Mari Romani

[lore86]

Nicolae C. Paulescu (30 octombrie 1869–17 iulie 1931), descoperitorul incontestabil al insulinei şi recunoscut ca atare de comunitatea ştiinţifică internaţională, continuă să rămână cvasi-necunoscut în ţara sa, exceptând mediile strict medicale.

Câţi dintre oamenii de rând, beneficiind de tratamentul cu insulina sau dintre cei, mult mai numeroşi, care fac gestul banal de a înghiţi o aspirină, ştiu ce-i datorează doctorului Paulescu? Câţi dintre cei care suportă o operaţie a hipofizei ştiu că procedeul întrebuinţat se numeşte, din 1906 încoace, “Procedeul Paulescu”? (Expus într-o carte celebră în Iumea medicală, apărută la Paris în 1906, intitulată “Ipofiza creirului” Câţi dintre cei care beneficiază de tratamentul anevrismelor, al glandei tiroide, al glandelor limfatice, ficatului şi splinei, de substanţe medicamen¬toase anestezice ori de somnifere, de cele destinate eliminărilor renale – ca să cităm doar câteva dintre direcţiile în care activitatea sa a revoluţionat de-a dreptul ştiinţa medicală – câţi dintre toţi aceştia, aşadar, ştiu ce-i datorează savantului Paulescu?
mai multe detalii aici....http://ro.altermedia.info/cultura/ci...escu_9403.html

,,Supranumită “doamna neurochirurgiei româneşti”, Sofia Ionescu-Ogrezeanu a devenit prima femeie neurochirurg din lume în urma unei operaţii din vremea celui de-al doilea război mondial care i-a decis cariera pentru următorii 47 de ani. Intervenţia din urmă cu peste 60 de ani a fost recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. După îndelungate cercetări iatro-istorice de peste 30 de ani, la 17 septembrie 2005 la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc (Marakesh) a fost atestat faptul că doamna doctor Sofia Ionescu este prima femeie neurochirurg din lume.

S-a născut pe 25 aprilie 1920 la Fălticeni, fiica lui Constantin Ogrezeanu, casier la BNR şi a Mariei Ogrezeanu, casnică. Urmează şcoala primară în oraşul natal, după care studiază la Liceul de Fete Fălticeni şi Şcoala Centrală de Fete “Marica Brâncoveanu” din Bucureşti, unde ia bacalaureatul în 1939. În toamna aceluiaşi an intră la Facultatea de Medicină Umană din Bucureşti, pe care o termină în 1945.A făcut parte din prima echipă neurchirurgicală, considerată echipa de aur, alături de Prof. Dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei româneşti şi doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (devenit din 1945 soţul domnişoarei doctor Sofia Ogrezeanu).În 1945 îşi ia licenţa şi un an mai târziu, îşi susţine doctoratul în medicină şi chirurgie. Primul stagiu de practică din studenţie l-a făcut la secţia de oftalmologie, al doilea stagiu fiind realizat în calitate de medic de circă rurală în comuna Baia, de lângă Fălticeni.

“În facultate am făcut mai multe stagii de pregătire, atât la ţară, cât şi în spitalul din Fălticeni. România era deja în război şi, o întreagă vacanţă de vară, am îngrijit răniţi. Nu operam, dar învăţasem să folosesc instrumentarul, lucru care mi-a folosit într-o împrejurare neaşteptată, dar decisivă pentru destinul meu”.Îşi propusese o viaţă liniştită de medic internist în oraşul natal, dar ceea ce avea să se întâmple i-a schimbat radical viaţa. Un copil rănit în urma unor bombardamente, pentru care intervenţia chirurgicală era de maximă urgenţă, a fost adus într-un moment în care niciun medic nu era disponibil – “Arseni era mobilizat şi urma să plece din ţară, iar profesorul avea o infecţie la un deget. Ramâneam doar Ionel Ionescu şi cu mine. Atunci am spus: “Îl operez eu, domnule profesor!”

A trăit şi miracole, când numai Dumnezeu şi imaginaţia au ajutat-o să-şi salveze pacienţii. “Aşa a fost atunci când aveam pe masa de operaţie un tânăr care avea un blocaj între pungile cu lichid din creierul mare şi cele din creierul mic. Deja bolnavul intra în comă. Pe apeductul lui Silvius nu venea lichid. Operam cu profesorul, care însă trebuia să plece, aşa că la un moment dat mi-a spus: “Doamnă, descurcă-te!”. Atunci mi-a venit ideea. Citisem în literatura de specialitate despre un norvegian care imaginase o tubulatură pentru a drena lichidul. Tocmai atunci trecea pe acolo o soră cu tava cu sonde urinare sterilizate şi mi-am spus că trebuie să încerc. În Occident, comunicarea se realiza cu peritoneul sau cu o venă mare. Eu am facut un şanţ în os, am băgat tubul de la o sondă, l-am fixat sus în creierul mare şi lichidul a început să curgă, iar jos l-am fixat de meninge, iar lichidul şi-a reluat drumul firesc. Asta a fost minunea. Omul care urma să moară s-a făcut învăţător şi a avut copii”.

În 1970, şeicul din Abu Dhabi, Zaied Bin Sultan al Nohaian, a căutat peste tot o femeie care să-i consulte soţia favorită care până la 26 de ani, născuse nouă copii şi suferea de o discopatie lombară. Nu a găsit-o decât în România, în persoana Sofiei. Credinţa sa nu permitea ca un bărbat, fie el şi medic, să intre în harem şi să-i vadă soţiile.”A fost una dintre călătoriile cele mai spectaculoase şi în orice caz cea mai opulentă. Am pătruns într-un harem. La sfârşit, s-a dat o petrecere în cinstea mea, la care au fost invitate toate sotiile, deşi ele nu se întâlnesc în mod obişnuit decât la naşterea unui copil.”

Putine au fost femeile care au supravietuit celui mai cautat ucigas in serie, Ion Ramaru, student în anul trei la “Medicina Veterinara”.Sofia Ionescu in anul 1970 a fost atacata pe strada de celebrul criminal Ion Ramaru. Este una dintre putinele victime care au scapat cu viata.

Sofia Ionescu isi aduce aminte:“Imi amintesc si acum cu groaza noaptea in care am fost atacata. Ma intorceam de la spitalul Coltea. Ora era inaintata, strada pustie. La un moment dat, am auzit pasi in spatele meu. Am intors capul si, cu coada ochiului, am zarit un barbat care avea in mana o sacosa. Am marit pasul. El, la fel. Norocul meu a fost ca am ajuns aproape de blocul in care locuiam si am intrat repede in scara. Inainte de a pasi in hol, barbatul m-a ajuns din urma si mi-a vorbit urat. Mi-a zis o porcarie. Atunci l-am vazut. Un tip ciudat, cu o privire infricosatoare. “Baga-ti mintile in cap! am strigat. Aici este un bloc al Ministerului de Interne si daca tip, sigur va sari cineva!”

Ca o ironie a sortii, cativa ani mai tarziu, Sofia avea sa afle de moartea lui Ramaru si, printr-o pura intamplare, a ajuns sa-i cerceteze creierul.Diagnosticat ca suferind de dementa, Ramaru suferea de tulburari psihice severe: anxietate, depresie, frustrare.Simtea nevoia sa se “ocupe de cat mai multe femei”, spunea Sofia Ionescu.Dupa executia lui Ramaru, lucrand la Spitalul Central, acum “Bagdasar-Arseni”, doamna Sofia Ionescu a intrat in laboratorul fotografic al spitalului. Pe jos, pe o tava, in formol, pregatit pentru fotografiere se afla creierul lui Ramaru, care fusese recoltat la “Mina Minovici”.Asa a putut sa-i analizeze creierul: “Vazandu-l, am observat ca regiunea inferioara, hipotalamusul, unde sunt centrii psihici si regiunea care controleaza organele interne, glandele, era mai voluminoasa. O anomalie anatomica la baza creierului care explica comportamentul anormal al individului”.

Mâinile ei de aur cu degete de pianist şi bătătura de neurochirurg au salvat multe vieţi. De-a lungul carierei a publicat peste 120 de articole în revistele de specialitate, singurul regret fiind acela că nu a mai reuşit să-şi scrie memoriile: “Îmi pare rău că nu mi-am găsit timp să-mi scriu memoriile. Aş fi putut să spun tinerilor neurochirurgi cum am făcut meseria asta. Aş fi putut să descriu tehnici inedite, folosite ad-hoc in situaţii imprevizibile şi nenumărate întămplări cu rezultate fericite. Pentru că munca mea ar fi incăput foarte bine în două vieţi. Aş fi avut ce să le spun!”.

Doamna Sofia Ionescu a încetat din viaţă pe 21 martie 2008,având o pensie de mizerie, dar amintirea ei ramâne vie în mintea celor pe care i-a salvat."

,,19 noiembrie 1912. Se naste la Iasi GEORGE EMIL PALADE, al doilea fiu din cei trei copii ai lui Emil Palade si ai Constantei Palade Cantemir. Tatal sau spera sa urmeze filozofia la Universitate, ca si el, dar G.E. Palade prefera sa lucreze cu lucruri tangibile, si – influentat de rude mai apropiate de varsta sa – a intrat la Universitatea de medicina din Bucuresti in 1930.Inca din primii ani de studentie a fost atras de stiintele biomedicale, fiind indrumat de Francis Rainer, profesor de anatomie, si Andre Boivin, profesor de biochimie. Ca rezultat, a inceput sa lucreze in laboratorul de anatomie inca din timpul facultatii. A urmat 6 ani de pregatire in spital, marea parte in medicina interna, dar teza pentru doctorat a facut-o in anatomie microscopica pe un subiect cam neobisnuit pentru un medic: nefronul delfinului. (teza s-a numit :Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie si fiziologice comparativa).Era o incercare de a-i intelege structura in termenii adaptarii functionale a unui mamifer la viata acvatica.

Vreme de doi ani, George Emil Palade a fost medic clinician la "Colentina" la sectia renumitului diagnostician de la acea vreme, Gh. Lupu. "Palade nu era insa inclinat spre medicina clinica. Cea mai mare dorinta a sa era aceea de a lucra in cercetare", ne spune profesorul Nicolae Marcu, seful Catedrei de Istoria Medicinei UMF "Carol Davila". In 1941 se casatoreste cu Irina N. Malaxa cu care are doi copii : Georgia Palade Van Dusen,filolog, si Philip Palade, astazi profesor de neurofiziologie la Glaveston, Texas, S.U.A.In 1943 devine prin concurs, conferentiar universitar la Catedra de Anatomie ( ‘’Institutul de Anatomie’’) a Facultatii de Medicina din Bucuresti, condusa de profesorul Fr. I. Rainer, dupa ce parcursese, etapele de preparator ( inca din timpul studentiei), asistent si sef de lucrari.In 1946 incurajat de Grigore Popa, succesorul lui Rainer, G. E Palade pleaca in S.U.A. pentru a-si continua studiile la Institutul Rockefeller pentru Cercetari Medicale din New York, devenit ulterior Universitatea Rockefeller. A lucrat pentru cateva luni in laboratorul de biologie al lui Robert Chambers la Universitatea din New York si acolo il intalneste pe Albert Claude care venise sa tina un seminar despre lucrarea sa in microscopia electronica.

In 1952 creaza fixatorul Palade (tetraxoid de osmiu 1% in tampon de veronal sodic), pentru microscopia electronica.In 1953, descrie structura ultrafina a mitocondrei si reuseste sa puna in evidenta niste particule, numite mai tarziu ribozomi, la nivelul carora se realizeaza biosinteza de proteine. In onoarea sa, ribozomii au fost numiti pentru o vreme in epoca "granulele lui Palade".In 1954 descrie, impreuna cu Keith Porter, reticulul endoplasmic, precizandu-i functiile. Pune la punct, in acesti ani, tehnica autocitoradiografiei.In 1956 devine profesor de biologie celulara la Universitatea Rockefeller din New York.In 1961, profesor fiind, devine seful Departamentului de Biologie Celulara al Intitutului Rockefeller din New York si membru al Academiei Nationale de Stiinte (S.U.A.).

Isi continua cercetarile asupra procesului secretor folosind doua abordari. Prima se baza exclusiv pe fractionarea celulelor si a fost descoperita in colaborare cu Philip Siekevitz, Lewis Greene, Colvin Redman, David Sabatini si Yutaka Tashiro; a dus la descoperirea caracteristicilor granulelor de proenzime si la descoperirea segregarii produselor secretate in reticulul endoplasmatic. A doua abordare se baza in principal pe radiografie, si includea experimente pe animale sau pe portiuni de pancreas, experimente care au fost conduse in colaborare cu Lucien Caro si in special cu James Jamieson. Aceasta serie de cercetari stau la baza a ceea ce stim in prezent despre procesarea sintetica si intracelulara a proteinelor petnru export.In paralel cu cercetarile asupra procesului de secretie ale celulelor pancreatice exocrine, a facut cercetari, impreuna cu Marilyn Farquhar, privind pemeabilitatea capilarelor glomerulului renal si a realizat ca, in cazul lor, membrana bazala este bariera de filtrare pentru moleculele de 100A in diametru sau mai mari.

La mijlocul anilor `60 a inceput o serie de investigatii asupra biogenezei membranei la celulele eucariote, folosind ca ca model fie reticulul endoplasmatic al hepatocitelor de la mamifere, impreuna cu P. Siekevitz, Gustav Dallner si Andrea Leskes, fie membranele thylakoide ale unei alge verzi (Chlamydomonas reinhardtii), impreuna cu P. Siekevitz, Kenneth Hoober si Itzhak Ohad. Aceste studii au demonstrat ca „noi” membrane sunt produse prin extinderea „vechilor” membrane, si ca noile molecule nu sunt introduse simultan, si sunt distribuit in mod aleatoriu prin membranele aflate in extindere.In 1964 i se decerneaza Premiul Passano.In 1965 viziteaza Romania dupa 20 de ani.In 1966 i se confera premiul Albert Lasker, cel mai prestigios premiu stiintific al Statelor Unite. Cu prilejul decernarii inaltei distinctii, este numit ‘’exploratorul unei lumi noi, al carei principal cartograf ramane’’.In 1967 primeste premiul Gairdner Special Award.In 1969 viziteaza Romania a doua oara.In 1970 primeste Premiul Louia Gross Horwitz pe care il imparte cu Albert Claude si Keith Porter. Se casatoreste cu Marilyn Gist Farquhar, o cercetatoare in biologie celulara, ca si el.

In 1971 viziteaza Romania pentru a treia oara.In 1973 paraseste universitatea Rockefeller pentru a deveni profesor de biologie celulara la Universitare Yale din New Haven, statul Connecticut, unde conduce Departamentul de Biologie Celulara. Principalul motiv pentru aceasta mutare era dorinta lui de a fructifica interactiunile dintre noua disciplina a Biologiei Celulare si domeniile traditionale din scolile medicale, in special Patologie si Medicina clinica. In plus, George Emil Palade considera ca munca sa la universitatea Rockefeller se terminase, deoarece atunci cand a plecat functionau inca 5 laboratoare care faceau cercetari in diferite sectoare ale biologiei celulare.La 10 noiembrie 1974, in ziua comemorarii incetarii din viata al lui Alfred Nobel ( 1833-1896), i se decerneaza lui GRIGORE EMIL PALADE PREMIUL NOBEL PENTRU MEDICINA, impreuna cu profesorii ALBERT CLAUDE, de la Universitatea Libera din Bruxelles, si CHRISTIAN DE DUVE, de la Universitatea Rockefeller din New York, pentru ‘’descoperirile lor privind organizarea structurala si functionala a celuluei’’. Cei trei laureati ai Premiului Nobel pentru Medicina din acest an au revolutionat, prin lucrarile lor, domeniul biologiei celulare, mai ales al componentilor citoplasmei, a caror cunoastere s-a schimbat complet sub impulsul pe care ei l-au dat in ultimii treizeci de ani.’’ ( Motivatia Institutului Karolinska din Stockholm ). La aceasta data , G.E. Palade era membru honoris causa a cinci universitati.

In 1975 viziteaza impreuna cu sotia sa, Marlyn Farquar, Romania. Academicianul Miron Niculescu ii inmaneaza insemnele de membru de onoare al Academiei Romane.In 1978 viziteaza Romania, cu prilejul mortii mamei sale, Constanta Palade.In 1979, Colocviul ‘’ Transportul macromoleculelor in sisteme celulare’’, desfasurat la Bucuresti, ii prilejuiste o noua revenire in tara, impreuna cu profesorii Marlyn Farquar si Christian De Duve.In anii care au urmat, profesorul G.E. Palade s-a ocupat intens de problema biogenezei membranelor celulare. A revenit in mai multe randuri in tara, vizitand cu precadere Institutul de Biologie si Patologie Celulara din Bucuresti, care avea sa primeasca numele discipolului sau, Prof. Dr. Nicolae Simionescu, institut ale carui cercetari le urmareste indeaproape.

La 25 martie 1999, la Universitatea California din San Diego, are loc un Simpozion stiintific in onoarea lui G. E. Palade , decan in problemele stiintifice ale Universitatii, simpozion la care participa oamenii de stiinta din toata lumea. George Emil Palade este unanim consacrat drept unul din cei cativa cercetatori ai biologiei celulare moderne. Se ia hotararea ca, in onoarea lui, Universitatea California sa constituie ‘’ The George Emil Palade Fellowship Fund’’, burse ce vor fi acordate la trei dintre cei mai buni cercetatori."

Acest roman uimitor,laureat al Premiului Nobel,decorat de un presedinte american,se stinge din viata,in USA,la varsta de 96 de ani,inconjurat de stima si admiratia tuturor.

[LaPetiteMoc]

Gheorghe Marinescu s-a născut în Bucureşti, la 28 februarie 1863. Nu împlinise anul, când tatăl său moare. Mama sa, lipsită de orice sprijin, izbuteşte să-şi dea băiatul „la carte” şi în 1874 să-l înscrie la Seminarul Central. În 1882, deşi clasificat al doilea pe întreaga promoţie, Marinescu refuză săşi continue studiile teologice. Cu banii strânşi din meditaţii şi cu modestul ajutor al mamei reuşeşte să restituie cheltuielile făcute la seminar. În acelaşi an, îşi dă diferenţa de liceu şi bacalaureatul şi se înscrie la două facultăţi: Medicină şi Şcoala de poduri şi şosele. Studentul Marinescu studia dimineaţa matematica, fizica, chimia, iar după amiaza, medicina dar după primul an rămâne numai la medicină. Devine extern prin concurs al spitalelor din Bucureşti şi ca student lucrează în laboratorul de histologie abia înfiinţat de către profesorul Petrini-Galatz, primul şef al catedrei de histologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti. În 1886, Marinescu devine preparator în acest laborator şi intern prin concurs la Spitalul Brâncovenesc. Uşurat de grijile materiale, se preocupă mai mult de studiu, iar numele său începe sădevină cunoscut printre colegi şi profesori.


http://www.unitbv.ro/faculties/medic...0Marinescu.pdf