Ce loc ocupa Hristos in inima ta?

[MariS_]

În prealabil postat de dobrin7m

In urma cu 3 ani, vazand Bunul Dumnezeu ca eu nu prea ma simt sa golesc camarile mele si sa fac loc Lui, m-a adus aici pe meleaguri straine. Pe atunci nu mi-am dat seama de asta. Si prima incercare pe care Domnul mi-a dat-o a fost sa imi doboare mandria. Aveam o mandrie de sine atat de mare ca era cat camera ta mare din postarea ta. Si , la inceput, fara voia mea ci pentru ca nu am avut incotro , a trebuit sa scot mandria afara. Atunci am simtit cea mai mare durere a sufletului, nici nu pot exprima suferinta mea de atunci. Ganduri de genul: cum tu, marea directoare acum esti nimic? cum tu, marea desteapta acum nu reprezinti nimic? cum tu marea si extraordinara fiinta acum esti tratata ca ultimul om? si vreo 3 luni sufletul meu s-a tanguit si a plans, a suferit , ce sa-ti explic , nu pot sa explic in cuvinte. Faceam cele mai de jos munci plangand in suflet ce am ajuns. Dar , dupa un timp, a venit dorul de Dumnezeu. Si sufletul meu a inceput cu sete sa caute pe Dumnezeu. Si Domnul a sarit repede in sprijinul meu. Si atunci am realizat ce mare mila a avut Domnul de mine.
Dar..... exista un prolog. Cand m-am intors in camera mea mare, bucuroasa ca am scapat de mandrie, sa fac curatenie , sa fac loc Domnului meu, intr-un colt, ghemuit, chircit, cine era? o mandrie mica, speriata, dar era.

Morala mea: mandria are multe fatete. Lupta e grea.

Dar am invatat ceva: cu truda, cu nevointa am speranta ca voi scapa.

Da, draga sora, asa este, cel mai greu de dat afara e mandria, si nu o poti da decat dupa ce te da pe tine lumea mai intai afara. Vorbesc de mireni, de oameni obisnuiti, nu de calugari si mari nevoitori.

Delia draga, eu am cel mai mult de invatat de la voi, caci eu ma regasesc in minunatele si profundele versuri pe care le-ai scris in postarea ta. Multumesc mult.
„Mi-s petec nou pe vechile blesteme:
mă doare Dumnezeu, şi-L dor şi eu,
şi ne durem de- atît amar de vreme,
mereu străini şi logodiţi mereu.
…"

Un tanar il intreaba pe avva al sau, batran si orb, de ce se duce in sufletul sau asa mare lupta si de ce nu simte ca inainteza si el macar putin. Si avva ii raspunde: - du-te si inhama caii la caruta ca tre' sa mergem pana la schitul vecin. Dar avva scosese inainte, fara ca tanarul sa observe, oistea carutei si a pus-o in spate, ascunsa sub un coviltir. Tanarul, neexperimentat, lega cum se pricepu si el caii direct de caruta, apoi se urcara si o pornira la drum. Numai ca lipsind oistea caii trageau care incotro incat putin a fost sa nu se rastoarne in santul de langa drum. Atunci batranul spuse sa opreasca si-l intreba pe tanar ce se intampla. Tanarul nedumerit raspunse ca nu stie, dar simte ca lipseste ceva la caruta. Batranul zise - cauta sub coviltir si vezi ce lipseste. Cand se uita sub coviltir vazu crucea oisti, cea care lipsea carutei. Zise batranul - pune oistea la locul ei si apoi inhama din nou caii. Zis si facut apoi plecara din nou spre schit. De data asta caruta mergea drept si caii nu mai zdruncinau caruta, ba chiar pareau ca nici nu mai simt oboseala. Zise batranul - vezi, daca n-avea cruce caruta cum fiecare cal tragea in alta parte si zdruncinau si caruta, de puteau omori si pe netotul ce tinea haturile? Asa dragul meu, si sufletul are trei puteri: puterea ratiunii, puterea afectelor si puterea vointei, plus martorul pus de Dumnezeu in noi, constiinta. Dar in sufletul omului se duc doua mari batalii, una intre afecte si ratiune si alta intre vointa si constiinta. Doar crucea le impaca si le da o directie buna. Da' ce semnifica crucea, avvo? - intreba tanarul. Crucea, fiule, e sa te pui in slujba altora. Domnul Hristos, Mantuitorul nostru drag, S-a pus pe Sine in slujba tuturora si noi suntem datori sa facem la fel.
Iertare daca nu v-a placut.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[delia31]

În prealabil postat de MariS_

Un tanar il intreaba pe avva al sau, batran si orb, de ce se duce in sufletul sau asa mare lupta si de ce nu simte ca inainteza si el macar putin. Si avva ii raspunde: - du-te si inhama caii la caruta ca tre' sa mergem pana la schitul vecin. Dar avva scosese inainte, fara ca tanarul sa observe, oistea carutei si a pus-o in spate, ascunsa sub un coviltir. Tanarul, neexperimentat, lega cum se pricepu si el caii direct de caruta, apoi se urcara si o pornira la drum. Numai ca lipsind oistea caii trageau care incotro incat putin a fost sa nu se rastoarne in santul de langa drum. Atunci batranul spuse sa opreasca si-l intreba pe tanar ce se intampla. Tanarul nedumerit raspunse ca nu stie, dar simte ca lipseste ceva la caruta. Batranul zise - cauta sub coviltir si vezi ce lipseste. Cand se uita sub coviltir vazu crucea oisti, cea care lipsea carutei. Zise batranul - pune oistea la locul ei si apoi inhama din nou caii. Zis si facut apoi plecara din nou spre schit. De data asta caruta mergea drept si caii nu mai zdruncinau caruta, ba chiar pareau ca nici nu mai simt oboseala. Zise batranul - vezi, daca n-avea cruce caruta cum fiecare cal tragea in alta parte si zdruncinau si caruta, de puteau omori si pe netotul ce tinea haturile? Asa dragul meu, si sufletul are trei puteri: puterea ratiunii, puterea afectelor si puterea vointei, plus martorul pus de Dumnezeu in noi, constiinta. Dar in sufletul omului se duc doua mari batalii, una intre afecte si ratiune si alta intre vointa si constiinta. Doar crucea le impaca si le da o directie buna. Da' ce semnifica crucea, avvo? - intreba tanarul. Crucea, fiule, e sa te pui in slujba altora. Domnul Hristos, Mantuitorul nostru drag, S-a pus pe Sine in slujba tuturora si noi suntem datori sa facem la fel.
Iertare daca nu v-a placut.
Har, smerenie si jertfa de sine.

MariS, multumesc mult. De bagat la cap si de coborat la inima!

In ton cu topicul dar si cu cealalta postare a ta, iti trimit si eu ceva.

"Cine L-a cunoscut pe Hristos, îşi caută crucea.
Asta pentru că te doare cumplit superficialitatea fiinţei tale: El dă nesfârşit, iar tu n-ai "spaţiu" pentru fericire.

El iartă, şi tu nu-ţi aminteşti păcatele. El vrea să se sălăşluiască în inima ta şi tu habar n-ai de propria inimă.
El vrea să intre în casa ta şi tu nu ştii pe unde ai rătăcit cheile.
Iată, a venit harul şi n-a avut unde să se aşeze în tine. A vrut Dumnezeu
să-ţi umple sufletul de viaţă, de dragoste, de mângâiere şi de odihnă, şi tocmai atunci sufletul tău e plecat "în străinătate" sau are chiriaşi care i-au plătit în avans şi nu poate să-i dea afară.... Ţi-ar da Dumnezeu fericire veşnică, dar n-are în ce să-ţi pună: toate vasele inimii sunt pline cu altceva...


N-ai altă soluţie decât crucea, răstignirea, răsturnarea tarabelor, gonirea cu biciul a negustorilor şi chiriaşilor din Templul inimii...

Trebuie să faci cu orice preţ loc în tine... Căuşurile palmelor sunt prea mici? Atunci să vină piroanele şi să le facă fără fund... E mintea prea ocupată cu închipuirile? Atunci aduceţi grebla de spini şi trageţi închipuirile afară ca pe nişte frunze moarte...

E inima prea strâmtă şi prea plină de iubirea de sine? Intre suliţa necazurilor, spargă şi coastele, curgă tot sângele egoismului, facă loc!

Numai durerea lărgeşte, înalţă, lăţeşte, adânceşte lăuntrul omului! Numai durerea puţinătăţii de suflet în faţa Jertfei lui Hristos, a miilor de răni din care curge noian de dragoste! Durerea sărăciei de minte şi de inimă, în faţa Luminii şi Fericirii!


Cine L-a întâlnit pe Iisus Hristos e lovit adânc, nesfârşit rănit lăuntric, de contrastul dintre bogăţia nepământeană a darului Său şi meschinăria şi sărăcia şi nimicnicia fiinţei care L-a aflat! Cine l-a întâlnit cu adevărat pe Hristos, înnebuneşte: ia crucea sa şi sparge tot în el, în viaţa lui, şi aruncă gunoiul pe fereastră... Nu va mai fi niciodată mulţumit, niciodată suficient de sărac, de umil, de flâmând şi însetat, de zdrobit şi de gol, ca să aibă Domnul destul loc în el..."

autor - un nebun pt. Hristos. anonim.

[dobrin7m]

"Dar de ce a apărut durerea în mijlocul pieptului tău si nu în altă parte? Si de ce, acolo,
părea că rugăciunea îti face bucăti-bucati pieptul tău, ca si când ar fi fost o sabie ascutită?
Acestea ti s-au întâmplat, frate, deoarece în acel loc al pieptului s-a luptat si s-a războit rugăciunea cu diavolul si cu slujitorii lui pentru izbăvirea si pentru mântuirea sufletului tău. Deoarece sabia cu două tăisuri a numelui lui Hristos, aflându-l pe diavolul împreună cu toate cetele lui, odihnindu-se în acel loc, nu l-a înjunghiat numai, ci l-a si ars, pentru că numele lui
Dumnezeu este nu numai sabie cu două tăisuri împotriva diavolului, împotriva păcatului
spun, ci este si foc mistuitor.

Acolo împărătea satana cu sapte stăpânitori, deoarece sapte sunt păcatele de moarte. Dar
din momentul în care a pătruns sabia numelui lui Hristos si a ajuns până într-acolo silirea
rugăciunii inimii, de îndată s-a înfricosat acel fricos si înfricosător tiran. Spunem că s-a
înfricosat diavolul ca să nu fie înjunghiat si să nu fie ars de înfricosătorul si nebiruitul
nume al lui Dumnezeu, si el si ostile lui. De aceea s-a ascuns în cele mai adânci unghere
ale pieptului si a tras o perdea pentru a nu fi văzut că este ascuns acolo.

Această perdea în spatele căreia se ascunde diavolul se află în cele mai adânci unghere
ale pieptului nostru. Această perdea spun că este ceva văzut si ceva nevăzut, după cum si
pomul cunostintei, din fructul căruia a mâncat Adam, este înteles ca ceva văzut si ceva
nevăzut. Si după cum omul este ceva văzut si ceva nevăzut, la fel si Raiul este înteles ca
ceva văzut si ceva nevăzut, tot asa si această perdea este ceva văzut si ceva nevăzut.
Nevăzut pentru că această perdea este toată puterea lui satana. Iti stăpâneste păsunile
inimii fără să-ti dai seama. Este si ceva sesizabil deoarece, când îl atingi cu rugăciunea
lăuntrică si cu silirea mintii, simti si tu singur că rugăciunea a aflat înlăuntrul tău locul
unde se ascunde diavolul, cuibul lui satan, locuinta lui Belzebul, tronul lui Lucifer si
cetatea demonilor. Acest loc diavolul nu vrea ca omul să-l simtă si să stie de el niciodată,
pentru a nu căuta după aceea rugăciunea pentru a-l alunga de acolo, după cum spune
Grigorie Sinaitul si alti părinti niptici. Dar dacă nu este simtită acea perdea sau cortină a
satanei, cum este posibil să simti că rugăciunea ta a dat peste el, l-a aflat? Acest lu cru,
pentru a fi spus într-un limbaj mai comun, este con siderat astfel:

Când tu, omule, cercetezi adâncurile sinelui tău cu puterea si cu întelepciunea si cu
judecata rugăciunii i nimii, atunci descoperi că si omul cel dinlăuntrul sinelui tău, precum
si cel din afară, este coplesit de patimi si înclină totdeauna spre a face voile diavolului, în
afară de cazul în care îl împiedici cu frica lui Dumnezeu si nu-l lasi să se linistească,
aducându-i aminte de iadul cel înfricosător. Deoarece cu cât te apropii de Dumnezeu, prin
lucrarea poruncilor Sale cele sfinte, cu atât vezi mai bine că sinele tău este îndepărtat de
Dumnezeu, si cu cât se curăteste inima ta cu rugăciunea si cugetul tău este luminat de
lacrimi, cu atât vezi mai bine că esti păcătos si desfrânat."

Vedere duhovniceasca - Un monah anonim din Muntele Athos