preceptii gresite sau mituri rautacioase despre credintele altora

În prealabil postat de catalin2

Eu am mai raspuns de cateva ori la mesajele tale care aveau tenta ecumenista, tu ai spus ca nu e chiar asa ecumensita, dar mie tot asa mi se pare.

Dacă aş fi vrut să spun ce spui că am vrut să spun, aş fi spus ce spui c-aş fi spus.

Din start ai enunţat două premise şi, nu ştiu de ce, ai preferat-o pe a doua. Când am scris, m-am gândit la credincioşii ca noi, care dezbat pe forum sau aiurea, nu la discuţiile ecumeniste, pe care bine este să le poarte teologii.

Poate că lucrul care te-a smintit întrucâtva a fost faptul că am spus că sfinţii sunt mai aproape de a transcende limitele confesiunilor de credinţă, întrucât sunt mai curaţi şi, prin urmare, mai aproape de Adevăr. Cred că mai aproape de o înţelegere comună se află un sfânt ortodox şi unul catolic (şi ambii mai aproape de Ortodoxie) decât un sfânt ortodox şi un ortodox cu o înţelegere mai lumească. Cei care se curăţesc de patimi ajung să (se) poată iubi, iar din iubire derivă şi înţelegerea. Neînţelegerile care apar şi între noi vin, cred, tocmai din această neputinţă de a ne iubi, motiv pentru care nu putem transcende limitele şi nici cunoaşte Adevărul.

Nu e vorba de a relativiza adevărurile de credinţă, dogmele Bisericii. Acestea au fost precizate tocmai de oameni curaţi, care curăţindu-se s-au luminat şi s-au înţelepţit. Nu sugerez că ar trebui să renunţăm la dogme de dragul unei iubiri prost înţelese.
Dar, luând, de pildă, în discuţie dogma Filioque... Pe de o parte, nu am nici pregătirea teoretică, nici pe cea practică (duhovnicească) pentru a aborda acest subiect cu un catolic. Dar consider că pregătirea duhovnicească este cea mai importantă, şi cred că cei care o au, atât de o parte cât şi de cealaltă vor putea ajunge să înţeleagă la fel adevărul despre Sfânta Treime.

Şi cred că numai cei care înţeleg bine, duhovniceşte, „pe dinlăuntru” dogmele, numai cei care trăiesc în intimitatea Sfintei Treimi se pot numi ortodocşi sau, mai bine zis, luminători ai Ortodoxiei.

În ce ne priveşte pe noi doi, nu ştiu dacă vom reuşi să ne înţelegem cu adevărat vreodată. Tu ai nevoie de etichete, de categorisiri, pentru că vrei să sistematizezi totul. De la început ai încercat să-mi pui o etichetă, iar eu de fiecare dată m-am sustras. Nu mă deranjează lucrul ăsta, însă cred că nici eu, nici credinţa pe care o am nu ducem lipsă de o etichetă, eventual cu o ştampilă de autenticitate.

M-am declarat ortodox şi nu vreau să fiu un ortodox original, însă vreau să fiu viu şi liber, pentru că adevărul dă libertate. Am constatat că spectrul credincioşilor ortodocşi este larg şi consider că îmi găsesc şi eu locul între ei.

Consideră-mă ecumenist, dacă pentru tine asta reiese din mesajele mele; nu mă voi supăra. Pentru că eu cred că adevărul ne transcende şi transcende şi limitele confesionale, create de neputinţele noastre. Dar dacă ecumenismul înseamnă sincretism, arată-mi, concret, unde m-am făcut vinovat de aceasta.

Am prieteni dintr-o paletă largă de credinţe: musulmani, neoprotestanţi, ortodocşi, oameni mai mult sau mai puţin credincioşi. Reuşesc să mă înţeleg bine cu ei, în pofida faptului că le arăt că adevărul integral, curat, e păstrat de Biserica Ortodoxă. Dar chiar dacă ei nu primesc în totalitate ceea ce le spun, prietenia noastră depăşeşte aceste dezacorduri. Iar asta reprezintă, cred eu, o poartă deschisă pentru ei spre Ortodoxie, prin inima mea.

P.S. Duhovnicul care mă inspiră cel mai mult e Părintele Galeriu.

[AlinB]

NePriceputu, in mesajul tau remarcat de catalin2 este destul conformism si prea putin adevar si din pacate cea mai buna masura ca ai nimerit alaturi de ortodoxie este placerea care a gasit-o initiatorul topicului (a carui convingeri ambigui le stim deja) citind afirmatiile tale.

Eu n-am vrut sa mai deschid subiectul dar daca tot a scris si catalin2..

Uite si afirmatiile tale de o indoielnica ortodoxie si un indoielnic discernamant spiritual:

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu suntem sinceri în căutarea adevărului, ci ne place să ne situăm în tabere, şi dintre toate, evident, a noastră deţine adevărul; celelalte sunt în înşelare.

Cu alte cuvinte, dupa tine ortodoxia transmite un adevar relativ.
Pe undeva si ceilalti au dreptate. Chiar daca sunt impotriva ortodoxiei.
Sa-ti aduc aminte de povestea din Pateric cu calugarul care a pierdut harul Sf. Botez pentru faptul ca a dat dreptate unui potrivnic a lui Hristos?

Ni-i luăm ca aliaţi pe sfinţi, dintre care, evident, numai cei ce pot fi încadraţi în tabăra noastră sunt veritabili; ceilalţi sunt sfinţi cel mult în aparenţă.

Intr-adevar, asta e invatatura Bisericii, nu exista Sfinti in afara Bisericii.
Daca iti place sa fii ortodox, atunci fii dupa masura Bisericii nu dupa masura inchipuirii tale cum se mai cred si unii protestanti ortodocsi pentru a induce in eroare atat pe ei cat si pe alti naivi.

Problema apare, cred, din cauza ataşării pătimaşe faţă de tabăra care ne reprezintă, din cauza unei idolatrizări a adevărului, la care nu ne raportăm corect; adică nu putem înţelege că Adevărul este Hristos, persoană a Sfintei Treimi, ci îl considerăm mai degrabă ideologie, summum de teorii explicative pe care noi, şi nu alţii, le deţinem.

In Sf. Scriptura Biserica este numita "stâlp şi temelie a adevărului" (Timotei 3:5).
Deci Biserica ESTE detinatoarea adevarului iar cei care se afla in afara ei sau mai rau, in opozitie cu ea, nu pot pretinde acelasi lucru.

De aceea, cred că sfinţii, adică cei care s-au despătimit, şi, prin aceasta, au cunoscut Adevărul (nu teoretizând, ci trăind), sunt mult mai aproape unii de alţii, transcenzând, chiar, limitele confesiunilor religioase, ceea ce noi, ăştia de jos, nu putem face.

În prealabil postat de N.Priceputu

Am prieteni dintr-o paletă largă de credinţe: musulmani, neoprotestanţi, ortodocşi, oameni mai mult sau mai puţin credincioşi. Reuşesc să mă înţeleg bine cu ei, în pofida faptului că le arăt că adevărul integral, curat, e păstrat de Biserica Ortodoxă. Dar chiar dacă ei nu primesc în totalitate ceea ce le spun, prietenia noastră depăşeşte aceste dezacorduri. Iar asta reprezintă, cred eu, o poartă deschisă pentru ei spre Ortodoxie, prin inima mea.

Hehe, acum se explica si de unde inselarea in care traiesti matale.
Mai intai incepi cu o falsa smerenie ca putin mai incolo sa te dai de gol cu impresiile de sine.

Cu alte cuvinte esti cel mai bun exemplu de "sfintenie" si "despatimire", dat fiind ca ai trecut peste barierele confesionale, si pentru faptul ca nu-si bat capul sa spuna ce gandesc efectiv despre credinta ta, in inima ta "despatimita" (ca asta e reperul absolut nu?, ce teologie, ce Scriptura, ce adevar), ei sunt chiar aproape ortodocsi..

[Mihailc]

Nu e nimic în neregulă în ce a scris N.Priceputul .
Dacă aţi văzut voi ceva în neregulă arătaţi pasajele discutabile.
Conformist? La ce?
Dimpotrivă, evită destul de dibaci limba de lemn ortodoxistă şi-i opune o exprimare destul de elastică!

[AlinB]

Vezi ca ai pasajele mai sus..

Exprimarea asta "elastica" e o mare pacoste daca nu stai bine cu vigilenta..

[ioanna]

În prealabil postat de AlinB

Vezi ca ai pasajele mai sus..

Exprimarea asta "elastica" e o mare pacoste daca nu stai bine cu vigilenta..

N.Priceputu a spus bine: ortodoxia e Adevarul (intergral si complet), nu este asa? Foarte frumos s-a exprimat in pasajul:
"Cred că mai aproape de o înţelegere comună se află un sfânt ortodox şi unul catolic (şi ambii mai aproape de Ortodoxie) decât un sfânt ortodox şi un ortodox cu o înţelegere mai lumească. Cei care se curăţesc de patimi ajung să (se) poată iubi, iar din iubire derivă şi înţelegerea. Neînţelegerile care apar şi între noi vin, cred, tocmai din această neputinţă de a ne iubi, motiv pentru care nu putem transcende limitele şi nici cunoaşte Adevărul", cu alte cuvinte ortodoxia te sfinteste.

[AlinB]

În prealabil postat de ioanna

N.Priceputu a spus bine: Ortodoxia detine sau este Adevarul (intergral si complet), nu este asa? restul contin franturi (unele valori crestine le regasim si in alte religii) + multe eresuri.

A facut afirmatia respectiva in sens zeflemistic, daca n-ai observat..
Si nu e singura prin care ia ortodoxia in derandere.

Citeste mesajul in intregime.

În prealabil postat de AlinB

A facut afirmatia respectiva in sens zeflemistic, daca n-ai observat..
Si nu e singura prin care ia ortodoxia in deradere.

Deloc. Am un mare respect pentru Ortodoxie. Nu o dată am spus-o; şi niciodată în zeflemea.
Nu-mi place, însă să spun că Ortodoxia deţine Adevărul pentru că Adevărul e Hristos şi nu poate fi deţinut de cineva. Spun, însă, că oricine se află într-o legătură reală cu Hristos este în adevăr şi, prin urmare, este ortodox. Ortodoxia de la Hristos derivă. Aşa înţeleg spus-a Părintelui Arsenie Papacioc: „Hristos este ortodox”.

Însă nu sunt în măsură să decid eu pentru cine legătura este reală şi pentru cine nu.

[Mihailc]

Nu suntem sinceri în căutarea adevărului, ci ne place să ne situăm în tabere, şi dintre toate, evident, a noastră deţine adevărul; celelalte sunt în înşelare.

Cu alte cuvinte, dupa tine ortodoxia transmite un adevar relativ.
Pe undeva si ceilalti au dreptate. Chiar daca sunt impotriva ortodoxiei.

Aici eu pot să înţeleg că N.Priceputul se referă la "bisericuţele" din ortodoxie nu la heterodocşi şi la exclusivismul aberant promovat de unele din acestea.

Ni-i luăm ca aliaţi pe sfinţi, dintre care, evident, numai cei ce pot fi încadraţi în tabăra noastră sunt veritabili; ceilalţi sunt sfinţi cel mult în aparenţă.

Intr-adevar, asta e invatatura Bisericii, nu exista Sfinti in afara Bisericii.
Daca iti place sa fii ortodox, atunci fii dupa masura Bisericii nu dupa masura inchipuirii tale cum se mai cred si unii protestanti ortodocsi pentru a induce in eroare atat pe ei cat si pe alti naivi.

Alin, au fost sfinţi care nu s-au hazardat în demonizarea altora şi s-au ocupat de ale lor. Un bun exemplu e Sfântul Siluan Athonitul.
Ce spui tu despre sfinţi e formal corect, dar nu uita că avem în calendar şi prăznuim Duminica Tuturor Sfinţilor.

Problema apare, cred, din cauza ataşării pătimaşe faţă de tabăra care ne reprezintă, din cauza unei idolatrizări a adevărului, la care nu ne raportăm corect; adică nu putem înţelege că Adevărul este Hristos, persoană a Sfintei Treimi, ci îl considerăm mai degrabă ideologie, summum de teorii explicative pe care noi, şi nu alţii, le deţinem.

In Sf. Scriptura Biserica este numita "stâlp şi temelie a adevărului" (Timotei 3:5).
Deci Biserica ESTE detinatoarea adevarului iar cei care se afla in afara ei sau mai rau, in opozitie cu ea, nu pot pretinde acelasi lucru.

Alin, pasajul invocat de tine se referă la Biserica Nedespărţită a primului mileniu. Şi noi ortodocşii am suferit pierderi ecleziologice importante după schismă, cei drept incomparabile cu deriva în care s-au angajat catolicii.

Adevărul nu e sistem ideologic la care aderi mental după care te culci pe-o ureche că eşti unicul depozitar. Adevărul e persoană şi la persoană te raportezi prin relaţie nu prin raţionament.

De aceea, cred că sfinţii, adică cei care s-au despătimit, şi, prin aceasta, au cunoscut Adevărul (nu teoretizând, ci trăind), sunt mult mai aproape unii de alţii, transcenzând, chiar, limitele confesiunilor religioase, ceea ce noi, ăştia de jos, nu putem face.

Da aici trăirismul transconfesional e hazardat, dar dacă-l aplici la primul mileniu e valabil. Pe-atunci ortodoxia greacă cu ortodoxia latină erau una.
Însă, e adevărat, nu reiese clar din fragment.

Hehe, acum se explica si de unde inselarea in care traiesti matale.
Mai intai incepi cu o falsa smerenie ca putin mai incolo sa te dai de gol cu impresiile de sine.

Cu alte cuvinte esti cel mai bun exemplu de "sfintenie" si "despatimire", dat fiind ca ai trecut peste barierele confesionale, si pentru faptul ca nu-si bat capul sa spuna ce gandesc efectiv despre credinta ta, in inima ta "despatimita" (ca asta e reperul absolut nu?, ce teologie, ce Scriptura, ce adevar), ei sunt chiar aproape ortodocsi..

Aici Aline e marca ta înregistrată de asprime pe care nu o comentez că tot nu rezolv nimica.

În prealabil postat de Mihailc

Da aici trăirismul transconfesional e hazardat, dar dacă-l aplici la primul mileniu e valabil. Pe-atunci ortodoxia greacă cu ortodoxia latină erau una.
Însă, e adevărat, nu reiese clar din fragment.

Ce m-a stârnit în tema aleasă de Th. de Mospusestia a fost tocmai problema delimitărilor dintre noi şi posibilitatea depăşirii lor. Constat, de multă vreme, pe acest forum, un dialog al surzilor, uneori pe teme care se dezbat în mii de răspunsuri, la urmă fiecare întărindu-se pe poziţia de pe care plecase.

M-a preocupat mereu un dialog real, în care toţi interlocutorii să iasă în câştig şi toţi să ne folosim. Sunt de părere că pentru asta e necesară o ieşire dintr-o anumită închistare, o deschidere reală către cel cu care discuţi. Trebuie, cred, să fii capabil să-ţi părăseşti, fie şi temporar, poziţia, şi să ai curajul de a prelua perspectiva celuilalt. Pentru ce să te temi, în fond? Că pierzi adevărul? Asta ar însemna că, de fapt, crezi că îl deţii. Or, eu ştiu că nu-l deţin. Vreau să îl cunosc, aşa cum şi interlocutorul meu, dacă e de bună credinţă, vrea să îl cunoască.

Ei bine, felul în care mi-a răspuns Mihailc, cu prietenie, e singurul care e eficient într-un dialog, şi mă pune cel mai mult pe gânduri cu privire la erorile mele de gândire.

Aş îndrăzni să adaug că şi adevărul Evangheliilor de aceea ne convinge, pentru că a fost mărturisit cu dragostea jertfelnică a lui Hristos, Care tocmai asta a făcut: s-a identificat cu noi, ereticii, şi ducându-ne, prin Sine, la cunoştinţa adevărului.