Ce faci ca sa scapi de ura?

[Sara I]

Draga Alis

Cred si eu, cum mai zicea cineva aici pe forum, ca ne ajuta sa ne asumam sentimentele, si sa acceptam, cum zicea maica Siluana, ca suntem rai. In noi exista o "lume de nelegiuri", fie mostenite din firea cazuta, fie inoculate de duhul lumii, fie de dureri si necazuri tot stranse in suflet si nespuse..etc...si primul pas catre vindecare e sa acceptam ca acestea sunt in noi. Cred ca jumatate din problema e rezolvata cand ne dam seama ca nu sotul, (sau oricare alcineva)care iti provoaca aceste stari e dusmanul tau, ci ura insasi. Pentru ca iti amaraste sufletul, pentru ca iti fura viata, momentele pe care le-ai putea petrece..stiu eu..bucurandu-te..fiind in pace..vazand frumusetea..care trebuie sa existe in viata ta..oricat de ascunsa ar parea ...si apoi..."Doamne!" si iar "Doamne"..ajuta-ma, arata-mi de ce urasc..ce anume este nevindecat in mine?Ce anume nu vad? Poate vreo durere trecuta, vreun rau care ti s-a facut si n-ai spus nimanui, si n-ai putut ierta...si care s-a adunat...si a mocnit acum in forma de ura fata de omul tau...
Zicea un parinte ca cea mai grea lupta e cu noi insine, dar fara sa ne biruim pe noi, nu ajungem cu adevarat oameni..stiu ca e greu, de fapt omeneste e cu neputinta..ca suntem asa cum suntem fiecare, dar Hristos ne-a spus ca ce e cu neputinta la noi e cu putinta la Dumnezeu. Doar spune-i Lui, asa cum ne-ai spus noua aici pe forum, si cere-I sa-ti arate cat te iubeste El...atat cat poti primi...si cere-I sa-ti deschida ochii inimii ca sa poti vedea si primi dragostea Lui...zicea un pustnic ca daca am sti, am simti, cat ne iubeste Dumnezeu si in ce fel...viata noastra ar fi o neintrerupta sarbatoare..si nimic, nimic de pe lumea asta, orice ar face altii, orice s-ar intampla in jur nu ar mai putea sa ne fure aceasta bucurie.
Sa-ti ajute Dumnezeu, surioara, tie si noua tuturor care avem sufletul otravit de aceasta buruiana rea. Doamne-ajuta.

[Mihnea Dragomir]

Eu nu prea înţeleg: cum adică să îţi urăşti jumătatea ?

[fallen]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu nu prea înţeleg: cum adică să îţi urăşti jumătatea ?

Ma bucur sa va revad!
Tinand cont de faptul ca povestea a inceput in februarie 2010, probabil ca pana acum s-a rezolvat in vreun fel sau altul (a trecut si depresia post-natala, au dat si copilul la cresa ...sper ).
Ca doar nu e "Tanar si nelinistit" !

[JoyDivision]

primeste-L pe Domnul Christos si vei scapa de ura !!

[costel]

Nu-i usor sa scapi de ura. A aseza in locul ei iubire, inseamna a avea parte de atata iubire, incat ura sa fie inecata. Iar acest inec nu-i posibil fara Dumnezeu. Sa cerem neincetat ca El sa nimiceasca ura din noi. Doar cu puterile noastre, o putem cel mult ascunde o vreme, dar nicidecum desfiinta.

[Mosh-Neagu]

Cred ca pentru orice treapta pe scara mantuirii, omul trebuie sa faca dovada de multa osteneala. Ura este una dintre cele mai ciudate patimi ale omului. El se straduieste sa-si invinga multe dintre slabiciunile trupului, se roaga mult, tine post, imparte sfaturi si povete din invataturile binecuvantate de Dumnezeu, dar cand isi aminteste de cineva anume, ar rasturna daca ar putea, tot veninul lumii, pe capul acelei persoane. Am cunoscut candva pe acest forum pe cineva, care nu poate renunta la ura, in ciuda faptului ca "bate" manastirile foarte des. Mereu isi plange amarul zilelor si nu intelege DE CE ingaduie Dumnezeu asa ceva.
Ura e la fel ca un blestem. Urand din toata inima pe cineva, e ca si cum l-am blestema si vom merge cu acest blestem in mormant. Iar asta este un talant de mare pret pentru vrajmasul, care la randul lui il uraste pe om.
Pafrazand ideia unui alt topic, as zice ca omul este intr-o oarecare masura predestinat sa treaca prin anumite "furci caudine". Fara suflet curat, fara rugaciune adanca, fara smerenie si intelepciune, omul cade in cursele intinse de vrajmas, iar fratele lui il uraste pentru asta, desi si el la randul lui este cazut. Daca omul ar invata din greseli si din toate lectiile pe care bunul Dumnezeu i le trimite spre indreptare, ar descifra mai usor taina propriilor suferinte si nu l-ar mai uri cel de langa el, care e la randul lui o victima, ci s-ar ruga pentru el fiindca s-a adancit atat de mult in inselare si il asteapta o pedeapsa greu de imaginat. In acelasi timp, trimitand gandul nostru bun catre cei ce ne fac rau, nici o nenorocire, nici un blestem, nici o vraja nu mai poate avea efect, pentru ca in iubire pentru aproapele salasluieste Insusi Mantuitorul Hristos, care transforma Focul iadului in Lumina Lina a Sfintei Treimi. E atat de simplu si ne costa atat de putin...
De ce se indaradniceste omul si lasa ratiunea si mandria sa-i stapaneasca sufletul ziua si noaptea? De ce nu intelege ca, rupand legatura cu gandul urii, se va elibera si se va descatusa de o povara atat de grea, in starea de veghe si in starea de somn. Pentru ca, cel ce uraste, nici in somn nu scapa de acest gand, si tot in jurul lui se invarte...
De atatea ori vorbim... vorbe. Spunem ca Hristos e iubire, ne spovedim si ne cuminecam cu Trupul si Sangele Lui, dar ura nu ne paraseste... Si iar mergem pe la manastiri si pe la preoti vazatori cu duhul, iar ce ne zic ei ni se par franturi de intelepciune la care NU REUSIM niciodata sa asamblam "puzzle"-ul, fiindca lipseste PACEA, iar "vantul rautatii", distruge orice tentativa de inteleptire...