Divinatia- formele ghicitului

[ioanna]

8.CHIROMANTIA (ghicitul in palma) s-a practicat din cele mai vechi timpuri. Informatii referitoare la aceast procedeu ne parvin de la egipteni, asirieni si chaldeeni. Grecii si romanii agreau de asemenea acest mod de divinatie. O serie de autori prestigiosi- Aristotel,Democrit iar apoi Avicenna au facut referiri la chiromantie in textele lor.

Ghicitul in palma se face aplicand o tehnica destul de sofisticata, ghicitorul dispunand de un limbaj specific, asemanator cu cel al astrologilor. Protuberantele din palma si de la articulatiilor degetelor au , de pilda, denumiri de planete. Exista o harta a palmei utilizata de chiromanti. Nu poate fi, totusi, ignorat ca forma, volumul palmei, directia liniilor si culoarea pielii pot ilustra o fizionomie a palmei, care ofera posibilitati de intuire a varstei, temperamentului, profesiunii sau starii de sanatate a celui examinat. De aceea, un ghicitor versat poate recunoaste usor daca un om este artisan, muncitor sau intellectual, studiind uzura si culoarea pielii,deformatiile degetelor, muschii si venele, alte elemente. De altfel, psihologii moderni, ca si medicii, stiu ca unoeri, starea de sanatate poate fi surprinsa prin studierea palmei pacientului.

In tehnica ghicitorilor, mainile oasoase, dure, ingrosate, anunta framantari psihice, in timp ce mainile delicate, cu pielea fina sunt semne ale unei vieti sedentare. Miscarile involuntare ale mainilor sunt alte semne care tradeaza temperamentul individului, daca acesta are o fire calma,impulsive sau nepasatoare. Acestea sunt realitati speculate abil de ghicitorii in palma, ceea ce explica succesul lor de-a lungul miilor de ani. Dar de la aceste considerente, pana la aflarea viitorului prin cititul liniilor din palma este o distanta enorma, valoarea reala a predictiilor chiromantilor fiind nula, deci sarlatanie, fapt demonstrat si de studiile stiintifice.

9.ORNITHOMANTIA sau ghicitul prin talmacirea comportamentului, miscarilor si aspectul pasarilor constitue o prelungire a stravechilor credinte magice, nascute din observarea lumii animale. In antichitate, asemenea credinte, capata sanctiune religioasa. Indienii,egiptenii,chinezii,mespopotamienii,apoi tracii,grecii si romanii,geto-dacii,vechii slavi,gotii dispuneau fiecare de un panteon foarte bogat populat cu animale divinizate. Ornithomantia si mitologia au mers mana in mana. Se credea ca pasarile, datorita marii lor rapiditati, inteligente si abilitati, se afla in serviciul zeilor, iar zborul, ciripitul, sunetele emise de acestea nu ar fi altceva decat mesaje divine pe care ghicitorii se straduiau sa le inteleaga. Desigur, nu toate pasarile erau considerate de ornithomantie ca apte a furniza prorociri. Pe primul loc erau cotate cele de prada, existand conceptia ca ele se aflau in gratia zeilor. De exemplu, atenienii credeau ca tipatul cucuvelei era un semn de noroc, iar prezenta ciorii cenusii va produce o intamplare rea.

AUGURII reprezinta o forma tarzie a ornithomantiei. Augurul era un membru al unui colegiu sacerdotal special care avea ca atributie prevestirea evenimentelor sau talmacirea vointei zeilor dupa zborul si cantecul pasarilor ori prin examinarea maruntaielor animalelor sacrificate, fiind o persoana respectata, cu rangul de prim demnitar in stat. Imbracati in roba de purpura, purtand coroana de laur, ei veneau maiestos la altar. Se opreau in fata acestuia si intorceau fata spre Rasarit, ridicau bratul circumscriind o parte din cer cu un baston augural, dupa care asteptau in liniste ca prin spatiul marcat de ei pe firmament sa treaca o pasare. Daca pasarea era zarita prima data la stanga, semnul era de bun augur, daca era la dreapta-semn rau.

Puii sacrii jucau deasemenea un rol in ceremoniile augurale. Nicio decizie in Senat, nici in Armata, nu putea fi luata la Roma inainte ca augurii sa se pronunte, dupa observarea modului in care acestia ciuguleau grauntele. Daca puii lasati liberi se repezeau cu aviditate la semintele de grau, se credeau ca auspiciile sunt favorabile desfasurarii actiunii proiectate. Daca refuzau sa manance, auspiciile erau nefavorabile si prin urmare se anulau proiectele. Augurii se pricepeau de minune sa interpreteze “vointa zeilor” in functie de interesele personale, familiale sau de grup. Cercetarea puilor se facea, prin traditie, in fata imparatului si senatului, prin urmare totul se desfasura fara ascunzisuri. Daca anumite interese cereau ca pasarile sa ciuguleasca rapid boabele, ele erau tinute nemancate un timp oarecare, inainte de a fi aduse in curtea templului.

Relatari despre aceste divinatii (ghicitorii) naive avem in scrierile lui Cicero. Augurii au inceput sa decada din functie in anul 313 d.Hr, odata cu Edictul de la Milano, care proclama libertatea de credinta si egalitatea in drepturi a crestinilor in Imperiul Roman si au disparut cu totul in timpul lui Theodosius cel Mare, sf.sec.IV.

HARUSPICIILE e o forma de ghicitorie rafinata, practicata de preotii romani, care pretindeau ca puteau afla viitorul, studiind maruntaiele animalelor sacrificate. Practica a fost cunoscuta in maniere diferite si de indieni, chaldeeni, egipteni si vechii evrei, ceea ce arata ca Roma imprumutase sistemul din Orient.


Ghicitorii in maruntaie de animale examinau pe rand, respectand o anumita ordine: ficatul, intestinele, fierea, inima, carnea inca palpitanda a victimei. Dupa aceea urmareau flacarile rugului pe care ardeau sacrificiul. In ritual ei se mai foloseau de tamaie, vin, apa si faina, spre a completa jertfa si a face binevoitoare divinitatile ce urmau sa dezvaluie viitorul. Mai erau observate ca “semne” de prezicere, comportamentul vietatilor inainte de a fi sacrificate, felul cum acestea veneau spre altar: tarate ori in mers liber, daca erau resemnate, daca le tasnea sangele cu violenta din artera taiata sau curgea cu incetul. Culoarea sangelui, contractia fibrelor musculare constituiau, de asemenea , “indicatii divine”. O inima mica sau bolnava, un plaman foarte voluminos sau de culoare alburie anuntau un dezastru. Mai mult, daca organul aluneca din mana prezicatorului, dezastrul urma sa fie si mai mare. Dupa spintecare urma arderea, prilej de alte “prorociri”, in functie de modul in care se inalta fumul, directia lui. De exemplu, daca fumul se inalta drept in sus, cu repeziciune, spuneau ca zeii le erau favorabili.

GHICITUL PRIN ACTE INVOLUNTARE ALE ANIMALELOR este o varianta a ornithomantiei. Originea acestei forme de divinatii considerata de scriitorii antici ca vulgara, nobila fiind doar ornithomantia, trebuie cautata in vechea credinta ca tot ce este insufletit avea vocatie divinatorie. Dar inca din antichitate au fost considerate superstitie prorocirile facute pe baza comportamentului altor vietati in afara pasarilor.

O reminescenta a acestei maniere de ghicit este soricelul-ghicitor sau papagalul-ghicitor,intalnir si azi prin balciuri, dresat sa extraga “horoscoape” dintr-un pachet. Sistemul extragerii biletelor norocoase, denumit CLIROMANTIE, este foarte vechi. Se pare ca metoda, simpla si expeditiva, ar fi o inventie a grecilor antici. In Ciclul Troian se povesteste episodul luptei dintre Hector si Aiax. Hector cheama pe unul din eroii greci sa lupte piept la piept cu el. Acestei provocari i-au raspuns noua viteji odata, fiecare dintre ei socotind ca aveau dreptul la lupta. Cum trebuia ales numai unul,eroii si-au scris numele pe cate o frunza si le-au pus toate in coiful unuia dintre ei, au scuturat coiful, iar frunza cazuta pe jos, a fost cel ales de sorti. Acest sistem s-a transmis la toate popoarele din antichitate si pana azi. El este totodata precursorul tuturor formelor de extragere a numerelor castigatoare la loteriile si tombolele moderne.

10. GHICITUL IN ACTELE INSTINCTIVE ALE OMULUI , cum ar fi rostirea fara voie a unor cuvinte ca si spasmele si tresaririle involuntare (ochi,membre,trup) au avut si ele vocatii divinatorii. Ecourile acestei forme de ghicit se regasesc in vechi superstitii ale poporului roman. Se zicea, de pilda,ca, daca doua persoane rosteau odata un cuvant “a pierit un drac”, sau daca cineva avea un frison nervos scurt se spunea ca “a trecut moartea pe langa el”, daca ii tiuia urechea- “ii vorbeste cineva” etc. Se intelege ca nu are rost credinta in asemenea naivitati, insa ele au persistat ca un automatism, similar urarii de “noroc” sau “sanatate” care se face aproape involuntar, cand cineva stranuta.

[ioanna]

11. ARITHOMANTIA sau ghicitoria cu ajutorul numerelor, este o inventie antica, ea fiind precedata de anumite practici magice ce aveau loc cu prilejul impartirii hranei cuvenite fiecarui membru al colectivitatii. Este, probabil, cea mai veche dovada a inceputului gandirii matematice, cand oamenii nu stiau inca sa numere si sa socoteasca, plasand operatiile aritmetice in sfera magiei.


Subiectul fiind foarte amplu am sa ma opresc asupra unui singur exemplu de divinatie cu ajutorul matematicii si anume ghicitul in bobi, o componenta straveche a unor credinte mostenite de poporul roman din fondul tracic. Pentru fiecare intrebare sau dorinta a persoanei care apela la aceasta forma de ghicit, vrajitoarea (ghicitoarea) opera cu 41 de bobi (fie mazare,linte, naut, porumb etc). pe care ii arunca aleatoriu, iar potrivit aranjamentului, ghicitorul combina, dupa reguli anume, intelesurile generate ale numerelor iesite pe fiecare rand in parte si intre randuri.


Nu este nevoie de aratat ca in colectivitatile mici, rurale, atat necazurile cat si preocuparile cuiva erau cunoscute de toti, inclusiv de ghicitor, astfel incat clientul pleca intotdeauna multumit, cele spuse fiind intotdeauna pe gustul si in intentiile lui. Aici se afla si maiestria ghicitorului, anume de a produce o stare de dispozitie favorabila, de incredere si optimism celui caruia ii ghicea,fiind stiut ca numai astfel isi putea asigura un aflux de clientela. Iata de ce atunci cand bobii se “inchideau”, semnul era nefast si ghicitul se repeta. Evident, dand de trei ori in bobi, combinatiile se modificau, ghicitorul gasind aici posibilitatea de a da satisfactie clientului cu vorbele cele mai agreabile, caci omul avea nevoie organica de speranta, ca hrana psihica.

12. CARTOMANTIA sau ghicitul in carti are o istorie destul de recenta. Despre ghicitul in carti in forma actuala, mentiuni sigure nu se cunosc decat spre mijlocul secolului al XVI-lea. Cea mai timpurie marturie documentara provine din anul 1534, scriitorul si umanistul francez Francois Rabelais vorbind despre un anumit procedeu de ghicit pe care el il numeste “tareau”, alterand defapt denumirea italiana de “tarocchi”, Italia fiind, probabil, tara de origine a cartomantiei, fapt atestat intr-o lucrare a lui Francesco Marcolino Forli aparuta la Venetia in 1540. Originea cuvantului Italian “tarocchi” este obscura, putand fi o derivare de la “taroccare” ( a dracui, a striga) sau o contrafacere de factura neolatina a unui cuvant antic oriental. Ghicitul se facea prin “citirea cartilor”, adica prin interpretarea desenelor alegorice imprimate pe cartonase, fiecare avand o semnificatie.



Cel mai vechi si mai complex procedeu de ghicit in carti utilizat si astazi de unii “profesionisti” este Oracolul femeilor sau Marele joc avand 78 de cartonase, cu desene imitand miniaturile din sec. XV. Tarotii sunt de doua categorii: un numar de 52 apartin asa ziselor “arcane minore” si 22 fac parte din “arcanele majore”, termeni imprumutati din practica antica. Orice cartonas este prin in anumite formatii “tas”, suprapuse una alteia, ca randurile intr-o carte. Ghicitorul intoarce tarot cu tarot pe fata de la dreapta spre stanga, incepand cu randul de jos, continuand cu randul superior, dar de la stanga la dreapta, potrivit manierei bustrofedon, utilizata in scrieri orientale vechi. Pe aceasta baza se formeaza oracolul, care difera in interpretare in functie de sex, varsta si uneori de profesiune, apoi de sensul intrebarilor la care doreste sa afle raspuns cel care apeleaza la ghicitor.

Ca si in bestiariile antropomorfe medievale, prezente in paginile cronicilor, in arhitectura catedralelor gotice, a palatelor si chiar a fatadelor locuintelor mai modeste, desenele de pe cartile de ghicit urmeaza o ordine inspirata din succesiunea diferitelor parti, capitole si paragrafe biblice, maniera explicabila pentru perioada de bigotism crestin a sec. XV-XVI in care a luat probabil nastere neocartomantia.

O parte din desene simbolizeaza capitole din “Facere”, considerata prin traditie, prima carte a lui Moise. Primul Tarot reprezinta Haosul, al doilea Lumina, al treilea Planetele, al patrulea Cerul, al cincelea Omul si animalele etc. In afara acestora semnele evoca Raiul, pe Eva muscand din fructul oprit, pe Dumnezeu si pe diavol, “daramarea Templului”, “Judecata de Apoi”, “Sosirea Mesiei”, toate, de asemenea de inspiratie biblica. Apoi, alti taroti personifica dreptatea (binele),despotismul (raul),cumpatarea, forta,prudenta, norocul, moartea. Sunt exprimate grafic si unele aspecte ale sistemului social feudal: regi, regine, cavaleri, nobili,preoti, calugari precum si insemne heraldice- cupa, sceptru, spata, moneda, cele mai frecvent utilizate in sec. XVI-XVII. Semnificatiile urmau desenele, potrivit unei regului rationale- Lumina (Soarele) era un tarot favorabil, aceasta caracteristica rezultand din superstitii mai vechi, in credintele antice egiptene privind zeul Ra sau greco-romane referitoare la Apollo.

In sec. XVIII-XIX sunt inventate noi jocuri distractive de societate si de noroc, prin folosirea pachetelor de carti de joc. Vechiul tarot cade in desuetudine, caci noile pachete de carti de joc nu mai cuprind imaginile clasice, ci altele schematizate, reduse ca numar. Aceste forme de citit in carti, erau considerate modalitati de “trecere sau pierderea timpului”,nelipsite in saloane, cafenele, cazinouri etc., insa fiecare forma de ghicit, inclusiv cartomantia, sfarseste prin a fi respinsa social si aruncata in sfera superstitiilor.


13. CAFESOMANTIA sau ghicitul in cafea este un sistem recent de divinatie ce se bazeaza pe interpretarea semnelor lasate de drojdia(zatul) fierturii de cafea pe peretii cestii, dupa consumarea bauturii, fiind considerata o transpunere moderna a unor maniere de divinatie antice. Interpretarea semnelor din zat difera de la un ghicitor la altul, in functie de imaginatia fiecaruia, adesea contradictorie, aratand inca o data ridicolul acestei forme de divinatie, subiectivismul ei.


14. ROATA NOROCULUI este un procedeu de divinatie aparut in sec. al XIX-lea in Rusia. El constitue o imitatie grafica a rudiementarie “roti a norocului” din balciuri si a sofisticatei rulete din cazinouri. Roata norocului de origine ruseasca este infatisata de un cadran identic celui de ceasornic, desenat la dimensiuni foarte mari, pe hartie. Pentru aflarea viitorului se arunca o pietricica deasupra cadranului. Numarul din dreptul unde acesta s-a oprit reprezinta o trimitere spre mai multe table oracole, tiparite, care dau raspunsuri tip, la intrabari tip. Atat numarul intrebarilor, cat si al raspunsurilor variaza de la o “roata” la alta, in functie de autorii brosurilor respective. Prima brosura intitulata “Roata norocului” a aparut la Moscova in 1805. O prima traducere din rusa in limba romana a acestei brosuri s-a facut in 1836. Volumul cuprindea 99 de intrabari,99 de roate si 99 de trigoane ale norocului, precum si 1089 de raspunsuri. Atat intrebarile cat si raspunsurile-oracol sunt naïve si hilare, de genul “biletelelor de papagal” sau “ravaselor de placinta”, alte forme puerile de ghicit.

15. Au fost inventate si alte forme de ghicit , una mai bizara decat alta,ca de pilda divinatia dupa incretiturile formate intr-un vas cu apa de sulful produs prin rostirea deasupra suprafetei lichidului a unor cuvinte de catre persoana interesata; in faina (urmand tehnica sephramantiei), in topor (axinomantiei), in chei (cleidomantie), in ciur (coscinomantie), in lampi (lamoadomantie), in lighean (lecynomantie), in lemne (xylomantie), in muschi (myomantie), in boabe de strugure, in scris (graphomantie) etc., totul fiind sa arate nu doar imaginatia fecunda a sarlatanilor, care se pretind cunoscatori ai viitorului, insa si credulitatea clientilor acestora.