casatoria cu o persoana nebotezata

[delia31]

[quote=Adriana3;373803] Din punctul meu de vedere au gresit cei doi pentru ca au ascuns starea lor, dar si mai mult greseste biserica care refuza casatoria religioasa crestinilor cu parteneri necrestini, obligandu-i indirect la astfel de acte disperate. QUOTE]



Tocmai spuneam mai sus, ca cununia religioasa e o sfanta taina savarsita de Insusi Hristos pt. persoane cu convingeri religioase crestine (mai mult sau mai putin profunde).

Biserica nu le refuza taina, ci doar le explica ca nu se poate face decat de Hristos, in Hristos, prin Hristos, pentru Hristos. Or, dovada ca nu crezi in Hristos e tocmai faptul de a nu dori Botezul.
In cazul mirelui, credinta lui in Hristos e cel putin ciudata, de vreme ce conspira impotriva Celui-in-care-crede.

Deja am zis prea multe despre situatia asta, dar am impresia ca mirele (daca tot vrei sa-l consideri credincios) ar fi trebuit sa fie primul care sa o convinga pe mireasa ca nimic nu poate fi ascuns de Dumnezeu.
La asemenea acte disperate se ajunge din necredinta, nu din vina Bisericii.

Prin urmare, cununia religioasa nu se poate face fara Hristos de fata. El e celebrantul, El ii cununa pe cei doi!
Nu poate fi dat afara si din propria Lui Casa doar ca preotul sa satisfaca mofturile cuiva care Il refuza pe Hristos. Daca L-am dat afara de peste tot, din Biserica nu se poate!

Fara Hristos, ar fi la fel ca si casatoria civila, doar ca locatia nu e la primarie, ci la Biserica, celebrantul nu e ofiterul starii civile, ci un personaj ciudat imbracat cu odajdii, nu li se mai recita din codul familiei, ci din Molitvelnic, nu le canta niste tambalagii la iesire, ci niste seminaristi.

Slujba Cununiei nu poate fi golita de Hristos. El nu are cum sa lipseasca din ea. E total ilogic! Cum sa-i puna cuiva Hristos cununa pe cap daca acea persoana nu Il vrea pe Hristos ca celebrant? Ar trebui ca preotul sa modifice toata slujba si sa scoata toate pasajele in care e pomenit numele lui Hristos! Poate face Biserica asa ceva? doar pt. mofturile cuiva? Unde anume e de vina Biserica?! Ca nu poate face slujba Cununiei fara sa pomeneasca de Hristos?

Pt. cei care vor cununie dar fara ca Hristos "sa stie", exista cununia civila care e un concubinaj cu acte. De aceea ziceam ca Hristos si Biserica nu obliga pe nimeni la nimic. "Iata Eu stau la usa si bat. DACA va auzi cineva si va deschide, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine". Hristos nu da buzna in viata nimanui, El bate discret la usa si asteapta rabdator si smerit sa fie primit de bunavoie si nesilit de nimeni. Nimeni nu poate sa zica ca n-a auzit cum ii bate Hristos la usa. Ar insemna sa spuna ca nu si-a auzit niciodata inima batandu-i.

Daca cineva il vrea si pe Hristos, in acest parteneriat in 3, atunci nu se poate ca tocmai partenerul onorific sa fie sfidat si exclus.

Pt. a evita toate consecintele unei asemenea situatii, eu i-as fi sfatuit sincer pe cei doi miri sa urmeze un program de catehizare (ambii) si abia apoi sa i se faca miresei Botezul.

[Adriana3]

Sunt perfect deacord cu cele scrise in cazul unei casatorii intre necredinciosi, atunci intr-adevar nu are nici un rost sa se cunune la Biserica daca nu cred in Hristos.

Eu vorbeam de casatoriile mixte credincios-necredincios. Faptul ca mirele a gresit ascunzand, nu pot sa consider ca o lipsa totala de credinta din partea lui, pentru ca nu se poate gandi in extreme: ori fara credinta, ori credinta beton. Majoritatea credinciosilor sunt undeva intre aceste doua extreme si deci gresesc. Mirele a dorit casatoria religioasa tocmai pentru a o face in Hristos, si se vede bine ca stia ca biserica va refuza sa i-o dea din cauza ca se casatorea cu o persoana necredincioasa. Asta mi se pare anormal, existenta unui astfel de refuz din partea bisericii, refuzul bisericii de a acorda Taina Casatoriei unui credincios pe motiv ca nu se casatoreste cu un credincios in conditiile in care se stie ca o persoana necredincioasa se poate mantui prin sotul credincios. Pentru ca in momentul in care preotul a descoperit ca femeia nu era credincioasa, nu a acceptat sa ii casatoreasca pur si simplu pentru ca cel credincios sa aiba parte de unirea in Hristos cu persoana iubita, ci preotul a botezat un necredincios iar mirele tot cu o persoana necredincioasa s-a casatorit. Deci practic nu s-a realizat altceva decat ceea ce a dorit mirele de la inceput si in plus s-a pangarit Taina Botezului. Iar catehizarea nu ar fi rezolvat problema pentru ca nu vine credinta prin catehizare, mireasa nu ar fi ajuns credincioasa din cauza catehizarii (ce simplu ar fi, nu?), deci tot necredincioasa s-ar fi botezat.

Deci, daca mi se va intampla sa aleg ca si partener de viata un om necredincios sau din alta religie, va trebui sa traiesc fara Taina Casatoriei? Cam aici este anomalia, si acum ma intreb daca in toate curentele crestine o fi asa, sau exista si exceptii.

[delia31]

În prealabil postat de Adriana3

Sunt perfect deacord cu cele scrise in cazul unei casatorii intre necredinciosi, atunci intr-adevar nu are nici un rost sa se cunune la Biserica daca nu cred in Hristos.

Eu vorbeam de casatoriile mixte credincios-necredincios. Faptul ca mirele a gresit ascunzand, nu pot sa consider ca o lipsa totala de credinta din partea lui, pentru ca nu se poate gandi in extreme: ori fara credinta, ori credinta beton. Majoritatea credinciosilor sunt undeva intre aceste doua extreme si deci gresesc. Mirele a dorit casatoria religioasa tocmai pentru a o face in Hristos, si se vede bine ca stia ca biserica va refuza sa i-o dea din cauza ca se casatorea cu o persoana necredincioasa. Asta mi se pare anormal, existenta unui astfel de refuz din partea bisericii, refuzul bisericii de a acorda Taina Casatoriei unui credincios pe motiv ca nu se casatoreste cu un credincios in conditiile in care se stie ca o persoana necredincioasa se poate mantui prin sotul credincios. Pentru ca in momentul in care preotul a descoperit ca femeia nu era credincioasa, nu a acceptat sa ii casatoreasca pur si simplu pentru ca cel credincios sa aiba parte de unirea in Hristos cu persoana iubita, ci preotul a botezat un necredincios iar mirele tot cu o persoana necredincioasa s-a casatorit. Deci practic nu s-a realizat altceva decat ceea ce a dorit mirele de la inceput si in plus s-a pangarit Taina Botezului. Iar catehizarea nu ar fi rezolvat problema pentru ca nu vine credinta prin catehizare, mireasa nu ar fi ajuns credincioasa din cauza catehizarii (ce simplu ar fi, nu?), deci tot necredincioasa s-ar fi botezat.

Deci, daca mi se va intampla sa aleg ca si partener de viata un om necredincios sau din alta religie, va trebui sa traiesc fara Taina Casatoriei? Cam aici este anomalia, si acum ma intreb daca in toate curentele crestine o fi asa, sau exista si exceptii.

Draga Adriana, cum ziceam mai sus, am spus deja prea mult despre aceasta situatie si despre doua persoane pe care nu le cunosc, despre care nu am alte detalii decat cele spuse aici pe topic. Nu pot sa mai inaintez cu speculatiile, pt. ca nu cunosc nici ce a fost in sufletul mirelui si miresei, nici inainte, nici dupa botez.

Nu cunosc credinta mirelui, (cine stie ce pacat mi-am facut, speculand aiurea despre el), nu stiu nici cum s-a desfasurat discutia dintre mireasa si preot, nu am date nici despre motivatia miresei de a se boteza pana la urma, nu cunosc daca a fost sau nu pangarit botezul (asa cum spui tu), prin urmare orice as zice in plus, risc sa vorbesc aiurea si in necunostinta de cauza.

Totusi, imi vine greu sa cred ca preotul nu a trecut in revista toate nuantele problemei, toate implicatiile, dar intrucat nu stiu mai mult, eu ma opresc aici.

Sper totusi ca mireasa sa-si fi deschis sufletul pt. a primi harul Botezului si sa nu fi ramas impermeabila launtric la roua Duhului.
In rest, necunoscute ne sunt noua multe din caile Domnului.

Iar daca e sa ma intrebi pe mine, cum ar fi daca ai alege un viitor sot necredincios sau de alta credinta, am zis si intr-o postare anterioara, ca hotararea de a face un asemenea pas trebuie sa treaca neaparat si prin filtrul compatibilitatii duhovnicesti. Hotararea asta nu ti se "intampla", ci o iei in deplina cunostinta de cauza, dupa mai multe deliberari.

In perioada de inceput a relatiei, cu siguranta veti discuta si despre subiecte existentiale ce tin de niste domenii esentiale:
-despre orientarea spirituala, despre viziunea asupra sensului vietii
-despre disponibilitatea, deschiderea, curiozitatea lui fata de credinta ta
-despre viziunea personala asupra comunicarii si angajamentului reciproc
-despre valori si atitudini morale (eventual in cazuri concrete)
- despre scopuri legate de viata de aici si acum; si daca sunt cu bataie lunga pt. mantuire etc., etc.

In functie de impresiile pe care vi le faceti in perioada de inceput a relatiei, va puteti da seama daca si cam cat se poate inainta in profunzimea relatiei.

Daca unul din voi are inclinatia de a crede in mituri gen “iubirea invinge tot ”, sau daca crezi ca din taina iubirii dintre doi oameni, Dumnezeu poate lipsi, ca doar sunt implinite celelalte criterii, atunci veti minimaliza amplitudinea problemelor care apar inevitabil sau veti evita sa cautati solutii reale.

Crezand ca iubirea dintre voi in afara relatiei fiecaruia cu Hristos, poate rezista socurilor lumii acesteia, risti sa intri si sa ramai intr-o relatie in care inevitabil, sooner or later, credinta celui credincios se va ciocni de necredinta celui necredincios. Ce faci intr-o situatie de asta, blocata si blocanta?
Fara Hristos, nu se poate face nimic, si nu se poate ajunge nicaieri. E o iluzie sa crezi in autonomia proprie excluzandu-L pe Hristos.

Oricat de intuitiva ai fi, oricat ti s-ar parea ca gandesti anticipat, oricat de credincioasa ai fi, oricat de mult ti s-ar parea ca te-ai putea intelege in profunzime cu un partener ateu, nu te-as sfatui sa lasi primele impresii sa-ti decida viata, pt. ca e nevoie de foarte mult timp pana descoperi universul launtric al celuilalt.
Asta e valabil si daca alesul e credincios, nu doar in caz ca e ateu.

Nu-i deloc un secret ca in discutiile preliminare de la inceputul unei relatii, se gasesc in nucce, codificat sau la vedere, informatii despre natura conflictelor viitoare. Iar necredinta viitorului sot e o informatie care spune ceva.
Te-as sfatui sa n-o treci cu vederea inainte de a zice "Da"-ul decisiv.

In fine, mai bine roaga-te si lasa-L pe Hristos sa-ti poarte pasii!
Hristos Domnul sa ne lumineze pe toti!

[Adriana3]

Dupa cum spuneam, cunosc familii in care unul din soti este necredincios si care merg foarte bine. Dupa cum si invers, sunt gramada de familii care nu merg bine chiar daca ambii sunt credinciosi. Faptul de a fi sau nu credincios nu este o garantie pentru mersul casatoriei.

Intrebarea era alta. Daca aleg o astfel de persoana necredincioasa, inseamna ca va trebui sa stiu din start ca nu voi avea casatorie religioasa? Da sau nu?

[maria32]

Draga Adriana, desi repeti in mai multe locuri in mai multe mesaje faptul ca tu cunosti cupluri in care un sot este credincios si celalalt ateu si care traiesc de f multi ani bine merci impreuna (si nu neg ca este asa) am sa te rog totusi sa raspunzi la o intrebare.

Care bine conteaza? Cel de pe lumea asta? Sau cel vesnic? Mantuirea sufletului care ne va fi data sau nu abia in viata cea adevarata de dincolo.

Cum poti sa fii fericit/a ca persoana credincioasa alaturi de un sot care stii ca nu se va mantui? daca-l iubesti atat de mult nu-ti pasa si de pacatele lui nemarturisite, nespovedite si neiertate?

Si nu prea vad nici cat de buna sau de mare poate fi fericirea unui astfel de cuplu in care unul dintre cei doi nu este credincios. Adica eu ma duc la biserica, eu tin posturile, eu ma spovedesc si ma impartasesc. Pai si cum sa nu-mi doresc sa fac aceste lucruri atat de importante pentru sufletul meu alaturi de sotul meu?

În prealabil postat de maria32

Care bine conteaza? Cel de pe lumea asta? Sau cel vesnic? Mantuirea sufletului care ne va fi data sau nu abia in viata cea adevarata de dincolo.

Cum poti sa fii fericit/a ca persoana credincioasa alaturi de un sot care stii ca nu se va mantui? daca-l iubesti atat de mult nu-ti pasa si de pacatele lui nemarturisite, nespovedite si neiertate?

Si nu prea vad nici cat de buna sau de mare poate fi fericirea unui astfel de cuplu in care unul dintre cei doi nu este credincios. Adica eu ma duc la biserica, eu tin posturile, eu ma spovedesc si ma impartasesc. Pai si cum sa nu-mi doresc sa fac aceste lucruri atat de importante pentru sufletul meu alaturi de sotul meu?

Sfantul Apostol Pavel -Epistola intaia catre Corinteni :

"Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi."

Deci prin sotia credincioasa se mantuieste sotul necredincios. Si invers.

[maria32]

eu chiar nu pot sa cred ca daca eu sunt credincioasa si ma rog toata viata pentru sotul meu iar el plin de pacate si nu face nimic pentru sufletul lui acesta se va mantui fara niciun efort personal doar pentru rugaciunile mele.

Cred ca iarasi este vorba de un citat scos din context. Asa ar trebui sa nu ne mai ingrijim niciunul de mantuirea proprie caci oricum exista monahi care si-au dedicat viata rugaciunilor pentru iertarea pacatelor tuturor oamenilor. Deci noi putem sa ne vedem linistiti de viata noastra in pacat caci oricum exista cineva care se roaga pentru noi..

Nu o sa uit niciodata pilda auzita de la un parinte la sfarsitul Slujbei de Liturghie in care ne indemna "sa nu ne trimitem rugatori" la Biserica caci Domnul Dumnezeu se uita la fiecare in parte si dupa faptele fiecaruia va fi judecat.