Geneza

[paulika]

 Facerea omului din ţărână

„Şi a făcut Dumnezeu pe om luând ţărână din pământ. Uită-mi-te la această deosebire chiar de la cele dintâi cuvinte! Despre felul creaţiei tuturor celorlalte făpturi, fericitul Moise ne-a învă¬ţat aşa: Şi a zis Dumnezeu să se facă lumină, şi s-a făcut lumină; Să se facă tărie, Să se adune apele; Să se facă luminători; Să răsară pământul iarbă verde; Să scoată apele târâtoare cu suflete vii; Să scoată pământul suflet viu. Ai văzut că le-a creat pe toate numai cu cuvântul? Dar să vedem acum ce spune şi de crearea omului. Şi a făcut Dumnezeu pe om. Vezi că prin cuvintele acestea de pogoră¬mânt, de care se foloseşte Scriptura din pricina slăbiciunii noastre, ne arată în acelaşi timp şi felul creării omului şi chipul deosebit în care a fost creat; şi, ca să vorbesc omeneşte, Scriptura aproape că ne arată că omul a fost făcut cu mâinile lui Dumnezeu, precum spune şi un alt profet: Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit. Spune-mi, te rog, dacă Dumnezeu ar fi poruncit doar atât ca omul să se facă din pământ, oare nu s-ar fi făcut ce poruncise? Negreşit că da! Dar pentru ca, prin felul prin care am fost creaţi, să ne statornicească în suflet învăţătura de a nu ne închipui despre noi lucruri mai mari decât ne e firea, de aceea is¬toriseşte pe toate în chip precis şi spune: A făcut Dumnezeu om, luând ţărână din pământ.

Vezi şi în aceste cuvinte cinstea dată omului. N-a luat pământ, ci ţărână – ai putea spune cel mai prost pământ – şi această ţărână, luată din pământ, a prefăcut-o prin porunca Lui în trup. După cum Dumnezeu adusese pământul din nefiinţă, tot aşa şi acum, când a voit, a prefăcut în trup ţărâna, din pământ. Bine este acum să strig cu fericitul David: Cine va grăi puterile Domnului, cine va face auzite toate laudele Lui?. Prin toate îşi arată Dumnezeu iubirea Sa de oameni! Şi că a fă¬cut din ţărână o fiinţă ca aceasta şi că l-a ridicat la atâta cinste şi că l-a încărcat chiar de la început cu atâtea binefaceri!” (Sf. IOAN, p. 148-149).