Intrebari despre post

[culianul]

Imi pare rau, dar albinele nu se inmultesc asexual. Exista matca si exista trantori, care do the dirty deed, si iese oul din care iese albinutza.

Postul nu e legat de produse animale. E de prefereat ca in anumite perioade sa mancam mai putin, sa evitam alimente care ne excita (nu neaparat sexual, ci la nivel de activitate cerebrala, motiv pentru care rugaciunea nu e facuta chiar cum trebuie).

Din nou, postul este o unealta, nu un scop. Tre sa mananci lucruri dupa care observi ca rugaciunea merge mai bine, fara alte si muuuulte ganduri.

Legat de miere si cafea, nu e vorba de da sau nu la nici una dintre ele, ci cantitatea pe care o bagam in noi. Trebuie dreapta chibzuinta, si un duhovnic iscusit.

În prealabil postat de culianul

Legat de miere si cafea, nu e vorba de da sau nu la nici una dintre ele, ci cantitatea pe care o bagam in noi. Trebuie dreapta chibzuinta, si un duhovnic iscusit.

Cam asa se vede din cartile pe care le-am citit recent - "Staretul meu Gheron Iosif Isihastul", de pilda.
Aici gasim cateva trimiteri la obiceiul celor din obstea Staretului de a consuma cafea inainte de priveghere. Sunt afirmatii clare: in lupta contra somnolentei la rugaciune, se obisnuia consumul de cafea.
Am intalnit si in alte lucrari despre viata sfintitilor rugatori, obiceiul de a bea cafea in sprijinul lucrarii rugaciunii.
Probabil ca oamenii cu anumite temperamente, cu anumite particularitati care tin de tipologiile neuropsihice, au nevoie de cafea precum avem nevoie de apa sau aer. Poate ca mai sunt si alte motive, cunoscute doar de cei care duc lupta aspra a nevointelor (iar nu ca mine, care doar vorbesc despre ele).
Ciudata mi se pare insa practica (relatata de preoti de-ai nostri, pe care ii cunosc, si care au avut intalniri cu preotii greci), destul de raspandita, a preotilor greci de a consuma opiu sau tigari pentru a favoriza (sic!) starea psihica la inceperea slujbei, a rugaciunilor...

Ce sa mai zic... vad ca e nevoie de multa flexibilitate ca sa nu te smintesti de-a binelea intre atatea informatii contrare...

Oare pe cand vom fuma pipa pacii, ca indienii despre care citeam in copilarie, in loc sa ne strangem mana, intru dragoste frateasca...
Vor fi fiind unii care vor zice, nu-i asa, ca nu conteaza pe ce cale obtinem pacea, doar pace sa fie.
Stiu si eu?...

P.S. Cand am inceput sa lucrez cu mai multa daruire rugaciunea, va marturisesc, nu mai simteam nevoia de cafea, tigari sau altele... Bucuria si/sau linistea din timpul rugaciunii, precum si dupa, erau cu mult mai pretioase decat surogatul viciilor mele. Apoi am cazut, din mandrie si lipsa de paza, asa incat zilele acelea cand dulceata rugaciunii ma insotea permanent sunt, vai mie, amintire. Dar a ramas certitudinea: "Bun este Domnul!" Laudat fie in veci!+

Imi amintesc de prima intrebare pe care am pus-o parintelui meu duhovnic la primul meu post.
Era, ca sa zic asa, tehnica: Cum sa postesc? Ce sa fac si ce nu...
Din fericire pentru mine, duhovnicul meu m-a scos din linia initiala a intrebarii mele si a avut bunatatea sa vorbim, ca doi oameni printre alti oameni, despre Dumnezeu si om, despre Jertfa si Invierea Domnului, despre Biserica, despre viata si moarte, despre bucurii si necazuri, despre familie, despre dragoste...
Am plecat, imi amintesc cu emotie, cu asa bucurie si pace incat aveam senzatia fizica, pur si simplu, ca nu mergeam ci parca pluteam... Am intrat in primul meu post cu dorinta de a fi cat mai aproape de Hristos, de sfintii Lui. Marturisesc ca pur si simplu asa ma si simteam!
Am cunoscut si situatia, ca sa spun asa, opusa: am postit din datorie, din disciplina seaca, pur si simplu pentru ca era randuita vremea postului. Eram cu totul impietrit, inrait... Suparat pe tot si pe toate, insingurat... Dar am inceput postul. Si in cateva zile "cerul" meu launtric s-a inseninat, norii s-au dus...
Asadar eu afirm, in baza experientei personale, ca putin conteaza cum intru in post. Important e (ca si la rugaciune, dealtfel) sa intru in campul meu de lucru. Rapid sau mai lent incep sa apara roadele, strop cu strop: bunavointa, liniste, umilinta, lacrimi... Si sentimentul de nedescris ca Domnul este aproape.
Intrebarea mea este: cum sa imi asez intrebarile despre post dinlauntrul postului si nu din afara? ... Din nazuinta catre dragoste (iubire jertfelnica), iar nu catre putere (mai mult sau mai putin subtil mascata)...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ioan cezar

Am cunoscut si situatia, ca sa spun asa, opusa: am postit din datorie, din disciplina seaca, pur si simplu pentru ca era randuita vremea postului. Eram cu totul impietrit, inrait... Suparat pe tot si pe toate, insingurat... Dar am inceput postul. Si in cateva zile "cerul" meu launtric s-a inseninat, norii s-au dus...
Asadar eu afirm, in baza experientei personale, ca putin conteaza cum intru in post. Important e (ca si la rugaciune, dealtfel) sa intru in campul meu de lucru. Rapid sau mai lent incep sa apara roadele, strop cu strop: bunavointa, liniste, umilinta, lacrimi... Si sentimentul de nedescris ca Domnul este aproape.

Foarte bună observaţie, aceasta este şi convingerea mea. Eu cred că postul, ca şi rugăciunea, ca şi faptele de milostenie, acţionează cumva autonom faţă de noi, astfel încât apar haruri lucrătoare, prin care Dumnezeu, prin persoana Spiritului Sfânt, ne cheamă mai departe.
Cu alte cuvinte, desigur că e preferabil să posteşti, să te rogi ori să practici caritatea cu anumită dispoziţie sufletească. Dar, dacă nu o ai iniţial, îndrăzneşte şi practică ! O vei avea în curând, după un pic de osteneală, iar apoi o vei avea tot mai abundent.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

desigur că e preferabil să posteşti, să te rogi ori să practici caritatea cu anumită dispoziţie sufletească. Dar, dacă nu o ai iniţial, îndrăzneşte şi practică ! O vei avea în curând, după un pic de osteneală, iar apoi o vei avea tot mai abundent.

Da, da, da, Slava Domnului!
Care ne-a poruncit, Viata daruindu-ne Viata: "Indrazniti...!"