Argumentele in privinta existentei lui Dumnezeu

[bogdan81]

Horatiu,

Puteti explica mai clar ce intelegeti prin faptul pe care l-ati enuntat, ca unicitatea persoanei este rezultatul unei inscrieri a cuvantului in inconstient si a divizarii simbolice?

[catalin2]

Cum aminteam si in alte mesaje, Hegel este un reprezentat al panteismului: http://ro.wikipedia.org/wiki/Panteism
Panteismul este conceptia de baza a unor religii orientale (budism, taoism, etc.).

[HoratiuM]

În prealabil postat de catalin2

Cum aminteam si in alte mesaje, Hegel este un reprezentat al panteismului: http://ro.wikipedia.org/wiki/Panteism
Panteismul este conceptia de baza a unor religii orientale (budism, taoism, etc.).

Deci ai îmbrăcat combinezonul ’ciclopedic al wikipedia şi brusc ai devenit mecanosof. Şi îţi închipui că ai şi găsit cheia ortodoxă pentru şurubul gândirii.

Hai să-ţi spun un pont: după definiţia pe care o implici trimiţând la acel penibil articol din wikipedia, nu există nici o religie, inclusiv cea creştină, care să scape categoriei panteismului. Căci, după definiţia foarte „generoasă” pe care ai binevoit să o citezi, toate religiile sunt panteiste, căci în toate religiile se spune că divinitatea este peste tot. Precizarea că, în panteism, Dumnezeu ar fi schimbător şi imperfect, nu ajută la nimic, de vreme ce, după cum spune teologia creştină, şi după creaţie, Dumnezeu este, simultan, transcendent şi imanent creaţiei sale. Atunci, după logica de zacuscă a autorului de pe wikipedia, Dumnezeu trebuie să participe la toate schimbările lumii, căci, de vreme ce El este absolut, despre nimic nu se poate spune că s-ar putea afla, la limită, în „afara” Lui. O Entitate absolută nu are „înafară”. Prin urmare te sfătuiesc să regândeşti definiţia panteismului. În mod evident îţi scapă.

Al doilea pont: lista furnizată de „geniul” care a scris articolul cu pricina trădează ceva evident — inepţia. Sau, ca să fim mai eleganţi, o gravă incultură filosofică. În lista aceea nu au ce căuta Platon, Plotin şi Hegel. „Dăşteptul” care i-a luat de panteişti pe aceştia trei, n-a citit în viaţa lui o pagină din nici unul; am, de altfel, dubii că a citit vreodată filosofie în toată viaţa lui.

În sfârşit, e foarte problematic să apară pe listă Schelling, cel puţin atât timp cât, transcendental, el face încă distincţie între subiect şi obiect, căci identitatea lor veritabilă este postulată numai la nivel transcendent; chiar şi în Naturphilosophie face distincţie între natură şi spirit. Pe urmă, sunt probleme la acest capitol cu Ioan Scotus Eriugena şi cu Spinoza deoarece amândoi au în sistemele lor prezentă diferenţa ontologică chiar dacă, până şi explicit, o resping (cazul Spinoza, de pildă, este notoriu, căci la el diferenţa apare implicit în trecerea de la Substanţă, la atribut şi la mod — a se vedea Etica, definiţiile IV, V şi VI, precum şi Propoziţiile I, IX, X, XI, XII, XVI, XIX, XXIII, XXIV ca să pomenesc doar câteva dintr-o mulţime).

Eu îţi propun, prin urmare, să încerci să te ocupi, totuşi, de lucruri la care chiar te pricepi. Căci la filosofie şi la teologie ne-ai arătat deja din gros cam până unde te duce ’telectu’. Altfel, e păcat de tine — e a nu ştiu câta oară când calci în străchini şi spui prostii. Nu te-ai săturat de ridicol? Nu te-ai săturat să-ţi pierzi timpul dându-te în stambă prin spaţiul public? Acum, dacă ai pasiunea de a te exhiba, nu e nici o problemă; dar vezi că pretinzi că dai ajutor celorlalţi, dar, prin pseudo-ideile tale, îi rătăceşti.

[HoratiuM]

În prealabil postat de bogdan81

Horatiu,

Puteti explica mai clar ce intelegeti prin faptul pe care l-ati enuntat, ca unicitatea persoanei este rezultatul unei inscrieri a cuvantului in inconstient si a divizarii simbolice?

E mai complicat. Mă refeream implicit la două lucruri simultan: atât la „trait unaire” despre care vorbeşte psihanalistul şi psihiatrul francez Jacques Lacan ca şi la definiţia subiectului uman ca fiinţă divizată, care, adică, nu poate să atingă nemijlocit realul şi se naşte cu o lipsă ontologică fundamentală; cât şi la faptul că logosul, vorbirea şi, deci, la limită Cuvântul (în termeni psihanalitici, Simbolicul drept registru al semnificanţilor) sunt agenţii fundamentali care produc această divizare fundamentală şi în funcţie de care are loc şi constituirea economiei psihice, ca şi a ceea ce se numeşte, tot psihanalitic, idealul de eu. Or, persoana este ceea ce rămâne după ce toate instanţele psihice care au rezultat în urma divizării sau refulării originare, au fost deconstruite. Abia după ce biografia noastră empirică sau fantasmatică se evaporă putem să întrevedem ce rămâne din subiectivitatea noastră ca loc al survenirii Agentului Care ne-a divizat pentru a ne unifica în vederea unei soteriologii.