm langa ea 40 de zile si sa nu facem nimic-nimic, nu puteam sa inteleg si de aceea nici nu m-am casatorit cu persoana cu care vorbisem atatia ani la rand. Mult mai tarziu, cand Dumnezeu mi-a ingaduit sa "gust" din dragostea Lui, am inteles ca nimic nu se compara cu asta si ca, pentru a nu-L supara, poti sa stai langa persoana iubita si 10 ani, fara sa o doresti trupeste. Dar aceasta stare nu vine oricum, iar teoriile care-ti sunt servite de unii sau de altii (ba chiar si de Sfintii Parinti), sunt lipsite de relevanta, fiindca nu au liantul acela special care sa se lipeasca direct si sa ramana acolo. Nimic nu se face fara smerenie si rugaciune. Eu atunci nu aveam de nici unele. Nu ca acum le-as avea din belsug, dar stiu ca atunci nimic nu ma convingea sa privesc altfel.
Credinta adevarata nu se face din carti. Trebuie sa fii acolo, in biserica, mereu, chiar daca ti se pare ca parintele se repeta si spune mereu si mereu aceleasi lucruri. De fapt e vorba de Duhul Sfant care se coboara la un moment dat si asupra ta. Altfel, va spun cu toata responsabilitatea: va puteti spovedi si impartasi in toate cele patru posturi, puteti face pelerinaje pe la toate manastirile si lasa pomelnice si acatiste la N+1 biserici, inselarea este inca adanc cuibarita in noi, si nu o putem alunga din viata noastra fara participarea la sfintele slujbe. Daca am putea convinge tineretul sa mearga la biserica pe cat se poate de des, Dumnezeu le va strecura in suflet tot sfatul de care au ei nevoie. Altfel ma tem ca fiecare va face cum faceam si eu cand eram ca ei!

Eu nu pot sa inteleg genul acesta de argumente " suntem pacatosi, am gresit, nu m-am putut indrepta pana nu mi-a venit vremea, deci stiu ca nu are rost sa astept de la tineri abstinenta etc..."
M-ai zapacit cu "pacatele" tale.
Si eu sunt pacatoasa, am facut destule chestii justificate in capul meu de "iubire", iar busola mea morala nu prea functiona in tinerete, nu aveam nici rusine, nici regret (dar nici nu a fost cineva care sa ma indrume ce sa fac!)
Dar asta nu este in nici un caz un argument ca nu are rost sa spui tinerilor sa nu desfraneze ca oricum nu se pot stapani. Sunt destui tineri care au viata mai curata decat ne putem imagina. Noi suntem batrani, prea pervertiti in gandire si prea obisnuiti cu pacatul, de aceea nu putem intelege ca exista altceva, este posibil altceva de la varste fragede.

[Yasmina]

Anna21 are sens ceea ce spui!Depinde cine sunt modelele copiiilor,cine se afla in preajma lor.Problemele tinerilor sunt create de insasi probleme ale familiei lor.
Este trist ca parinte fiind sa aduci o contributie negativa unei generatii care va duce mai departe ,succesiv acelasi pacat.Tu ca batran te poti indrepta dar ce garantie ai pt fiul/fiica ta sau nepoti?

În prealabil postat de anna21

Eu nu pot sa inteleg genul acesta de argumente " suntem pacatosi, am gresit, nu m-am putut indrepta pana nu mi-a venit vremea, deci stiu ca nu are rost sa astept de la tineri abstinenta etc..."

Este o interpretare subiectiva. Cauta adevarul cu rabdare si intelegere in inima ta.

În prealabil postat de anna21

M-ai zapacit cu "pacatele" tale.

Iarta-ma! Tu privesti peste ele si vorbesti cu rautate. Eu nu vreau neaparat sa evidentiez pacatele mele, ci consecinta pacatelor in general, tortura de dupa aceea care ne smereste.

În prealabil postat de anna21

Si eu sunt pacatoasa, am facut destule chestii justificate in capul meu de "iubire", iar busola mea morala nu prea functiona in tinerete, nu aveam nici rusine, nici regret (dar nici nu a fost cineva care sa ma indrume ce sa fac!)
Dar asta nu este in nici un caz un argument ca nu are rost sa spui tinerilor sa nu desfraneze ca oricum nu se pot stapani. Sunt destui tineri care au viata mai curata decat ne putem imagina. Noi suntem batrani, prea pervertiti in gandire si prea obisnuiti cu pacatul, de aceea nu putem intelege ca exista altceva, este posibil altceva de la varste fragede.

Urasc sa aduc ca si argumente, citate din propriile mele texte anterioare si imi cer inca o data iertare daca acum ma vad nevoit sa o fac:

În prealabil postat de OmuBun

Celor apropiati? "Nu lasati slabiciunile voastre sa va jaloneze viata! Iubiti frumos, dar nu ipocrit si nu-L dezamagiti pe Dumnezeu, niciodata atat de rau incat sa nu va mai poata ierta! Pentru ca El poate ierta orice, dar o sa ajungeti sa nu va mai puteti ierta voi insiva, iar asta e mult mai grav!"

Eu sunt adeptul unei invataturi care porneste din suflet. Nu-i totuna sa-i spun unui copil" Daca vii cu nota 4 acasa, vei primi 10 nuiele la fund", sau: "Straduieste-te sa vii cu 10, ca sa ajungi ceva in viata!" Exista riscul sa invete din teama si sa-si urasca parintele pentru amenintarile astea permanente.
Poate nu veti putea face legatura vorbelor mele cu ceea ce urmeaza, dar o sa va rog sa faceti o incercare. Am ales "pacatul lui David". Sunt convins ca multi nici nu-l cunosteau si aveau foarte vag cate o idee, din ceea ce puteau deduce prin citirea psalmilor lui. Din suflet va rog, cititi ceea ce urmeaza. Va asigur ca merita. Dupa aceea, fiecare poate da ce interpretare doreste el... Daca mai doreste neaparat sa mai filozofeze pe o chestiune atat de delicata!
.................................................. ........................

Păcatul lui David şi consecinţele acestuia – 11:1-12:31 –
=================1=================
În a doua parte a domniei lui David, autorul ne consemnează greşelile lui David şi necazurile din familia şi împărăţia sa. Cum spuneam şi mai devreme, evenimentele din 2 Samuel nu sunt prezentate toate în ordine cronologică. De aceea, nu putem fi siguri că păcatul cu Bat-Şheba a avut loc după toate evenimentele din capitolele 1-10.
Dacă am încerca să localizăm temporal evenimentele din cap. 11, ne-am putea folosi de pasajul din cap.12:24 care ne sugerează că Solomon s-a născut nu după mult timp după ce a murit fiul lui David născut în urma adulterului cu Bat-Şeba. La sfârşitul domniei lui David, Solomon l-a urmat la tron şi nu era un copil. Deci dacă Solomon ar fi avut 20 de ani în acel moment, atunci înseamnă că păcatul cu Bat-Şeba a avut loc aproximativ în al 18-lea an al domniei lui David. Sunt apoi date istorice care plasează cucerirea cetăţii Raba în jurul anului 990 î.H. Având în vedere că domnia lui David peste Iuda a început în 1010 î.H., atunci păcatul cu Bat-Şeba ar fi avut loc în jurul anului 992 î.H. David a domnit 40 de ani peste Iuda şi Israel. Păcatul cu Bat-Şeba a avut loc undeva între al 15- lea şi al 18-lea an de domnie. David avea deci în jur de 47 de ani când a comis această fărădelege. Aceste lucru este important de ştiut. Iată că David depăşise poftele tinereţii şi avea 9 soţii şi mai multe ţiitoare. Cu toate acestea, cel rău l-a prins în capcana adulterului. Ce s-a întâmplat? Cum a fost posibil?
Ştim din istoria lui Saul că nu există zonă de invulnerabilitate şi că lupta credinţei trebuie dusă până la sfârşit. Ispitele sunt foarte mari şi după zeci de ani de credinţă, iar căderea este posibilă şi după mari biruinţe spirituale. Prima greşeală pe care ne-o semnalează autorul la David este aceea că David nu s-a mai dus la război, deşi sosise vremea din an (primăvara) când împăraţii porneau la război. În cap. 10 ni se semnalează faptul că David l-a trimis pe Ioab să lupte împotriva amoniţilor. Oare începea David să îşi dezvolte un obicei prost sau în cap. 10 a rămas cu un motiv întemeiat la Ierusalim? Nu ştim acest lucru, dar ştim sigur că în cap.11, David nu a avut motive întemeiate să rămână la Ierusalim. Nu îl vedem nici bolnav şi nici rezolvând probleme urgente. Nu, ci autorul ni-l prezintă aşezat în pat. Era după-amiaza spre seară şi David se scoală din pat. Oare de când stătea David în pat şi ce căuta el la ora aceea în pat? Oare nu sunt atâtea responsabilităţi pe care le are un împărat? Oare nu era chemarea lui să fie alături de popor şi să poarte războaiele Domnului împotriva vrăjmaşilor Domnului? Îl vedem pe David într-un moment de pasivitate, de relaxare, de lene şi poate chiar plictiseală. David mersese atâţia ani la război. Intrase în rutina războiului şi era obişnuit cu victorii ori unde mergea. Şi atunci, s-a gândit probabil să facă o pauză. David a mai încetat să persevereze în lucrurile încredinţate de Domnul. Fără o direcţie clară, fără un obiect al muncii, fără o preocupare şi implicare în planurile Domnului, devenim foarte vulnerabili.

Păcatul lui David şi consecinţele acestuia – 11:1-12:31 –
=================2=================


Când mergem cu toată puterea în direcţia slujirii lui Dumnezeu, ispita este ca ceva care ne opreşte din drumul nostru şi o depăşim mai uşor. Dar când suntem pasivi şi nu prea avem de lucru, nu avem un drum al nostru, ispita este mult mai atractivă pentru că ne dă ea ceva de făcut, şi oricum neavând nimic până atunci, oferta este mult mai tentantă.
David este leneş, relaxat, nemotivat, cu garda jos, cum se spune. Se plimbă pe acoperişul casei împărăteşti fără o preocupare clară pentru planurile lui Dumnezeu. Exact în acest moment cel rău atacă şi-i oferă imaginea unei femei foarte frumoase care se scălda cu trupul gol prin apropiere. Această imagine trezeşte în David o cumplită poftă sexuală. Ne putem gândi că David putea oricând merge la una din soţiile sau ţiitoarele sale. Însă uneori pofta sexuală este orientată spre o persoană anume. Şi aşa a fost şi acest caz. O poftă fără margini s-a trezit în David de avea un act sexual exact cu acea frumoasă femeie pe care a văzut-o scăldându-se.
În loc să respingă cu hotărâre ispita, David se joacă cu ea, intră în jocul ei, şi astfel, începe să se intereseze de identitatea femeii respective. Atunci când intrăm în negociere cu ispita, mereu vom merge mai departe decât am fi dorit la început. Noi îi dăm un deget, şi ea ne ia toată mâna. David trimite apoi nişte oameni să o aducă. Poate decizia de a se culca cu ea fusese deja luată sau poate a vrut doar să o cunoască şi decizia a fost luată mai târziu. Textul nu ne spune că David a violat-o. Fie că a sedus-o, fie că a profitat de poziţia lui de împărat, Bat-Şeba acceptă actul sexual cu David. Era foarte dificil pentru o femeie să îl refuze pe împărat. Viaţa ei şi a familiei ei era în joc. David o constrânge pe Bat-Şeba să facă un lucru împotriva conştiinţei ei şi să îşi trădeze soţul. Dacă Bat-Şeba nu ar fi fost căsătorită, atunci fapta era socotită de Lege mai puţin gravă. Dar pentru că Bat-Şeba, era căsătorită, Legea îi condamna la moarte pe amândoi. Oare nu ştia David, oare ce a fost în mintea lui? Mintea omului are capacitate să se lase sedusă de plăcerea păcatului şi să refuze în momentul săvârşirii păcatului să asculte glasul conştiinţei. Pur şi simplu îl scoţi pe Dumnezeu din mintea ta, nu mai vrei să te gândeşti la El şi la poruncile Lui, şi îţi focalizezi atenţia doar asupra plăcerii păcatului. De regulă când cineva procedează aşa nu se gândeşte la consecinţe. Păcatul îţi promite clipe de neuitat, dar neagă ideea unor consecinţe dureroase. Mesajul este: vei trăi nişte clipe de neuitat şi apoi viaţa îşi va relua cursul ei normal. Aceasta este una din cele mari minciuni care există pe acest pământ. Şi are succes în mod special în contextul ispitelor sexuale. Dar consecinţele apar întotdeauna, şi întotdeauna sunt mult, mult mai dureroase decât cineva şi-ar fi putut închipui.
Aşa a fost şi în cazul lui David. Bat-Şeba rămâne însărcinată. Situaţia se complică. Bărbatul ei era de mult plecat la război. Versetul 4 este puţin modificat în alte traduceri care propun următoarea variantă: „ea a venit la David şi el s-a culcat cu ea. Ea tocmai se curăţise de necurăţia ei.” Deci înseamnă că ea tocmai îşi încheiase perioada de necurăţie de după menstruaţie. Deci nu avea cum să fi fost însărcinată deja, iar în perioada de necurăţie nu avea voie să întreţină vreun act sexual. Ba mai mult, bărbatul ei era de mult plecat la război. Era evident că în burta ei era copilul lui David şi că ea avea să fie acuzată de adulter. David a comis păcatul în ascuns şi a dorit să rămână ascuns. Iată că nu a fost aşa. Păcatul iese mereu la iveală. Şi atunci când începe să iasă, cel care l-a comis încearcă şi mai mult să îl acopere, şi tot nu reuşeşte, şi încearcă şi mai mult. Şi în această încercare, comite şi alte păcate. Un păcat are tot timpul prieteni. Păcatul urăşte singurătatea, dar iubeşte nebuneşte companie. Un păcat nu va intra niciodată singur în viaţa noastră. El va aduce cu sine o mulţime de alte păcate. David încearcă să iasă din această situaţie chemându-l pe Urie şi încercând să îl facă pe acesta să se culce cu soţia lui. Dar Urie este o persoană credincioasă cu valori bine întemeiate. El este devotat Domnului şi lui David. Răspunsul lui trădează atâta devotament, demnitate şi disciplină: „Chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi, domnul meu Ioab şi slujitorii domnului meu sunt tăbărâţi în câmp, şi eu să intru în casă să mănânc şi să beau şi să mă culc cu nevasta mea? Nu voi face acest lucru!”. David îşi foloseşte din nou autoritatea de împărat şi îl îmbată pe Urie, în speranţa că sub influenţa alcoolului acesta va ceda şi va merge acasă. Dar Urie chiar şi beat rămâne credincios principiilor lui. Ascunderea unui păcat pare o sarcină facilă la început, dar mereu această sarcină devine din ce în ce mai complicată şi implică din ce în ce mai multe compromisuri. Aşa a fost şi în cazul lui David. Situaţia s-a complicat rău de tot în cazul lui. David se putea opri oricând şi să se pocăiască, dar nu era aşa uşor. Odată intrat în joc, nu ieşi aşa uşor. David hotărăşte omorârea lui Urie, însă se gândeşte la o anumită strategie, tocmai ca şi acest păcat să rămână ascuns. Şi în aceste momente, cel rău vine alături de tine să te ajute, să îţi pună la dispoziţie toate resursele necesare comiterii unui nou păcat. În acest context, resursa cheie este Ioab. Iată cum păstrarea lui Ioab în funcţie se întoarce în cele din urmă împotriva lui David. David ştie sigur că Ioab nu-l va refuza. Ioab chiar se bucura, crede că împăratul se va încărca cu un păcat ca al său. Acest lucru îi va asigura păstrarea funcţiei pentru totdeauna. Ioab nu are nici o ezitare. Putea să îl refuze pe David sau să îi explice că Urie era unul dintre vitejii oştirii. Pe Ioab nici măcar nu îl interesează motivul. Poate îl ştia deja, poate nu. Ioab este bucuros că David devine corupt aşa cum era şi el. David îl implică şi pe Ioab în păcatul lui, şi îl omoară pe Urie prin sabia fiilor lui Amon. A fost vorba de crimă cu premeditare. Iată unde a ajuns David. Bineînţeles că el nu se întristează la auzul morţii lui Urie şi a celorlalţi soldaţi. El se bucură că păcatul lui va rămâne ascuns. David a plâns chiar la moartea lui Saul. Acum însă nu are lacrimi pentru slujitorii lui viteji şi credincioşi care luptau pentru el. David este întunecat şi împietrit de păcat. Păcatul odată intrat îţi strică mintea şi te împietreşte şi te târăşte fără milă spre comiterea unor păcate chiar mai mari. Cap. 11 ne prezintă tăvălugul păcatului dacă vreţi. Şi de unde a începutul totul. De la lene şi neveghere. Apoi, joaca cu ispita, apoi adulter, apoi minciună şi crimă, şi implicarea şi altor persoane în comiterea păcatului. Împietrirea inimii lui David mă sperie. Şi pentru mine această împietrire este oglindită în faptul că David a pus în mâna lui Urie condamnarea acestuia la moarte. El l-a trimis pe însuşi Urie cu scrisoarea morţii către Ioab. Ce sinistru! David, nu era inima ta o inimă după inima lui Dumnezeu? Ce s-a întâmplat cu ea?