despre prieteni

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Daca e, hai sa vorbim aici despre cum sa-i abordam pe atei si pe necredinciosi si daca a avut cineva vreo experienta de "recuperare " a unor astfel de persoane.

Nu sunt de părere că trebuie să ne considerăm misionaţi. Dacă are cineva, cu adevărat, misiunea de a-i "aborda pe atei şi pe necredincioşi" şi de "a-i recupera", acela este preotul. Pescuirea de suflete nu este un minister laic. Pe de altă parte, e adevărat, noi suntem chemaţi să-i ajutăm pe preoţi în această privinţă: iar cel mai mare ajutor este acela de a oferi altora propriul nostru exemplu de viaţă de credinţă şi de virtute creştină. Iar dintre virtuţile creştine, cea care ne interesează cel mai mult în acest caz este virtutea iertării. Noi spunem "Tatăl nostru" în fiecare zi, iar acolo Îi cerem lui Dumnezeu îndurare şi spunem că aşa vrem să ne ierte El greşelile, cum iertăm noi greşelile altora.

Dumnezeu ne cheamă să îi iertăm chiar şi pe duşmanii noştri. Cu atât mai mult vom ierta prietenilor noştri. În cazul despre care vorbiţi, din câte înţeleg, marea greşeală a prietenului dv este că a spus despre o colegă care se învoia frecvent de la serviciu pentru a merge la biserică ceva de genul că e dusă cu pluta. Hai să fim serioşi şi să nu facem din ţânţar, armăsar. În treacăt fie zis, s-ar putea să şi aibă dreptate. Noi trebuie să deosebim între credinţa adevărată şi habotnicie. Chiar şi în cazul unei participări obligatorii a credinciosului, aşa cum este obligaţia duminicală, Biserica dispensează de obligaţie pe cei care ar vrea să vină, dar nu pot deoarece au alte obligaţii, la serviciu sau în familie. Ea îi include în Liturghia ei, în ecteniile ei ("pentru cei robiţi...."). Cu atât mai mult a te învoi ca să participi la devoţiuni neobligatorii (novene, trezene, etc) este ceva curios, care nu-mi sună bine. Dar, de dragul ipotezei, hai să presupunem că prietenul dv se face vinovat de judecată temerară. Dv de câte ori aţi făcut asta ? De câte ori aţi spus despre cineva că a făcut ceva, ori nu a făcut ce trebuia, dovedindu-se mai apoi că v-aţi înşelat şi v-aţi bazat pe prepusuri ? Un lucru e clar: prieten perfect nu puteam avea decât Unul singur. Când vorbim de oameni, vorbim despre fiinţe cu diverse grade de slăbiciune. Aşa cum şi noi suntem, într-un grad de regulă mai mare.

În Cristos,
M.D.