Despre iubire - extras din Profetul - Kahlil Gibran

[Mihailc]

Atunci un literat spuse: "Vorbeşte-ne despre cuvânt."
Şi el începu:

"Vorbiţi atunci când încetaţi a mai avea pace cu propriile gânduri;
Când nu mai puteţi rămâne în singurătatea inimii, viaţa vi se mută pe buze, iar sunetele sunt un divertisment spre trecerea timpului.
Şi, de cele mai multe ori, în discursurile voastre, gândirea vă este pe jumătate ucisă.
Fiindcă gândirea este o pasăre a înălţimilor, care, în colivia cuvintelor, izbuteşte doar să-şi desfăşoare aripile, dar nu poate zbura.
Unii dintre voi, din teama de a fi singuri, caută tovărăşia vorbăreţilor.
Tăcerea singurătăţii le dezvăluie acestora eul lor în toată goliciunea sa şi ar dori să fugă de ei înşişi.
Unii dintre voi vorbesc şi, fără să ştie şi fără premeditare, dau la iveala un adevăr pe care ei înşişi nu-l înţeleg.
Mai sunt şi alţii care păstrează în ei adevărul, însă nu-l dau pe seama cuvintelor.
În firea acestora spiritul sălăşuieşte în ritmul tăcerii.
Când îţi întâlneşti prietenul pe marginea drumului ori în târg, fie ca spiritul să-ţi anime buzele şi să-ţi călăuzească limba.
Fie ca vocea-i prin vocea ta să grăiască auzului firii sale;
Numai astfel sufletul tău va păstra adevărul inimii tale, aşa cum buchetul vinului este cel care stăruie.
Chiar şi când i-ai uitat culoarea, iar cupa de mult nu mai este."

[AndreiM]

Khalil Gibran a fost un poet si filozof musulman. Si mie imi placea pana cand am dat de niste poezii in care critica pe Maica Domnului.

[ioanna]

Un musulman (traitor) n-ar putea sa o critice niciodata pe Maica Domnului, asa cum nu o critica nici crestinii; poate i-ai inteles gresit mesajul. Ea e una din cele 4 femei pretuite in Islam, chiar daca nu e privita ca Nascatoare de Dumnezeu. Din cate stiu, Khalil Gibran s-a nascut si a crescut intr-o familie libaneza crestina maronita, nu musulmana. In cartea "Iisus- Fiul Omului" ne prezinta, printre altele, marturiile impresionante ale unor mame: suferinta Mariei la rastignire vazuta prin ochii Suzanei din Nazaret, tulburarea Mariei la aflarea vestii ca a fost aleasa, vazuta prin ochii Anei si altele. Cartea cea mai controversata a lui a fost "Spirite rebele" , fiind acuzat de erezie de catre autoritatea otomana, care stapanea Libanul, datorita pozitiei sale anti-clericale si anti-feudale, exemplarele sale fiind arse in piata publica.

[catalin2]

Eu am citit cate ceva din Gibran cand nu eram credincios si eram pasionat de new-age. Chiar si atunci mi s-a parut curioasa poezia lui, nu avea mare legatura cu crestinismul (eu credeam ca e musulman), parea un fel de new-age.
Acum mi s-a confirmat impresia citind si wikipedia in engleza: http://en.wikipedia.org/wiki/Khalil_Gibran
El s-a nascut intr-o familie catolica de rit maronit. In wikipedia in romana scrie ca a fost excomunicat: "Este excomunicat din cadrul comunităţii creştine maronite din care făcea parte, datorită convingerilor sale religioase prea flexibile, poziţiei împăciuitoare faţă de religiile creştină şi musulmană."
De fapt in engleza scrie ca era influentat de teosofie. "Much of Gibran's writings deal with Christianity, especially on the topic of spiritual love. But his mysticism is a convergence of several different influences : Christianity, Islam, Sufism, Hinduism and theosophy."

Societatea Teosofica este infiintata in 1975 si este o societate oculta care sub forma unui amestec de religii combinate cu crestinismul aduce de fapt conceptiile hinduismului si budismului in apus. http://www.crestinortodox.ro/secte-c...ia-124716.html
Chiar fondatoarea, Helena Blavatsky, o rusoaica de etnie germana, fusese un timp in Tibet, dupa care a spus ca e medium si astfel a infiintat aceasta societate. Chiar propovaduia un Mesia, Maitreya, acesta a fost gasit intr-un indian care a fost initiat apoi in practici oculte (e descris ceva in parintele Paisie si marii initiati). Numai ca indianul s-a revoltat la un moment dat si nu mai vrut sa fie mesia, asa ca a trait pana la batranete ca un om normal.
Rudolf Steiner a fost un membru de marca a acestei societati, a plecat din cauza ponderii prea mari puse pe religiile orientatel si a propovaduirii unui mesia. Si-a format propria societate, tot oculta, care incerca sa imbine ocultismul cu stiinta, numita antopozofie.

Revenind la Gibran, se pare ca in America a luat contact cu aceste conceptii si si-a insusit o parte din ele.
Teosofia e de fapt initiatoarea conceptiilor new-age. Se pare ca scopul a fost atins, azi multi oameni au conceptii new-age (imbinare a religie cu paranormalul) si probabil si conceptiile ecumeniste au o radacina de aici (imbinarea religiilor sau cultelor crestine).
Cartea "Profetul" ar sugera ceva de tipul mesia , in engleza scrie: "The book became especially popular during the 1960s with the American counterculture and New Age movements."

[Erethorn]

În prealabil postat de catalin2

diverse

Dar despre poezie aveţi ceva de spus ? Aţi citit-o ?

[Mihailc]

…atunci o femeie zise: „Vorbeşte-ne despre Bucurie şi despre Tristeţe”.
Iar el răspunse:
„Bucuria este tristeţea fără de mască
şi însăşi fântâna din care a ţâşnit râsul vostru, a fost adesea plină de lacrimi.

Şi cum ar putea să fie altfel?
Cu cât mai adânc vă sapă-n fiinţă tristeţea, cu atât mai multă bucurie veţi cuprinde în voi.
Cupa care aşteaptă vinul nu este oare aceeaşi pe care focul a ars-o în cuptorul olarului?
Iar alăuta care vă alintă sufletul, nu este acelaşi lemn, mai înainte chinuit de cuţit?
Când sunteţi veseli, scrutaţi-vă adâncul inimii şi veţi afla că ceea ce vă umple de bucurie nu-i altceva decât ceea ce şi tristeţea v-a dăruit.
Când sunteţi trişti, iarăşi scrutaţi-vă inima şi veţi vedea că, într-adevăr, lacrimile voastre vin de la ceea ce, cândva, desfătarea voastră fusese.

Unii dintre voi spun: „Bucuria este mai mare decât tristeţea”, iar alţii zic: „Nu, tristeţea este mai mare decât bucuria”.
Ci, iată, eu vă încredinţez că ele sunt de nedespărţit.
Împreună sosesc în casa voastră şi, când una se aşază cu voi la masă, nu uitaţi, cealaltă în patul vostru s-a şi culcat.
Într-adevăr, sunteţi în cumpănă, asemenea unei balanţe, între bucuriile şi tristeţile voastre.
Numai când sunteţi goliţi de voi înşivă, talerele sunt nemişcate şi în echilibru.
Când, însă, paznicul comorii vă va ridica spre a-şi cântări aurul şi argintul, va trebui ca bucuria şi tristeţea voastră să se ridice ori să se scoboare.

[Mihailc]

Într-o zi Frumuseţea şi Urâţenia s-au întâlnit pe ţărmul mării. Şi-au spus una alteia: "Hai să ne scăldăm în mare".
S-au dezbrăcat şi au înotat în apele mării. După puţin timp, Urâţenia a venit la mal, s-a îmbrăcat cu hainele Frumuseţii şi a plecat.
Frumuseţea a ieşit din apă şi nu şi-a mai găsit straiele; îi era ruşine să rămână despuiată, aşa că s-a îmbrăcat în straiele Urâţeniei. Apoi, Fumuseţea a plecat.
Şi până în ziua de azi, bărbaţii şi femeile o încurcă pe una cu cealaltă.
Cu toate acestea, sunt unii care văd faţa Frumuseţii şi o recunosc în ciuda hainelor. Şi mai sunt unii care cunosc faţa Urâţeniei, iar straiele nu o ascund de ochii lor.

În prealabil postat de AndreiM

Khalil Gibran a fost un poet si filozof musulman. Si mie imi placea pana cand am dat de niste poezii in care critica pe Maica Domnului.

Care sunt acele poezii, despre care spui?, le poti posta aici si numi si cartea , volumul din care fac parte..?

[Mihailc]

„Duraţi-vă din visuri un refugiu undeva, în deşert, înainte de a vă înălţa o casă între zidurile cetăţii.
Fiindcă, aşa cum în amurg vă înturnaţi la vetrele voastre, tot astfel revine călătorul în voi, cel care-i mereu îndepărtat şi singur.
Casa este corpul vostru mai mare,
Ea creşte în miezul zilei şi doarme în tăcerea nopţii şi nu-i lipsită de vise. Oare casa voastră nu visează, iar în vis nu părăseşte ea cetatea pentru un crâng sau pentru o colină?
O, dacă aş putea să adun în căuşul palmei mele casele voastre şi, ca semănătorul, să le împrăştii în păduri şi prin livezi!
Faceţi ca văile să fie străzile voastre, iar înverzitele cărări, ulicioarele, spre a vă căuta unul pe altul printre viile rodind, aromele pământului adunându-le în veşmintele voastre.
Dar nu a sosit, încă, timpul acestora!
În teama lor, străbunii v-au strâns prea aproape unul de altul, iar această teamă va mai dura încă un timp. Atâta timp cât zidurile cetăţii vor separa vetrele de ogoarele voastre.
Ci, spuneţi-mi, oameni din Orphales, ce păstraţi în aceste case? Şi ce ascundeţi îndărătul uşilor închise?
Aveţi pacea, tihnitul impuls care să vă dezvăluie însăşi puterea voastră?
Aveţi amintiri, acele bolţi strălucitoare, care se arcuiesc peste vârfurile ameţitoare ale spiritului?
Aveţi frumuseţea, care întoarce inima lucrurilor din lemn şi din piatră, către muntele sfânt?
Spuneţi-mi, aveţi în casele voastre toate acestea?
Sau nu aveţi decât bunul trai, lăcomia bunului trai, acea dorinţă ascunsă, care vă intră în casă, de parcă ar fi fost poftită, rămânâdu-vă oaspete iar apoi stăpân definitiv?

Da, lăcomia vă subjugă, cu furca şi cu biciul, preschimbând în nişte biete păpuşi chiar şi cele mai nobile dorinţe ale voastre.
Fiindcă, deşi mâinile-i sunt de mătase, inima sa e de fier.
Ea vă leagănă până vă adoarme, numai pentru a se aşeza alături pe pernă, spre a-şi râde apoi de demnitatea cărnii.
Ea îşi bate joc de simţurile voastre şi le culcă în vată ca pe nişte vase fragile.
Într-adevăr, lăcomia bunului trai ucide pasiunile sufletului şi însoţeşte, apoi, rânjind, convoiul lor funerar.
Dar voi, copii ai spaţiului, voi, cei cu somnul neliniştit, voi nu veţi fi nici prinşii, nici îmblânziţii,
Casa voastră nu va fi ancoră, ci catarg,
Ea nu va fi nici vălul sclipitor care acoperă rana, ci pleoapa care proteguie ochiul.
Voi nu vă veţi strânge aripile înainte să puteţi trece prin porţi, nici nu veţi pleca fruntea spre a nu vă lovi de grinzile caselor, nici nu vă veţi opri respiraţia de teamă să nu se crape, prăbuşindu-se.
Nu, nu veţi locui în morminte făurite de către morţi pentru cei vii.
Chiar înălţate cu măreţie şi splendoare, casele voastre nu vor şti să vă cuprindă tainele, nici să vă adăpostească dorinţele,
Fiindcă, gândiţi-vă, ceea ce este de necuprins în voi, locuieşte în castelul cerului, a cărui uşă e ceaţa dimineţii, ale cărui fereşti sunt cântecele şi tăcerile nopţii.”

[Mihailc]

„Nu daţi decât puţin, când daţi din ce-i al vostru.
Numai dând din voi înşivă, daţi cu adevărat.
Pentru că, spuneţi-mi, ce-s averile voastre decât nişte lucruri pe care le păstraţi cu străşnicie, crezând că mâine veţi avea nevoie de ele?
Iar mâine, ce-i va aduce ziua de mâine câinelui prevăzător foarte, ascunzând oasele în nisipul mişcător, în timp ce-i urmează pe pelerini către oraşul sfânt?
Şi ce este frica de sărăcie, dacă nu sărăcia însăşi?
Iar groaza de sete, în preajma fântânilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsă?

Sunt unii care dau puţin din belşugul pe care îl au şi aceasta pentru a li se recunoaşte dărnicia, însă acea dorinţă ascunsă umileşte darul făcut.
Sunt, apoi, alţii care, puţin având, dau totul.
Aceştia cred în viaţă şi în mărinimia vieţii, iar sacul lor niciodată nu-i gol.
Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este răsplata cea mare.
Dar sunt şi din cei ce dau cu durere şi doar durerea rămâne botezul acestora.
În sfârşit, sunt cei ce dau fără a simţi nici durere, nici bucurie, necunoscându-şi virtuţile.
Ei sunt asemenea mirtului din vale, care îşi răspândeşte parfumul în spaţiu.
Prin mâinile unor asemenea făpturi vorbeşte Dumnezeu şi dindărătul ochilor acestora El surâde Pământului.

E bine să dai când ţi se cere, dar şi mai bine fără să ţi se ceară, din înţelegere.
Iar pentru cei dornici să dea, a-i căuta pe necăjiţi este o bucurie mai mare decât darul însuşi.
Fiindcă, se află, oare, vreun lucru pe care să ţi-l refuzi?
O, desigur, tot ceea ce îţi aparţine va fi dăruit într-o zi,
Deci, dă acum, în anotimpul dărniciei tale, iar nu în cel al moştenitorilor tăi.

Deseori spuneţi: „Am să dau, dar numai acelora care merită.”
Pomii din livezile voastre nu spun, însă, astfel şi nici turmele din imaşuri.
Ele dau ca să poată trăi, fiindcă a păstra înseamnă a pieri.
Desigur, cel care-şi merită zilele şi nopţile, merită totul şi din partea voastră.
Iar cel care a meritat să bea din oceanul vieţii, are tot dreptul să-şi umple cupa şi din micul vostru pârâu.

Există oare merit mai mare decât acel ce stă în curajul şi încrederea de a primi milostenie?
Şi cine vă credeţi voi, pentru ca oamenii să-şi sfâşâie pieptul şi să lepede orgoliul, ca să le puteţi vedea meritele şi mândria terfelită?
Luaţi aminte, ca mai întâi voi să meritaţi a fi dăruitorul şi instrumentul dărniciei,
Pentru că, înt-adevăr, viaţa e cea care dă viaţă, în timp ce voi, care vă socotiţi binefăcători, nu sunteţi decât martorii acesteia.

Iar voi care primiţi – şi cu toţii primiţi! – nu vă luaţi povara vreunei recunoştinţe spre a nu vă pune de bunăvoie un jug vouă şi celor ce dăruie.
Înălţaţi-vă, mai degrabă cu cel care dă, primindu-i darurile ca pe nişte aripi,
Fiindcă, a ţine prea mult seama de datoriile voastre, înseamnă a vă îndoi de generozitatea dăruitorului, care are pământul mărinimos drept mamă şi a cărui tată însuşi Creatorul este.”