Relativismul:toate religiile sunt bune

[cipri85]

Nu pentru ca ai postit Patruzecimea, ci pentru ca te-ai impartasit cu Dumnezeiestile Taine” . De aceea, cel ce nu este inca botezat, adica catuhumenul, niciodata nu face Pastile (chiar daca posteste Patruzecimea), deoarece nu se impartaseste. Precum si dimpotriva, crestinul care nu posteste, face Pastile cand se impartaseste. Precum si dimpotriva, crestinul care nu posteste, face Pastile atunci cand se impartaseste, fie azi, fie maine si in orice timp se va cumineca. Fiindca pregatirea cea mai buna si aleassa pentru impartasire nu se judeca dupa respectarea timpurilor, adica dupa trecerea celor opt sau patruzeci de zile, si atunci ne impartasim. Nu, ci se judeca dupa curatia constiintei .

Asadar, cei care nu se apropie de Sfantul Altar spre a se impartasi dau dovada faptului ca duc o viata duhovniceasca nestatornica: cand fac pacate, cand se ingrijesc sa cultiva virtuti (stiind ca trebuie sa se impartaseasca), pentru ca mai apoi sa revina la cele dintai. Insa aceasta periodicitate, pacat – virtute nu este decat „o gluma cu Hristos” . S-a ajuns la periodicitatea trairii noastre cu Iisus Hristos, la periodicitatea unirii noastre reale cu El, cand, de fapt, aceasta unire trebuie sa fie permanenta” . In vremea Sfantului Ioan Gura de Aur, Sfanta Liturghie se savarsea de mai multe ori pe saptamana: vineri, sambata, duminica, precum si in zilele de praznuire ale mucenicilor . Existau, asadar (ca si astazi), numeroase prilejuri si ocazii de a reinnoi unirea noastra cu Dumnezeu, de a ne intari si consolida in virtute si de a parasi cat mai deplin pacatul.

Referitor la modul cum trebuie sa primim Sfintele Taine si cand trebuie sa facem aceasta, retinem din cuvintele Sfantului Ioan Hrisostom urmatoarele: timpul primirii Sfantului Trup si Sange al lui Iisus Hristos este conditionat de modul in care trebuie sa facem acest lucru, si anume acela de a ne apropia de aceste Sfinte Taine, avand mereu o constiinta curata (cu tot ce include si implica ea). Aceasta este singura conditie pe care trebuie sa o respectam si fara implinirea ei sa nu indraznim sa ne apropiem de Domnul Iisus Hristos Euharistic, niciodata: „precum v-am spus adesea, s-ar cuveni ca pentru impartasit sa tineti seama nu de sarbatori, ci de curatia constiintei si atunci sa va atingeti de Sfanta Jertfa. Caci cel vinovat si patat nu se cuvine sa se impartaseasca nici in sarbatoare cu acest Sfant si Infricosator Trup, caci cel care este curat si spalat de pacatele sale, prin cainta desavarsita, acela este vrednic sa se impartaseasca cu dumnezeiestile Taine si sa se bucure de darurile lui Dumnezeu, atat in zi de sarbatoare, cat si in oricare alt timp” . Cel ce nu tine cont de aceste lucruri, nu isi da seama cu Cine se impartaseste (si nici macar pentru ce face aceasta; este doar o obligatie, pe care se simte dator, din pricina obisnuintei, sa o indeplineasca).



3. Scopul pentru care ne impartasim



Nimic din cele spuse mai sus nu pot avea o rezonanta in viata credinciosului dreptmaritor crestin daca acesta nu stie care este scopul primirii Sfintelor Taine, mai precis de ce este neaparat nevoie sa se impartaseasca cu Iisus Hristos (si dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, este ideal ca acest lucru sa se intample la fiecare Sfanta Liturghie). Il vom lasa si de data aceasta tot pe Sfantul Ioan sa ne explice care este acest scop, de ce Iisus Hristos ni se comunica noua astfel si de ce trebuie sa ne unim cu El ori de cate ori participam la Cina Sa. El ne reaminteste un adevar recunoscut de toti oamenii, acela ca fiecare dintre noi pretuim cel mai mult viata, o viata care insa dorim sa fie vesnica.

Acest lucru a constituit tema si subiectul central din propovaduirea Mantuitorului: „Iisus Hristos vorbeste adesea despre inviere pentru a imprima in sefletele ascultatorilor acest adevar. Caci acela era punctul cel mai important din invatatura Sa, sa stabileasca si sa intareasca credinta in aceste lucruri: invierea si viata vesnica. Viata este ceea ce cer oamenii mai mult; nimic nu este mai dulce, nici mai placut, ca a nu muri deloc” . Trebuie sa ne aducem aminte, continua Sfantul Ioan, ca, in Vechiul Testament, El le promitea o viata lunga insa in Noul Testament ne promite una fara de sfarsit; astfel, comparativ cu mana, care a prelungit viata de pe pamant, Euharistia are scopul si menirea de a ne tine in viata si dincolo de moarte (ne va invesnici si indumnezei) , intrucat aceasta „mancare si bautura duhovniceasca” nu este un aliment trimis de Dumnezeu, ci Insusi Trupul Stapanului.

Este un lucru binestiut ca viata vesnica nu se poate dobandi de catre om doar prin propriile sale puteri, fiindca omul nu poate face si misca nici macar un singur fir de par (Matei 5, 36). Atunci, cum putem noi sa dobandim acest dar de nepretuit? Raspunsul, pe cat este de simplu, pe atat este de ferm: doar prin participarea noastra la viata Mantuitorului Iisus Hristos, Singurul Care are viata intru Sine. Iar aceasta participare, deoarece vorbim despre o relatie intre persoane, trebuie sa fie una reala, dorita de amandoua partile. Mantuitorul nostru Iisus Hristos a facut primul pas, acela de a se intrupa (de a lua firea noastra umana) si de a o ridica in sferele Sfintei Treimi. Mai mult decat atat, El continua aceasta opera, de invesnicire a noastra, prin faptul ca acorda, de bunavoie, fiecaruia dintre cei care doresc, posibilitatea de a-I manca Trupul si a-I bea Sangele Sau cel Sfant. Acestea constituie semnul unei iubiri vesnice si desavarsite. Ca noi sa devenim partasi acestei iubiri, in mod real, trebuie sa ne unim cu acest Trup divin.

Este efectul pe care il produce alimentul pe care Mantuitorul Iisus Hristos ni l-a dat pentru a ne face sa cunoastem caldura si prinosul iubirii Sale. Iata pentru ce a unit El, pentru ce a amestecat Trupul Sau cu al nostru, ca noi sa fim toti un singur Trup, legat de un singur Cap. Acesta este semnul unei iubiri fierbinti. Iov arata acest adevar, atunci cand spune despre slujitorii sai ca el ii iubea atat de mult, incat ei ar fi dorit sa-l manance. Caci, pentru a arata atasamentul lor viu si frumos, ei ziceau: „Unde s-ar fi gasit unul care sa nu se fi saturat la masa lui?” (Iov 31, 33). „Iata ce a facut Iisus Hristos pentru noi; El ne-a oferit carnea Sa sa o mancam pentru a ne angaja ca sa avem pentru El o iubire din cele mai mari si a ne-o arata pe aceea pe care o are El pentru noi; El nu s-a facut numai vazut celor ce doreau sa-L contemple, ci S-a lasat atins, S-a dat sa fie mancat, sa fie infipti dintii in el, absorbind in asa fel incat sa multumeasca cea mai ferbinte iubire” . „eu am vrut sa fiu fratele vostru din iubire fata de voi, eu am luat trupul si sangele vostru ca si unul si altul sa fie comun intre voi. Eu va dau acest trup si acest sange, prin care Eu am devenit de aceeasi natura cu voi.

Tuturor a dat acest trup spre impartasire, ca astfel hranindu-se cu dansul, si lepadand de la noi moartea cea dinainte, sa ne amestecam cu dansul, prin aceasta masa sfanta, si sa intram in aceasta viata vesnica si nemuritoare” . Noi ne-am nascut cu un dor nespus dupa vesnicie, dar Sfantul Ioan Gura de Aur ne atrage atentia de atatea ori asupra faptului ca acest dor nu isi poate gasi satisfacerea deplina decat atunci cand se alimenteaza si se adapa permanent la Izvorul vesniciei, care este unul singur, adica Impartasirea cu Insusi Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Impartasania nu este asadar, o chestiune de alegere, pentru ca nu ai posibilitatea sa alegi intre doua lucruri bune, ci trebuie sa alegi fie viata (adica a fi mereu cu Iisus Hristos), fie moartea 8prin gestul de a-L refuza constant pe El). El nu se poate rezuma nici la o obisnuinta, caci daca ne impartasim (fie doar o singura data) fara a avea o constiinta care sa nu ne condamne, nu tragem nici un folos din aceasta , ci dinmpotriva, il maniem si mai mult pe Dumnezeu prin obraznicia si impertinenta noastra. Telul si scopul Sfintei Euharistii este insa unul indoit: nu doar acela de a se uni Iisus Hristos personal cu fiecare dintre cei ce mananca si beau Trupul si Sangele Sau, ci si ca cei ce se impartasesc sa se uneasca intre ei. Aceasta unire a lui Dumnezeu cu oamenii si a acestora intreolalta este scopul pentru care Iisus Hristos se aduce si se imparte la fiecare Sfanta si Dumnezeaisca Liturghie.

Dar unirea aceasta (sub ambele aspecte) nu se poate savarsi daca omul nu isi da tot interesul, efortul si toata osteneala de a face primul pas in aceasta directie si privinta, mai inainte de a veni la biserica, prin implinirea poruncilor (cu ajutorul carora omul se apropie de Dumnezeu, dar si de aproapele, oricine si oricare ar fi acesta). Impartasirea trebuie doar sa consfinteasca si sa desavarseasca efortul omului de a fi impreuna in iubire, atat cu Dumnezeu, cat si cu oamenii. Aceasta unire intre oameni, prin intermediul lui Dumnezeu primit in Sfanta si Dumnezeiasca Euharistie, formeaza Biserica – aceasta a fost si este intelesul ei autentic. Odata cu primirea Sfintelor Taine, noi devenim (fiecare in parte) membre, organe si madulare ale Corpului lui Iisus Hristos, al Carui Cap si este.

[cipri85]

III. Despre urmarile si efectele primirii Sfintelor Taine

Tinand seama de cele enuntate mai sus, inseamna ca Sfanta si Dumnezeasca Euharistie primita de cei dreptmasitori si dreptcredinciosi are drept urmare, in primul rand, unirea acestora cu Iisus Hristos, dar si a lor intre ei, laolalta. „Ce spun eu impartasire? Zice, caci noi suntem una cu Trupul acela. Ce este Painea din proaducere? Trupul lui Iisus Hristos. Deci ce ajung cei care se impartasesc din ea? Trupul lui Iisus Hristos si numai multe trupuri, ci un singur trup.

Dupa cum painea, fiind compusa din mai multe boabe de grau, este unita intr-un singur intreg, fara sa se vada ori sa se observe undeva boabele de grau, cu toate ca sunt, de fapt, in fiinta, in acest fel si noi ne unim unii cu altii si cu Iisus Hristos. Tu nu te hranesti din alt trup, iar acela din altul, ci din acelasi ne hranim cu totii” . Acesta este cel mai important si mai de seama efect al Sfintei Impartasanii, care inseamna si implinirea ori indeplinirea scopului ei inittial si prim. Acesta este efectul general pe care Iisus Hristos, prin impartasirea cu El, il produce de fiecare data cand ne unim cu El. Dar trebuie din nou subliniat (chiar daca poate fi obositor si obsedant) faptul ca acest lucru se produce doar in cazul celor ce se impartasesc cu Domnul Iisus Hristos, avand o constiinta purificata si curata.

Venirea lui Iisus Hristos in sufletul si in trupul nostru are insa si un efect special sau o consecinta deosebita in viata fiecaruia (concret vorbind, in manifestari si in fapta). De ce? Pentru ca unii se apropie cu credinta (fata de Cel cu Care Se impartaseste) si bucurie (de a se uni cu Cel pe Care Il doresc), iar altii cu nepasare si cu indoiala. Si in primul si in al doilea caz, primirea Trupului si a Sangelui Domnului nostru Iisus Hristos se alege si ramane cu consecinte, atat sufletesti cat si trupesti. Astfel, cei ce l-au primit pe Iisus Hristos cu inima deschisa il simt pe Iisus Hristos, in intreaga lor fiinta, care ii copleseste cu pace si cu bucurie. Aceasta ii face sa-si doreasca prelungirea acestei trairi in mod permanent, fiind pe deplin constienti ca, pentru a se realiza acest fapt, se cere si se impune din partea lor o si mai mare ravna in realizarea virtutilor .

Pentru a intelege si mai bine efectele unei Sfinte Impartasanii primite cu toata credinta, nadejdea si dragostea, va trebui sa-l lasam tot pe preaiscusitul nostru Parinte Ioan sa ne descrie aceasta stare, ca unul ce a facut intotdeauna experienta aceasta. „Acest sange se raspandeste imediat in suflet imdediat ce ste baut, el il adapa si il hraneste. Acest sange, cand este primit cu vrednicie, ii pune pe fuga pe diavoli, ii face si-i cheama sa vina la noi pe ingeri si chiar pe Domnul ingerilor Il face sa vina la noi. Caci imediat ce vad diavolii sangele Domnului, ei fug, dar ingerii vin. Acest sange, prin spalarea lui a curatit lumea intreaga” . „Acest sange este sfintirea si mantuirea sufletului. Acesta il spala, il curata, il impodobeste, il largeste: el face inteligenta noastra mai stralucita decat focul, sufletul mai luminos decat aurul” . „Prin acest sange impodobeste si infrumuseteaza cu totul Biserica Sa” . „Cei ce iau parte la acest sange traiesc impreuna cu ingerii, cu arhanghelii si cu puterile ceresti; ei sunt imbracati cu haina regeasca a lui Iisus Hristos si echipati cu arme duhovnicesti. Dar este prea putin spus; ei sunt imbracati chiar cu Regele Insusi” . „Sfintele Taine din fata noastra sunt medicament si leac vindecator al ranilor noastre, sunt bogatie neimputinata, pricinuitoare a Imparatiei Cerurilor” .

Exista, din pacate, si oameni care fac parte din a doua categorie, adica aceia care se apropie de Sfintele Taine ale lui Iisus Hristos „asa cum s-ar intampla”, fara o pregatire corespunzatoare. Primirea Sfintei Impartasanii de catre acestia are urmari si in viata lor. Ele sunt numeroase, Sfantul Ioan Gura de Aur obisnuind sa apeleze la cuvintele Sfantului Apostol Pavel, precum descrie toate aceste urmari: „Pentru aceasta sunt multi dintre voi neputinciosi, bolnavi si multi au murit, ca daca ne-am judeca noi insine, nu am fi judecati” (I Cor. 11, 30 – 31). Insa Sfantul Ioan Hrisostom tine sa remarce si sa sublinieze un lucru foarte important, si anume: toate aceste urmari, percepute ca fiind nefaste de catre oameni, nu se datoreaza Sfintelor Taine in sine (deci nu Dumnezeu este cauza lor, caci cum ar putea El sa doreasca raul oamenilor, din moment ce el ne cheama la sfintenie), ci ele sunt rodul impartasirii unor oameni care nu s-au pregatit pentru aceasta.

Ei isi atrag prin aceasta osanda lui Dumnezeu (care nu doreste moartea pacatosului, necazurile fiind o pedeapsa in vederea intoarcerii celui ce a gresit ori pacatuit), asemanandu-se lui Iuda, datorita faptului ca, desi au fost invredniciti de o atat de mare cinste (aceea de a lua parte la Masa Dumnezeiasca si chiar de a se impartasi de rolul ei), n-au cules nici un folos duhovnicesc, ramanand pe mai departe in starea lor de pacatosenie. „Vai, cat de mare este orbirea vanzatorului! S-a impartasit cu Tainele si a ramas acelasi; s-a desfatat de masa cea prea infricosatoare si nu s-a schimbat” . „Pacatul lui Iuda a ajuns mai mare din doua pricini. Si pentru ca s-a apropiat de Taine cu asemenea gand, si pentru ca apropiindu-se n-a ajuns mai bun, nici datorita fricii, nici datorita binefacerii primite, nici datorita cinstei ce i s-a facut ; iar toate aceste lucruri se vad in viata lor de zi cu zi: „plecati de la cult, nu se observa la ei nici o imbunatatire de viata, incat de multe roi era mai bine ca felul acesta de crestini sa ramana acasa, spre a unu insulta macar pe Dumnezeu, caci de felul lor de viata intre oameni nu mai pomenim” .

[cipri85]

IV. Datoria credinciosului dupa primirea Sfintelor Taine

1. De asta pana la sfarsitul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii

Aproape toate cuvintele pe care Sfantul Ioan le adreseaza credinciosilor sai referitor la problema evlaviei euharistice, ii are in vedere pe cei slabi in credinta, cei care dau dovada, prin faptele lor, ca nu sunt pe deplin lamuriti asupra importantei pe care o constituie participarea la Sfanta Liturghie si mai ales impartasirea cu Cerestile si Dumnezeistile lui Hristos Taine. De o asemenea indiferenta si nepasare ori aroganta fata de Cele Sfinte dau dovada nu doar cei ce nu se impartasesc, sau cei care fsc aceasta fara a fi pregatiti, ci si cei care pleaca de la Sfanta Slujba, inainte ca aceasta sa fi ajuns la sfarsit. Impotriva unora ca acestora Sfantul Ioan Gura de Aur are doar cuvinte de mustrare: „Ce faci tu, omule? In vreme ce Iisus Hristos este de fata, in vreme ce ingerii stau de fata, in timp ce aceasta infricosatoare Masa sta intinsa, in vreme ce fratii ti se instruiesc mai departe in Taine, tu, parasindu-l, pleci? Dar, pana si la o masa oarecare, sigur, de vei fi fost chemat, chiar de te vei fi saturat tu mai intai, nu cutezi sa pleci inaintea prietenilor tai. Aici insa, in vreme se savarsesc tainele lui Iisus Hristos, in vreme ce sacrificiul acela este inca pe cale de savarsire, tu lasi totul la mijloc si pleci? Cu ce aparare te vei apara? Vreti sa va spun a cui fapta implinesc cei ce pleaca mai inainte de savarsirea Tainelor, si de sfarsit, si nu aduc cantari de multumire dupa sfarsitul Mesei Euharistice? Vi se parea poate spus cu asprime ceea ce am sa zic, dar este necesar sa zic, din pricina neglijentei celor mai multi: cand Iuda s-a impartasit din ultima Cina, in noaptea cea din urma, cand toti ceilalti sedeau mai departe la masa, acela, repezindu-se, a iesit afara. Pe el il urmeaza acestia care pleaca inainte de ultima rugaciune de multumire” .

2. De a multumi, cu recunostinta, pentru Sfintela Taine primite

Pentru ce este atat de important de a sta pana la Sfarsitul Sfintei Liturghii, mai ales daca ne-am impartasit? Exista o regula in acest sens, sau este doar ravna unora care au mai multa rabdare decat ceilalti? La toate aceste intrebari si nelamuriri, Sfantul Ioan ne da un singur raspuns, insa foarte exact si precis. Importanta ramanerii la Sfanta Liturghie (deci implicit si aceasta „regula”, care nu trebuie respectata doar de unii, ci de catre toti cei ce participa la cultul divin public) pana la sfarsit (mai ales dupa ce ne-am invrednicit sa-L primim pe Iisus Hristos), reiese din exemplul dat de Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos Apostolilor Sai, dupa terminarea Cinei celei de Taina. Pornind de la cuvintele Sfintei Scripturi: „Iar dupa ce au cantat laude, au iesit la Muntele Maslinilor” (Matei 26, 30), Sfantul Ioan spune ca „Trebuie sa se ridice de la masa, multumind si cantand lui Dumnezeu laude. Ascultati aceste cuvinte toti cati nu asteptati sa se citeasca cea din urma rugaciune facuta de Domnul Iisus Hristos dupa terminarea Cinei cele de Taina. Domnul Hristos a multumit inainte de a da ucenicilor Sai Sfintele Taine, ca si noi sa multumim; a multumit si a cantat laude si dupa ce le-a dat, ca si noi sa facem la fel” .

V. Liturghia de dupa Liturghie

Dupa terminarea Sfintei Liturghii, crestinul este dator sa faca dovada faptului ca a participat la o masa atat de bogata in daruri duhovnicesti, si mai ales ca-L poarta in el pe Domnul Iisus Hristos. Iar aceasta o face nu atat prin cuvinte, cat mai ales prin fapte . Ei vor dori intotdeauna sa se impartaseasca de Datatorul pacii si al bucuriei, dar sunt pe deplin constienti ca pentru aceasta este nevoie de implinirea pe mai departe a poruncilor Sale. Insa tocmai aceasta unire cu Iisus Hristos ii intareste pe unii ca acestia sa indeplineasca cu mai multa usurinta orice este nevoie pentru a nu cadea de la iubirea Lui. Ei se pun in slujba aproapelui, in care Il vad in permanenta pe Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Nu poate exista in viata unui crestin adevarat o pauza intre o Sfanta Liturghie si alta, ci acest timp trebuie puternic cultivat si fructificat, in vederea savarsirii binelui (si) in lupta noastra cu pacatele si cu patimile (deoarece, prin Sfanta Euharistie, noua ni se iarta pacatele, dar pornirile spre pacat nu pot fi sterse, fiindca depinde de noi cum ne folosim de puterile si resursele sufletesti: ratiune, dorinta, vointa, vigoare, dinamism). Iar acest lucru devine usor pentru cel ce se gandeste cu Cine s-a unit, si ca va trebui sa-l intampine in curand, la fel de curat si cinstit: „Sa ne gandim atunci in noi insine la binefacerile cu care ne-a cinstit Mantuitorul Iisus Hristos, ca sa ne amintim cat este de minunat duhul pe care l-am orimit. Acest gand va indeparta, inlatura si va potoli patimile noastre” .

Dimpotriva, cei care dupa primirea unor atat de multe si mari daruri duhovnicesti se intorc la aceleasi fapte rusinoase, sunt la fel de vinovati ca cei ce s-au impartasit cu nevrednicie, intrucat si ei (ca si ceilalti) isi atrag mania lui Dumnezeu, ostenindu-se in zadar: „Te bucuri de masa cea duhovniceasca, de masa cea imparateasca, si tu iti umpli gura cu lut? Esti uns cu mir si te manjesti cu putoare? Caci, spune-mi te rog, dupa un an de zile, primind Sfanta Impartasanie, crezi tu ca cele aptruzeci de zile iti sunt de ajuns spre curatirea pacatelor din trecut? Si dupa trecerea unei saptamani, te dedai iarasi celor dintai? Spune-mi te rog: daca dupa tecerea a patruzeci de zile de la insanatosirea ta de o boala lunga, te dedai iarasi acelor mancari aducatoare de boli, oare nu ai pierdut si munca ta dinainte?... patruzeci de zile intrebuintezi pentru sanatatea sufletului, si poate ca nici patruzeci, si astepti ca sa imblanzesti pe Dumnezeu? Te joci, o omule?”

Pentru a fi si mai convingator, Sfantul Ioan Hrisostom recurge din nou la exemplul celui ce a fost Apostolul Iuda, aratandu-se cruda realitate (dar intru totul adevarata) ca precum acestuia nu i-a fost de nici un folos faptul de a fi fost mereu in preajma lui Iisus Hristos, intrucat nu a parasit pacatul (si prin aceasta a dobandit nu Inparatia Cerurilor impreuna cu Invatatorul Sau, ci Iadul, pentru ca desi era totdeauna cu Domnul Iisus Hristos, inima sa era inchinata diavolului), aceeasi soarta o vor avea toti cei ce se impartasesc ce nevrednicie, cat si cei ce se impartasindu-se cu vrednicie, ii intorc spatele lui Dumnezeu, complacandu-se in propriile placeri: „Ca aceste adevaruri ne fac foarte atenti si totdeauna veghetori.

Daca cel ce era ales in ceata Apostolilor, care a primit un asa de mare dar, care a facut minuni; caci el a fost trimis cu ceilalti pentru a invia mortii si a-i vindeca pe leprosi; daca, zic eu, un ucenic, pentru ca s-a lasat biruit de cruda si trista boala a lacomiei, L-a vandut pe Stapanul sau, daca atatea binefaceri si daruri, daca nici petrecerea, nici familiaritatea cu Iisus Hristos, nici spalarea picioarelor, nici insotirea de la masa, nici pastrarea pungii, nu i-au folosit la nimic, sau daca aceste lucruri lui i-au deschis mai repede prapastia in care s-a aruncat, sa tremuram si sa ne temem noi insine, sa nu imitam intr-o zi pe acest urat si perfid lacom. Voi nu-L tradati pe Iisus Hristos? Dar atunci cand iL dispretuiesti pe sarac care se usuca de foame, sau care ingheata de frig ori moare de sete, voi meritati soarta si pedeapsa lui. Si atunci cand luam parte cu nevrednicie la Sfintele taine, cadem in acelasi adanc in care s-au aruncat cei ce L-au omorat pe Domnul Iisus Hristos” .

Enuntand, in cele din urma, cateva concluzii, vom afirma si sublinia ca viata in Iisus Hristos o dobandim prin Sfintele Taine, care isi au baza in Taina originara sau Taina Tainelor care este Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos; dar recunoastem cu totii, ca cea mai plina de mister dintre toate Tainele este Dumnezeu – Omul, Iisus Hristos si dupa El este Euharistia si Biserica. Prin Botez, Mirungere si Euharistie ne incorporeaza in Sine in Trupul Sau tainic – Biserica, ne ridica la comuniunea cu Sine asezandu-ne in intimitatea Sa, daruindu-ne infinita si nemarginita Sa bogatie duhovniceasca prin care putem sa crestem neincetat „pana la masura barbatului desavarsit, a varstei deplinatatii lui Iisus Hristos” (Efeseni 4, 13).

[cipri85]

In fiecare Taina, Iisus Hristos ni se daruieste cu o lucrare a Sa, in Euharistie, insa, ni se daruieste cu Insusi Trupul si Sangele Sau, deplin penetrate de Dhul Lui si prin care ne spiritualizeaza si pe noi, avand acordul vointei noastre libere. Euharistia este Taina care – L extinde pe Hristos in noi, sau prin care suntem noi asimilati la umanitatea Sa preamarita prin Inviere si Inaltare. Aceasta extindere a lui Hristoos in noi constituie Biserica – o comunitate de persoane unite intre ele prin acelasi Trup si Sange al lui Hristos, pline de Duhul Sfant. Biserica care este astfel constituita ca o comunitate concreta, vizibila, a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant, are la randul ei puterea sacramentala de a-L extinde mai departe pe Hristos in alti oameni, prin organele alese si sfintite de Hristos Insusi in ea si pentru ea, prin Duhul Lui cel Sfant, adaugand Trupului Sau noi madulare.

De asemenea, puterea sacramentala, sfintita si sfintitoare a Bisericii izvoraste tot prin puterea lui Hristos Cel salasluit in ea prin Duhul Sfant. Euharistia si Biserica sunt doua realitati nedespartite, intr-o continua si indisolubila legatura, una implicand-o pe cealalta, una fiind conditie a celeilalte, iar in amandoua este prezent Acelasi Hristos prin Trupul Lui, deplin pnevmatizat, atragand toate madularele si membrele Sale spre inaltimea la care se afla El.

Asadar, importanta si semnificatia Euharistiei sunt fundamentale si maxime pentru viata omului, pentru viata lumii, caci ea este unirea cea mai inalta care se poate realiza intre om si Domnul nostru Iisus Hristos, cu Dumnezeu, in Imparatia Sa. Dumnezeiasca Impartasanie din cadrul Sfintei Liturghii care se savarseste in Biserica pentru credinciosi, ne uneste cu Hristos si pe noi unii cu altii, deoarece toti credem in Unicul Hristos – Care este ieri, azi si in veci Acelasi si prin Care ne impartasim cu aceleasi Sfinte Taine. Ea este Taina a Bisericii si a unitatii Bisericii fiindca in ea se pecetluieste unitatea de credinta incununand Liturghia Cuvantului.

Ea sustine cresterea permanenta a crestinilor in Iisus Hristos, in Trupul Sau tainic – Biserica – in comuniunea iubirii cu Iisus Hristos si intre ei, Euharistia fiind prin aceasta un sacrament al impacarii , al iubirii si a unitatii profunde a oamenilor in Hristos, a mantuirii in El si prin El, asa dupa cum am mai spus in acest studiu. Unitatea crestina trebuie sa se rasfranga asupra lumii intregi, pentru ca sa se pregateasca in acest chip unitatea eshatologica pe care Sfanta Impartasanie o prefigureaza, Imparatia lui Dumnezeu cea vesnica pe care o pregustam inca din viata aceasta terestra si care nu este o comuniune umana, ci o unitate in Dumnezeu, in plenitudinea adevarului si in bucuria Imparatiei - aceasta conceptie ar trebui sa asigure ecumenicitatea sau gindirea si miscarea ecumenica Bisericii cea una dupa cum si Iisus Hristos – Adevaratul Dumnezeu – doar Unul este!....

Incheiem cu constatarea ca Euharistia actualizeaza intr-un dinamism convergent, spre plenitudinea existentei, marile potentialitati umane care semnifica si simbolizeaza ceea ce trebuie sa devina lumea adica o daruire si un imn de lauda adus, neincetat, Creatorului; o comuniune universala in Trupul lui Hristos, o imparatie a dreptatii, a iubirii si a pacii in Duhul Sfant, pentru unitatea si mantuirea tuturor in Hristos Domnul si prin Hristos, ajungand, astfel, la desavarsirea noastra cu ajutorul Sfintei Euharistii careia ii descoperim, in acest fel, valoarea ei duhovniceasca de nepretuit.