Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

INIMA LUI HIALMAR
de Charles Leconte de Lisle

O noapte clară. Un vânt îngheţat. Gerul faţa o pişcă.
Mii de viteji zac departe, pe câmp, neîngropaţi,
Cu sabia-n mână, cu ochii holbaţi. Niciunul nu mişcă.
Deasupra lor se roteşte mulţime de corbi ce ţipă turbaţi.

Luna rece revarsă din înălţimi lumina-i pală.
Hialmar se ridică dintre morţii plini de sânge
Sprijinindu-se de lama sabiei frânte cu mâna goală.
Sângele din răni îi ţâşneşte, dar nu se plânge.

- Hei! Care dintre voi mai are suflare,
Bărbaţi tineri, plini de viaţă şi voinici,
Care, în zori, râdeau şi cântau cu glas tare
Ca mierlele ce şi-au făcut cuib pe aici?

Toţi tac... Coiful mi-e găurit, armura spartă,
Străpunsă şi securea s-a desprins din coadă.
Ochii-mi sângerează. Aud o imensă şoaptă
Ca a mării sau ca a lupilor porniţi după pradă.

Vino aici, corb mâncător de carne de om!
Deschide-mi pieptul cu ciocu-ţi de fier.
Mă vei regăsi zăcând sub al cerului dom.
Hai, du-mi inima caldă la fiica lui Ylmer.

În Uppsala, unde Jarlii beau bere bună
Ciocnindu-şi pocalele de aur şi cântă,
Acolo du-te-n zbor, haimana nebună!
Caută-mi logodnica şi dă-i inima-mi frântă.

În turnul înalt, cenuşiu şi străvechi
O vei găsi aşteptând, cu părul căzându-i pe umeri,
Doi cercei de argint fin îi atârnă-n urechi,
Şi ochii-i sunt mai limpezi ca astrul frumoaselor seri.

Du-te, sumbru mesager, spune-i că de ea mi-e dor
Şi arată-i inima mea. A cui e ea va şti
Pentru că-i puternică şi nu slabă de om temător
Şi fiica lui Ylmer, Corbule, îţi va zâmbi!

Eu mor. Din răni viaţa mi se scurge curată.
Mi-a trecut vremea. Beţi lupilor sângele-mi rubiniu!
Tânăr, curajos, vesel, liber şi fără pată,
Mă voi duce să stau printre Zei în soarele viu.

Traducere de Pârvu Ana Maria

[TINERI PENTRU ROMANIA]

SĂ CREDEM ÎN DUMNEZEU!

Dacă nu există morală patimile se dezlănţuie, instinctele brutale devin de nestăvilit.
Omul ajunge opusul a ceea ce morala îl îndeamnă să fie: necredincios, egoist, hoţ, asasin, desfrânat, sperjur.

Progresul material, bunăstarea nu mai sunt posibile pentru că în lipsa moralei omul le distruge.

Fără morală întregul nostru edificiu social se năruie.

Vrem libertate nelimitată de exprimare, dar dacă această libertate nu e limitată de morală ce devine? Anarhie în idei, anarhie în societate.

Putem să atacăm morala, să proclamăm virtutea viciu.
Adică avem libertatea să atacăm societatea în însăşi temelia ei.
Dar asta nu înseamnă progres.
Omul moral este distrus, iar omul imoral nu poate exista pentru că poartă în el germenul morţii.

Avem democraţie, guvernarea poporului de către popor.
Fiecare cetăţean îşi exercită partea sa de suveranitate naţională prin cei care-l reprezintă şi pe care-i alege.
E, fără îndoială, cea mai frumoasă formă de guvernare.

Dar dacă alegătorii sunt imorali alegerea lor se va îndrepta spre oameni imorali, spre aceia care le vor lua voturile prin promisiuni înşelătoare sau care le vor încuraja imoralitatea.

Puterea va fi imorală şi o putere imorală nu va rezista multă vreme.
Rezultatul va fi anarhia.

Exasperată de anarhie naţiunea va face apel la vreo persoană care-i pare mai decisă, mai hotărâtă. Ne vom întoarce la dictatură. Ce se va întâmpla atunci cu progresul?

Dacă vrem progresul, bunăstarea trebuie să fim morali.
Religia e cel mai puternic susţinător al moralei. Să credem în Dumnezeu!

Tomescu Ionuţ

[TINERI PENTRU ROMANIA]

VIRTUTE ŞI ÎNŢELEPCIUNE

Fiecare naţiune, ca fiecare individ, are, în gândirea lui Dumnezeu, misiunea sa aparte.
E vital pentru o naţiune să-şi înţeleagă datoria care-i revine conform gândirii şi voinţei divine.
Altfel va da dovadă de necredinţă şi Dumnezeu o va pedepsi.
Putem înţelege mai bine ce doreşte Dumnezeu de la noi dacă avem în vedere ce ne-a dat, o ţară, pentru că nu ne va cere să răspundem pentru ce nu ne-a dat.
„Naţiunile sunt vindecabile”, spune Scriptura, dar pentru a ne vindeca ţara trebuie să cunoaştem sursa răului care o afectează.

Am dispreţuit preţioasa moştenire a trecutului.
Ne-am dispreţuit ţara.
Ne-am dispreţuit tradiţiile.
Am neglijat limba română. O rănim zilnic prin nepăsare şi printr-un amestec inutil de cuvinte străine şi totuşi limba noastră este comoara cea mai uşor de păstrat dar şi cea mai ameninţată de distrugere.
Nimeni nu ne va putea lipsi de limba pe care o vorbim câtă vreme ne va păsa de ea. Să ne străduim deci s-o păstrăm.

În plus suntem cam uşuratici, risipitori, amici ai plăcerilor, ai luxului ceea ce ne face să trăim mult peste posibilităţile noastre. O atestă datoriile pe care le-am cotractat la bănci.
Să nu uităm că datoriile sunt una din principalele cauze ale decăderii politice a unei ţări.

Dacă nu avem încă puterea de a fi din nou o naţiune puternică trăind într-o ţară reîntregită şi prosperă, putem fi destul de virtuoşi şi de înţelepţi pentru a pregăti şi merita aceasta.

Mareş Bogdan