Intrebari despre post

Imi amintesc de prima intrebare pe care am pus-o parintelui meu duhovnic la primul meu post.
Era, ca sa zic asa, tehnica: Cum sa postesc? Ce sa fac si ce nu...
Din fericire pentru mine, duhovnicul meu m-a scos din linia initiala a intrebarii mele si a avut bunatatea sa vorbim, ca doi oameni printre alti oameni, despre Dumnezeu si om, despre Jertfa si Invierea Domnului, despre Biserica, despre viata si moarte, despre bucurii si necazuri, despre familie, despre dragoste...
Am plecat, imi amintesc cu emotie, cu asa bucurie si pace incat aveam senzatia fizica, pur si simplu, ca nu mergeam ci parca pluteam... Am intrat in primul meu post cu dorinta de a fi cat mai aproape de Hristos, de sfintii Lui. Marturisesc ca pur si simplu asa ma si simteam!
Am cunoscut si situatia, ca sa spun asa, opusa: am postit din datorie, din disciplina seaca, pur si simplu pentru ca era randuita vremea postului. Eram cu totul impietrit, inrait... Suparat pe tot si pe toate, insingurat... Dar am inceput postul. Si in cateva zile "cerul" meu launtric s-a inseninat, norii s-au dus...
Asadar eu afirm, in baza experientei personale, ca putin conteaza cum intru in post. Important e (ca si la rugaciune, dealtfel) sa intru in campul meu de lucru. Rapid sau mai lent incep sa apara roadele, strop cu strop: bunavointa, liniste, umilinta, lacrimi... Si sentimentul de nedescris ca Domnul este aproape.
Intrebarea mea este: cum sa imi asez intrebarile despre post dinlauntrul postului si nu din afara? ... Din nazuinta catre dragoste (iubire jertfelnica), iar nu catre putere (mai mult sau mai putin subtil mascata)...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ioan cezar

Am cunoscut si situatia, ca sa spun asa, opusa: am postit din datorie, din disciplina seaca, pur si simplu pentru ca era randuita vremea postului. Eram cu totul impietrit, inrait... Suparat pe tot si pe toate, insingurat... Dar am inceput postul. Si in cateva zile "cerul" meu launtric s-a inseninat, norii s-au dus...
Asadar eu afirm, in baza experientei personale, ca putin conteaza cum intru in post. Important e (ca si la rugaciune, dealtfel) sa intru in campul meu de lucru. Rapid sau mai lent incep sa apara roadele, strop cu strop: bunavointa, liniste, umilinta, lacrimi... Si sentimentul de nedescris ca Domnul este aproape.

Foarte bună observaţie, aceasta este şi convingerea mea. Eu cred că postul, ca şi rugăciunea, ca şi faptele de milostenie, acţionează cumva autonom faţă de noi, astfel încât apar haruri lucrătoare, prin care Dumnezeu, prin persoana Spiritului Sfânt, ne cheamă mai departe.
Cu alte cuvinte, desigur că e preferabil să posteşti, să te rogi ori să practici caritatea cu anumită dispoziţie sufletească. Dar, dacă nu o ai iniţial, îndrăzneşte şi practică ! O vei avea în curând, după un pic de osteneală, iar apoi o vei avea tot mai abundent.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

desigur că e preferabil să posteşti, să te rogi ori să practici caritatea cu anumită dispoziţie sufletească. Dar, dacă nu o ai iniţial, îndrăzneşte şi practică ! O vei avea în curând, după un pic de osteneală, iar apoi o vei avea tot mai abundent.

Da, da, da, Slava Domnului!
Care ne-a poruncit, Viata daruindu-ne Viata: "Indrazniti...!"