Rugaciunea lui Iisus

[vsovivi]

''Milă voiesc şi nu jertfe'' deşertice... Înţelepciune umilită, inimă frântă şi nepătimaşe şi minte cinstită care nu se laudă că le ştie pe toate, nu se entuziasmează de ale sale şi nu se emoţionează că va fi văzut cu ele... ca să-şi ia răsplata profiturilor de la fraieri.

Ştiţi voi pentru ce e rugăciunea asta scurtă şi permanentă? Pentru ca să domolească în om pofta de rugăciuni făţarnice şi lungi căci el vrea mereu ca să fie văzut de oameni şi să-şi ia răsplata prozelită de la ei... ca un viclean prooroc mincinos şi făţarnic dar care, credool feroce fiind, nu se lasă cu una şi nici cu două, căci are ambâţ semeţ... şi musai îi trebuie trei, 'dar' fără ca să jertfească nimic, nicio plăcere, nicio avere, şi de aia începe şi se bâţâie toată ziua şi bagă vrăjeala căci e greu până-ţi bagi ideeea mântuirii: cui cu cui se scoate. Dar ce se întâmplă cu scândura dacă faci ca prostul şi tu experienţa asta?.. Nu ştiţi.

Iar v-am dat lecţii... ca să faceţi voi şi eu să stau în pauză... încărcându-mă ca un condensator 'vrednic', la lumină, cu absolut nimic. Scuze, că se pare că nu mă pot abţine de la a da lecţii pitoniceşti pe care să le facă alţii... exact aşa ca mine... numai că eu nu la mai fac din moment ce am ajuns profesor de tragedie, de scenarită şi rolurimă ocărâtoare... nu-mi mai trebuie nimic... decât un singur glonţ.

Mă rog însă ca să se tragă cu gloanţe oarbe... că dacă mă vede cineva precis mă-mpuşcă fix în ochi. Nu de alta ci ca să nu mă chinui... că doar se vede că mă chinuie nu talantul dosit ci talentul.

''Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi tot Cuvântul lui Dumnezeu, Învăţătorule miluieşte-mă şi pe mine puturosul şi păcătosul şi trădătorul şi vânzătorul de daruri, că se pare că am ajuns doar un hoţ zgârcit şi profitor adică aşa cum e toată scândura cea largă... sunt un introdus învârtit în afaceri cu cuie, sunt un şurub.

Nu ştiu ce ar mai putea fi de râs... E voie oare ca să râzi de deznădejdea ta?

[George.m]

"Cand incepem a rosti numele lui Hristos - spune Cuviosul Sofronie Saharov -, multime de ganduri ne napadesc. Cum ne oprim din rugaciune, navala se face nevazuta. Iesim cu mintea sloboda, pe cand in timpul rugaciunii gandurile ne napadeau: rugaciunea scoate la iveala patimile ce zac in noi.

Aceste atacuri descopera indeobste cuprinsul fiintei noastre. In clipa rugaciunii luptam cu toate aceste chipuri, cu toate aceste patimi si preocupari, pentru a rosti numele lui Hristos cu o minte curata".

[quote=George.m;405649rugaciunea scoate la iveala patimile ce zac in noi[/QUOTE]

Bun lucru este acesta, socot, cata vreme alta cale (imi pare ca) nu gasesc, in ciuda faptului ca sunt deschis sa identific patimile mele. Mare dar, mijloc simplu pus de Bunul Dumnezeu la indemana oricarui om.
Mai cred ca tot rugaciunea "sopteste" si ce e de facut pentru a depasi starea pacatoasa. Despatimirea e (si) urmarea lucrarii rugaciunii.
In concluzie, exprimindu-ma un pic mai sec: rugaciunea are o functie diagnostica si inca o functie / terapeutica. Nu prin ea insasi, cum ar crede amatorul de tehnici miraculoase, ci prin deschiderea pe care, la rugaciune, sufletul rugatorului o ofera ofranda Credinciosului Dumnezeu. Care isi exprima dragostea, raspunzind precum stim din experienta sau asa cum am aflat de la alti rugatori.

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

In concluzie, exprimindu-ma un pic mai sec: rugaciunea are o functie diagnostica si inca o functie / terapeutica.

In doua cuvinte ai spus totul despre rugaciune si importanta ei ! Genial !

[George.m]

"Sa cunosti fara greseala ca rugaciunea neincetata este aceea care nu se ispraveste din suflet toata ziua si toata noaptea. Ea nu se arata privitorilor in intinderea mainilor sau in infatisarea trupului si in sunetul limbii, ci se face cunoscuta, celor ce stiu sa inteleaga, in meditatia gugetarii, in lucrarea mintii si in pomenirea lui Dumnezeu cu umilinta staruitoare" (Cuviosul Nichita Stithatul, Suta a doua a capetelor naturale, c.74, Filocalia VI).

Rugaciunea lui Iisus, spusa prin mijlocirea sfintilor

Pentru cei interesati doresc sa recomand cartea "O noapte in pustia Sfântului Munte Athos" - Mitropolitul Ierothei Vlahos - care dezbate rugaciunea lui Iisus. Cartea este un dialog intre Mitropoltul Ierothei Vlahos si un pustnic din Sfantul munte Athos. Este o carte impresionanta care te transpune in viata pustnicilor din Sf Munte care practica rugaciunea neincetata.

Aici aveti un fragment din dialog

[vsovivi]

În prealabil postat de vsovivi

''Milă voiesc şi nu jertfe'' deşertice... Înţelepciune umilită, inimă frântă şi nepătimaşe şi minte cinstită care nu se laudă că le ştie pe toate, nu se entuziasmează de ale sale şi nu se emoţionează că va fi văzut cu ele... ca să-şi ia răsplata profiturilor de la fraieri.

Ştiţi voi pentru ce e rugăciunea asta scurtă şi permanentă? Pentru ca să domolească în om pofta de rugăciuni făţarnice şi lungi căci el vrea mereu ca să fie văzut de oameni şi să-şi ia răsplata prozelită de la ei... ca un viclean prooroc mincinos şi făţarnic dar care, credool feroce fiind, nu se lasă cu una şi nici cu două, căci are ambâţ semeţ... şi musai îi trebuie trei, 'dar' fără ca să jertfească nimic, nicio plăcere, nicio avere, şi de aia începe şi se bâţâie toată ziua şi bagă vrăjeala căci e greu până-ţi bagi ideeea mântuirii: cui cu cui se scoate. Dar ce se întâmplă cu scândura dacă faci ca prostul şi tu experienţa asta?.. Nu ştiţi.

Iar v-am dat lecţii... ca să faceţi voi şi eu să stau în pauză... încărcându-mă ca un condensator 'vrednic', la lumină, cu absolut nimic. Scuze, că se pare că nu mă pot abţine de la a da lecţii pitoniceşti pe care să le facă alţii... exact aşa ca mine... numai că eu nu la mai fac din moment ce am ajuns profesor de tragedie, de scenarită şi rolurimă ocărâtoare... nu-mi mai trebuie nimic... decât un singur glonţ.

Mă rog însă ca să se tragă cu gloanţe oarbe... că dacă mă vede cineva precis mă-mpuşcă fix în ochi. Nu de alta ci ca să nu mă chinui... că doar se vede că mă chinuie nu talantul dosit ci talentul.

''Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi tot Cuvântul lui Dumnezeu, Învăţătorule miluieşte-mă şi pe mine puturosul şi păcătosul şi trădătorul şi vânzătorul de daruri, că se pare că am ajuns doar un hoţ zgârcit şi profitor adică aşa cum e toată scândura cea largă... sunt un introdus învârtit în afaceri cu cuie, sunt un şurub.

Nu ştiu ce ar mai putea fi de râs... E voie oare ca să râzi de deznădejdea ta?

NU,

nu-i voie, cum o să fie voie așa ceva... nici mai mult nici mai puțin.

Hai spune după mine:

Miluiește-Te Doamne Iisuse Hristoase și Cuvântul lui Dumnezeu... de la Pucioasa, Noule Ierusalime, și iartă-mă pe mine pacostea Ta, iartă-mă și mă împărtășește de mila și de desăvârșirea ta zâmbitoare și nu mă lepăda de la fața Ta cea curată... Nu mă lăsa doamne să mă usuc ca o piele de șarpe ascuns și pusă pe sârmă în arșița deșertelelor ispititoare, că știi Doamne că poftesc să... Tu știi că eu te vând... Iartă-mă El-zorabe... iartă-mă că fac afaceri pământești cu suflete cerești... Nu mă osândi la singurătate... nu mă osândi la minciuna măririi de sine, nu mă lăsa în iadul ascultării de sine pentru mărirea de sine, ci taie dă-le dracului, taie din deșertăciunile mele...
Iartă-mă Doamne... și te rog mai taie din ele dă-le dracului... din deșertăciuni.